ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.06.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 06.11.08
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAY-2014
DURATA: 12 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Skiathos...

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Am stat o buna perioada de timp cu ochii atintiti asupra titlului. Am scris ceva, am sters, si tot asa. Am renuntat sa mai gasesc in titlu care sa exprime ce simt. Caci simt o amestecatura de sentimente, o senzatie ca sant inca acolo, ca am gasit ceea ce cautam de fapt, de mult timp, in Grecia.

Am un nepotel care a tot venit pe la noi. Uitasem ce simt de observatie au copii si ce naivi santem uneori crezand ca ei nu vad, nu aud, doar se joaca. Era micut, noi aveam un calendar de perete cu peisaje din Grecia. Predominau cele din Santorini, cele cu case alb-albastre. Copilul le-a tot vazut si n-a zis nimic. Intr-o zi, tot auzindu-ne vorbind despre Grecia, ne intrerupe si spune, ''Grecia e alba''. Atunci ne-am dat seama ce imagine se creionase in mintea lui de copil care inca nu vazuse Grecia.

Asta a fost primul sentiment pe care l-am avut cand am vazut Skiathos. Mi-am adus aminte de cuvintele nepotelului si mi-au dat lacrimile. Cautam cu privirea obloanele albastre, le-am zarit... Parca asteptam sa-l vad pe Zorba, auzeam deja in urechi muzica aceea care ma insoteste tot anul, in asteptarea mea de a calca pe meleaguri atat de dragi. Desi am ajuns in dimineata de 27 mai, extrasezon, forfota care ne-a intampinat in port, turistii cu bagaje care asteptau sa urce pe vas... parca vedeam un film grecesc pe care l-am vazut demult, nimic nu parea a fi doar o vacanta la inceput de sezon. Parca eram parte din acel film... care nu doream sa se mai termine.

Stiu ca fiecare om vede cu ochii lui, cu propriile sentimente, are propriile nevoi si fel de a se distra. Nu toti dau pe spate la vederea florilor, limpezimii apei si a altor lucruri, care, mie personal, imi bucura sufletul.

In drumurile mele prin Grecia am bagat de seama ca fiecare loc ofera ceva diferit. Ca-n Corfu am gasit peisaje, istorie, vegetatie bogata, sate, plaje. Ca-n Thassos, cred eu, e minunat, mai ieftin si mai la indemana pentru cei cu copii, caci pot gasi nisip, verdeata, frumuseti de tot felul. In Lefkada... plajele cele mai spectaculoase si apa cu cea mai superba culoare. In Zakynthos, in afara de zonele aride din cauza vechilor incendii, de zonele cu buruieni si maracini, se gasesc si zone cu peisaje frumoase, Navagio, Xigia, plaje superbe precum Banana, zone de distractie maxima precum Laganas. In Halkidiky si Riviera Olimpului... frumos, frumos si la indemana.

Ce sa spun eu acum despre Skiathos... Cand am ajuns acolo am uitat de celelalte locuri in care am fost, parca erau undeva in ceata. Si nu stiu de ce.

Sa fie oare faptul ca mi-a placut sa ma pierd pe stradutele alb-albastre? Faptul ca n-am vazut cladiri paraginite sau buruieni? Ca totul era ingrijit, curat, inflorit? Ca pana si toaletele erau gratis, curate, cochete? Pare aiurea, dar le-am pozat si pe ele. Insulita Bourtzi... frumos, liniste, poti bea o cafea pe malul marii, iar toaletele au chiuvetele afara, orientate cu fata spre mare. Voi pune poze. La plaja Tsaneria erau alb-albastre, intr-un cadru natural plin de verdeata.

In insula asta totul e curat, civilizat, toata lumea saluta, zambeste. Sau poate ca asa e in lunile mai-iunie. La autobuz se tine cont ,care, cum a sosit in statie si urcarea se face conform sosirii. De la un capat la celalalt al traseului se platesc 2 euro. Avea bilete in patru culori, dar am observat ca vindea cel mai mult de 2 si 1,6 euro.

Nu stiu ce mi-a placut atat de mult, sant plaje, verdeata, flori, case albe majoritatea. Poate ca felul in care m-am simtit conteaza, poate am afinitati cu locul. Stiu ca dupa 12 zile nu-mi venea sa mai plec, ceea ce n-am simtit anul trecut in Zakynthos.

Toata lumea stie, e de ajuns sa aruncam o privire pe google earth, ca singurul oras e Skiathos, iar de-a lungul soselei asfaltate pe care circula autobuzul, se afla vile si hoteluri, magazine, taverne. Multi oameni circula pe jos, nu sant trotuare, dar nu m-am simtit in pericol, nu stiu cum e in plin sezon.

La tot pasul sant boscheti infloriti, de tot felul, unii miros innebunitor, seamana cu iasomia. Pinii coboara pana pe plaja. Noi am avut cazare in Kolios. Preferata mea era Vromolimnos. Si Kolios era frumoasa, apa limpede, doua gaste pluteau din cand in cand. Plaja Agia Paraschevi nu mi s-a parut deosebita, o plaja destul de mare, dar fara sa fie umbrita de pini.

Mi-a placut foarte mult plaja Elias, cu barul din lemn, care oferea o panorama a intregii plaje, cu nisipul fin si apa extrem de limpede, cu intrare foarte lina in mare. Din pacate, daca nu avem permis de conducere, toate drumurile noastre spre plaje au fost facute pe jos. Din statia de autobuz am plecat, ba la Tsaneria, Kanapitsa, ba la Banana, Ampelakia, Koukounaries, ba la Mandraki, Elias, Agistros. Pini si iar pini, mirosea a parfum, mirosul acelor uscate de pin seamana cu un parfum, imi ramanea pe nari. Am simtit asta cand am mers pe jos la Mandraki, Elias si Agistros. Ne-a luat ore bune traseul asta superb prin padurile de pin. Parca eram la munte. Drumurile sant semnalizate, nu ai cum sa te ratacesti. Ne-am oprit pe fiecare plaja pentru un frappe si o baie in mare. Doar la Agistros n-am facut, erau prea multe alge dupa furtuna ce fusese cu o zi inainte sau doua.

Croazierele le-am ratat in parte. Nu am luat de la ghid, am preferat sa mergem in port si sa plecam cand doream noi. Preturile la el nu erau mari, doar ca includea si trasportul pana in port. Am platit Lalaria si Kastro. Ne-am plimbat putin prin port pana la 9.30, iar cand sa urcam pe vas ne spune ca nu pleaca nici un vas din port din cauza valurilor. La mal nu erau, era o zi superba, dar de, ne conformam. Desi piedusem cateva ore aiurea din zi si banii dati pe autobuz... Ne-am intors in statie si am luat autobuzul pana la Kanapitsa. Nu ma stiu numarul, striga omul cu bilete sau ceri sa te lase acolo. Am coborat veseli nevoie mare, plajele se vedeau din sosea, pareau aproape. Era aproape doar Tsaneria, pana la Kanapitsa am mers pe jos de mi s-a urat. Frumos, frumos, dar nu mai ajungeam. Pana la urma am ajuns toropiti de caldura, am platit 8 euro pe sezlonguri si am ramas acolo.

La toate plajele pe care le-am pomenit mai sus se merge destul de mult pe jos, in fara de Kolios, care e aproape de sosea. Nici Troulos nu e departe de ea.

A doua zi am mers iarasi in port, doar platisem cate 15 euro de fiecare pentru croaziera. Pana la 9.30 nu stia daca pleaca. Am cerut banii inapoi, nu riscam sa ne plimbam inca o zi cu autobuzul, degeaba, caci ii dublam pretul, si am ales alt vas, Kalypso. Nu a oprit la Lalaria si Kastro din cauza valurilor, capitanul spunea ca incearca, dar nu putea, Este adevarat ca nu ne puteam tine pe picioare, iar cei din fata au vost udati pana la piele. Asadar, am ajuns pe insulita Tsougria. Nu ma stiu cat am stat scolo, dar a fost suficient. A pornit spre Pelion, unde a oprit in satul cu doua taverne, iar cealalta are ocupata cu un botez. Am mancat destul de ieftin aici, avea meniuri pregatite deja. Se plimba un domn cu o tava imensa pe care avea asezate farfurii si pret, iar tu dadeai comanda. Mancarea venea repede, ne-a costa parca vreo 15 euro doua portii si o limonada. Soare, baie, frumos. Am pornit apoi spre... nu stiam nici noi unde. Capitanul se lauda ca incearca ca ajunga in nord, in zona cu valuri. De unde, se pare ca am avut ghinion, marea era extrem de agitata. Am vazut delfinii de doua ori. A mai facut o oprire pe plaja Agia Eleni si cam asta a fost croaziera.

A doua croaziera a fost in Skopelos, ''Mamma Mia''. Cu vasul Poseidon, era vreme buna, toti engelzii s-au inghesuit sus, jos era liber si ne-am gasit un loc bun pe o bancheta de doua locuri cu masuta, si bine am facut. Caci cerul s-a intunecat, iar cand am ajuns la capela din film, pe muzica superba a filmului, coboram in picaturi mici si reci, de ploaie. N-am mai urcat la capela. Cand am plecat din tara aveam o problema la un picior, era umflat si ma durea, acolo am mai calcat intr-o parte cu el, si eram intr-o stare nu tocmai buna de urcat repede, destule trepte. Tot sejurul cam asa am mers, mai bine dimineata, pana seara deja schiopatam, acum mi-a trecut. Am pozat capela intristati deja, Totul era gri, cenusiu... Apoi a a oprit in Skopelos, incepuse ploaia mai bine, muzica frumoasa ne-a insotit pe vas si parca ne mai alina tristetea. Incet, incet, englezii au coborat si au umplut partea de jos a vasului, Deja nu mai aveau loc, iar cei de sus tremurau in ploaie si vant, inveliti cu ce aveau la ei. In oras, a fost recomandata o taverna de familie, cu un mic muzeu superb la etaj. Am fost insotit de catre stapana casei, o grecoaica autentica, in varsta. Am fost invitati in bucatarie sa vedem cum se prepara mancarea. Pentru ca nu aveau coaste de miel in meniu, au cumparat si ne-au facut un platou de doua persoane cu 12 euro. Oameni extraordinari...

Ploaia nu contenea, am stat in taverna, nu puteam iesi. Cand sa mergem spre vas s-a mai domolit si am facut cateva poze. Apoi trebuia sa opreasca pe una dintre plajele din film sau la amndoua, caci erau una langa cealalta. Trebuia... s-a pus o ploaie, ma gandeam cu groaza la vasele care nu aveau inchis atat de bine ca acesta, la oamenii din ele, la cei de deasupra care nu mai aveau locuri jos. Marea era neagra, cerul... un spectacol. Am vazut cum ne indepartam de cele doua plaje celebre si ma gandeam ca nu cred ca voi mai avea ocazia sa le vad vreodata. Dar sa nu spui niciodata, niciodata...

La Manastirea Evanghelistria am ajuns luand un microbuz de vreo 10 lucuri. La capatul autobuzului e si plecare spre manastire. Programul e afisat pe un copac, iar noi tocmai piedusem masina de ora 10. Voiam sa plecam, iar un domn englez ne-a spus sa asteptam, caci soferul a spus ca se intoarce pentru ca nu incapusera toti in masina. Si asa a fost, . Amabilitate de acest gen am intalnit pe tot parcursul sejurului, peste tot, pe plaje, in autobuz, pe strada, oriunde. Eram salutati, oamenii ne zambeau, nu mai intalnisem asta nicaieri la greci. Doar la noi, pe traseele montane. Asadar, am ajus si la Evanghelistria, contra sumea de 4 euro de persoana dus-intors. Masina e una foarte veche, in spate avea si un scaun, dar are pe bord un afis cu manastirea si opreste in statia 1 de autubuze locale.

Din 12 zile am avut trei cu ploaie, restul au fost bune de baie, de plimbare, de cumparaturi, de orice. In oras am bantuit pe strazile inguste cu obloane albastre, nu ne mai saturam. Magazine cochete si pline se tot felul de obiecte care-ti luau ochii, unele erau atat de frumoase, incat ne minunam. Parca erau niste mici muzee de arta.

Oamenii misunau care incotro, cred ca in sezon e foarte aglomerat. Am mancat la taverna cu cel mai mare protap, Koziakas. Un miel de se topea in gura... La plecare, in asteptarea vasului, am mai dat o tura pe acolo, caci cine stie cand vom mai manca un miel asa de bun. Din pacate nu am fost atenti si dupa ce mancasem deja, am vazut ca aveau si kokoretsi. Am mai cautat si-n Lefkada si mi s-a spus ca nu fac mereu, mai ales in extrasezon, caci sant putini turisti care mananca asa ceva. Aici se pare ca erau destui, protapul era plin cu bunatati.

Pentru cine se va caza la Vila Manos, sa manance la taverna ceea apropiata de vila, unde e un mic hotel cu piscina. Sant preturi bune, oameni extraordinari, ne-au dat din partea casei doua cafele in cesti superbe, cu zahar, lapte si doua pahare cu bautura. Nu santem cunoscatori dar unul parea a fi coniac, iar celalat, era o bautura dulceaga cu gheata. Ne tot intrebau daca e bine, daca ne place.

La Koukounaries am mancat undeva pe la mijlocul plajei, sant si niste toalete in padurea din spate, in zona aia. Mancare buna, portii mari, berea la halba inghetata. Doar ca e cam aglomerata plaja asta. Cred ca in sezon e ca la Mamaia. Venisera si trei vase de croaziera, unul era cu greci adolescenti care erau tare galagiosi si zglobii... copii, se distrau. Noi preferam ceva mai linistit.

Sant multe de spus, dar totul tine de felul cum se simte fiecare, ce fel de asteptari are. Eu doream ceva si am gasit, altii poate cauta sate, istorie, aventura.

Cert este ca insula merita vazuta... insula plajelor, a florilor, a caselor alb-albastre, a oamenilor veseli, frumosi, civilizati.

Voi posta si poze pentru cei care nu au rabdarea sa vada un slideshow pe youtube, facut de mine.

Rog frumos, daca se poate sa fie atasat filmul, multumesc mult.

https: //www.youtube.com/watch?v=WDaTbwYSdh8&list=UUdkF8VC3bZrDMGn3ZexyD8w

Vacante minunate va doresc, sa gasiti ceea ce cautati si va intoarceti si mai fericiti decat ati plecat, plini de amintiri frumoase, de neuitat!


[fb]
---
Trimis de sniga in 24.06.14 17:07:17
Validat / Publicat: 24.06.14 18:26:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 7106 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sniga); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30350 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

snigaAUTOR REVIEW
[24.06.14 18:08:01]
»

Imi cer scuze pentru eventualele greseli, nu mai am timp sa editez, am incarcat cateva poze, dar voi mai pune cand voi mai avea timp.

snigaAUTOR REVIEW
[24.06.14 19:48:39]
»

Nu stiu cum s-a strecurat greseala, am scris la numarul de zile, 12, dar probabil nu mi-a batut tastatura cifra 1 si reiese ca am stat doar doua zile. Rog sa se repare daca se poate. Multumesc.

webmaster22
[24.06.14 20:01:18]
»

@sniga: Rezolvat, te rog pe viitor foloseste functia sesiseaza greseala pentru astfel de probleme, ceilalti utilizatori nu au nici o vina!

danamandache
[24.06.14 21:12:38]
»

In articol extraordinar de frumos! Felicitari!

snigaAUTOR REVIEW
[25.06.14 06:53:46]
»

@webmaster22: Imi cer scuze, nu se va repeta.

snigaAUTOR REVIEW
[25.06.14 07:04:16]
»

@danamandache: Multumesc mult!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[25.06.14 09:12:41]
»

Frumoase poze!

Şi mie mi-a plăcut cel mai mult Vromolimnos (edit: de pe coasta populară şi populată).

snigaAUTOR REVIEW
[25.06.14 09:18:09]
»

Si Elias mi-a placut tare mult, poteca aceea nisipoasa, plaja superba cu apa limpede si intrare lina, baruletul din lemn care oferea o panorama superba asupra plajei, linistea...

abancor CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[25.06.14 09:37:47]
»

Da, Elias e pe coasta cealaltă, cea sălbatică, altă lume! Am petrecut acolo o după-amiază spre înserat, siesta de după prînz. Îmi amintesc poteca de acces. Dar marea am prins-o cu valuri.

Tot pe coasta de nord am mai fost şi pe Mandraki, cu acces asemănător, printr-o pădurice, şi pe Kechria, mult mai izolată, la gura de vărsare a unui pîrîiaş rece de munte, cu o peluză umbrită de măsini alături, încîntător!

Am modificat mai sus, ca să fie mai clar: Pe Skiathos sînt 2 emisfere, una populată, de-a lungul şoselei, cu plaje animate, şi alta mai greu accesibilă, cu plaje mai libere. Şi cu linişte.

Oitzza
[26.06.14 12:17:28]
»

Ceva recomandari de taverne poti da? : d eu o sa stau in megali ammos, ma intereseaza ceva recomandari de taverne din capitala daca stiti?

snigaAUTOR REVIEW
[26.06.14 12:54:46]
»

In capitala am mancat doar la Koziakas si Trelo Koutali sau Crazy Spoon. Prima o veti gasi usor, are un protap mare si e pe o straduta ce da in port. E de ajuns sa va plimbati prin zona si o veti gasi. Cealalta o veti gasi in port, cum va indreptati spre statia de autobuz, are si un steag romanesc. Nicaieri nu am mancat prost, dar au obiceiul sa-ti puna pe masa paine cu unt si baga la plata. Mancarea e buna, nu pot reprosa ceva.

Chiar ne gandeam sa ravenim pe insula, ne-a placut prea mult si au mai ramas de vazut Lalaria, Kastro si alte locuri in care n-am putut ajunge.

Vacanta placuta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
pmanuela
[26.06.14 12:59:46]
»

@sniga: Un review excelent si niste poze pe masura. Felicitari!

Multumim pentru detalii si recomandari. Vom fi si noi acolo de pe 1 septembrie, tot in Kolios. Astept cu nerabdare momentul...

snigaAUTOR REVIEW
[26.06.14 13:03:01]
»

@pmanuela: Multumesc, vacanta minunata sa aveti!

Oitzza
[26.06.14 13:40:33]
»

Mersi pt raspuns si am cateva intrebari ca eu tot nu inteleg: care e portu nou si care e vechi? in care din ele te lasa ferryboatu si din care iti poti lua excursiile? si autobuzu in care din ele are capatu?

snigaAUTOR REVIEW
[26.06.14 13:54:38]
»

Cum privesti de pe mare spre insula, portul vechi este cel din stanga, iar portul nou in dreapta. Ferry acosteaza undeva in mijloc. In dreapta cum vii dintre mare, unde este si portul nou, cum mergi spre aeroport, este un parculet acolo. Vei gasi foarte usor capatul autobuzelor langa acel parculet. Orasul nu e mare incat sa te ratacesti sau sa nu gasesti ceva destul de usor. Prima croaziera am luat-o din portul nou.

Portul vechi este de fapt zona de dincolo de Bourtzi, cea care se vede in mai toate pozele facute de turisti pe mica insulita, poze facute pe cele ziduri, oamenii se aseaza pe ele si fac poze, sant si bancute, iar privelistea da spre portul vechi. Eu am vazut ca se vand croaziere in tot portul. Dar vasele Agios Nicolaos si Poseidon sant acostate dimineata in portul vechi, unul langa celalalt. E mai usor si mai frumos decat pare.

Veti vedea la fata locului ca intr-o simpla plimbare veti gasi toate vasele, mai ales seara si dimineata, caci ziua unele sant plecate, iar statia de autobuz o veti gasi la fel de usor, cand veti merge spre micul parculet,adica spre aeroport.

Vacanta frumoasa.

Oitzza
[26.06.14 14:17:01]
»

Multumesc mult pt detalii, abea astept 5 septembrie sa ma vad in autocar: d

cristinacraiova
[26.08.14 14:41:13]
»

@sniga: Foarte reusite pozele! Ai reusit sa surprinzi insula exact asa cum mi-o inchipui eu! Prospectez pentru o vacanta anul viitor si 12 nopti in Skiatos ar fi optiunea noastra (anul acesta am fost in Platamonas si am ratat excursia de o zi in Skiatos, asa ca ne-am propus sa facem din Skiatos destinatia viitoare). Poti sa-mi dai mai multe detalii despre cazare: ai locuit la vila Manos, crezi ca ar fi mai bine sa cautam un hotel (am observat ca nu prea exista multe optiuni, mai ales in regim DP...) sau crezi ca ar fi mai bine la o vila?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
snigaAUTOR REVIEW
[26.08.14 16:58:08]
»

Buna, si noi doream sa mergem in Nei Pori si sa luam croaziera, dar ne-am gandit ca ar fi mai bine sa platim ferry cu banii de excursie si sa stam pe insula.

Despre Manos am scris un review.

Noi mergem cu autocarul si santem destul de limitati in alegerea locatiilor de cazare. Cum agentia cu care am plecat nu avea decat hoteluri fara chicineta, cu recenzii nu foarte favorabile, eu le citesc si pe cele de pe alte forumuri, pe cel englezesc in special, ne-am hotarat la Manos si nu am regretat.

Noi de regula nu cheltuim foarte multi bani pe cazare, asa ca, nu pot da sfaturi. Fiecare dispune de un buget mai mare sau mai mic.

Daca vei cauta aici, vei gasi recenzii foarte bune la unele vile frumoase si cochete, dar depinde de bugetul fiecaruia.

Referitor la masa... habar nu am despre demipensiune in Skiathos, n-am vazut, nici n-am auzit. Dar sant taverne destule. In insula asta e totul atat de cochet si atragator, e minunat, poti manca oriunde. Doar ca majoritatea iti pun pe masa paine si unt, apoi iti baga 2 euro la plata. Plus spaga, 4 euro sant dati doar pe astea.

Noi ne-am mai gospodarit putin, de-asta preferam vilele, si iesim mai ieftin, nu trebuie sa mergem zilnic la taverna, dar pentru cine-si permite e recomandabila taverna.

Demipensiune nu as lua oricum, nu se poate compara sa mananci in taverna, poate e si muzica live, alegi ce vrei, la orice ora vrei.

Vacante minunate, insula merita orice efort financiar, desigur ca sant obiectiva, doar m-am indragostit de ea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul
[25.09.15 16:48:16]
»

Foarte frumoase impresii de vacanta, le citesc si eu abia acum. Sentiment, emotie si sinceritate, convingator si captivant. Felicitari pentru vacanta reusita si pentru frumoasele poze postate.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, calatorul, cristinacraiova, danamandache, Oitzza, pmanuela, sniga
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Skiathos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.09384298324585 sec
    ecranul dvs: 1 x 1