'Castelul Praghez' – 'Prazsky Hrad' – in Amurgul Auriu de Toamna

TIPĂREȘTE

De vreo trei luni ma tot invart in jurul cozii sa scriu un review al Castelului Praghez, in ceha Prazsky Hrad. Dar cum el de fapt nu este UN castel ci un complex intreg de cladiri, una mai frumoasa si mai impunatoare ca alta, care ocupa o intreaga panta de deal, am tot amanat … si am amanat … si am evaluat situatia pana cand n-a mai fost loc de intors.

Asa ca – am inceput cu sfarsitul. Sfarsitul zilei, adica. Toata lumea vine la Castelul Praghez pe lumina. De ce oare, cand este atat de magic si de fascinant tocmai cand se lasa seara. Mai ales acum, cand toamna cu notele ei aurii si ruginii schimba lumina, incalzeste atmosfera, da o nota indulgenta si surazatoare vechilor ziduri. Deci, sa incepem …

Vin cu tramvaiul lenesilor, numarul 22, care urca pana la Castel. Statia se numeste Prazsky Hrad. Nu va asteptati sa va traduca cineva. Coborati, si traversati spre micul restaurant ambitios denumit Lvi Dvur, sau Poarta Leilor. Se apropie "Halloween", si dovlecii sculptati si asezati peste tot stralucesc cu luminite portocalii.

Avansez in seara care aprinde lampile stradale, intai ca un licurici, apoi ca o lumina aurie. In dreapta las Scoala de Echitatie, cladire baroca convertita in secolul trecut in cea mai mare sala de expozitie din Praga (1502 m²). In stanga – Palatul Belvedere pe care l-am descris deja. Inainte sa intru in cea de-a doua curte interioara a Castelului, salut obeliscul ridicat in cinstea Presedintelui Vaclav Havel, cu citatul sau “Adevarul Invinge” in ceha si latina.

Intru printre doua santinele nemiscate si... o cotesc la dreapta, fiindca vreau sa intru pe poarta cea mare, nu asa, pe de laturi. Ce tur ar mai fi asta? In drum, pe partea dreapta a iesirii din dreapta de gasesc vestigiile unei biserici din secolul IX. In fine au nivelat praful fin sa nu se mai vada urmele de adidasi din secolul XXI. Ies pe langa garda de 3 persoane mergand in pasul lor special, si iata-ma in Piata Castelului Praghez sau Hradcanske Namesti. In fata pe stanga iese net in evidenta Palatul Schwarzenberg cu peretii in sgraffito, iar in fata Praga vazuta de sus iti taie respiratia, dar … intram in Castel. Pe Poarta Gigantilor. De o parte si de alta a unei dantelarii rococo din fier forjat, Gigantii sunt doua statui, copie a originalelor create in 1761-1762 de sculptorul Ignac Frantisek Platzer, intr-un stil baroc tarziu inspirat din opera sculptorului italian Lorenzo Mattieli, ale carui statui pot fi admirate – cum altfel – la Viena. Copiile sunt realizate una de A Prochazka si cealalta de C. Vosmik la inceputul secolului XX, si infatiseaza doi gladiatori romani cu cateva secunde inainte de a administra o lovitura mortala.

Poarta urmatoare – care-ti taie respiratia – este Poarta lui Matthias, dupa regele Matthias al II-lea. Poarta era creata initial fara zidurile adiacente, doar cu o intrare mai larga pentru trasuri si doua mai mici pentru pietoni. Opera atribuita lui Giovanni Maria Filippi, este una din cele mai vechi creatii baroce din Praga. Inscriptia in latina, D. MATTHIAS. EL. ROM. IMP. S. AUG. HUNG. BOH. REX 2C FF. ANO. MDCXIV inseamna Inaltimea Sa Matthias, Imparat Roman ales, intotdeauna maiestuos, rege atat al Ungariei cat si al Boemiei, construita in anul 1614. Acum, in anul 2013, steagul Cehiei flutura sus pe catarg, semn ca Presedintele este acasa...

A doua curte interioara, cea in care am intrat initial dar prin alta parte, este de o frumusete rece. Construita prin umplerea a doua santuri de aparare si continand cladiri diferite, a fost uniformizata de Nicolo Pacassi pana la diminuarea personalitatii acesteia. Monotonia fatadelor reci este oarecum inviorata de o fantana arteziana si o fantana ca la tara dar cu un acoperis de fier forjat, ambele din perioada baroca. Capela Sfintei Cruci mai aduce cateva linii dulci, rotunde. Oricum nu conteaza prea mult, fiindca toti se grabesc in cea de-a III-a Curte Interioara, de unde straluceste deja sumbru Catedrala Sfantului Vitus.

Cand intri in cea de-a treia curte interioara, petreci cel putin un minut intepenit, ci capul dat pe spate si cu gura cascata, in fata magnificei fatade a Catedralei Sf. Vitus. Altfel nu se poate! Nimerind la ora slujbei religioasa, am intrat relativ nestingherita (nu prea vor ei turisti iar eu cu telefonul meu de fotografiat exact asa aratam. Am pozat fara blitz, poze pe care de obicei nu prea iti dau voie sa le faci nici chiar cand iei bilet.

Mai multe despre Sf. Vitus in partea a II-a, acum ies din Catedrala spre stanga si ajung in curtea unde un obelisk destul de urat ne aduce aminte de cei cazuti in al II-lea Razboi Mondia, iar statuia Sf. Gheorghe doborand balaurul este in reparatii.

In amurgul care se adanceste ajung la Vechiul Palat Regal, apoi la cladirea denumita “Povestea Palatului Regal” si, dupa ce admir o Pieta sculptata in spatele Catedralei, ajung in Piata Sf. Gheorghe. Aici, monumentala Catedrala a Sfantului Gheorghe, in stil romanic, invioreaza seara cu nuantele ei de rosu. Trec in graba pe langa ea, sa am timpul sa vad si ceva di Straduta de Aur, in ceha Zlata Ulicka. Intrarea, la aceasta ora, este libera, si turistii profita sa fotografieze casutele mititele – cele cu suveniruri sunt inca deschise. Am admirat marionete, casa No. 22 unde a locuit Franz Kafka, si chiar cateva tunuri si o catapulta cum am vazut doar in filmele lui Ridley Scott.

Daliborka era greu de pozat asa ca am coborat frumos pe faimoasele scari din dreapta Viei Sfantului Vaclav, unde statuia compozitorului ceh Hasler canta la chitara.

Noapte buna si mai multe in episodul urmator!

---

VIZUALIZĂRI: 3901 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI