¡Viva San Fermín! ¡Gora San Fermín! Partea I

TIPĂREȘTE

O sa scriu acest review pe bucati. Nu am cum altfel: sunt atatea de povestit… si nu vreau sa va plictisesc totusi…

De anul trecut mi-am facut o lista – imaginara, e drept – cu toate locurile unde voiam/vreau sa ajung in viitorul apropiat. In Spania ma refer, pentru ca escapadele de o zi-doua sunt mai usor de organizat aici, mai ieftine, si am un chef teribil de a cunoaste cat mai multe colturi din aceasta frumoasa tara. Prefer locurile linistite, asa incat am incercat/incerc sa parcurg mai mult Spania rurala. Insa am trecut pe lista si cateva locuri si evenimente foarte galagioase, unde sa pot stoarce la maxim esenta felului de viata al multor spanioli.

Ce urma deci? Pamplona. Capitala frumoasei comunitati autonome Navarra, in nordul Spaniei. In primavara incepusem sa-mi conturez o parte din Camino de Santiago, este un vis pe care nu voi intarzia sa-l realizez. Dupa ce adunasem informatii despre etapele acestuia, initial hotarasem sa fac prima parte, incepand in Saint Jean de Pied, exact inainte de granita cu Spania. Pamplona se afla in drum. Insa, pe cand deja imi cautam incaltari potrivite pentru a intreprinde aceasta aventura, planurile mi s-au schimbat si a trebuit sa reorganizez totul. Saptamanile de concediu din august le impart intre vacanta la tara si, de data asta, o saptamana in Murcia, sud-estul extrem al Spaniei, intr-un fel de tabara (cam de lux, e drept) pentru copii si adulti. Singles cu copii;) Dar despre asta altadata.

Si am o luna si ceva la dispozitie pentru a face escapadele dorite de weekend si a profita la maxim de vara care, in sfarsit, a ajuns, dupa un iunie ingrijorator de racoros. Daca tot am renuntat la Camino pentru moment, mi-a incoltit ideea sa merg totusi, la Pamplona, insa in zilele in care orasul atinge apogeul a tot ceea ce inseamna fiesta in Spania: San Fermines. Era o nebunie, pentru ca nu prea mai am rabdare si dispozitie sa merg in locuri foarte aglomerate si galagioase, insa in fiecare an, vazand la tv “los encierros” (cursele cu tauri) cele mai internationale si cunoscute in toata lumea, ziceam: “la anu’ merg si eu”. Ei bine, de anul asta nu a mai trecut. Dupa o propunere aruncata asa, cu stil, colegilor din grupul de teatru cu care m-am cinstit dupa premiera de mare succes (hehe, ce bine a sunat, asa-i? ;)), in cateva zile am si format un grup de wathsapp cu numele fiestelor Pamplonei. In doua saptamani am avut timp suficient sa organizam “ieseala”: ba pe campurile din apropierea localitatii unde locuiesc, in plimbarile aproape zilnice, ba la o terasa, ba la telefon... A fost o experienta grozava, pentru ca mi-a placut faptul ca ne-am implicat cu totii, si nu a picat totul pe carca mea, cum se intampla de obicei cu família si prietenii apropiati.

Patru tineri cucuieti au pus, unul cate unul, ideile, cheful si bunavointa, si uite cum, pe 6 iulie, la 5 dimineata, plecam din Valladolid, imbracati toti in pantaloni si tricouri albe (vestimentatia obligatorie in San Fermines, pe care urma sa o completam in Pamplona cu esarfa si braul de panza rosii ca focul), cu cate o sticla - doua de “tinto de verano” (un fel de sangría) congelate si aproape obligatoriul sandvich de tortilla. Am oprit pe drum sa bem o cafea, cu glumele de rigoare, pentru ca paream o echipa de zugravi plecati la lucru. Tare adevarat e cand se spune ca o vacanta (fie ea si de doua zile) incepe atunci cand incep pregatirile. Nu ai fi zis ca avem varste cuprinse intre 35 si 37 de ani, asa de mare era entuziasmul in zilele anterioare si in dimineata respectiva. Parca am fi avut cu totii 15 ani!! De emotii, cu totii povesteam ca abia dormisem trei-patru ore fiecare.

Am ajuns in Pamplona la 9 si am parcat intr-o minunata piata, aproape de centrul vechi, unde am avut – urma sa vedem si sa traim acest lucru – numai avantaje. Zona portocalie si zona albastra a orasului, in ceea ce priveste parcarea, era tot una acum, asa incat, rezidenti sau nu, toate lumea trebuia sa plateasca in jur de 8 euro pentru 24h. Perfect. Am parcat in fata unei biserici, am pus tichetul pana a doua zi si ne-am si indreptat spre punctul nevralgic al orasului, unde urma sa aiba loc Chupinazo, sau inaugurarea fiestelor. Noi am preferat sa facem o cheta. Marta a tinut banii si de acolo am platit motorina, o parte din autostrada, parcarea, echipamentul, mancarea si bautura. In total 220 euro. Cu 55 euro de persoana am trait una dintre cele mai intense experiente din viata mea. Pe esarfa si pe brau am dat 12 euro de persoana, insa ulterior am vazut si mai ieftine prin centru... Ne-am grabit sa ne facem primele poze, cand inca albul hainelor era imaculat. Nu urma sa ne tina prea mult. Lumea deja se indrepta spre Piata Primariei, si, uitandu-ne la ei, am vazut ca braul il legasem spre dreapta, si era invers. De asemenea, esarfa se tine in buzunar sau legata la incheietura mainii pana la Chupinazo, cand se pune la gat. Ca o cravata de pionieri, v-aduceti aminte??

Iata-ne ajunsi in centrul vechi al Pamplonei, cu strazi pietruite ca in multe alte orase de aici. Luasem cu noi o sticla de apa si una de vin, de plastic ambele, pentru ca citisem ca intrarea cu sticle de sticla (sic) este interzisa. La controlul pe care politia il facea in apropierea pietei ne-au spus ca trebuie sa aruncam doapele. Ne-am conformat si am ajuns intr-o piata aproape plina, unde lumea bea, canta si striga din plin. Am apucat sa ne facem cateva poze cu primaria pe fundal si mareea alb-rosie, si ne-am asezat intr-un colt al pietei, pentru ca David, care mai fusese acum muuulti ani acolo, ne spusese ca e o nebunie si ca era musai sa ne asezam la umbra si nu in mijlocul multimii nebune;) Au fost doua ore de “locura” totala. La cateva minute de la sosirea noastra in piata ne-am si trezit cu lichidul rosu in cap, haine, ochelari (wow, ce poveste cu stersul ochelarilor pe orice bucatica de tricou inca alba si uscata prindeam, de la cunoscuti sau ne…;)). Prima ora si jumatate a fost grozava. Desi multa lume, ne-am distrat copios cu strainii (si nu numai) de care orasul este plin in saptamana respectiva. Foarte multi americani, australieni si francezi, multi de tot... Ca si coreeni, japonezi si, in fine, reprezentanti ai multor natii... Toti iti ofera vin din recipientele tipice de aici, care se numesc “botas” (cizme in traducere literala), un fel de plosca autohtona, din piele, pe al carui gat nu se pune gura, ci pur si simplu deschizi gura si lichidul iti curge la cativa cm distanta. Am incercat si eu, evident, insa puteti ghici cu usurinta pe unde se prelinge buna parte din vin;) Toata lumea vorbeste, indiferent daca intelege limba celui de langa el sau nu, se fac glume, se rade mult... Este un fel de turn Babel zgomotos si vesel, insa un zgomot si o veselie extreme!! ;)

Dupa prima ora si jumatate, in care deja tricourile erau rosii, roz sau violet, si lipite de trupurile transpirate (va puteti imagina amestecul de senzatii si arome;)), nu mai puteai arunca niciun ac in piata. Abia ne mai puteam misca (am inteles in momentele alea de ce moare lume la concerte si in discoteci multitudinare...). Mareea umana facea valuri valuri, pentru ca distractia pentru unii inseamna si impins... Dimensiunile pietei nu sunt asa cum mi se parea la tv sau in fotografii, ea fiind mult mai mica decat ma asteptam. Marele nostru noroc a fost ca ne-am asezat la cativa metri de unul dintre colturile pietei. Chiar si asa, cum cativa nationalisti basci au reusit sa atarne un steag enorm care acoperea fatada primariei, si Chupinazo a fost intarziat cu aproape douazeci de minute, ultimele minute au fost insuportabile. Nu ne concentram decat pe respiratie (ma refer la cei mai scunzi;)), incercand sa nu ne gandim prea mult la Raúl, prietenul nostru care – nu stiu cum – a iesit cu o columbianca in brate de acolo, pentru ca fata, cu un grad de alcool ridicat, se sufoca si era aproape lesinata. Asta este una din problemele acestor fieste: se bea enorm de mult, in cantitati industriale, ca si cum fara bautura lumea nu se poate distra. Nu toata lumea, evident, insa marea majoritate a tinerilor... e ceva de speriat. Daca cineva ar cadea in piata, acolo ar ramane, o spun ca strangere de inima. La un moment dat, aflandu-ma intre un cuplu de mexicani amabili, si deja cu spatele la Primarie (nu ma mai puteam intoarce), am inchis ochii pentru a “lasa mintea in alb”, cum se zice pe aici. Un vecin de ingramadeala, crezand ca mi s-a facut rau, a avut stralucita idee sa-mi toarne vin in cap, ca sa ma racoreasca putin!!! Lumea aflata la balcoane arunca ligheane cu apa peste multime, care cere disperata acest lucru, pentru a se racori putin. Pentru ca din piata se rídica un “abur” de caldura, cu arome fel si fel... ;)

Recomand atmosfera incendiara de dinainte de chupinazo. Insa nu recomand ultima jumatate de ora. Nu ca nu o recomand, ci va sfatuiesc... imperios, in caz ca ajungeti acolo, sa nu ramaneti in piata, e o nebunie!! Daca as mai merge a doua oara, as ramane pe una din stradutele alaturate.

A doua zi, cand ne aflam “de tapas” in centrul vechi, ne-am dat seama ca am fi avut (sau ca avem pe viitor, in caz ca vom reveni intr-o buna zi) o alternativa grozava pentru a vedea Chupinazo in direct din piata, dar fara sa suferim pe sfarsit: se inchiriaza balcoane sau locuri in balcoane: 25 euro cu mic dejun inclus este oferta pe care am vazut-o intr-un bar. Bineinteles ca sunt si cativa norocosi care scot mii de euro de la diversele canale tv prezente in fiecare an acolo. Fetele ne-am facut o poza cu un reporter de la Tele 5. Eu habar n-aveam cine e, ca de mult ma uit minim la tv, nici atat la emisiuni “corazón-corazón”;), insa m-am alaturat Martei si am si varsat, fara sa vreau, sticla de apa pe tenesii rosii ai personajului, de ma gandeam ca-mi da vreuna pe ceafa. Vazand ca era apa si nu vin, doar a marait ceva si gata.

Chupinazo sau Txupinazo de Sanfermín are loc pe data de 6 iulie la ora 12h, si cu el se da startul, asa cum va spuneam, la noua zile de fiesta fara intrerupere. Eu una nu am vazut ceva asemanator in viata mea, si nici nu cred ca voi mai vedea. Cu putin inainte de ora 12, primarul sau primarita, impreuna cu consilierii, iese in balconul Primariei. Cand persoana care trebuie sa aprinda petarda (“chupinazo”) se apropie de aceasta (lucru pe care eu nu l-am vazut din motivele expuse mai sus), piata ia foc: lumea canta, urla, tipa, fluiera, si adaugati voi/dvs. toate verbele care va trec prin minte pentru acest context!!! Eu nici macar nu am auzit faimosul “Pamploneses, Viva San Fermín, Gora San Fermín!! ” (“gora” inseamna “traiasca” in limba basca). In momentul acela are loc un fel de atac de nebunie colectiva (nu stiu cum sa-l numesc altfel) si tot orasul se schimba intr-o secunda: incepe destrabalarea generala si o betie generala demna de vazut;) Fiesta incepe pe 6 si se termina pe 14 iulie, asa ca imaginati-va… Dupa zgomotul prafului de pusca, atmosfera devine dantesca in doar cateva ore, si efectiv te pierzi prin labirinturile de alcool si nebunie.

Cand Chupinazo s-a terminat si lumea se imprastie pe strazile din centru, parca au iesit cu totii dintr-o masina de spalat rablagita. Masinile de salvare se afla in apropiere, insa de obicei nu sunt cazuri grave…

Am bananait, pret de vreo ora, pe stradutele (banuiam;)) pitoresti ale centrului vechi, unde se continua sa se arunce cu apa si alte lichide de la balcoane. Participantii activi, sa zicem asa, la fiesta, cereau acest lucru celor de la balcoane. Era deja destul de cald si corpurile trebuiau hidratate si racorite, pentru a putea continua fiesta care tocmai incepuse. Am ajuns in vestita Plaza del Castillo, unde deja tonele de gunoaie tronau peste tot. Piatra si pavajul erau atat de lipicioase incat se auzea un lipait tipic atunci cand mergeai… Ne-am hotarat sa mergem “acasa”, sa ne odihnim un pic si sa terminam mancarea adusa in rucsaci. Ne-am intins pe jos, in parcul unde parcasem, si ne-am bucurat inca o data pentru alegerea facuta, pentru ca cei care se aflau la terase, pe banci, etc. erau mai mult familii cu copii si adulti de cel putin varsta a doua. Adica mult mai multa liniste si mizerie aproape deloc. Se putea sta pe jos fara sa-ti vina mirosuri neplacute si fara sa te lipesti de asfalt. Ca sa nu mai vorbesc de marele avantaj ca in toaleta publica din apropiere, angajatii isi faceau datoria asa cum n-am vazut niciodata intr-o toaleta publica: cum iesea cineva, cum intrau cateva secunde sa spele. Am fost incantati de acest lucru, ne era un pic groaza de conditiile in care credeam ca se vor afla wc-urile publice. Acest lucru, impreuna cu brutaria-cofetaria aflata la doi pasi, unde am putut manca un sándwich sau o prajitura si bea o cafea linistiti, la preturi rezonabile (nu ca in centru, unde ne-au fript cu 8 euro / paharul de sangría), au fost reale avantaje in “cazarea” noastra in Pamplona. Ba, sambata seara, cand la 2 noaptea ne-am dus sa luam ceva dulce inainte de culcare, ne-au mai dat si cate o paine si cate un sandwich la fiecare, ca urmau sa inchida si ofereau gratis putinele produse care le ramasesera nevandute.

Dupa o ora de odihna am plecat din nou in centru si am facut ruta “de los encierros”, in partea veche. Pamplona este un oras micut, cu locuri fantastic de pitoresti. Despre ele va voi vorbi aparte, pentru ca nu merita sa le amestec cu nebunia fiestelor. Cu siguranta ma voi intoarce cand o sa fac Camino.

Pierdusem festivalul de folclor cu care atata ii batusem la cap pe ceilalti, din Plaza de los Fueros, si am mers la faimosul Riau-Riau. Pe data de 6 iulie, la 16:30h, traditia sanferminera ii cheama pe toti, cu mic cu mare, la Riau-Riau, un act traditional care s-a tinut in mod oficial intre 1914 si 1991. In 1991 a fost suspendat datorita unor incidente destul de grave, iar cativa ani mai tarziu s-a reusit organizarea acestuia fara reprezentantii municipali. Este vorba de un act contestatar si reivindicativ impotriva corporatiei municipale. Itinerariul este de la Primarie pana la Troita Sfantului Fermín, vreo 500 metri, care, de cateva ori, de-a lungul timpului, s-au strabatut in 5 ore si ceva!!! De fapt, cam despre asta era vorba in trecut: se voia pusa la incercare rabdarea oficialilor urbei.

Riau-riau-ul mai este cunoscut si ca Valsul Astrain, pentru ca muzica interpretata este un vals si autorul acestuia este Miguel Astrain. Partitura este pastrata in Primarie din 1907. Mi-a ramas si mie in minte parte din refren: “Porque llegaron las fiestas / de esta gloriosa ciudad / que son en el mundo entero / una cosa singular / Riau-riau!! ” (Pentru ca au sosit fiestele / acestui glorios oras / care sunt in lumea-ntreaga / ceva unic / Riau-riau). Am poposit vreo jumatate de ora in multime, fredonand si noi refrenul, dupa care hai in parcul Bastionului Baluarte, sa ne mai tragem un pic sufletul.

Va urma.

---

VIZUALIZĂRI: 1721 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI