La Vatican

TIPĂREȘTE

Dat fiind că pe AFA sunt atâtea alte articole bine documentate, încă mă gândesc dacă să fac din vizita mea la Vatican subiectul unui review distinct. În afară de propriile trăiri şi de câteva fotografii care argumentează faptul că am fost şi eu acolo, nu cred că aş mai putea adăuga ceva.

Se spune că o călătorie la Roma nu este completă fără o vizită la Vatican. Pentru noi această vizită a venit nu ca o completare, ci ca un început în descoperirea atracţiilor turistice ale Romei.

Cazaţi undeva la periferia capitalei, după micul dejun din ziua de sâmbătă 18 septembrie 2010, ne-am deplasat cu un autobuz, apoi cu metroul până la Ottaviano - San Pietro, în apropiere de Vatican. Vizita noastră, organizată printr-o agenţie din România, a fost programată, aşa încât, lângă zidurile înalte ale celui mai mic stat suveran din lume, nu am aşteptat decât sosirea ghidului local apelat prin telefon, timp în care ni s-au înmânat căştile şi ni s-a explicat modul lor de utilizare. Am aflat că din cele şase intrări ale Vaticanului, doar trei sunt accesibile publicului larg: Piazza San Pietro, Arco delle Campane situat în stânga Basilicii San Pietro şi intrarea în Muzeele Vaticanului. Pe această din urmă cale am pătruns şi noi conştienţi că aici trebuie să ai picioare bune, timp suficient, multă răbdare şi o mare curiozitate pentru a descoperi şi admira cât mai multe dintre comorile istorice şi de artă etalate în incintă.

Cel mai mic stat suveran din lume, cu o suprafaţă de numai 44 de hectare, are o organizare administrativă complexă. Mai mult decât ceea ce ne-a spus ghida, dintr-un documentar, am aflat că Vatican îşi imprimă propriile timbre, emite monedă, publică un cotidian, deţine un post de radio, are gară proprie, iar pentru supraveghere, ordine şi apărare se poate baza pe Corpul armat al Gărzilor Elveţiene ajutat de Corpul Jandarmeriei.

Pentru turişti, Gărzile Elveţiene sunt o atracţie în plus la Vatican. Cu uniforme în culori tari (albastru cu portocaliu), fiecare cântărind 3,5 kg, cu coifuri învăluite de pene roşii, tinerii aduc la ceremonii un aer de ev mediu. Nu oricine poate face parte din acest corp de elită, menit să-l apere pe papă. De cetăţenie elveţiană, cu înălţime de peste 1,70 m, romano-catolici, cu vârsta între 19 şi 30 ani, necăsătoriţi, cu studii superioare, tinerii depun în faţa papei jurământul de credinţă.

După un control electronic la intrare, accesul turiştilor este permis doar în muzee şi în Piazza cu Basilica San Pietro. Pentru restul proprietăţilor - care includ grădini, clădiri cu birouri administrative, tipografie, arhive, laboratoare pentru conservarea înscrisurilor vechi, încăperi în care se fac recondiţionări de lucrări de artă (unde lucrează restauratori specializaţi în marmură, pictură şi tapiţerie), ateliere de croitorie, săli destinate armelor şi zone de instruire militară, poştă şi supermarket - este necesar un permis special.

Cei care au la dispoziţie doar câteva ore, nu trebuie să rateze Museo Pio Clementino care adăposteşte impresionanta colecţie de antichităţi a papei. De fapt nu este colecţia unui singur papă, ci este ceea ce s-a adunat aici în timp, încă din vremea când biserica avea cel mai mare rol în încurajarea culturii. În mai multe săli dispuse pe două etaje, veţi vedea sarcofage deosebite, statui impresionante, busturi ale unor învăţaţi antici greci, busturi şi statui de împăraţi romani, fragmente de morminte şi urne funerare, bijuterii, vase, antichităţi romane şi grecești, măşti şi chiar reprezentări de animale.

În Muzeul Gregorian Egiptean se pot vedea mumii egiptene, tăbliţe cu scriere cuneiformă provenind din Mesopotamia, vase şi basoreliefuri orientale.

Cum spuneam, aici trebuie să ai rezistenţă fizică, timp, răbdare şi interes pentru vestigiile antice. Pentru cei care au străbătut aceste încăperi, este mai mult decât binevenit un moment de respiro în curtea interioară. Lângă Biblioteca Apostolică, admirând statuile, porumbeii, globul aurit şi celebrul con de bronz care a înfrumuseţat cândva băile împăratului Agrippa, am văzut turişti aşezaţi pe jos, încercând să se pregătească pentru ceea ce va urma.

Pinacoteca Vaticanului este fără doar şi poate locul căruia trebuie să-i dedicăm ceva timp oricât de obosiţi am fi pentru că aici vom vedea multe picturi valoroase, originale, semnate de unii dintre cei mai renumiţi pictori italieni. Există săli întregi ornamentate cu fresce imense pictate de Rafael şi Pinturicchio, dar Cappella Sistina reprezintă triumful artei care a reunit aici talentul mai multor artişti de renume. Pereţii împodobiti cu picturile lui Perugino, Botticelli, Pinturicchio, Ghirlandaio şi altii, precum şi bolta cu tabloul Creatiei lui Adam realizat de Michelangelo Buonarroti acum mai bine de 500 de ani, fac din Cappella Sistina un loc veşnic înţesat de admiratori. Aici grupurile se întrepătrund, oamenii - cu privirea îndreptată spre boltă - se pierd unii de alţii şi ramân singuri, în meditaţie şi contemplare. Am privit minute în şir cea mai frumoasă scenă de pe tavan, întinderea mâinii Creatorului şi graţia plină de recunoştinţă cu care răspunde Adam lucrării dumnezeieşti. Doar anunţul de reunire a grupului, afară, venit imperativ prin căşti, m-a trezit brusc la realitate.

Faptul că am fost conduşi cu prioritate la muzee, se explică prin aceea că sâmbăta acestea au program doar până la ora 13.45 comparativ cu celelalte zile în care se închid la 16.45.

Dacă la început accesul în Piazza San Pietro se făcea prin câteva străzi mici, laterale, în prima jumătate a sec. XX trasarea noii străzi Via della Conciliazione a deschis Vaticanului noi perspective şi a oferit o cale de acces demnă de un loc atât de grandios. O colonadă impresionantă, decorată cu statui, încercuieşte piaţa în mijlocul căreia se află un obelisc egiptean cu o cruce creştină în partea superioară.

Basilica San Pietro, cea mai mare biserică din lume, o splendoare arhitecturală, este în acelaşi timp muzeu şi mausoleu.

Faţada cu balconaşe la fiecare fereastră de la primul etaj, are în centru balconul de la care papa binecuvântează pe credincioşii adunaţi în piaţă şi de unde se anunţă numele noului papă ales. Pe terasa superioară veghează, în chipul unor statui magistral executate, Iisus şi cei 12 Apostoli. Printre coloanele solide, cu decoraţiuni în partea superioară, reţin atenţia cele cinci intrări ornamentate cu basoreliefuri tematice, fiecare denumită conform destinaţiei sale: Uşa Morţilor deschisă doar la procesiuni funebre, Uşa Binelui şi Răului, Uşa Centrală (cea mai veche), Uşa Sfintelor Taine (folosită cel mai adesea, decorată cu panouri reprezentând cele şapte taine ale creştinătăţii) şi Uşa Sfântă, cea care se deschide doar în anii jubiliari.

Interiorul bisericii copleşeşte prin dimensiuni, prin rafinamentul şi multitudinea lucrărilor de artă etalate. O vizită aici echivalează cu o vizită într-un muzeu, oferind prilejul de a vedea câteva exponate originale, de mare valoare spirituală şi artistică. Pe cine n-ar impresiona Pieta, capodopera de tinereţe a lui Michelangelo, mai ales dacă până atunci n-a mai văzut-o decât în fotografii? Delicata sculptură în marmură albă înfăţişând-o pe Fecioara Maria ţinând pe braţe trupul lui Iisus lipsit de viaţă, se află în prima capelă din dreapta, imediat după intrare. Protecţia unui geam blindat se datorază vandalizării din 1972 care a adus lucrării grave deteriorări, necesitând o minuţioasă restaurare. Cine poate rămâne impasibil privind statuia de bronz a Sf. Petru aşezat pe tron, binecuvântând, aflată la capătul naosului? Una dintre cele mai spectaculoase lucrări ale lui Bernini este Tronul lui San Pietro. Este o magnifică acoperire în bronz aurit a unui scaun de lemn, deosebit de bogat ornamentată în partea de jos cu statuile Sfinţilor Ambrozie, Atanasie, Ioan Gură de Aur şi Augustin, iar în partea de sus cu o pleiadă de îngeri pe nori luminaţi de razele care pătrund prin fereastra cu porumbelul pictat, simbolul Duhului Sfânt.

Demn de mentionat pentru talentul lui Bernini este şi Baldachinul de bronz aurit situat în biserică, lângă altarul principal, foarte asemănător unui pat imperial. Patru coloane spiralate susţin acoperişul splendid decorat al lăcaşului din care doar papa poate oficia. Mormântul Sf. Petru având alături mormintele unor papi, se află chiar sub acest loc. Am fost conduşi în Catacombele Vaticanului care găzduiesc adevărate opere de artă în capele dedicate unor sfinţi şi la morminte de papi şi suverani.

Prea obosiţi pentru a urca pe basilică şi a admira Piazza San Pietro şi panorama oraşului spre Via della Concilliazione, am părăsit fastul Vaticanului şi ne-am îndreptat, pietonal, spre Castel Sant Angelo. N-am intrat. Pentru că începuse să picure uşurel, eram obosiţi şi venise şi vremea amiezei, am preferat să mergem la masă, lângă Vatican, la un restaurant unde lucra o româncă.

Toţi ne-am bucurat sperând că întâlnirea cu un conaţional va fi şi în avantajul nostru. Şi a fost, dar într-o prea mică măsură. Românca - aflând că suntem un grup mare, nădăjduind încasări pe măsură - a venit personal şi ne-a preluat de sub coloanele Vaticanului unde aşteptam zgribuliţi de ploaie. Ne-a condus la un restaurant căruia nu i-am reţinut numele, dar asta nu mai contează pentru că nu vreau să-l recomand. Vreau să spun şi altora că întâlnirea cu un conaţional nu este întotdeauna benefică în străinătate. Sala în care am fost conduşi era la demisol, avea mese ca la cantina săracilor, lungi şi nu prea curate, iar preparatele erau scumpe. În afara faptului că a fost un adăpost pe timpul ploii, alt merit nu-i găsesc.

P. S. E bine ca la Vatican să nu apelaţi la bancomate. Este, cred, singurul loc din lume în care acestea oferă instrucţiuni în limba latină. V-o mai amintiţi? Eu nu prea, deşi am studiat-o patru ani.

---

VIZUALIZĂRI: 4533 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI