Muzeul Național Cotroceni, istorie și destin

TIPĂREȘTE

Săptămâna trecută, mai precis miercuri 17 ianuarie, am făcut o plimbare la București printre altele și pentru a vedea Palatul Cotroceni, Muzeul nu Sediul Administrativ, la care rezervasem cu câteva zile mai înainte bilete la turul de la ora 13.  Am plecat pe la ora 8 din Pitești, am circulat bine, nu-mi place viteza dar am acceptat viteza maximă legală, prin București am circulat cum se circulă de obicei, am avut și blocaje și mers bară la bară, pe la 10:10 parcam în Bulevardul Primăverii, lângă MARe/Muzeul de Artă Recentă. Am Fost Acolo pentru a vedea Expoziția “Efectul Picasso” , deschisă în perioada 27 septembrie 2023 - 22 ianuarie 2024 unde sunt expuse 46 de lucrări semnate de artistul spaniol și 50 de lucrări ale artiștilor români care au fost inspirați de acesta. Mi-a plăcut mult.

De aici am mers la Cotroceni pentru a vedea Ansamblul Arhitectural Cotroceni.  

Palatul, construit spre sfârșitul anilor 1880, are o istorie ce începe în anul 1679 când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii Mănăstirii Cotroceni. Astfel între anii 1679 – 1681, pe un teren defrișat într-o zonă dens împădurită din Codrii Vlăsiei situat la 5 kilometri vest de centrul Bucureștiului de atunci, pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a ridicat o mănăstire. Biserica ridicată în stil brâncovenesc avea hramul  „Adormirea Maicii Domnului“, hram păstrat până în zilele noastre și adăpostește osemintele ctitorului, iar Palatul Domnesc ridicat în spiritul baroc al vremii, era grandios.

Ansamblul domnesc a fost modernizat de Domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei iar Alexandru Ioan Cuza îl modernizează și mobilează făcându-l reședința lui de vară.  

Un moment important în viața Palatului Cotroceni l-a constituit anul 1888 când Palatul a fost restaurat, modernizat și înfrumusețat după proiectul arhitectului Paul Gottereau devenind reședință de vară pentru familia regală. După 1918 Palatul a cunoscut modificari şi adăugiri efectuate de arhitectul Grigore Cerchez în care se simte spiritul artistic al Reginei Maria. Următorii regi, Carol al II-lea și Mihai, nu mai locuiesc în Palatul care afectat fiind și de cutremurele din 1940 și 1977 își pierde din strălucire.  

Din 1949 până în 1976 a găzduit pionerii patriei fiind Palatul lor, iar din anul următor a început restaurarea lui și construirea aripii ce adăpostește Administrația Prezidențială.  

Lucrările realizate de adevărați profesionişti coordonați de arhitectul Niculae Vlădescu au fost finalizate în anul 1988 și au redat Palatului strălucirea iniţială pe care o admirăm astăzi și noi.

Din 1991 o parte a lui adăpostește Muzeul Național Cotroceni, cealaltă fiind Sediul Președinției României.  

Se află în Bulevardul Geniului nr. 1-3, are site muzeulcotroceni.ro, cont pe FB, telefon 021.410.0581, iar programările se fac de luni până vineri între orele 9 – 16:30 la  telefoanele +4 021.317.3107; +4 072.551.8381 sau E-mailul vizitare@muzeulcotroceni.ro. Eu am făcut programarea telefonic. Vizita Palatului-Muzeu se face numai în grup ghidat, maxim 25 de persoane. Tarifele și tipurile tururilor se găsesc pe site. Folosirea telefonului fără bliț este liberă, dar se pozează doar în interioare.  

Având rezervare la turul de la ora 13 ne-am prezentat conform regulilor cu 15 minute mai înainte, la Intrarea Muzeului din Șoseaua Cotroceni, vizavi de Grădina Botanică, am predat cărțile de identitate primind în schimb ecusoane, ni s-a făcut control prin scanarea genților și verificare corporală, am achitat taxa de acces și ne-a preluat ghida. Am mers pe aleile parcului ce înconjoară palatul și am intrat în Palatul-Muzeu. Am predat hainele și bagajele la garderobă, am primit botoși pentru a proteja pardoselile și am început explorarea.  

Vizita începe din Holul de Onoare proiectat de Gottereau, inspirat de interiorul Operei Garnier din Paris. Nedispunând de o suprafață prea mare arhitectul i-a dat volum ridicându-l pe două nivele. O monumentală și fastuoasă Scară de marmură italiană de Cipollino și Carrara, urcă la etaj pe două din laturile holului. Le-am privit, admirat și pozat, impresionează bogăția Decorațiilor interioare și Vitraliile ferestrelor ce prezintă scene din „Legenda Meșterului Manole” .

 Nu am folosit superba scară pentru a ajunge la etaj ci o scară laterală care se continuă cu un Coridor lung. Prima văzută este Sufrageria Germană denumită și Sufrageria regelui Carol I, decorată la solicitarea suveranului în stilul neorenașterii germane. Plafonul casetat original, Masa și Scaunele acoperite cu piele de Cordoba atrag privirile, Candelabrul original și Șemineul din marmură albaneză de culoare vișiniu-roscată creează atmosfera de epocă, desăvârșită de un Ceas pendulă.  

Am trecut în Salonul de Vânătoare, stil italian, realizat la cererea regelui Ferdinand din două din vechile încăperi, Salonul Bizantin și Salonul Ludovic al XIV-lea. Are Plafon casetat, Lambriuri și Ancadramente din lemn de tei sculptat închis la culoare, contrast plăcut cu Coloanele și Pavimentul din piatră albă de Rusciuc. Mobilierul este decorat cu elemente zoomorfe si antropomorfe, gheare de lei, caryatide, himere iar pe pereți sunt Panoplii de arme și trofee.  

A urmat Salonul Florilor sau Salonul de Aur, o rafinată încăpere Art Nouveau realizată de Regina Maria, cu decorații aurite, tulpini de crini și flori de măceș, cu Mobilier stil Ludovic al XVI-lea din lemn sculptat și aurit, tapițat cu mătase naturală brodată manual. Piesa de referință este Pianul alb cu motive florale, vechi de 150 de ani folosit de multe ori de George Enescu.

Biblioteca regelui Ferdinand, cabinetul de lucru al regelui, este o încăpere mică, sobră, destul de întunecoasă, cu Mobilier Henric al II-lea sculptat în lemn de ulm, bogat ornamentat. De jur împrejur o Galerie etajată cu rafturi adăpostea cele peste 5.000 de volume cu diferite teme, în special botanică, istorie, artă, inventariate în anul 1938. O Scară ascunsă de o draperie ducea la dormitorul regelui de la etajul superior, are un Șemineu din marmură verde de Portoro și, interesant, un Birou înalt, fără scaun, la care regele ținea, în picioare, audiențele.  

Marele Salon alb sau Salonul Cerchez (după numele arhitectului care i-a dat actuala înfățisare la solicitarea Reginei Maria) a rezultat din comasarea a două din vechile încăperi, Salonul de Recepții și Sufrageria Regală. Salonul este o îmbinare reușită de stiluri arhitecturale tradiționale românești cu Mobilier Iberic și șapte frumoase Candelabre.  

Deosebită este Masa din marmură de Rușchița, unde, la banchete se puneau mâncărurile, iar între banchete Regina își expunea colecția de bărcuțe de argint.  

Am intrat apoi în Sufrageria Regală realizată în stil neoromânesc cu influențe bizantine și celtice, piesa de bază fiind Masa rotundă în stil Art Nouveau, sculptată în lemn de paltin aurit, numită „Masa rotundă a regelui Arthur” , înconjurată de 24 de Scaune al căror design deosebit fiind conceput de Regina Maria. Interesante sunt spătarele scaunelor: vulturul, simbolul puterii și al regalității pentru scaunele destinate domnilor și copacul vieții simbolizând legătura dintre pământ și cer pentru cele destinate doamnelor.  

De aici am urcat la etajul 2, la Sala de Biliard, unde se află Masa de Biliard a regelui Carol I veche de peste 150 de ani, lucrată din lemn de nuc. Am văzut și o Masă pentru diferite jocuri când este deschisă, pentru șah când este închisă.  

Am trecut în Sufrageria Privată a familiei regale, cu Mobilierul specific în stilul neorenașterii germane, cu Piese din argint și bronz, fructiere, sfetnice și alte obiecte de vitrine din secolul 19. Aici membrii familiei luau împreună masa, dar mai rămâneau și nemâncați: regele Carol I mânca foarte repede și când se ridica de la masă comesenii se ridicau și ei.

Salonul Oriental, fostul Salon de Pictură al Reginei Maria, o sală dublă ca înălțime, folosită ca sală de studiu pentru prințese, sală de muzică sau salon de primiri și petrecere a timpului liber. O Scară spiralată o leagă de Salonul de ceai. Mobilierul oriental din abanos negru bogat sculptat este completat de Piese de bronz și porțelanuri.  

Apartamentul regelui Carol I și a reginei Elisabeta are camera de lucru a reginei Carmen Silva și un dormitor cu mobilier și lambriuri din lemn de nuc și stejar în nuanțe închise cum îi plăceau regelui. Patul este monumental; tăblia foarte mare este decorată cu un înger ce duce doi prunci, un simbol mai greu de interpretat, dar și cu o bufniță mică, cu dublu simbol, moarte și înțelepciune. Oare are vreo legătură cu Măriuca, fetița lor care-i părăsise la doar trei anișori!?

Apartamentul Francez, apartamentul regelui Ferdinand, este alcătuit dintr-un salon și două dormitoare. Salonul stil Ludovic al XV-lea ce comunică printr-o scară secretă cu Biblioteca Ferdinand de la primul etaj este mobilat deosebit, scaune, fotolii și canapele îmbrăcate în mătase cu delicate motive florale de culoare roz, dar are și un șemineu din marmură albă de Rușchița. Dormitorul stil Ludovic al XVI-lea, folosit de rege, are Mobilierul, pat, dulap, scaune, măsuță din lemn sculptat vopsit în alb și comunică printr-un dresing cu cel al Reginei, iar Dormitorul Rococo are Mobilier stil Chippendale.

Următorul văzut, Dormitorul Reginei Maria, avea decorațiuni argintate în stil celtic, acum este decorat în stil Tudor, cu grinzi boltite din paltin și brad, un monumental șemineu deschis și podea din ceramică glazurată. Patul este împodobit cu simboluri de profeți și, lângă el, Portretul Reginei realizat de Costin Petrescu.  

Era camera în care micuța Mignon, fetița Reginei nu intra: îi era teamă să nu se „înece în sclipirile podelei pe care o credea un lac” .

Am trecut în Salonul Norvegian, îmbrăcată în lemn de brad lucrat în stil neogotic, replică a interioarelor norvegiene. A fost Budoarul Reginei despre care Maria spunea: „Fiind despărțită de multe lucruri cu care eram obișnuită, mi-am făurit cu timpul propria mea atmosferă, aprobată sau dezaprobată, după cum era firea criticilor” .

Apartamentul Empire-Adam asociază în cele două saloane stilurile inspirate din formele sobre ale antichității. În Salonul Empire, Pereții tapetați cu mătase vișinie având în partea superioară și pe tavan decor stucat specific începutului de secol 19 creează atmosfera egipteană. Mobilierul, scaune, fotolii, canapele și mese, împreună cu vitrinele cu porțelan european și scenele mitologice pictate o desăvârșesc. Salonul Adam are Pereții tapetați cu mătase aurie. Mobilierul, canapea, fotolii de dimensiuni diferite, scaune, este îmbrăcat în mătase, are linii drepte, suple și rozete și panglici înnodate din bronz aurit aplicate pe lemnul de mahon.  

A urmat Apartamentul Francez II ce are un Salon și un Dormitor, transformat din camerele copiilor Reginei Maria și ai lui Ferdinand, refăcute în specificul „Napoleon al III-lea” . Are pereții tapițați cu mătase iar din mobilier se remarcă cele două Paturi identice și Masa de toaletă din lemn de nuc sculptat.  

De aici am coborât la garderobă, ne-am luat hainele și bagajele, am predat botoșii și am ieșit în Curtea în mijlocul căreia se ridică o frumoasă biserică albă, în stil brâncovenesc.  

Biserica Palatului actuală este reconstrucția din anii 2003 – 2009 a Bisericii Adormirea Maicii Domnului ridicată în a doua jumătate a secolului 17 de Domnitorul Șerban Cantacuzino. S-au folosit vechile fundații și au fost reintegrate toate elementele originale salvate de la demolarea Bisericii din anul 1984. În Pridvorul deschis susținut de opt coloane octogonale din piatră se remarcă Pisania, Ancadramentul ușii și Ancadramentele ferestrelor sculptate în piatră cu baghete încrucișate, de inspirație gotică. La Exterior se remarcă Decorația și Brâul median frumos ornat. În Interiorul în care am putut poza, pereții sunt împodobiți cu fragmente din frescă repictată în primii ani ai secolului 19, iar cele douăsprezece Coloane, originale, îi simbolizează pe cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. Originale sunt și Pietrele de mormânt din marmură cu „vulturul bicefal, stema heraldică a familiei Cantacuzino” , sculptat pe ele.  

Duminica în Biserică se țin slujbe la care se poate intra doar pe baza actului de identitate, fără a fi nevoie de programare.

Am părăsit Biserica și am coborât în Pivnița Mare, un generos spațiu dreptunghiular cu o arhitectură specifică Țării Românești din a doua jumătate a secolului 18, cu zidărie de cărămidă, travee egale și bolți semicilindrice, pline odinioară cu alimente, vinuri și chiar deținuți, astăzi gazdă a Expoziției permanente „Biserica Mânăstirii Cotroceni, istorie, spiritualitate și artă” .  

Se găsesc aici câteva icoane și obiecte liturgice, candelabrul original enorm, cruci de altar, amvonul, argintărie. Sunt expuse și plăcile tombale ale lui Mircea, fiul reginei Maria și ale micuței Maria, unica fiică a reginei Elisabeta, ambii copii fiind înmormântați în curtea palatului.

Am mers apoi la Magazinul Muzeului, unde se găseşte o gamă variată de produse, obiecte create de câştigătorii concursului de design „Cotroceni Creativ“, materiale de promovare a muzeului, (ghiduri, broşuri, cărţi poştale, calendare, magneţi, insigne, brelocuri), cărţi de istorie şi artă, cataloage, monografii. Aveau, zic eu, un raport preț – calitate bun, am cumpărat cu 25 de lei ghidul „Ansamblul Architectural Cotroceni, istorie și destin” editat de Administrația Prezidențială și Muzeul Național Cotroceni. La ieșirea din magazin am găsit câteva pliante cu explicarea sălilor palatului. În interior sunt indicații cu exponatele mai importante dar denumirile camerelor nu apar așa cum am văzut în alte palate.

 De aici, ghida ne-a condus la poarta pe care intrasem la Muzeu. Am predat ecusoanele, am primit actele de identitate și am părăsit Muzeul. În exterior așa cum am mai scris nu se pozează dar mea culpa! nu m-am putut abține.

A fost o vizită plăcută, interesantă și instructivă pe care o recomand cu încredere. Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 531 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI