Muzeul National Cotroceni

TIPĂREȘTE

Intr-o senina zi de primavara, cand vremea dadea semne ca se va incalzi dupa trei saptamani de ploi am vizitat acest muzeu. Ma hotarasem cu mai mult timp in urma; cred ca de mai bine de un an tot "bateam pe la porti "... dar veti vedea ca nu se poate oricum si oricand face o vizita acolo.

In mare il cunosteam din copilarie, caci in perioada aceea (anii '60-'70) acolo era Palatul Pionierilor, care avea o sala de gimnastica si un bazin de inot undeva in partea de jos a gradinii, in imediata apropiere a intrarii din Bdul. Ghe. Marinescu. Palatul Pionierilor avea atunci mai multe cercuri si ateliere pentru copii; gimnastica sportiva, fotbal, tenis, teatru, muzica, atelier de olarit, de navomodele, de tot felul de mestesuguri, cercul matematicienilor si fizicienilor si multe altele de acest gen. Toate acestea se desfasurau in vechiul palat, cel care acum este muzeu. Imi placea ca dupa antrenament, in loc sa iesim pe unde am intrat, sa urcam prin gradina - adica sa faceam o mica plimbare de relaxare - si sa iesim pe poarta de sus, cea de la Piata Leu, unde era o cofetarie la care eram abonata. Si uite asa... cum de sute de ori, am calcat eu fara prea mult patriotism si cunostinte despre istoria acestui palat, pe urmele Cantacuzinilor, a lui Cuza, a lui Carol al II-lea si am batatorit aleile pentru presedintii post decembristi.

Cum un lucru este privit si inteles diferit de un om, la varste diferite, pe masura ce cultura generala, emotiile si evenimentele sociale se schimba, m-am gandit sa revad acest palat cu mintea si cu ochiii de acum.

Gradina sau domeniul pe care se desfasora Palatul Cotroceni tine de sus de la Piata Leu, pana la Bdul. Ghe. Marinescu mergand pe sos. Cotroceni. Cam la mijlocul distantei, a fost facuta o bresa in zidul inconjurator al gradinii, unde este intrarea la Muzeul Cotroceni. Loc de parcare nu este in zona intrarii, asa ca cei care vin cu auto propriu, trebuie sa il lase sus, in Piata Leu.

Acum luati aminte; vizitarea se face numai cu programare, in grupuri de max. 15 pers. intre orele 9,30 – 17,30. Fara grup propriu, se poate intra doar prin atasare la grupurile programate, in limita locurilor disponibile. Asta inseamna ca daca te apuca cumva dorul, sau te loveste patriotismul sau pur si simplu curiozitatea... si nu reusesti sa iti aduni toata familia sau cativa vecini cu care sa vizitezi in grup (tot cu programare)... stai degeaba ca prostul pe la poarta, poate - poate... vine un grup la care sa te lipesti si tu. Dupa trei telefoane in saptamani diferite, am reusit sa ma lipesc de un grup. (familia mea cedase dupa a doua incercare).

Pretul unui bilet pentru grupurile de romani este de 12 lei la care se mai adauga cate 7 lei pentru expozitiile periodice (totul se viziteaza doar insotit de ghid). Taxa de fotografiere (fara blitz) este de 40 lei; dar nu va inchipuiti ca de banii astia vi se permite sa fotografiati fiecare exponat si fiecare mp. de perete sau de tavan. Nu... nici vorba; se poate fotgrafia doar in hol, in Salonul de Vanatoare si in Salonul Cerchez (Salonul Alb). Asta mi s-a spus la telefon cand am facut programarea. Dar cand am ajuns acolo... interdictia a fost totala; nu se poate nici cu plata. Motivul; "este obiectiv militar". Automat m-am gandit la Palatul din Praga; si acolo este sediul presedentiei, si totusi mii de turisti intra zilnic, cu si fara ghid, se plimba liber si fac mii de fotografii. Ma rog... nu era loc de tocmeala. Tot la telefon, mi s-a spus ca exista un magazin cu suveniruri de unde se pot cumpara pliante superbe cu fotografii frumoase cu toate incaperile pe care urma sa le vizitam si asta ar putea fi o alternativa la taxa de fotografiere. La magazin urma sa mergem desigur la finalul vizitei.

Asadar cu 10 min. inainte de ora stabilita uite-ma in zona. Am lasat masina la bordura, sus in Piata Leu si am plecat spre intrare. Trotuarul... pustiu. Nici tipenie de om. Iar mi-a zburat gandul la alte muzee-palat in fata carora mereu este multa lume dornica sa intre. Am facut cateva fotografii cu cladirea fostei gari a palatului regal, cladire care in perioada comunista a fost transformata in cofetarie si in care acum functioneaza serviciu postal al presedentiei.

Imediat ce se trece de usa facut in zid, se intra intr-o mica cladire in care se preda buletinul contara unui ecuson, se achita biletul de intrare, se preda aparatul foto contra unui tichet si se face controlul gentilor si al persoaneleor ca pe aeroport.

Uite-ma in sfarsit, cu biletul in mana. O doamna a venit sa ne ia in primire. Sa se prezinte, nu a considerat necesar, dar sa mentioneze (e dtept cu zambetul pe buze) ca nu este ghid, ci muzeograf si ca la rugamintea colegilor face acest lucru... asta a spus de cateva ori pe parcursul vizitei. Am urcat pe aleea pietruita ce merge paralel cu zidul si am ajuns la una din intrarile secundare ale palatului. Acolo, in micul hol, ne-am echipat cu papucii de protectie (pasla sau plastic), s-au lasat hainele si gentile mai mari la garderoba si am pasit in muzeu cu ochiii mari si urechile ciulite... ca doar nu am asteptat atat ca sa nu fiu pe faza tocmai acum.

Primul loc in care am ajuns a fost Holul de Onoare, sau holul intrarii principale. Am stat cateva minute, pe loc si ghida si-a inceput povestea.

In urma cu mai mult de patru sute de anii, Codrii Vlasiei se intindeau pana in acest loc. Era acolo o mosie si un sat care o vreme i-au apartinut lui Mihai Viteazu. Apoi pe la jumatatea sec XVII, a ajuns in proprietatea domnitorului Serban Cantacuzino. Tot pe acea mosie, era o manastire de calugari, in care s-a adapostit Domnitorul Serban Cantacuzino, intr-o perioada grea a vietii, jurand ca daca va scapa cu bine, va mari manastirea, va ridica o biserica frumoasa si isi va constui si o casa domneasca. A avut noroc si astfel la porunca sa, s-au construit in doar 3 ani intre 1679 – 1681, pe Dealul Cotrocenilor, Biserca Adormirea Maicii Domnului si casele domnesti. Numele de Cotoceni vine de la cuvantul " cotrocean" care insemna ascuns, tainuit. Serban Cantacuzino este cel care a intodus cultura porumbului in Tara Romaneasca si a fondat prima scoala romaneasca la Bucuresti.

Dupa aproape 150 de ani, domnitorul Barbu Dimitrie Stirbei, a renovat si modernizat resedinta si a infiintat Gradina de la Cotroceni (actuala Gradina Botanica) prin taierea unui drum prin padurile mosiei sale (actuala sos. Cotroceni), drum care sa faca legatura cu centrul Bucurestiului. Asta s-a intamplat in 1860. Din 1862 si pana in 1866, Alexandru Ioan Cuza a avut acolo, resedinta de vara.

A venit randul Regelui Ferdinand sa isi puna amprenta pe acest loc. Cum resedinta era departe de nevoile si de aspectul unui palat regal, acesta a dat ordin sa se inceapa ample renovari si constructii de noi cladiri. Dar cum nu a avut urmasi directi la tron, cel care s-a bucurat de noile cladiri a fost Regele Ferdinad, Regina Maria si copiii lor. Practic acestia au fost cei care au adus palatul in forma pe care o vedem noi astazi.

Urmatorul proprietar, a fost Statul Roman. Dupa 1949 si pana in 1977 acolo a functionat Palatul Pionierilor. Apoi, profitand de distrugerile facute de cutremur, (nu prea mari dupa spusele ghidei) Ceausescu a cerut sa se faca ample lucrari de renovare, a demolat biserica si s-a construit o aripa noua, cea in care isi desfasoara acum activitatea Presedentia Romaniei si in care initial acolo trebuia sa fie resedinta lui. Se spune ca vizitand de cateva ori santierul, si avand mici incidente, a considerat ca locul este "cu ghinion" si a schimbat decizia. (personal cred ca si-a dat seama ca este prea mic si atunci a decis constuirea imensului Palat al Parlamentului - fosta Casa a Poporului). Astfel Ceausescu a decis ca acest palat sa devina un fel de hotel de protocol, unde sa fie gazduiti invitatii sai de rang inalt.

In zilele noastre Palatului Cotroceni cuprinde multe cladiri. Astfel exista Paltul Regal, cu toate anexele sale, manastirea cu tot ce inseamna ea inclusiv biserica si sediul Presedentiei.

In 1991 a luat fiinta Muzeul Cotroceni.

Desi in program era trecuta si vizitarea manastirii si a beciurilor domnesti, s-a sarit peste aceste locuri, pentruca acolo era o expozitie temporara, la care doar trei persoane din grup ne-am inscris... asa ca nu s-a mai intrat.

Dupa ce in Holul de Onoare ghida ne-a povestit istoria palatului, a trecut la prezentarea palatului. Holul de Onoare este in stilul neoclasic francez si mi-a placut. Peretii sunt albi, cu stucaturii aurii (nu excesiv de multe) cu aplicatii de marmura gri pe pereti asa cum este si balustrada scarii (treptele sunt din marmura alba de Carara), cu ferestre mari luminoase cu vitralii discrete pe nuante de portocaliu, cu scene din legenda mesterului Manole (stiti... povestea sacrificiului uman pentru trainicia unei constructii). Tavanul este realizat in mai multe casete, fiecare avand in centru cate un candelabru din bronz

Am urcat pe scara si am ajuns la primul etaj unde primul salon vizitat a fost cel german sau Sufrageria Germana. A fost relizata dupa dorinta Regelui Ferdinand. De o sobrietate tipic germana, asa cum se prezinta acum, salonul este restaurat. Peretii sunt imbracati in lambriuri sculpate, la fel ca si tavanul casetat cu care se imbina frumos. Esixta un semineu nou, din marmura albaneza roscata desupra caruia un mare tablou decoreaza peretele. Camera este mobilata complet; in centru este o masa masiva pentru 10 persoane cu scaune imbracate in piele de Cordoba, scaune rococo de o parte si de alta a semineului si tablouri pe pereti. Interesant mi s-a parut si tapetul verde-gri la culoare, care imita pielea de Cordoba. Au uramat apoi; un birou si o sufragerie, dupa care

am trecut in biblioteca care a fost totodata si cabinetul de lucru al Regelui Ferdinand. Aici pe langa cuvantul de oridine " cati vechi de colectie ", totul este din lemn. Din cauza dimensiunilor relativ mici ale camerei, a mobilierului masiv si a draperiilor grele, biblioteca este destul de intunecoasa. Mobilierul masiv umple pur si simplu camera. Biblioteca propriuzisa este cu scara (are un fel de etaj, pentru a folosi la maxim spatiul pe verticala) si a are si o colectie de carti vechi si rare cele mai multe legate de studiul botanicii, una din pasiunile regelui.

Salonul de vanatoare este destul de simplu prezentat. Peretii sunt imbracati in lambriu de lemn de nuc pana la o inaltime de aproximativ trei metri; are cateva piei de urs pe jos si cateva trofee de caprioare si cerbi pe pereti, doua banci cu lada si cateva scaune masive sculptate ca mobilier si doua mici panoplii. Salonul a fost amenajat initial la dorinta Reginei Maria, pentruca asa cerea regula la acea vreme. Mi-ar fi placut sa vad acolo si cateva arme ce au apartinut regilor, dar nu sunt.

Un salon care mie mi-a placut, desi este destul de simplu, a fost Salonul Francez. Acum peretii sunt albi, cu stucaturi pe pereti ce reprezinta bogate ghirlande de flori, de un verde fistic, discret dar elegant. Exista destule piese de mobilier, vopsite in alb cu decoratiuni florale in stil rococo, piesea cea mai valoroasa fiind un pian la care a cantat de multe ori si George Enescu. Acest salon era dedicat doamneleor de la curte si intalnirilor artistice.

A urmat Salonul Alb, sau salonul de receptii, realizat si el tot la dorinta Reginei Maria prin transformarea a doua camere alaturare; sufrageria in care la 1914 s-a semnat intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial si sala de dans. Salonul a fost realizat de arhitectul Grigore Cerchez, in stil neoromanesc (de aceea salonul poarta si numele arhitectului), si asa cum se prezinta acum este o sala lunga cu multe coloane de o parte si de alta si arce ce se imbina frumos catre tavan, toate liniile curgand lin, fara unghiuri drepte. La unul din capetele salonului este un pian relativ nou si o masa lunga din marmura alba, pe care se spune ca isi tinea Regina Maria colectia sa de corabii din argint. Toate candelabrele din bronz care lumineaza salonul sunt identice (7 la numar). La celalalt capat al salonului este sufrageria regala.

Sufrageria este atat de mica si de sobra, ca prima mea senzatie a fost de mancare ramasa in gat. Stiti... genul acela de atmosfera rece; la masa nu se vorbeste si copii nu ridica ochii din farfurie. Este totusi interesanta datorita formei; daca partea de jos este patrata, tavanul alcatuit din mai multe arce se termina intr-un cerc, incat senzatia finala este de camera rotunda. Masa si ea rotunda, mare avea 24 scaune (acum sunt mai putine) si te duce cu gandul la masa rotunda a regelui Arthur. Se spune ca insasi Regina maria a fot creatoarea acestei mese si a scaunelor ei. Scaunele au doua modele de spatar; unele cu vulturul (pentru domni) si altele cu copacul vietii (pentru doamne). Ferestrele sunt micute, incadrate in arce si destul de inalte. Acest mic inconvenient este compensat de peretii albi si de marele candelabru central si astfel senzatia de loc luminos este salvata. Am remarcat in imediata apropiere a sufrageriei, o usa micuta ca dimensiuni dar masiva si bogat sculpata; era usa catre bucatarie. Ma uitam la ea si imi era imposibil sa imi imaginez cum puteau trece prin ea servitorii cu tavile pline cu mancare; atat este de mica.

Am urcat apoi la al doile nivel, unde este Salonul Oriental si apartamentul regal.

Salonul oriental. Asa cum ii spune si numele este mobilat cu piese deosebite, aduse din orientul indepartat. In spatele unui mare divan, peretele este alcatuit din multe ferestre micute cu vitralii, ferestre care acopera de jos si pana la tavan zona, pe trei randuri. Pe jos peste parchetul cu motive simple geometrice, sunt covoare orientale, cu motive florale, iar mobilierul este asiatic din lemn de mahon. Desi este un salon oriental, exista o masa si scaune bogat decorate. Tavanul are cateva grinzi din lemn, pentru a crea o armonie cu ferestrele. Ghida ne-a spus ca tavanul este tipic arhitecturii victoriene (mie mi s-au parut destul de romanesti). La unul din capetele salonului, urcand pe scara din lemn in spirala se ajunge la un mic etaj aparent, o zona intima de discutii. Salonul inainte de a fi decorat asa, a fost pe rand, sala de clasa pe cand printesele erau eleve, a fost atelier de pictura pentru fetele de la orfelinatul octotit de familia regala si in final a ramas salon oriental.

Cum tot omul de rand este fascinat de viata la curte, o zona de viu interes a reprezentat-o in cadrul vizitei, aprtamentul regal. Apartamentul Reginei Maria este intr-un simplu stil romanesc, cu pereti albi si grinzi decorative din lemn inchis la culoare, cu un semineu ce m-a dus cu gandul mai degraba la o mare soba taraneasca, cu mobilier solid din lemn cu aer rustic. Deasupra patului imens, este o tapiserie care mie mi-a amintit de tapiseriile enorme din Castelul Chenonceau de pe Valea Loirei. Din pacate tabiseria nu este intrega, sau mai bine spus are o imbinare la centru destul de vizibila. Totul a fost refacut odata cu ultima renovare, lipsind elementele religioase ale mobilierului. In vremea reginei, patul avea pe tablii tablii medalioane cu icoane, acum are cu semnele zodiacului. Nu stiu ce destinatie ii fusese data acestei incaperi, dupa renovare, dar gresia lucioasa de pe jos, nu are nici o legatura cu restul palatului si nici cu un dormitor.

Langa apartamentul reginei este un mic salon norvegian, care seamana mai degraba cu o mica capela, Totul este lambriasat in lemn, cu sculpturi destul de naive, cu simboluri religioase suedeze si norvegiene (regina era ruda cu familia regala din Suedia) Tot in acea zona sunt si fostele apartamente ale printilor si erau demult si camerele servitorilor. Cu asta s-a terminat vizitarea palatului.

Am iesit din palat de data asta pe intrarea principala, si am intrat in biserica. Este o constructie noua, ridicata intre 2003 – 2004, exact pe locul celei vechi, respectand partial arhitectura celei originale. Cand a fost teminata, nu avea altar, asa ca abia in 2010, cand i s-a adaugat unul, a putut fi sfintita, s-a tinut slujba acolo si de atunci in fiecare duminica, se oficiaza slujbe in ea. (oricine poate participa). La interior, peretii nu sunt pictati, ci pe ei, au fost aplicate bucati din vechile ziduri, originale, recuperate din daramaturile de la demolare. Au fost recuperate si depuse in partea dreapta a naosului si pietrele funerare ale lui Serban Cantacuziono si familiei sale.,

Vizita ar fi trebuit sa se incheie la magazinul cu suveniruri, dar, doamna de acolo plecase. Aha... mi-am spus eu in gand; daca eu m-am invoit de la serviciu ca sa pot vizita muzeul (nu as fi crezut ca sunt in stare de asa ceva) oare unde a plecat doamna?

Am traversat iar gradina (in zona aceea, este o gradina salbatica, cu multi copaci, fara aranjamente florale) si ne-am intors la cladirea prin care intrasem, de unde ne-am recuperat actele si camerele foto. Am cumparat un pliant cu prezentarea muzeului, din care am atasat povestii mele si cateva fotografii.

---

VIZUALIZĂRI: 7564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI