Biciclind pe Ring of Kerry (IV)

TIPĂREȘTE

Lăsăm Waterville în urmă - trebuie să menţionez de acolo pubul în care intrai şi aveai în faţă rafturi de cărţi printre care treceai spre a ajunge la tejgheaua unde se serveau licori – şi pedalăm pe un traseu ce urmează malul plajei şi se opreşte în poarta clubului de golf, al cărui gazon vă daţi voi seama cum este tuns...

Terenul de golf are o margine către Ballinskellins Bay şi Estuarul Inny, o privelişte superbă către plaja cu nisip fin şi un sistem extins de dune.

La orele dimineţii, acompaniat de adierea brizei şi zgomotul lin al valurilor este o reală plăcere să te mişti pe aceste meleaguri.

Dar amintirea care îmi persistă în minte de acolo e reprezentată de imaginea dealului verde din spatele nostru scăldată de o rază luminoasă a soarelui care reuşeşte să străpungă norii plumburii şi să poleiască auriu o suprafaţă pe care, parcă, vedem pictate casele colorate şi şoseaua ce coboară de la Coomakesta Pass. E ceva ireal de frumos!

De aici lăsăm Ring of Kerry să îşi continue traseul devenit celebru şi facem stânga, urmând a ne reîntâlni mai târziu. Mi-am propus o zi de evadare printr-o zonă mai puţin turistică dar cu avantajul de a fi mai rustică şi neafectată de puhoaie umane.

Astfel că luăm la parcurs Skelling Ring, pe traseul Waterville – Ballinskelligs - Portmagee – Knight’s Town, rută menţionată de Lonely Planet în” Top 10 - Cele mai bune locuri de vizitat din lume” pentru anul 2017, top care selectează unice, îndepărtate și inspirate destinații din lume.

Trecem printre dealuri şi traversăm pajişti care mă fac să reconsider serios nuanţele de verde cunoscute şi ajungem la St. Finan's Bay, scobit cumva în coasta a două dealuri ce se despică puţin pentru a face loc să mustăcească câteva valuri anemice şi o şosea care permite iubitorilor de frumos natural să se bucure de privelişte.

Ne tragem şi noi sufletul la una din mesele proptite în tăpşanul moale administrat de proprietarul locului de odihnă situat în imediata apropiere a golfuleţului, pregătindu-ne de urcare.

Şi ne este rezervat un suiş destul de abrupt, care ne duce pe serpentine printre case parcă pierdute în singurătatea locului dar pigmentate cu imagini de vis. Pe întinderea apei zărim cum se ridică din luciul acesteia semeţele Insulele Skellig, locuite odinioară de călugări iar mai recent, în anul 2014, s-au filmat scene din filmul “The Force Awakens” , parte a cunoscutului “Star Wars” .

În jurul insulei zboară mii de gannets (termen local, traducerea nu o cunosc/identific), păsări albe cu ciocul portocaliu şi vârful aripilor negru. Colonia aciuită pe aceste insule numără, potrivit specialiştilor, peste 27.000 de exemplare ceea ce face ca locaţia să fie recunoscută drept unul dintre cele mai mari sanctuare al acestora din întreaga lume.

Până în vârful pantei trecem pe lângă superbe hortensii albastre dar deja cam scuturate, garduri de piatră ce delimitează proprietăţile imense ca suprafeţe şi tufe de mure ce se preling pe marginea drumului.

Pe cele din urmă, avându-le de-a stânga şi de-a dreapta noastră, nu avem cum să le desconsiderăm şi ne oprim pentru a ne lua zilnica şi tradiţionala cură de mure.

Odată ajunşi în vârf, din înălţimea Coomanaspig Pass, priveliştile se extind pe ambele părţi ale Peninsulei Iveragh. Satul Portmagee se află la nord, legat printr-un pod de Insula Valentia. Dedesubtul nostru se întind câmpuri verzi, presărate cu pietroaie imense şi urme ale unor forturi care dovedesc că locul a fost locuit cu milenii în urmă.

Urmează o coborâre nebună şi abruptă, prilej de a ne spori consistent viteza de rulare medie a zilei, şi frânăm în parcarea unuia dintre principalele obiective turistice ale regiunii, Kerry Cliffs, pentru a cărei vizitare se achită o taxă de 5 euro. Preţ în care intră şi încuviinţarea omului de la ghişeu că va supraveghea bicicletele noastre.

Cum intri în arealul obiectivului dai peste 3 colibe de piatră uscată stratificată, cu fiecare strat aplecându-se puţin mai aproape şi mai îngust către vârf, cu o înclinare uşoară spre exterior pentru a permite scurgerea apei. Edificiile se presupune că au fost construite cu peste 4.000 ani în urmă şi se bănuieşte că au au găzduit călugări şi pelerini sosiţi din străinătăţuri.

Din parcare iei la pas o cărare până ajungi la o răscruce de unde, în funcţie de dorinţe, o iei la stânga, revii şi apoi la dreapta, ori în sens invers. Ambele direcţii te cocoaţă undeva pe buza stâncii de unde ai hăul oceanului în faţa ochilor de la o altitudine de 300 metri.

Imaginea e copleşitoare, îţi taie răsuflarea! Iar administratorii locului au construit o pasarelă pentru sporirea gradului de măreţie.

Undeva, ceva mai încolo în larg, se ridică – străpungând oglinda apelor – Puffin Island, locaţia în care ajung în luna aprilie mii de “papagali de mare” sau pufini care, după ce îşi cresc puii, îi lasă în vizuina din vârful stâncii până când foamea îi face să îşi ia zborul în căutarea hranei sau să se arunce în ocean. Insula este accesibilă doar cu acordul unei agenţii naţionale, dorindu-se evitarea conturbării traiului tihnit al păsărilor.

Lăsăm în urmă curentul oceanului şi ne îndreptăm spre Portmagee, acolo unde găsim o terasă pe malul apei, plină de turişti ce servesc prânzul în căldura atât de plăcută a razelor solare.

Noi ne răcorim cu un Bulmers şi admirăm coloristica năstruşnică a imobilelor ridicate pe puţinele străduţe ale satului ce poartă numele lui Theobald Magee, un căpitan de contrabandişti de băuturi spirtoase, textile, ceai și tutun din secolul al XVIII-lea care s-a căsătorit cu fiica domnului Crosby, deputatul de atunci pentru comitatul Kerry. Se zvonește că socrul său, nemulţumit de alegerea fiicei, a contribuit ulterior la exilul și moartea lui Magee într-o mănăstire din Lisabona în 1724.

De aici se trece podul pentru a ajunge pe Insula Valentia, locul din care a plecat primul cablu telegrafic transatlantic în 1857 – lung de peste 2.000 mile - punctul terminus vestic fiind Heart’s Content în Newfoundland (SUA). După o primă încercare eşuată în cursul acelui an, o nouă tentativă a fost pusă în practică în 1866, de data aceasta încununată cu succes, astfel că primul mesaj transatlanic a fost transmis la 28 iulie 1866.

Tot prin intermediul acestui mijloc de comunicare a fost transmis în sâmbăta Paştelui 1916 şi mesajul “Tom s-a operat astăzi cu succes – Margaret O'Sullivan” , unul codificat care anunţa în Lumea Nouă începutul Easter Rising (Rebeliunea de Paști), o insurecție armată desfășurată în Irlanda în timpul Săptămânii Paștilor din aprilie 1916, declanșată de republicanii irlandezi împotriva stăpânirii britanice, cu scopul de a proclama Republica Irlandeză.

Până la începutul secolului al XX-lea, șase dintre cele zece cabluri de telecomunicații care traversau Oceanul Atlantic proveneau de la stațiile din Kerry – Valentia, Ballinskelligs și Waterville și au funcționat astfel timp de o sută de ani. Există şi un traseu de drumeţie marcat care include toate staţiile de cablu de pe insulă, cu plăci informative care spun povestea Atlantic Telegraph Cables.

Apariția cablului transatlantic a oferit posibilitatea de a fi luate pentru prima dată măsurători precise de longitudine folosind un telescop și un ceas astronomic conectate prin cablul telegrafic. În anul 1862 s-au măsurat timpii de trecere a stelelor, ceea ce a permis calculul diferențelor de longitudine dintre Meridianul Greenwich și Observatorul Colegiului Harvard, fapt ce a verificat un experiment anterior, care a avut loc în 1844, şi care a măsurat, de fapt, distanța fizică în legătură cu timpul dintre Insula Valentia și Meridianul Greenwich din Anglia.

De cum intri pe insulă dai de The Telegraph Field sau “Locul de naştere al globalizării” cum le place irlandezilor să se fălească şi de rămăşiţele Anglo-American Cable House. De altfel, ei consideră această realizare inginerească drept a opta minune a lumii.

Pedalezi în ritmul tău, te copleşesc peisajele şi merită să urci şi până la stâncile Fogher, de unde ai o privelişte de 360 grade ori la The Grotto Slate Quarry pentru panorame. Nu vei regreta absolut deloc!

Turul insulei se încheie în micuţul orăşel Knight’s Town, de unde se trece cu ferry (preţ 2,5 euro/persoană sau 4 euro/persoană dus-întors, interval de plecare 10 minute) înapoi pe insula mamă a Irlandei.

Odinioară localnicii puteau circula şi cu trenul, gara Valentia fiind cea mai vestică staţie de tren a Europei.

În aşteptarea mijlocului de transport pomenit mai sus privesc cu interes la derularea unei ceremonii nupţiale irlandeze desfăşurată pe gazonul din faţa unui hotel de lux, cu oaspeţi îmbrăcaţi tare elegant aşezaţi pe scaunele rânduite sub cerul liber. De-a dreptul ca în filme!

Coborând din ferry pe cealaltă parte a malului, se intră pe Ring of Kerry şi Cahersiveen e următoarea idilică localitate înşirată pe traseu, în care primele două obiective sunt reprezentate de tot atâtea lăcaşuri de cult.

Primul, dacă vă vine să credeţi! , ce găzduia în interior o pizzerie iar cel de-al doilea O'Connell Memorial Church, ridicat la dorinţa preotului locului de a marca centenarul naşterii lui Daniel O'Connell, Eliberatorul după cum este cunoscut în Irlanda.

Primind aprobarea papei – precum şi un cadou constând într-o pisică de marmură pentru a fi aşezată lângă piatra de temelie a bisericii – reverendul a apelat la finanţatori ai proiectului, cel mai generos dintre ei dorind a se folosi la construcţie cel mai bun granit irlandez în locul tradiţionalei gresii roşii locale. A rezultat una dintre cele mai frumoase şi interesante biserici irlandeze, somptuoasă şi foarte sobră în eleganţa ei comparativ cu voioşia degajată de pastelul coloristic al caselor înşirate pe partea de vizavi a străzii ce duce către centrul urbei.

Biserica s-a ridicat aici întrucât în Cahersiveen s-a născut Eliberatorul, conducătorul luptei de emancipare al catolicilor irlandezi.

Cum timpul încă e devreme şi îmi permite mici aroganţe iar Cristi mă părăsise şi plecase mai devreme spre cazare – nu a pătruns nici în Insula Valentia -, ies din ringul emblematic şi mai trag o abatere de traseu care mă răsfaţă cu drumuri minunate şi obiective precum ruinele Castelul Ballycarberry sau Cahergal Stone Fort ori Whitestrand Beach care îţi deschide imaginea către Valentia.

Iar cu asta, basta pe ziua de astăzi! La fel le transmit şi unui grup de 3 vaci cu tot atâţia viţeluşi ce rumegă liniştite şi mă privesc – nu admirativ din câte îmi dau seama – cum pedalez spre cazare.

Acolo unde îl găsesc pe Cristi la poveşti cu proprietarul, un englez ce a achiziţionat casa în ruină iar acum a amenajat-o simplu şi tradiţional, oferindu-ne o şedere minunată. Ce privelişti aveai din sufragerie! Dar şi ce delicioase cină plus micul dejun ne-a servit!

---

VIZUALIZĂRI: 130 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI