ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.10.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2023
DURATA: 16 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 9 MIN

Grand Resort Hurghada

TIPĂREȘTE

In urma cu mai bine de un deceniu, am inceput sa citesc invatamintele acestui sait si le-am adaptat la specificul meu. Avid de a cunoaste locuri noi (si cat mai multe) ale frumoasei noatre planete albastre, cand venea vorba de sejururi, m-am uitat mai putin la confort, la conditiile de cazare si masa si mai mult la pret si la durata sejurului sau excursiei.

Si dac-am invatat ceva util de la AFA, a fost "early-booking"-ul. A inceput sa-mi placa la nebunie. Am inceput sa bat targurile turistice de toamna si iarna sau sa urmaresc internetul, pentru a "pescui" cate unul sau chiar doua "early"-uri in lunile mai sau iunie ale fiecarui an. Daca a calatorit cineva mai mult decat mine cu acest fel de turism "low-cost", sa ridice mana!

In perioada de glorie a saitului AFA (si a mea ????), adica intre anii 2010-2018, imi permiteam 2-3 excursii pe an, mai ales in sezonul cald, ajunsesem sa cumpar, spre exemplu cate doua sejururi "early" la vile din Grecia, fara masa, cu aceeasi bani cu care plateai un sejur la un resort din Turcia, (spre exemplu), unde dispuneai insa de tot confortul. Acest gand inca ma urmareste si azi si... in fiecare an, in februarie, urmaresc si rezerv, pe internet sau pe la vreo agentie, excursiile mai ieftine, (din lunile mai-iunie), si intr-o tara cat mai calda. Astfel imi prelungesc sezonul cald cu doua saptamani.

Grand Resort Hurghada

In luna februarie a acestui an, cand am vazut pe internet, oferta agentiei din Cluj pentru Grand Resort Hurghada, n-am mai stat pe ganduri si am rezervat un sejur, in sistem "platesti o saptamana si stai doua", sistem care mai functioneaza si acum (se fac rezervari pentru lunile de iarna).

Dupa cum v-am mai povestit, Grand Resort Hurghada e magnific. Are multe, multe camere, care toate dau spre cele doua curti interioare, pline cu piscine, palmieri, sezlonguri si terase. E-o placere sa stai pe terasa ta si sa privesti ceea ce a aparut acolo unde, pe vremuri era doar o sosea amarata ce ducea spre Hurghada-City, sosea marginita de Marea Rosie, pe de-o parte si de interminabilele dune de nisip ale desertului, de cealalta parte.

E-o mare diferenta intre statiunea de "loisir si detenta" Hurghada, plina de hoteluri moderne si resorturi si orasul Hurghada, aflat la cativa kilometri de statiune, un orasel cam asa cum mai vedeti si pe la noi acele localitati de pe valea Jiului, cu blocuri vechi si inestetice.

Asadar, iata-ma din nou in drum spre Hurghada, pentru a doua oara, plecand prin aceeasi firma care se incapataneaza sa ma duca la un hotel de 5 stele, cu AI si acces la plaja (sezlonguri gratis), cu nici 600 euro pentru 2 saptamani, in aprilie, cand la noi ploua si bate vantul iar la ei, e soare si poti sa te balacesti in mare.

La Cluj, am dormit o noapte la Hotelul Paris, de pe strada Paris, unde trag eu de obicei si care are camere si cu un pat si cu doua (120-180 lei/noapte/camera).

Smecherii locale

Odata ajunsi in Hurghada, veti afla, ca nu e totul roz sub soare. Daca vreti sa nu fiti agasati in permanenta de habitualele obiceiuri arabe, e bine sa va adaptati.

Cand ajungeti pe aeroportul din Hurghada, va treziti cu cativa tineri "binevoitori", care se ofera sa-va transporte bagajele pana la autocarele cu care veti ajunge la hotel. E bine ca pentru o tara calda, precum e Egiptul, sa aveti un bagaj cat mai mic, daca se poate, un rucsac pe care sa-l urcati in avion. Ajuns la Hurghada, la iesirea din aeroport, vad o femeie cu doua trolere ce se chinuia sa le traga dupa ea. Se apropie un "bell-boy" (baiat de bagaje), ea nu vrea sa plateasca, nu are maruntis. El nu vrea sa miste un deget. Ma ofer s-o ajut eu (aveam doar un rucsac in spate). Concluzie? In Egipt e bine sa aveti bagaje putine si maruntis mult (dolari sau euro).

Ajungem la Grand Resort Hurghada. Aici, o mica armata de "bagajieri" ai hotelului, elegant imbracati si zambitori, ne roaga sa aliniem toate trolerele in fata hotelului. Eu scap usor, neavand troler, (dar prietena mea are doua) asa ca, am timp sa ajung repede la receptie, unde cer, printre primii, o camera buna si cu doua paturi. In pasaport, strecor 10 dolari. Receptionerul imi ofera "cea mai buna camera" din resort, la etajul doi, cu 3 paturi, cu vedere spre curtea interioara, ce mai! , zice el, e cea mai frumoasa camera, plus ca e departe de galagia terasei de la restaurantul AI. Dar cardul de acces in camera, inca nu-l primesc!

Ma intorc sa aduc si trolerele prietenei mele... Nu! Nu se poate, acestea le vor duce numai baietii hotelului, contra unei alte sume de bani, pentru ca numai ei se stiu descurca prin labirintul multiplelor coridoare ale resortului. Si-uite-asa, prietena mea, mai scoate si ea ceva bani, ca un baiat sa-i duca bagajele in camera. Primim cardul de acces si un fierbinte "Bine ati venit in Grand Resort! "

In Hurghada, totul e ieftin, si apa minerala si medicamentele si suvenirurile. Si excursia in sine. Dar, e bine sa aveti in vedere un surplus financiar, un "Ciubuc Money", asaaa, vreo 50-60 de dolari sau euro (luati maruntis, de 1,2, 5 euro), ciubuc de care nu prea aveti cum sa scapati.

Prima zi, plecam la plaja, dupa ce baiatul "cu curatenia" (Safi), ne face o vizita, ne ureaza bun venit, si ne asigura ca va face tot posibilul sa nu ne lipseasca nimic. Ba chiar o sa ne-aduca apa imbuteliata, sampon si hartie higienica mai multa decat altora. Lucru ce ne determina sa-i dam cate 1-2 euro zilnic.

Iesim din hotel, aici, stau doi baieti, bine imbracati, tot un zambet, care ne deschid si ne inchid usa, ba cand ne intoarcem de la plaja sau shoping, se ofera sa ne ajute la carat sacosa pana in hol. Tot pentru 1 sau 2 euro. Dupa cateva zile afla si numele noastre... "Ohhh... How do you do my friend Mister Calin? ". E bine sa stiti ca daca le raspundeti tot asa, cu zambete si intrati in vorba cu ei, ca "prietenia" asta va costa la un moment dat, ceva bani.

Baiatul din camera

Dupa cum am retinut, il chema Safi. Era extrem de lipicios si inventiv. Te intalneai cu el foarte des, pe coridor sau in camera, cand facea curatenie. Te coplesea cu apa imbuteliata, sampoane si hartie higienica. Iti construia maimutoi simpatici deasupra patului din prosoape, lucru ce te binedispunea. Te trata ca pe-un VIP„iti indeplinea aproape orice mica dorinta. Reusea sa se imprieteneasca cu tine si apoi... si apoi... indraznea sa-ti ceara cate ceva. "Vai, sa stiti ca sotia mea a nascut al doilea bebe, si n-are lapte iar laptele praf e foarte scump! Vai, mi-am luat telefonul asta mobil mizerabil, n-aveti cumva un telefon in plus sa-mi trimiteti aici, pe adresa hotelului? " Odata mi s-a demagnetizat cartela de acces in camera, l-am rugat pe Safi sa-mi aduca alta. Dupa o jumatate de ora mi-a adus. I-am mai dat ceva maruntis. Dar am observat ca usa se poate deschide si cu o bucata de carton ce-o treci prin fanta cititorului de cartela. Intr-alta zi, Safi e euforic! "Maine e ziua mea de nastere! " Am primit cadouri de la toti turistii de pe etajul meu! Dar, parerea mea, era ca, ziua lui de nastere era de fiecare data cand se schimba seria de turisti in hotel. In fine, nu l-am criticat in sinea mea prea mult pe Safi, caci stiam ca salariile lor sunt mici, intre 100 si 200 de dolari/luna (dupa cum ne-a marturisit chiar el) si munca avea destula, lucra "zi-lumina".

Beach "ciubuc"

Nici pe plaja nu scapai de tendinta baietilor ce pazeau sezlongurile, umbrelutele si paravant-urile. (Si care-ti ofereau? , contra a ceva maruntis, un "supersezlong" rezervat numai pentru Dumneavostra, intr-un loc deosebit!) E-adevarat, ca erau unii occidentali mai ales, cu posibilitati, care zilnic le intindeau baietilor peschesul, pentru ca aveau un sezlong dublu rezervat, in locul dorit de ei, unii langa mare, unde era agitatie, muzica, animatori, altii mai departe, unde era liniste.

Dupa cum v-am zis, grupul nostru de ardeleni, nu era la primul sejur in Hurghada si era bine organizat. Dimineata, 2-3 dintre ei, mergeau primii la masa si apoi erau si primii la plaja, unde ocupau vreo 10 sezlonguri, chiar langa mare. Am aderat si eu la acest sistem. Imediat apareau si baietii de pe plaja ("ciubuc boys") care ne-ntrebau ce facem? Ce se-ntampla? "Suntem grup mare, mare, din Transilvania, din Tara lui Dracula! " Nimeni nu mai comenta nimic. Si-uite-asa, timp de doua saptamani, grupul nostru n-a platit deloc pesches pe plaja. Dar "bici-ciubucarii", s-au adaptat si ei, din mers. Ce faceau? La sfarsitul zilei de plaja, intorceau cele doua sezlonguri din interiorul para-vantului cu capul spre picioare, astfel incat nu era deloc usor sa le intorci sau sa misti paravantul prin nisip, intr-o pozitie cat mai favorabila (spre soare). Atunci, cand turistii, mai ales cei in varsta, vedeau acest lucru, ii rugau pe baietii de pe plaja, s-o faca. Sau nici nu-i mai rugau, caci se ofereau ei singuri s-o faca, de indata.

La plecare

Cand vine si ziua (trista) a plecarii, ghidul te anunta ca trolerele trebuie infoliate. Unii au aranjat cu cate un hotelier ca infolierea sa se faca la hotel. Altii o faceau pe aeroport. Operatiunea costa si ea ceva. Eu aveam rucsac, ce nu trebuia infoliat. Pentru o tara fierbinte precum Egiptul, nu mi-a trebuit niciodata mai mult decat 2 perechi de bermude, 5-6 tricouri, slipul, slapii, ochelarii si crema de soare si lucruile de stricta necesitate... borseta pentru pasaport si bani, telefonul mobil si punga cu medicamente. Daca imi lipsea ceva, bazarul de pe Promenada Hurghada era lung si bine asortat... (A propos de acest bulevard, si aici, mai toti comerciantii vor sa intre in vorba cu tine si sa-ti ofere ceva, la pret redus, la oferta promotionala sau negociabila si uneori se tin dupa tine, lasand din pret, pana cumperi ceva). Mi-aduc aminte mereu de doua englezoaice tinere, care suprasaturate de comerciantii agasanti, treceau pe langa buticurile lor ca TGV-ul printr-o gara de provincie, spunandu-le "No time, no money!! ". Exista si un supermarket (Cleopatra) in capatul promenadei, unde nu se practica acest comert agasant. Vi-l recomand.

Tot la plecare, cand se inbarcau bagajele in cala autocarelor, soseste un administrator de la Resort si spune... "Camerele x, y, z, au consumat din produsele din frigider si nu au platit! ". In fiecare frigider din camera exista cateva sucuri colorate, in care nu prea ai incredere si cateva pachetele cu nu stiu ce"... Nimeni nu servea nimic din frigider din moment ce la restaurantul "all inclusiv", aveai tot ce-ti doresti. Nu cred ca existau atatea comori in pestera lui Aladin sau a regelui Solomon, cate bunatati am vazut la acest restaurant AI de 5 stele de la Grand Resort Hurghada. Toata lumea zicea ca nu s-a atins de frigider. Dar, pentru ca toata lumea se grabea, doua familii au platit taxa de 5 dolari/camera. Dintr-a treia camera, un barbat, care mai trecuse prin asa ceva, i-a prezentat acelui administrator, o fotografie a frigiderului la sosire si alta la plecare, de pe telefonul mobil! Erau identice. Acesta n-a platit nimic, "a fost iertat"! . Asadar, poate e bine sa fotografiati continutul frigiderului in ziua sosirii.

Final

Fiind deja obisnuit cu aceste mici smecherii locale, pe care am stiut sa le ocolesc si in acest an, am reusit sa petrec un sejur minunat in Hurghada! Va doresc si voua, tuturor, acelasi lucru!


[fb]
---
Trimis de dorgo in 11.10.23 09:58:35
Validat / Publicat: 11.10.23 10:59:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT. A mai fost în/la: Grand Hotel Hurghada, (cazare), excursii la Cairo, Luxor si Karnak, Paradise Island

VIZUALIZĂRI: 1175 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 A doua curte interioara, e destinata mai mult destinderii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

13 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[11.10.23 10:18:20]
»

Foarte bun review-ul

webmaster
[11.10.23 10:58:49]
»

Cu îngăduința autorului — și a voastră, a cititorilor: cele 4 video încărcate vor fi validate un pic mai târziu

Google (proprietarul youtube) & Youtube fac un audit site-ului AmFostacolo, pentru a „se asigura că nu folosim abuziv API-urile youtube” — e nevoie de câteva video pentru a exmeplifica modul de folosire a acestor API.

-

Numa' bine aveți motiv să vă reîntoarceți să re-citiți impresiile / ecourile -- de multe ori, are și mai mult farmec decât „prima citire”

webmaster
[11.10.23 11:44:23]
»

pfff... Ți-am publicat deja un review despre acest sejur -- vezi impresii

În mod normal nu acceptăm 2 revs-uri despre același sejur, din partea aceluiași autor

În cazul de față vom face o excepție și-l vom păstra și pe acesta (e păcat de conținut / muncă) însă îl voi republcia FĂRĂ NOTE (notele tale AU FOST luate deja în calcul la primul review)

webmaster
[11.10.23 16:02:08]
»

Cele 4 video atașate review-ului au fost prelucrate și validate (publicate) -- se pot consulta pe coloana din drepta (la accesarea de pe desktop/laptop) sau în pagina „foto & video” (atât de de pe dekstop, cât și de pe telefon):

amfostacolo.ro/imf.php?i=112933#top2

(Video-urile sunt sub poze, în această ultimă pagină)

dorgoAUTOR REVIEW
[11.10.23 20:19:34]
»

@webmasterX: Wow! Zici c-am scris un review bun? Si cand te gandesti ca l-am scris cu mana stanga! ????

dorgoAUTOR REVIEW
[11.10.23 20:35:42]
»

@webmaster: Mersi @Webmaster! Am scris review-ul acesta, care e mai mult o atentionare de sejur, pentru ca turistii ce ajung in Hurghada, sa fie pregatiti cu ce-i asteapta si sa nu fie surprinsi de incercarile cvasi-permanete (si agasante), ale unor hotelieri, comercianti sau ale celor ce lucreaza pe plaja. Daca veti ignora aceste tentative ale lor (cersetoria e legala in Egipt), veti avea un concediu placut si linistit in aceasta statiune minunata de pe litoralul Marii Rosii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MirindaPHONE
[15.10.23 11:07:45]
»

Foarte interesant review ul. Pe noi ne agasau cu excursii și alte servicii când stăteam la plaja. Cred ca obiectivul lor era sa achiziționezi ceva suplimentar si sa consumi mai puțin în resort. Mai ales în primele zile, te deranjau tot timpul cu excursiile organizate de cei din resort, iar băiatul de la curățenie tot timpul uita sa facă ceva, ori sa aducă săpun, ori sa aducă hârtie igienica, deși ii lasam bacșiș.

elenaadinaPHONE
[15.10.23 17:38:16]
»

Felicitări pentru vacanta în Hurghada!

Totuși cred că e o eroare de redactare, sejurul a fost de 14 nopți (2 săptămâni în Hurghada) și nu de 16 nopți.

Prețul este excelent pentru 2 săptămâni!

nicole33
[16.10.23 00:12:26]
»

@Mirinda:

Pe noi ne agasau cu excursii și alte servicii când stăteam la plaja. Cred ca obiectivul lor era sa achiziționezi ceva suplimentar si sa consumi mai puțin în resort. Mai ales în primele zile, te deranjau tot timpul cu excursiile organizate de cei din resort

La plajă aveai la îndemână o soluţie foarte simplă pentru a scăpa de agasarea diverşilor vânzători de orice: steagul roşu. Puteai solicita un steag roşu, fanion sau o simplă eşarfă de culoare roşie, funcţie de hotel, de la chioşcul de prosoape de plajă, îl agăţai de umbrelă şi nimeni nu te mai deranja cu nimic. Scăpai şi de vânzătorii de excursii şi de cei de la spa cu masajele lor şi te puteai relaxa.

Nu cred că reducerea consumului era obiectivul lor, ci, mult mai probabil, propriul comision obţinut la fiecare excursie vândută.

Cameriştii uneori mai uită câte ceva, alte dăţi doar se fac că uită, indiferent de atenţiile zilnice primite. Eu îl căutam şi îi ceream tot ce lipsea, iar acesta mi le aducea imediat, cu scuze fără număr şi cu suplimente. Puţin enervant, dar m-am obişnuit cu stilul ăsta.

dorgoAUTOR REVIEW
[16.10.23 11:32:34]
»

@elenaadina:

Totuși cred că e o eroare de redactare, sejurul a fost de 14 nopți (2 săptămâni în Hurghada) și nu de 16 nopți.

In review-ul anterior, "Hurghada pentru toti" (vezi impresii), am explicat de ce firma organizatoare a avut bunavointa sa ne acorde 2 nopti in plus.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Pușcașu Marin CONS. ONORIFIC AFA / EGIPT
[16.10.23 11:59:21]
»

@nicole33: E foarte bun și adevărat sfatul tău cu stegulețul roșu pus pe umbrelă pentru a nu fi deranjat.

Dar pentru că @dorgo a scris acest articol cu sfaturi foarte utile pentru a petrece o vacanță în Hurghada fără a fi deranjat de trucuri locale în materie de bacșiș, aș dori să completez cel spuse de tine cu o pățanie personală în legătură cu stegulețul roșu.

Se solicita pe plajă (de steguleț vorbesc) la toneta de la care-ți luai prosoape de plajă și pentru a primi steagul roșu trebuia să lași o cartelă de la cameră în schimb (să nu pleci cu stegulețul!?!). Când plecai de la plajă, duceai stegulețul înapoi și evident, trebuia să primești cartela de la cameră. Ops! Nu” găsim” cartela. Bla, bla, bla, poate, poate dai un dolar să” caute” mai atent. Mă rog, cu cine le merge .

nicole33
[17.10.23 06:33:31]
»

@ghisor:

E foarte bun și adevărat sfatul tău cu stegulețul roșu pus pe umbrelă pentru a nu fi deranjat.

În opinia mea, este singura variantă civilizată de a scăpa de insistenţele celor care vor permanent să-ţi vândă ceva. Nu mi se pare deloc OK să nu pot citi liniştită o carte pe plajă sau să nu pot avea o convorbire cu prietenii fără a fi întreruptă de vânzătorii de... orice.

Eu am folosit această metodă doar la două hoteluri. Prima dată, am luat steguleţul, dar am uitat să-l agăţ de umbrelă. A doua oară "steguleţul" era o simplă eşarfă care se înfăşura de piciorul umbrelei. Chiar mi-a fost de folos, deoarece erau puţini turişti în hotel şi vânzătorii erau mai disperaţi ca în alte părţi.

Se solicita pe plajă (de steguleț vorbesc) la toneta de la care-ți luai prosoape de plajă și pentru a primi steagul roșu trebuia să lași o cartelă de la cameră în schimb (să nu pleci cu stegulețul!?!). Când plecai de la plajă, duceai stegulețul înapoi și evident, trebuia să primești cartela de la cameră. Ops! Nu” găsim” cartela. Bla, bla, bla, poate, poate dai un dolar să” caute” mai atent. Mă rog, cu cine le merge

La hotelurile la care am fost eu nu trebuia lăsată vreo "garanţie" în schimbul steguleţului. Ar fi fost şi complicată recuperarea cartelei la plecare cât timp numărul camerei nu era scris pe cartelă. Îţi dai seama că nici cu mine nu le-ar fi mers trucul cu rătăcitul cartelei

MirindaPHONE
[17.10.23 07:41:09]
»

@nicole33: Interesant. Nu știam ca poți folosi un steguleț rosu sau o esarfa roșie pentru a nu fi deranjat. Bine de știut pentru viitor.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, elenaadina, hlli, Mirinda, Pușcașu Marin
Alte impresii din această RUBRICĂGrand Resort:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068251848220825 sec
    ecranul dvs: 1 x 1