O raită prin Bodrum

TIPĂREȘTE

Excursia am achiziționat-o de la agenția de turism cu care am și ajuns în insulă, iar prețul ei întreg a fost de 48 euro/pers. Prețul plătit a inclus atât transportul cu feribotul până la Bodrum -Turcia, dus/întors, cât și transportul cu autobuzul, de la și la hotelul unde am fost cazați. A fost în dezavantajul nostru pentru că hotelul nostru, despre care am scris aici: vezi impresii, se află la o distanță de vreo 32 km de portul de îmbarcare. Trebuie să precizez că agenția organiza excursia doar în zilele de joi și duminică ale săptămânii. Noi am ales să mergem duminică, pe 3 sept.

Am fi dorit să luăm micul dejun „la pachet” , cum se obișnuiește în astfel de situații, însă patronii hotelului n-au fost de acord. „Favoarea” pe care ne-au făcut-o a fost că puteam veni la micul dejun mai devreme cu 10 minute, respectiv la 7:50, față de 8:00 - ora obișnuită.

La ora 8:20 am urcat în autobuzul venit în fața hotelului, în care mai erau și alți turiști, „pescuiți” de pe la alte hoteluri din insulă. După ce am oprit încă la vreo cinci sau șase hoteluri, ca să urce și alții înscriși pentru această excursie, am ajuns în capitala Kos în jurul orei 9:15. Aici am fost așteptați și preluați de o doamnă „ghid” , vorbitoare de engleză, care ne-a îndrumat spre birourile de verificare pentru trecerea graniței. Verificarea documentelor a durat vreo 50 de minute. Stând la „coada” verificărilor am fost auziți vorbind românește de un cuplu de tineri ploieșteni, cu care am intrat imediat în vorbă. Erau cazați chiar în oraș. De la ei am aflat că: dacă am fi luat excursia de la o agenție locală din Kos - orașul-port la Marea Egee - am fi plătit doar 25 euro/pers.

Feribotul pe care ne-am îmbarcat în jurul orei 10:30 se numește Erdem Karadeniz. Ne-am urcat pe puntea superioară, chiar dacă vântul ne-a bătut mai rău decât pe cei ce-au ales să stea pe puntea de jos. Traversarea a durat fix o oră și la 11:30 debarcam în portul Bodrum. Ne-am reîntâlnit cu doamna-ghid care ne-a dus spre birourile de trecere a graniței. Și aici ni s-au verificat documentele. Apoi ne-am adunat tot grupul pe cheiul din apropierea castelului medieval de lângă port, unde ne dăduse întâlnire ghida.

Aici ne-a dat câteva informații despre ce putem vizita în puținele ore rămase până la ora 16:00, când trebuia să ne reunim, pentru întoarcere. N-a uitat să recomande și anume terase unde se putea mânca adevărata mâncare turcească, sau câteva magazine din bazar, cu mărfuri originale. Ne-a dat și câteva sfaturi despre cursul de schimb euro/liră (TL), spunând că este mai avantajos să nu schimbăm euro în lire, pentru că putem rămâne cu lire necheltuite. Ne-a indicat, arătând cu brațul, direcțiile în care să mergem pentru a vizita ce doream. Ne-a lăsat, apoi, de capu' nostru, rugându-ne să nu întârziem, să fim la ora 16:00 tot pe chei, lângă castel.

Noi ne-am propus să mergem în trei locuri: la ruinele Mausoleului din Halicarnas, la Moscheea Tribunalului – Adliye camii și la Castelul Bodrum. Ghida ne-a spus că nu este departe „Mausoleul” , că putem ajunge pe jos până acolo. Într-adevăr, de lângă „Moscheea Tribunalului” lângă care ne aflam și până la „Mausoleu” , nu sunt mai mult de 800 de metri. I-am parcurs pe o căldură de 30°C, luând-o spre nordul cheiului, unde sunt aliniate puzderie de terase, majoritatea cu câte un om care te invită să intri în „ograda” lor, să mănânci sau să te răcorești cu ceva rece. Noi n-aveam timp acum, trebuia să ajungem la locul propus.

După ce am vizitat ruinele mausoleului (despre care voi scrie un articol separat), ne-am oprit la una din terasele pomenite mai sus, pentru hidratare. Se numește „Diamond” , și-am ales-o pentru că avea instalație de răcorire prin stropire cu pulbere de apă. Mihai a luat o bere locală „Efes” cu 4 euro (mai ieftină decât la hotelul din Kos) și eu o înghețată asortată, tot cu 4 euro – două cupe mici – una de lămâie și alta de căpșuni. Dacă Mihai a fost încântat de bere, pentru mine înghețata nu a fost „wow” ! :(Mă așteptam să primesc ceva mai bun și mai mult pentru prețul plătit. În fine, ne-am răcorit și ne-am îndreptat spre „Moscheea Adliye Camii” .

Am încercat să aflu mai multe informații despre ea, dar n-am găsit decât în cartea pe care am cumpărat-o de la magazinul de suvenire, de la Castel, din care citez:

Nu mă pricep la termeni de „construcție” , de aceea am căutat pe DEX ce este acela un „stricar” , și rezultatul a fost „frânghier” Ce treabă are cel ce confecționează frânghii cu „planul dreptunghiular” , habar nu am! :-??

Ca la orice moschee ne-am descălțat în micul antreu, și-am pășit înăuntru, pe covorul moale de culoarea peruzelei, turcoaz, cu un model în mijloc tip „rozetă” , în culori bej și maron. Atmosfera era de liniște, de pietate și de răcoare binevenită, după cele peste 30°C de afară. (era ora din miezul zilei). Ce m-a șocat – efectiv – a fost că am văzut vreo cinci bărbați întinși pe jos, unii chiar dormind, alții doar odihnindu-se sau meditând. Am admirat Minbarul Imamului, (nu atât de laborios modelat în lemn ca altele, văzute de mine) unde se urcă pentru predici, ale cărui trepte erau – și ele - îmbrăcate cu aceeași mochetă. Lângă Mihrabul semicircular se odihnea un musulman, iar în fața lui un altul se ruga. Am admirat candelabrul atârnat de plafonul lambrisat și pendula de lângă Mihrab. Am urcat și sus, tot pe o scară îmbrăcată cu același fel de covor, în partea unde stau femeile. Mi-am permis să mă întind și eu pe jos, mai mult pentru a-mi odihni picioarele și spatele. Nu știu dacă Allah m-a certat, ☹ sau nu, dar a fost așa de bineeeee! ????

După câteva minute de odihnă și reculegere, ne-am încălțat și am mers mai departe, spre Bazarul orașului. Acesta nu este așa de mare ca altele pe care le-am mai văzut, atât în Istanbul, cât și în Egipt, la Aswan. Am mai observat că aici este, parcă, mai multă civilitate, negustorii nu sunt atât de insistenți ca cei din alte bazaruri, culoarul dintre magazinele înșirate de-o parte și de alta a lui este mai curat și pavat cu dale. ???? Nu aveam de gând să facem cumpărături de valoare, am luat doar câteva obiecte mici, pentru cadouri și o sticlă de „cola” de 1 litru, cu 2 euro. Ne-am întâlnit, întâmplător, cu ghida, care ne-a îndrumat spre ultima noastră „țintă” , „Castelul Bodrum” . Pentru tot ce-am cumpărat am plătit în euro, la prețul de 1euro = 25 TL. La cursul oficial era 1 euro = 27 TL. Știu asta pentru că am plătit cu euro o carte cumpărată de la „Castelul Bodrum” . Fata de la nelipsitul „souvenire” a vrut să ne dea restul în TL, dar am refuzat, cerând restul în euro. (Cartea cuprinde informații despre ce putem vizita în peninsulă)

Am parcurs tot bazarul, constatând cât este de mic, în comparație cu cele menționate mai sus. Mi-a atras atenția o intrare ce părea că ascunde un loc mai aparte, un restaurant mai „șic” ! N-aveam de gând să mâncăm, nu ne era foame, dar ne-a plăcut arcada de la intrare și-am intrat, de curiozitate. Într-adevăr, era un restaurant mai dichisit, cu mese așezate într-o curte pătrată, frumos decorată, mobilată cu canapele și scaune modelate în lemn și acoperite cu perne. Deasupra curții erau montate parasolare, atât de necesare pe timpul verii. Îmbinarea culorilor întregului loc mi-a plăcut tare mult! ???? Pe cele trei (sau patru :-??) laturi, deasupra unor arcade se ghiceau niște camere. Cred că era un fel de „Hanul lui Manuc” de-acasă, o oază de verdeață și refugiu din zona agitată a orașului.

Ne-am îndreptat spre ieșirea din bazar și-am mers către „Castel” , dar despre acesta va scrie Mihai.

Ne-am reîntâlnit cu toții la ora 16:00 p. m., pentru verificarea documentelor de trecere a graniței. Feribotul trebuia să plece la 16:30. Tinerii ploieșteni ne-au spus că au mâncat în locul lăudat de ghidă, dar că nu li s-a părut ceva deosebit! Prețul consumației, însă, i-a ușurat de vreo 85 sau 87 euro, fără să comande „finețuri” ! ☹ Se pare că și aici, ca pretutindeni, ghizii au avantajul lor când recomandă un loc, pentru mâncare sau cumpărături.

Verificarea documentelor n-a durat prea mult, astfel că ne-am îmbarcat pe același feribot în timp util, iar plecarea spre Kos a fost la 16:30. Drumul a durat tot o oră, dar când am ajuns în port, am așteptat cam 40 de minute până să debarcăm. Nimeni nu ne-a spus motivul pentru care am așteptat. :(Am coborât printre ultimii și ne-am îndreptat spre birourile de verificare a actelor. Aici altă „coadă” ne aștepta. Am avut timp să admirăm și să facem poze castelului „Nerantzia” , de pe mica peninsulă ce se vedea din locul de așteptare. După trecerea graniței am mers către autobuzul P5, înscris cu pixul pe biletul de întoarcere, cel care ne era alocat să ne ducă spre hotel. Ca și la venire, s-a făcut un ocol pe la hotelurile unde trebuia să coboare turiștii „pescuiți” de dimineață. Nu am fost ultimii care au coborât, dar am ajuns înaintea orei 19:30. Am avut timp să facem un duș înainte de a merge să cinăm.

A fost o zi care mi-a plăcut, chiar dacă puțin obositoare pentru mine! N-am mai fost în Bodrum până acum. Asta nu se cheamă că am vizitat orașul! A fost – doar – o raită prin oraș, venind dinspre mare. Mi s-a părut un loc animat, plin de viață și de ambarcațiuni, de toate felurile și culorile!

---

VIZUALIZĂRI: 719 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI