Hai-hui prin nordul insulei Mallorca

TIPĂREȘTE

Voi încerca azi altfel de articol, să vedem dacă mi-o ieși... Condensat. Asta pentru că despre zona asta s-a mai scris, n-am descoperit eu apa caldă... Și pentru că așteaptă multe-multe altele la rând; vorba aia, aproape că trecu vara cu cârdul ei de vacanțe și minivacanțe și eu tot de a’ de Paști vă povestesc...

Deci: ce făcurăm noi, pe (foarte) scurt în cele 3 zile petrecute în jumătatea nordică a insulei Mallorca.

Ziua 1 – o parte din țărmul vestic

1. Soller și Port de Soller. Primul, un orășel cochețel, pe care doar l-am tranzitat, al doilea, la doar câțiva kilometri depărtare, o stațiune suficient de vibrantă cât să nu fie plictisitoare și suficient de tradițională cât să nu devină obositoare, cuprinzând în îmbrățișarea-i de case albe tivite una de alta un superb golf cu ape turcoaz și o plajă luungă (în mare parte cu pietricele).

Noi l-am gratulat pe Port de Soller doar cu o plimbare pe faleză, vreo oră și ceva să fi stat, dar zona ar fi meritat mult mai multă atenție dacă timpul n-ar fi fost așa hain cu noi. Există o marina ce oferă excursii pe mare, un muzeu al mării și un centru vechi fermecător. În Soller există o grădină botanică și un mic muzeu de artă găzduit într-o clădire-bijuterie Art Nouveau. Cea mai renumită găselniță turistică este însă, cu siguranță, Ferrocarril de Soller (trendesoller.com) – trenul istoric ce face legătura între capitala insulei, Soller și Port de Soller.

În ghidurile de prezentare veți întâlni cu siguranță o fotografie cu un astfel de vagon portocaliu și cu o minunată fațadă dantelată de biserică pe fundal. Noi am căutat-o în zadar în Port de Soller; ea se află în Soller și se numește Sant Bartolomeu de Soller.

2. Fornalutx. Unul dintre cele mai frumoase sate ale insulei, dispus pe terase, cu case de piatră de culoarea mierii și alei împodobite din belșug cu flori de toate culorile. Nu-ți ia mai mult de 30-40 de minute să te pierzi în decorul ăsta de poveste, dar, dacă timpul nu te presează, poți petrece încă alte minute/ore la vreo terasă sau, pur și simplu, zăbovind pe treptele ce coboară de la biserică în piață, studiind pașii trecătorilor și curgerea lină a secundelor... Un loc de poveste, de unde veți colecționa multe fotografii faine.

3. Deia. Alt sat cocoțat, nu departe de mare, de unde pleacă numeroase trasee de drumeție (de care, dealtfel, este împânzită zona, eminamente muntoasă). Și pe ăsta l-am cam fușărit... Adică nici măcar în piața centrală n-am ajuns, fixându-ne pe dominanta de moment – foamea. Ce-i drept, am nimerit un restaurant super; dar asta-i o altă poveste...

Din Deia coboară câteva drumuri până la mare. Pe unul din ele se află casa unde a locuit temporar scriitorul Robert Graves (vizitabilă), altul duce la Cala de Deia, unul dintre cele mai fotografiabile locuri de pe insulă, cu stânci în apă – chestii de-astea... Aveam să vedem câteva peisaje pictate acolo în ziua următoare și chiar m-am zgâriat pe ochi că n-am insistat la Tati să coborâm... Am ales în schimb să nu părăsim șoseaua șerpuitoare, direcția sud, spre...

4. Valldemossa. Alt sat-bijuterie al insulei, cu același gen de case de piatră, cu uși și ferestre împodobite cu flori. În plus, și cu plăcuțe de ceramică pe care sunt reprezentate, în culori aprinse, scene din viața Sfintei Catalina, protectoarea locului. Obiectivul turistic numărul 1, care atrage zilnic mii de turiști, este La Real Cartuja de Valldemossa (cartujadevalldemossa.com). Fondată de călugării cartusieni în sec. 14, fosta mânăstire a găzduit în anii 1938-39 celebrul cuplu Frédéric Chopin – George Sand. Se vizitează oratoriul, vechea farmacie monahală, fostele camere episcopale ce păstrează mobilier de epocă. Pentru zona închiriată cândva de cuplul de artiști se plătește separat; nu mult, vreo 5 euro de căciulă, dar totuși... Mi s-a părut cam aiurea... În cele 3 încăperi poți admira numeroase artefacte, precum pianul la care Chopin a compus câteva piese memorabile, fotografii, obiecte personale etc. A, masca și mănușile mortuare ale compozitorului, pe care toată lumea le pozează. Se iese apoi în mica grădină privată, în care se cultivau cândva plante aromatice și medicinale, cu o vedere splendidă asupra împrejurimilor. Există și un mic muzeu de artă și o secțiune dedicată celebrului artist catalan Joan Miro. Neapărat la final de făcut câțiva pași în frumoasele grădini ale mânăstirii.

Și neapărat după aceea de colindat pe străduțele pietruite ale Valldemossei, de pozat ferestrele cu obloane verzi de lemn, perdeluțe dantelate și ghivece cu mușcate, poate de zăbovit pe la vreo terasă, mângâiați de razele blânde ale soarelui de aprilie...

Ziua 2 – tot pe coasta vestică, un pic mai spre nord.

1. Sa Calobra și Torrent de Pareis. Probabil, cel mai frumos loc de pe insulă! Greu de explicat în ce fel, trebuie să fii acolo... Drumul până acolo taie munții (lanțul muntos ce se întinde de-a lungul întregului țărm vestic se numește Sierra de Tramuntana – sună atât de melodios, nu?!) și se străbate destul de greu, din mai multe motive: îngust (câte o bandă pe sens); serpentinos; împărțit deopotrivă de mașini și... bicicliști.

Mallorca este o insulă foarte prietenoasă cu bicicliștii, dedicându-le acestora numeroase trasee, unele merg în paralel cu șoselele de viteză, altele sunt comune (precum cel de față), iar altele îs doar pentru ei. Deci alocați timp suficient. Și multă, multă răbdare, căci veți merge kilometri buni în „fundul” câte unui pâlc de bicicliști. De mai multe ori. Noroc cu peisajul spectaculos, din ce în ce mai dramatic! Faceți musai un popas la punctul numit Nus de sa Corbata, de unde puteți poza „șarpele” șoselei de sub voi. De fapt, Sa Calobra chiar asta înseamnă, „șarpele” .

În fine, veți ajunge și nu veți înțelege unde ați ajuns, căci, în afară de culmile stâncoase ce vă înconjoară, totul pare banal. Nimic nu prevestește minunea care vă așteaptă la câteva sute de metri de imensa parcare (pentru care pregătiți-vă să decartați 0,05 euro/minut – maxim 15 euro/zi).

Peisajul se luminează deodată și întâi veți da de niște cârciumi, una în stânga, pe niște stânci, alta în față, puțin mai jos. Noi ne-am repezit în cea din față, disperați după o budă, însă cum buda era dedicată doar clienților, a trebuit să devenim mai întâi clienți; „dacă-i musai, cu plăcere!” . Oricum, nici șoriceii din stomac nu păreau c-or să mai dormiteze mult... Am luat câte o felie de pizza și ceva freșuri, cafele, de-astea. Mese pe terasă – vreo 4, am prins una dintre ele.

Și când ne-am uitat în jos... Dumnezeule! Așa trebuie să se prezinte Raiul! Un ochi de golf colorat în cele mai diverse nuanțe de turcoaz, coafat de o plajă albă de pietricele, verdele pinilor, mozaicul amestecat al versanților laterali, prăbușiți aproape vertical în mare... Idilica plajă se poate inspecta și poza de pe un ponton de lemn și se poate coborî, desigur, până la apă. În partea dreaptă este improvizat un portuleț, acolo apa e mai adâncă, plină de meduze movulii.

Revenim sus, în dreptul primei cârciumi, de unde aleea defilează încă vreo 200 metri spre dreapta, în direcția (precum zice indicatorul) Torrent de Pareis. Admirăm de la înălțime plăjuța de mai devreme și întinderile albastre, lăsăm pe dreapta încă o mâncătorie, o gelaterie și toaleta publică (unde e coadă). Ne abatem pe o mică terasă de belvedere, doar preț de câteva poze, apoi urmăm aleea ce străbate un tunel pietonal prin munți, lung de 100-150 m. Tunelul e luminat și din loc în loc sunt „ferestre” către minunăția de culori de afară.

De partea cealaltă, surpriza e deplină: suntem pe un imens prundiș, chiar la locul de vărsare în mare a unui râu (torrent) cu apă verzui-cenușie! Ciudat e că râul, ce se vede pierzându-se în amonte în depărtare, aici, în apropierea mării, dispare dintr-o dată sub o stâncă, lăsând loc de... plajă cât vezi cu ochii! Deschiderea spre mare n-are însă mai mult de 20-25 m, intrarea în apă pare destul de abruptă și, în ciuda valurilor ce mătură țărmul destul de furioase și a temperaturii pe care nu mi-o imaginez foarte prietenoasă, câțiva temerari se lansează în turcoazul lichid...

De data asta timpul nu ne mai e dușman, îl ignorăm, petrecem minute bune pur și simplu întinși la soare, pe pietricelele călduțe, pur și simplu ascultând cântecul mării și bucurându-ne de ziua asta minunată de primăvară... Ne urnim cu greu (am acumulat vreo 7 euro și ceva la parcare, deci faceți socoteala...) și, pe drumul de întoarcere poposim la...

2. Santuari (Monestir) de Lluc. Celebră, deasemenea, este de neconceput să ajungi în Mallorca fără s-o vizitezi și pe ea. Costul biletului include și parcarea. Începe cu niște grădini uriașe, străbătute de alei, îmi amintesc și de o fântână foarte fotogenică. Dintr-o dată ți se arată clădirea sobră, masivă, de piatră. Vizita începe în biserică și pe urmă include mai multe secțiuni, mergi ca în transă de la una la alta, căci toate sunt fascinante. E un muzeu complex, cu de toate: arheologie, ceramică, statuete, obiecte vestimentare, mobilier. Apoteotic, ultima parte este o colecție impresionantă de tablouri semnate de autori locali. Atâta culoare, atâta prospețime n-am văzut de când sunt!...

Legenda locului nu-i chiar cea mai originală din lume: cândva, un băiețel arab pe nume Lluc, a cărui familie se convertise la creștinism, ar fi găsit pe coclauri o statuetă din piatră închisă la culoare, reprezentând Fecioara cu Pruncul (La Moreneta). El a dus-o la biserica din satul unde trăia, dar statuia se întorcea de capul ei la locul unde fusese descoperită, deci sătenii s-au văzut nevoiți să ridice mândră capelă spre a o adăposti. Etc, etc.

Monestir de Lluc reprezintă, în același timp, un reper pe celebrul Camino de Santiago.

... Și tot apoteotic, ziua noastră turistică se încheie la Ca s’Amitger, bodega din vecinătatea parcării. Evident, altă poveste...

Ziua 3 – zona nord-estică a insulei

1. Sineu. Orășel important al insulei, centru istoric cu case de piatră și străduțe înguste – decor arhicunoscut de-acum pentru noi. Am făcut câțiva pași, am vizitat biserica și cam asta a fost.

2. Alcudia. Intenția zilei era, preponderent, plajă și relaxare. Citisem deja că plajele faine, cu nisip alb și ape turcoaz, ca în Caraibe, se găsesc în zona Alcudia- Pollença. Primul popas – Port d’Alcudia. Stațiune cu hoteluri, restaurante, magazine – tot ce trebuie. Plaja n-a fost chiar ce ne doream: lungă și (prea) lată, vălurele mititele, stratul de nisip cam subțire și vânt cât încape. Am zis să mai căutăm, adică s-o luăm spre nord, direcția Pollença.

Ne-am oprit în Alcudia-oraș, că tot ne aținea calea. Frumooos! Ziduri monumentale, bine conservate, ce închid între ele un adevărat paradis turistic, cu tot felul de magazinașe, cârciumioare, muzeașe etc, etc. Culori, parfumuri, forfotă – fix cum îmi place. Ne-am foit în sus și-n jos, pe urmă am mâncat la unul dintre cele mai vechi restaurante din urbe, pe care-l găsisem prin nu știu ce ghid. A fost faaain; altă poveste... Alcudia este unul dintre cele mai vechi orașe de pe insulă și, după mine, unul dintre cele mai frumoase.

2. Port de Pollença. După Alcudia, șoseaua merge paralel cu golful Pollençăi, oferind turistului motorizat, ca noi, imagini liniștitoare cu marea albastră tivită cu dantela albă a plajei. Partea sudică e mai sălbatică, dar în nord se cuibărește stațiunea Port de Pollença. Din aceeași categorie cu Port de Soller – nici prea, nici foarte... Hoteluri micuțe și cochete, restaurante, baruri pe plajă din loc în loc. Am lăsat mașina pe marginea șoselei (locuri de parcare la discreție, și gratis), am traversat și ne-am așternut prosoapele nu departe de țărm. Altă viață! Nisip fin, alb, în strat grosuț, valuri înspumate, marea colorată în zeci de nuanțe de albastru... Nu era încă de scaldă (cel puțin nu pentru noi), însă am șezut așa vreo 2 ceasuri, fără nicio grijă. Locul e căutat și de windsurferi, am văzut.

3. Peninsula Formentor și Cap de Formentor. Este locul cel mai nordic al insulei, o limbă stâncoasă și anfractuoasă ce pătrunde în mare cale de câțiva kilometri. După Port de Pollença, șoseaua urcă în serpentine strânse și cocoțată rămâne. Noi n-am înaintat decât până la primul mirador, Es Colomer, deși inițial am avut de gând să mergem până în capăt. Mirador ăsta e un loc foarte fain și bun de explorat fără prea mult efort, constând într-o succesiune de alei suspendate și mici platforme de unde poți admira hăul de sub tine. Peisajele sunt dramatice, cu stânci răsărind ici-colo din mare și versanți ridicându-se aproape vertical. Pe dealul din depărtare se profilează pe cer un vechi turn solitar de apărare; în Mallorca întâlnești deseori astfel de relicve.

Întrucât ne aflam deja la ora de aur, deci ziua n-avea să mai zăbovească mult, am preferat să ne întoarcem. Altfel, am fi putut petrece ore bune pe această mică limbă de pământ. Am văzut pe hartă un drum ce coboară până la Platjia de Formentor și am văzut în fotografii cât e de spectaculoasă. Aproape de capăt, Cala Figuera și Cala Murta par și mai și! Șoseaua continuă anevoie ca un șarpe ostenit și își dă obștescul sfârșit la Far de Formentor, într-un decor de poveste. Dacă mai ajungem cândva în Mallorca, ne-am propus ca juma de zi s-o alocăm peninsulei Formentor.

4. Pollença. Era oricum pe drumul nostru de întoarcere, nu puteam să nu ne oprim câteva minute. Mi-a plăcut. Aceleași case de piatră frumos întreținute, dar mi s-a părut un pic mai aerisit, străzile ceva mai largi, la fel și piațetele pline de terase. Pretutindeni întâlnești reprezentări ale cocoșului-simbol al orașului și aceleași frumoase aranjamente florale cu care ne-am obișnuit deja.

***

Yes! I did it! Am reușit! 3 zile în 3 pagini jumate.

În concluzie, Mallorca e o amintire extrem de plăcută și liniștitoare pentru noi! Dincolo de valențele sale estivale, am perceput-o ca pe un loc complex, cu istorie, arhitectură, activități pentru toate vârstele și toate gusturile. Ca să nu mai vorbim de gastronomie!... Îi poți aloca câteva zile, dar vei pleca frustrat, căci în câteva zile abia îi înțelegi cât de cât complexitatea. Și îți vei dori să rămâi sau să te reîntorci... Și mai bine, dacă te țin baierele pungii și ale... timpului, alocă-i de la început 2-3 săptămâni, nu vei regreta.

---

VIZUALIZĂRI: 4203 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI