Mâncare bună, servire ce lasă de dorit

TIPĂREȘTE

În general, lumea când aude de” secuiesc” folosit ca atribut în corelație directă cu mâncarea aproape că i se face foame instant.

În Secuime se mânâncă bine, cârnații secuiești sunt foarte picanți și gustoși, gulașul pregătit aici se zice că-i” făcut la mama lui” , kurtocs colacul e delicios și alte câteva asemenea repere ce țin de gastronomie stârnesc papilele gustative când ajungi pe meleagurile harghitene.

Și unde să iei masa dacă treci cu mașina pe lângă Hanul Secuiesc (Arpad Haza Csarda) din Subcetate, dacă nu chiar acolo.

Parcarea e mare, încăpătoare și plină de autoturisme.

Restaurantul e destul de încăpător și plin de lume. Avem norocul de a găsi o masă de cum intrăm, singura liberă. Alții ce au venit după noi nu au mai fost atât de mângâiați de soartă.

Cu ceva inițiativă proprie, luăm noi meniurile, le studiem așa cum putem în lipsa ochelarilor și a unui scris destul de mărunt în trei limbi, bineînțeles româna e cea de-a doua iar engleza a treia, ne decidem ce să comandăm după care ne rotim privirile prin restaurant, și urmărim cursele celor doar două ospătărițe care se chinuie, de-a dreptul, să satisfacă pretențiile și așteptările mesenilor.

Iar când aceștia sunt flămânzi, vă dați seama - probabil din experiență proprie – secundele devin minute iar durata lor se dilată în raport direct cu solicitarea și impacientarea stomacului așteptător de hrană.

După vreo 30 minute ne vine și nouă rândul să ne facem cunoscute poftele culinare și suntem notați pe bilețel cu o ciorbă de burtă, un gulaș, o porție de cartofi prăjiți – acasă nu facem și astăzi chiar mi-a fost poftă de ei, o mică” aroganță” ce zic să mi-o permit -, o porție de cartofi țărănești și una de coaste fripte, cu rugămintea de a fi împărțită pe din două. Nu mai facem greșeala de a comanda pe lângă cele două ciorbe consistente și câte un fel doi pentru fiecare. Suntem împotriva aruncării la gunoi a mâncării...

Adriana, auzind că au bere de afine preparată în zonă, plusează cu o halbă de licoare, mie rămânându-mi doar să privesc vișiniul închis al licorii pe care soția o savurează după ce terminăm de mâncat.

Dar e cale lungă de la lansarea comenzii și până la livrarea la masă a bucatelor. Foarte lungă aș îndrăzni să adaug pentru a fi obiectiv.

Iar critica o voi întregi cu menționarea personalului de servire insuficient raportat la numărul clienților. Nu cunosc dacă în cursul săptămânii au clientelă sau nu, dar în momentele ca acesta (sâmbătă la ora 17), cu oameni încă așteptând afară pentru a se elibera o masă, patronul trebuie să intervină prin suplimentarea cu cel puțin unul – dacă nu chiar doi – ospătari.

Doamna și domnișoara aflate la treabă au fost depășite de situație. În graba lor au uitat să ne pună și naproanele, dar nu fac caz din doar atâta lucru. Dădeau dovadă de amabilitate, atât cât le mai permitea gradul de istovire perfect vizibil pe chipul lor, erau iuți dar nu puteau mulțumi clienții.

Dintre care unii – mai de ai casei cred, din moment ce au primit îngăduința ospătărițelor - au început să se servească singuri pe partea de băuturi, cu notarea consumației pentru a fi transmisă ulterior la întocmirea notei de plată. Uite domnule, cum ne apropiem de Norvegia!! Doar acolo am văzut, și nu îmi venea să cred, pe un feribot exista bar pentru public iar pe o masă un bol în care puneai contravaloarea consumației. Nu exista barman.

Revenind la ale noastre plaiuri, ce face românul câtă vreme așteaptă? Clar, pornește telefonul. Aflu toate rezultatele sportive ale zilei până la ora respectivă, mai arunc ochii pe o știre, dar și caut un alt restaurant prin zonă pentru următoarele două zile cât rămânem în acest areal.

Google mă ajută și îmi identifică unul la mai mult de 3 kilometri de aici dar mă informează și că Crismiss a scris o recenzie despre cel în care ne aflăm.

Am timp să o și lecturez iar când aproape că termin să o informez că s-au mai schimbat lucrurile de la vizita ei, două boluri pline cu ciorbă ni se așează pe masă.

Cu referire la restaurante am mai fost auzit o vorbă, conform căreia ciorba de burtă e indicat să o servești doar acolo unde se aude că e bună, întrucât nu știu toți bucătarii să o pregătească. Iar cel din seara asta nu a nimerit-o iar zicala capătă nuanțe tot mai accentuate de teoremă gastronomică.

Destul de bună la gust, condimentele ajută în acest sens, calitatea ei a lăsat de dorit în privința burții nu îndeajuns de fierte. Și nici cantitatea de burtă din zeamă nu cred că respecta rețetarul. Cam învârteam lingura prin lichid.

În schimb apreciez smântâna de calitate și ardeiul iute care mi-a provocat nădușeli. Tot la capitolul aprecieri aș menționa și cartofii prăjiți plus berea de afine.

În schimb, coastele deși aveau mai multă carne decât m-aș fi așteptat ne-au fost aduse într-o manieră cam seacă, dacă mi se permite și se înțelege ce vreau să scriu.

Eu am mâncat tot, Adriana a mai lăsat o câțiva cartofi doar și ne-am ridicat de la masă sătui. Nota de plată – ce poate fi achitată cash sau la POS – s-a ridicat la suma de 84,70 lei.

Despre ambianța restaurantului scriu pozitiv, recenzia toaletelor o făcuse Crismiss și merg pe mâna ei, afară este amenajată și o terasă ce poate fi utilizată când vremea o permite și cu astea cam gata, să nu vă plictisesc.

Păcat de lipsa personalului care nemulțumește lumea și o îndepărtează de acest loc...

Odată ieșiți din restaurant și în timp ce ne îndreptam spre parcare am auzit o doamnă rostind fraza aceasta” a fost restaurantul meu preferat în zonă, dar m-au pierdut” . Aș fi vrut să audă și managerul locului acest comentariu.

Sper ca voi, dacă veți trece pe acolo, să aveți mai mult noroc. Fie să nimeriți în timpul săptămânii sau să vă programați să mâncați mai devreme ori mai târziu de intervalul 16.30 – 18.00 ori să fiți surprinși de apariția încă unei ospătărițe.

---

VIZUALIZĂRI: 444 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI