ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.11.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
LUNA
MAY-2021
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Restaurant Shtastliveca din Veliko Tarnovo, un restaurant de top

TIPĂREȘTE URM de aici

Pentru mesele din sejurul petrecut în Veliko Tarnovo, vezi impresii, aveam în vedere restaurantele Shtastliveca și Ego, amândouă cu referințe bune atât pe AFA cât și pe alte site-uri, pe Tripadvisor amândouă fiind în Top 10, primul apreciat cu 4,5 puncte din peste 1.700 de impresii este, pentru specificul lui bulgar, european, pe primul loc din cele 57 de restaurante cuprinse în top.

Din păcate am ajuns doar la Shtastliveca, sper ca data viitoare să ajung și la Ego și să merg din nou la Norocosul.

Restaurant Shtastliveca

Aflat pe Strada Ștefan Sambolov, numărul 79, la circa 500 de metri de cazarea noastră, stradă deosebită cu clădiri cu două sau trei etaje, la parter cu restaurante și alte spații comerciale, este deschis zilnic între orele 11 dimineața și 12 noaptea. Și Shtastliveca ocupă parterul și demisolul unei astfel de clădiri, iar cele două terase dau oaspeților posibilitatea de a sta la aer, savura delicioasele preparate și a se deconecta admirând orașul.

Am Fost Acolo după-amiaza, erau mese libere peste tot, am rămas în sala de la parter mobilată și decorată ca în Bulgaria anilor 1930.

De ce așa mobilată?? Shtastliveca, în traducere „Norocosul” , este pseudonimul pe care scriitorul Aleko Konstantinov și l-a dat într-una dintre nuvelele sale. A trăit în acei ani și astfel i se cinstește memoria.

Date de contact și alte detalii se pot afla de pe site-ul shtastliveca.com sau pe FB.

Meniul

Am primit Meniurile, Coduri QR, le-am descărcat, butonat puțin, nu-mi plac meniurile afișate pe telefon așa că am renunțat și l-am rugat pe tânărul nostru amfitrion să ne aducă meniuri printate, pe care le-am primit și răsfoit. Sunt explicite, intuitive, afișează prețurile, dar, niște poze cu produsele erau și mai explicite și mai intuitive.

Oferta norocoasă, vastă și completă, cuprinde de toate, Dips-uri de casă, Salate și Aperitive, Paste, Risotto și Pizza, Pește și Fructe de mare, Mâncăruri de pui, rață, porc, vită și miel. Capitole speciale din meniu sunt cel cu Carne uscată, cel cu Mâncăruri tradiționale de sezon sau cel cu Mâncăruri Vegetariene și Vegane, aceastea din urmă găsindu-se printre toate celelalte mâncăruri, sunt oferite Deserturi și Înghețată. Și oferta de băuturi este tot așa de bogată, Băuturi răcoritoare sau Băuturi fierbinți, Bere și Băuturi alcoolice, și un capitol special Rakia 50 ml.

M-am decis rapid pentru două salate, Shopska și Salata Ciobanului, iar ca fel principal mâncare tradițională de sezon, specialitatea casei, Kavarma Shtastliveca, iar de băut Apă minerală. Pentru desert a rămas să mă decid mai târziu.

A urmat rutina cunoscută, eu la pozat, soțul la transmis comanda și butonat telefonul, eu revenit la masă, amândoi la așteptat comanda.

Salatele au sosit foarte repede însoțite de niște pâine. Am crezut că este din partea casei, dar soțul mi-a spus că a comandat el, nu văzuse ca la kavarma este inclusă și pâine, era Pâine albă” cu rozmarin, ulei de masline și sare de mare. „Salata Shopska” a fost cea cunoscută, cu roșii, castraveți, ceapă, ardei gras, brânză de vaci amestecată cu chili, ardei, pătrunjel și măsline dar „Salata Ciobanului” cu sudzhuk (salam uscat) de casă, katuk (pasta de brânza cu iaurt și condimente) de gălbenuș și cașcaval pe lângă legumele uzuale, roșii, ceapă, castraveți, ardei gras, usturoi a fost deosebită.

Kavarma Shtastliveca” este pentru două persoane dar pot fi mai multe, cu pâine de casă cu usturoi, iar în sosul de vin cu smântână se rumeniseră cârnații de casă și ceafa de porc, piept de porc afumat cu praz, ciuperci și usturoi. Mai spun doar că a fost la nivelul restaurantului și că dacă ajungeți acolo nu ezitați să o gustați.

Am renunțat la desert deși eram amatoare, mâncasem suficient, nu își mai avea rostul….

La plecare, în jurul orei 18, restaurantul devenise plin, multă lume, era ora cinei…

A sosit și Nota de plată, 50 leva, circa 125 lei, un cost bun, zic eu, pentru ce a oferit, am crescut-o puțin și am achitat-o cash, ne-am salutat cu tânărul care ne-a servit și am părăsit localul continuându-ne plimbarea….

Concluzii

Mi-a plăcut numele lui, mi-a plăcut mobila și decorarea retro a interiorului, mi-a plăcut deviza restaurantului „O colecție de gusturi și arome” care se reflectă cel mai bine în meniurile sezoniere, produse realizate din ingrediente specifice sezonului, mi-a plăcut mâncarea oferită și sunt convinsă că vă vor place când veți ajunge acolo!


despre SERVICII

Servire promptă deși localul începuse să se aglomereze...


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Mâncare bună, porții suficient de mari. Local frumos amenajat, foarte curat, o plăcere să iei masa acolo...


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Amplasat în centrul orașului pe cunoscuta și pitoresca stradă Sambolov...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 14.11.21 11:27:33
Validat / Publicat: 14.11.21 12:30:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 6722 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Veliko Tarnovo, Restaurantul Shtastliveca, Kavarma Shtastliveca
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41600 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[14.11.21 14:13:28]
»

@mprofeanu:

Să vă fie de bine!

Felicitări pentru alegerea inspirată a acestui restaurant tradiţional şi pentru prezentarea convingătoare a acestuia!

O recomandare excelentă, de reţinut

Toate cele comandate arată excelent, pozele ataşate stârnind pofta privitorului. Păcat că accesul în Bulgaria este mai dificil în această perioadă complicată, pentru că tare m-ar fi tentat o scurtă vizită de toamnă la vecini.

„Salata Ciobanului” cu sudzhuk (salam uscat) de casă, katuk (pasta de brânza cu iaurt și condimente) de gălbenuș și cașcaval pe lângă legumele uzuale, roșii, ceapă, castraveți, ardei gras, usturoi a fost deosebită.

Am zâmbit la citirea descrierii Salatei Ciobanului, termenul bulgăresc de "sudzhuk" ducându-mă imediat cu gândul la românescul "sugiuc", vorba vine românesc, cuvântul fiind de origine turcă (sucuk). Când am ajuns la poza P12 am avut confirmarea faptului că nu m-am înşelat şi că, într-adevăr, era vorba de acel cârnat afumat şi uscat din carne de oaie sau vită sau ambele, cu o compoziţie foarte asemănătoare cu cea a mai cunoscutului ghiudem.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[14.11.21 14:56:39]
»

@nicole33: Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru completări, sunt binevenite! Nu am mai fost în Turcia din noiembrie 2019, atunci am fost în Cappadocia, nu prea mă pricep la mâncarea lor...

Cu mare drag, !

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[14.11.21 15:03:46]
»

@mprofeanu:

Aurici
[16.11.21 12:22:52]
»

Am descoperit Shtastliveca la primele drumuri la Veliko și am ajuns în timp să mergem în câte o zi de week-end, doar ca să mâncăm acolo. Și în vara/toamna asta s-a întâmplat de câteva ori.

Acum mulți, mulți ani, prin tinerețea noastră, când cineva zicea că vrea să schimbe aerul sau să mâncăm ceva bun, ne cuplam câte 4 pe mașină și Valea Prahovei scria pe noi. Ne plimbam puțin prin Sinaia sau Bușteni, schimbam mereu locurile în care mâncam și seara reveneam acasă.

De alți mulți ani facem lucrul ăsta, dar spre Veliko. Fix cu același scop. Schimbare de aer, puțină plimbare, puțin shopping și papa bun. Am mai încercat și altele, EGO ne place și nouă, dar Shtastliveca este restaurantul pentru care am făcut multe drumuri și pe care l-am pomenit și eu mereu în articolele mele. Cel mai mult ne place când e frig afară și intrăm acolo la căldură și ambientul e deosebit, mâncarea bună și noi trăncănim unii peste alții.

N-am vrut să iasă un ecou așa lung doar ca să spun că am fost și eu acolo, ci am vrut să întăresc faptul că este un loc bun pentru a mânca și a petrece un timp plăcut. Mai ales dacă prinzi una din mesele de la geam de unde ai priveliștea aceea superbă.

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[16.11.21 17:18:15]
»

@Aurici: Așa este, Veliko este destul de aproape de București, se mănâncă bine acolo.

Cu mare drag,!

Rodel
[17.11.21 12:24:43]
»

Îmi place interiorul acestui restaurant!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[17.11.21 17:42:38]
»

@Rodel: Și mie mi-a plăcut. Servire bună, promptă, mâncare bună, frumos prezentată!

Cu mare drag, !

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, mprofeanu, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Veliko Tarnovo? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067613124847412 sec
    ecranul dvs: 1 x 1