Concert de Re-Revelion la Palatul Culturii Tg. Mures

TIPĂREȘTE

Concert de Re-Revelion la Palatul Culturii dinTg. Mures

Stiti ca acest palat al Culturii e copia fidela a unui palat din Viena si este construit cu un imprumut bancar obtinut de fostul primar al orasului, dr. Berndy Gyorgy, imprumut cu care s-au construit si cele mai importante cladiri din oras (tribunalul, liceele Papiu, Bolyai, Unirea, facultatea Petru Maior, Universitatea de Medicina, Prefectura si Primaria) ?

Cladirea Palatului e in stil "secession", imediat ce intri te trezesti intr-o mini-sala a "oglinzilor gen Versailles" iar in sala de concert ce contine 650 de locuri se afla si o orga de mare valoare. Cladirea a fost finalizata pe la inceputul secolului nostru iar banii imprumutati nu au mai fost restituiti niciodata, deoarece Transilvania a fost o lunga perioada inglobata in imperiul "Auto-Strungar" (dupa vorba lui Vlad Musatescu) iar apoi dupa 1918, cand Romania a devenit "mare", dupa Razboiul II Mondial, imperiul s-a destramat iar aceste cladiri superbe au ramas in posesia tarii din tabara "invingatoare" ca un fel de prada de razboi. Astazi nu mai apartin nicimanui ci, prin valoare si frumusete, ele apartin Patrimoniului modial, adica noua, tuturor.

Stiu ca nu e voie sa punctati review-ul meu dar doresc totusi sa va povestesc cum se desfasoara un concert de muzica simfonica in acest palat

Ieri, 18. Ianuarie 2008, la al cincilea concert "bis"at indelung de Re-Revelion, sala renovata de concerte a Filarmonicii din Targul de pe Mures era plina ochi. Sala a fost construita in urma cu mai bine de un secol pentru cei 50. 000 de locuitori ai urbei ce veneau la concert cu trasura trasa de cai sau poate pe jos dar nicidecum cu ultimele modele de BMW sau Hyundai. Niciodata Primaria sau Prefectura orasului, situate in vecinatatea salii de concerte, n-a mai fost inconjurata de un atat de select parc auto! Se pare ca un concert de succes trebuie reluat de patru ori la Tg Mures pentru ca toti melomanii din oras sa fie multumiti. Se simte nevoia unui Ateneu si la Tg Mures, d. le primar! Mureseni, dati un leu pentru un nou Ateneu!

Un concert de aproape 3 ore, reluat de 5 ori, cu trei bisuri, fara nici un tarait tracasant de telefon mobil, cu un sef de orchestra brasovean, pe care, cand nu concerteaza prin lume, il gasiti la Filarmonica George Enescu din Bucuresti, nu vezi prea des in urbea noastra. Se pare ca maestrul Horia Alexandrescu, precum si concetateanul nostru, dirijorul japonez Shinya Osaki, au brevetat un fel de « art nouveau » in muzica. Daca « little master » din Tg Mures danseaza pe scena si dirijeaza cu mai toate partile corpului, « big master » din Bucuresti dirijeaza cu bagheta si cu impresionatul sau talent pedagogic. Nu e rau sa stii dinainte ce vei asculta, fiecare piesa muzicala este prezentata in prealabil unui public ce devine dintr-o data o clasa disciplinata cu 700 de elevi ce sorb nu doar acordurile muzicale ale concertantilor ci si fiecare cuvint al maestrului. Tema concertului din asta seara e « dansul » asa cum se reflecta el in cultura muzicala popoarelor, excelent motiv ca sa colindam mai toate continentele, pe aripile celor 8 note de pe portativ. La linia de start se aliniaza cele 7 dansuri populare romanesti intr-un superb aranjament orchestral semnat de Bela Bartok. Ne teleportam in Italia si savuram o tarantela siciliana de-a lui Rossini, cum? , nu-l stiti pe Rossini, e parintele barbierului din Sevilia, loc pe unde cu 5 secole in urma, un portughez mititel se duse sa-si tunda barba inainte de-a pleca intr- o fantastica expeditie ce-avea sa dureze aproape 3 ani si care avea sa-l faca pe el celebru si noua sa ne arate ca pamantul e rotund. Poate-l cunoasteti mai bine pe acest client al frizeriei lui Figaro, e vorba de Fernand de Magellan, dar sa revenim la exuberantul Rossini, care exclama mereu cand mai aparea cate o capodopera muzicala pe piata: "Da, e bunicica, se apropie de « Barbierul meu din Sevilia, care insa nu va putea fi egalat niciodata! ". De la varsta de 37 de ani, Rossini n-a mai compus nimic, s-a lansat in gastronomie, « a trecut la cratita » cu alte cuvinte, a-nceput sa semene destul de mult cu regretatul Pavarotti si a inventat chiar si un senvici ce-i poarta azi numele. Dar, poate ca pe la frizeria lui Figaro a trecut si Manuel de Falla (dupa ce-a trecut pe la laptaria lui Enache), compozitor care ne incanta, cale de cateva minute, cu o « Farruca » si un « Fandango ». Nu zabovim insa prea mult pentru ca Viena ne asteapta. Familia Strauss ne invita la o cafea pe o terasa de pe malurile Dunarii ale carei valuri au trecut mai intai prin inima fiecarui vienez, chiar daca ea, mareata Dunare albastra, izvoreste din banala curte a unui taran neamt, (care o aduna mai intai intr-o chiuveta sa para ceva mai multa) si care sarmanul nu mai are liniste de cand s-a aflat acest lucru. Zeci de autocare austriece si nu numai isi varsa miile de turisti curiosi in ograda lui! Strauss junior a vizitat si tara noastra, via Timisoara-Brasov-Ploiesti-Bucuresti, unde revolutia din ’48 l-a surprins agitand o sabie in fata ambasadei austriece…I s-a interzis sa mai revina la Viena, ceea ce nu l-a deranjat insa prea mult, deoarece in orasul lui Bucur, o tanara doamna, proaspat (a) casatorita se indragostise lulea de el! Era valabila si reciproca. Big problems, asadar…juniorul facu rost asadar pe langa un document de « persona non-grata » la Viena si de o expulzare din Valahia. Pana la urma insa, happy end! , seniorul Strauss dadu niste telefoane, trimise niste e. mailuri, expedie chiar si niste caltabosi acolo unde trebuia si reusi sa-si readuca fiul acasa. Acesta, mustrat de constiinta, se puse pe lucru si incepu sa compuna numai capodopere, se pare ca atata-l ducea mintea, altceva nici nu stia, capodopere precum multiubitul « Vals imperial » ce-a entuziasmat si cele 700 de perechi de timpane din sala de concerte a Palatului Culturii. Sala pe langa care, in urma cu un secol treceau carute trase de boi pline cu marfa pentru targul ce se afla ceva mai incolo, in Piata Trandafdirilor de azi, palat similar cu un palat Viena unui secol apus dar care domina politic, militar si muzical o buna parte din acest colt de continent. Pana si seniorul Strauss deveni invidios pe succesul fiului sau.

Astazi, la balul din Viena, afirma maestrul Horia Alexandrescu, trebuie sa-ti faci programare cu 6 luni inainte, ca la zboruril low-coast, la o consultatie la un doctor in Anglia sau pentru un bilet pe un vas de croaziera de lux ce face inconjorul lumii. Poti sa-ti rezervi asadar o loja imperiala, ‘’mobilata ‘’ cu o masa plina cu bunatati dar care costa cam cat o masina de lux sau daca nu-ti da mana si buzunarul tau e de « sacond-hand », rezervi un fotoliu mai marginas, la pretul unui Logan, dar platit cash, fara leasing, undeva langa toaleta salii. Smokingul este intotdeauna obligatoriu.

Din Austria, maestrul ne poarta apoi pe aripile unui vals trist precum aproape toti locuitorii Scandinaviei ce nu vor suferi niciodata de insolatie, in tara lui Sibelius - Finlanda, al carei guvern i-a asigurat compozitorului « ille tempore » o pensie pe viata, acesta traind si compunand pana la varsta de 92 de ani. Politicieni romani, luati exemplul, exclama maestrul! Se pare ca singura preocupare a locuitorilor tarilor scandinave e sa traiasca mult.

Pornim mai departe, spre soare-rasare, precum eroul lui Jules Verne, Phileass Fogg, pentru a face inconjorul muzical al lumi in doar… trei ore! Mareata Asie ne asteapta! Musorgski, Stravinski si Ceaikovski, ospitalieri ca orice est-european, ne intampina cu paine, sare si votka Stalinskaia in acordurile transpuse in glas de alamuri, harpa si viori ale unui kazacioc sau ale unor dansuri chinezesti sau arabe. Survolam tara soarelui rasare si poposim pe pamant americam unde, intr-un fast-food sevim un hot-dog si o Cola rece alturi de doi domni ciudati - Mr. Gershwin si Mr. Bernstein, care tocmai isi bat capul cum sa compuna linia melodica unui unui tango argentinian si a unui mambo.

Revenim in graba pe batranului continent curtandu-i pe Brahms, Dvorjak dar nu putem ocoli ‘’orasul-lumina’’ care-si merita numele doar unui anume cetatean al lumii noi, numit Thomas Alva Edison, inventatorul filamentul becului electric. Dupa vreo 2000 de incercari esuate. Laudat fiind de o lume intreaga, acesta raspundea modest « N-am nici un merit, am descoperit doar cele 1999 de filamente ce nu trebuiesc folosite! ». Altfel, nici in ziua de azi Parisul n-ar fi iesit din era facliilor cu gudron si a lampii cu gaz, cand, daca te prindea cumva noaptea pe strada, erai nevoit sa-i platesti cativa pistoli unui « porteur » inarmat cu o faclie si…o clepsidra-cronometru, pentru a-ti lumina drumul pana acasa. Savuram Can-Can-ul lui Offenbach, ce tine plin de vreun secol si juma’ incoace cabaretul de la Moulin Rouge, noapte de noapte. Doar ca acolo, printr- sumedenie de variatiuni pe aceeasi tema ce nu plictisesc deloc, Can-Can-ul dureaza pana la 5 dimineata! . Can-Can, Moulin Rouge, ah, precum unui scafandru ce revine prea repede la suprafata, sangele nostru latin incepe sa fierba si sa ne « grizeze » precum o sampanie sau un vin rosu de Bordeaux. Maestrul ridica pentru o clipa « picioarele-n tavan » ridicand si pulsul intregii sali, dar « show must go on » asadar el continua cu opereta « Voievodul…romilor ». Apoi capitanul, nefiind legat de nici un catarg precum anticul Ulyse, isi paraseste pentru o clipa echipajul care isi vede insa imperturbail de maratonul sau muzical printre mari si oceane, ba la un moment dat marinarii incep sa…cante, transformadu-se intr-un gigantic cor ce se autoacompaniaza! Nu m-ar mira sa-i vad intr-o zi ridicandu-se in picioare si articuland cativa pasi de dans cu viorile pe umar…

Totul se termina intr-un final apoteotic, care de obicei pentru maestrul Alexandrescu poarta numele de « Hora staccato » a lui Grigoras Dinicu, dar in aceasta seara Viena a cucerit publicul, ea primeste nu mai putin de 3 bisuri. Se canta marsul Radetzky sub bagheta unui pusti fara prejudecati, ales la intamplare din sala! …si care intra repede in pielea unui sef de orchestra, felicita vioara intai si apoi cu un gest maret, ridica intreaga orchestra pentru salutul final dar si sala in picioare. A sosit mometul de a « marsalui « spre casa. « Data viitoare, exclama maestrul, veti dirija dumneavoastra iar eu am sa-mi ridic doar onorariul… ».

Se pare ca acest inedit dialog verbal-muzical intre cei de pe scena si cei din sala, i-a fascinat pe targumureseni. Ecoul lui nu se va stinge prea curand. In urbe se va comenta mult nu despre « ce s-a cantat » ci si despre ce « s-a vorbit » pe scena…

Dorgo,

secondat indeaproape de maestrul Horia Alexandrescu

---

VIZUALIZĂRI: 1516 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI