De ce iubesc eu SHARM-ul? (1)

TIPĂREȘTE

Încep prima mea zi plină la Sharm într-o stare de bună dispoziție... pe care micul dejun – cam subțireeeeel! – nu reușește să mi-o întunece! De data asta, mănânc afară, la aer, pe terasa din fața restaurantului.

(Ăsta nu-s eu!)

Din toate felurile de mâncare întinse pe mese: salate, brânză, unt, ouă – ochiuri sau omletă, de-a gata sau făcute pe loc cu ce umplutură vrei, multe produse de patiserie - chifle, gogoși, croissante, sucuri, gemuri, dulcețuri și dulciurile-standard, eu m-am mulțumit cu o omletă, un iaurt și o cafea Ness - îndoită cu “lapte”. Din ce mi-am luat de mâncare, nu prea am ce să le dau celor două pisici egiptene cerșetoare, nelipsite nici aici: „Veniți mâine, fetelor! ”

Observ că se oferă și sucuri naturale, stoarse pe loc – portocale, mango, pepene galben, lime – dar contra cost (2Euro) – poate altă dată.

Telefonez Irinei de la agenția locală ALL SHARM (a cărei ofertă stufoasă o studiasem în amănunt încă de la București), dar nu reușesc s-o fac să înțeleagă ce anume excursii doresc să angajez, așa că urmează să ne întâlnim pe la orele 14-15

în fața hotelului, să discutăm pe viu.

Mă încarc cu tot “harnașamentul subacvatic” și – fuga la plajă!

E o zi glorioasă: nu bate vântul, iar termometrul adus de mine de-acasă arată 28ºC (așa să fie? pe plajă e afișat: 22-23ºC). Plaja e acoperită cu nisip fin - dimineața e curat.

Mă întind la soare pe un șezlong - cât mai aproape de ponton și, după ce mă incing bine – hai și-n apă! Intrarea se face lin, pe fund e nisip - ici-colo câte o piatră (coral mort).

Plaja “noastră” beneficiază de o mare cu apa cristalină – curată și perfect transparentă (la plajele vecine, văd ancorate iahturi și bărci cu motor: imposibil să nu existe scurgeri de benzină...) Suflă o briză ușoară, care mai ostoiește vipia soarelui de decembrie...

Firește, chiar de la început am intrat cu masca cea NOUĂ! Și-ntradevăr, e BUNĂ! Pot respira - atât pe nas, cât și pe gură și nu se aburește deloc; pot băga capul sub apă și supapa blochează eficient accesul apei în interior – rămân cu fața uscată! Dar... nu mă pot scufunda sub apă, întrucât sfera de aer din jurul capului mă scoate imediat afară! Mi-ar fi bună o centură cu plumb... În plus, din cauza bărbii mele, masca nu calcă bine sub bărbie și mă cam deranjează. Și încă o observație: la expirație, aerul iese cu zgomot și nu știu dacă asta nu sperie peștii... Dar, una peste alta – merită banii!

De unde credeam că voi uimi plaja cu masca mea cea nouă, văd în apă cel puțin alte patru persoane cu același tip de mască (varianta chinezească: o știu după culoare) !...

Lângă ponton, în stânga, în apa puțin adâncă, de-a lungul coastei înoată o turmă de de pești-chirurg: unul dintre aceștia nu părăsește malul nici când cineva intră în apă!

Trebuie să precizez că, coralii din această porțiune a golfului Naama Bay au fost tăiați și curățați - spre mulțumirea majorității turiștilor, care vor doar să se scalde. Totuși, puțin mai în larg, spre dreapta, există un mic recif, până la care trebuie înotat puțin: poate fi identificat de pe țărm după geamandurile galbene. Reciful este viu: sunt ceva corali - inclusiv “soft corals”, multe scoici Tridachna - cu buze verzi sau vineții, nenumărate anemone, și ceva pești: baracude mici, pești-ac, pești-balon și - desigur – binecunoscuții pești frumoși de recif: “papagal”, „clovn”, etc.

Pe când îmi spuneam că “ déjà vu”, o pereche de pești-chirurg îmi fac o surpriză: m-au ATACAT! împingâdu-mă, curajos, cu boticurile lor ascuțite, EL și EA, deopotrivă, “să plec de pe reciful “LOR”! Auzisem despre acest comportament, dar nu-l mai întâlnisem până acum: să vezi și să nu crezi!

Tot snorkel-uind, în zona pontonului am dat de alte trei resturi de recif, și acestea vii! Și, desigur, am văzut și niște pești mai mărișori! Nu pot spune că e chiar o bogăție, dar – E CEVA!

N-am putut rămâne mult timp în apa răcoroasă: chiar și cu maieul protector, mi s-a făcut repede frig. Colac peste pupăză, mi-am uitat la hotel chiloții de schimb, așa că am tremurat intens până mi s-a uscat slipul de pe mine. Stau și la soare, dar mai cu grijă - e prea puternic ca să mă expun prea mult timp; noroc cu umbrelele, care-și fac treaba.

Aflasem că există un bar la marginea plajei, de unde puteam servi băuturi răcoritoare, dar și bere, în regim de “All Inclusive” fără restricție la cantitate. Iau și eu un suc natural de mango (deși din cutie, e cam subțire; dar mi-era tare dor de-un mango), și îl savurez din șezlong. Urmăresc spectacolul gratuit pe care ni-l “oferă” trei tineri ucraineni rași în cap, care, bând bere după bere, au reușit să îmbete pe unul dintre ei și acum își bat joc de el, răcnind amuzați. În jur – cupluri de oameni la a treia tinerețe, cu toate avatarurile vârstei citindu-li-se pe trup. E drept, pe plajă mai sunt și câteva fete – femei mai tinere...

În amintirea Iuditei și a dragostei ei pentru aceste locuri, arunc în valuri câteva grăunțe de pământ, aduse de la mormântul ei... Sper că, de-acolo de unde este, se bucură - dacă nu împreună cu mine, măcar pentru mine...

... Chiar și cufundat în gânduri, nu pot să nu observ un grup de divers care, îmbrăcați în costumele lor negre de neopren, se îndreaptă, tacticoși, spre reciful „nostru”: mă bucur că nu i-am întâlnit sub apă, fiindcă jeturile intense de bule de aer expirate de aceștia sperie toți peștii de primprejur...

Pe la 12, simt c-ar mai merge o baie. A doua oară văd și mai puțini pești, dar... asta e! Vina este numai a mea, pentru că m-am orientat la hoteluri de mâna a treia - mai ieftine, despre care nu aveam cunoștință că ar avea recife de corali cu pești din belșug, cum era la hotelurile pe unde obișnuiam să ne ducem – eu cu Iudita...

Brusc, simt că mă paște insolația, așa că părăsesc în grabă plaja și mă înființez la Da Franco - un mic grill-bar - cică italian, adiacent promenadei, unde avem acces la prânz cei cu regim de “All Inclusive”. Meniul se limitează la burgeri (chiftele), cârnați de vită și “ceva” de pui, cu cartofi prăjiți – răsprăjiți și ceva salată. Iau și un pahar de vin roșu (de același calitate cu cel de-aseară), iar în final – nelipsitele dulciuri egiptene...

Considerând că am avut parte de soare + mare + snorkeling - îndeajuns pentru prima dată, mă retrag la hotel, mă schimb și mă înființez la întâlnirea cu Irina de la agenția All Sharm. Dar nu în lobby hotelului, ci afară, pe gazonul de vis-a-vis: ea nu are voie să angajeze excursii cu turiștii hotelului, veniți prin alte agenții (cărora hotelul le oferă aceleași excursii, dar la prețuri mult mai mari!) E o ucraineancă trupeșă, veselă și excesiv de familiară - chiar “lipicioasă”, aș spune. Discutăm îndelung despre... de toate, și în final mă angajez la două excursii, alese încă de la București. Îi plătesc un avans de 140$, îmi taie două chitanțe, apoi pleacă cu fetița ei cârlionțată (are trei cu soțul ei egiptean).

Epuizat după emoțiile zilei, mă întind puțin, apoi îmi pregătesc minuțios lucrurile de care voi avea nevoie în excursia de mâine dimineață.

Ieri seara, am aflat de pe site-ul resortului că hotelul dispune de trei restaurante în regim de “Á la carte” gratuite – nemaiîntâlnit! , adică în regim de “All Inclusive”. Lângă recepție există o măsuță la care, la ora 9 dimineața, un angajat al hotelului îi înregistrează pe cei care vor să meargă la unul dintre aceste restaurante: eu am optat pentru o cină la restaurantul „O FOGO” cu specific brazilian și Sud-American.

Fără să țin cont de faptul că, chiar pentru cină, pe-aici lumea se îmbracă foarte oarecare, mă îmbrac “la patru ace” și la 18.30, mă prezint la restaurant, pe o insulă în partea dreaptă de la recepție. Sunt primit cu onoruri de câțiva băieți în cămăși negre cu brâu auriu; iau loc la o masă, în aer simt o mireasmă plăcută – o fi tămâie? Îmi aleg din meniu o supă de arahide (foarte bună), frigărui de vită (tari ca piatra!) cu orez, cu nelipsitul pahar de vin roșu (dar de calitate mult superioară!), urmate de o înghețată dublă. Până să vină mâncarea (care mi s-a gătit acolo, pe loc!), mă uit în jur: oare să fiu singurul lor client în această seară?! Și chiar așa a fost: am mâncat cam cu noduri, privit fiind de câteva perechi de ochi care urmăreau să-mi îndeplinească orice dorință! În final, n-am avut nimic de plată: nu am comandat nici homar, nici specialități de carne din Argentina sau Australia, la care urma să achit o diferență.

Destul de mulțumit de experiență, am plecat - însoțit de temenelele chelnerilor, somelierului și bucătarului - și m-am dus... direct la restaurantul principal unde, îngroșând obrazul, mi-am pregătit (pentru drumul de mâine) câteva senvișuri cu hamburgeri și încă “ceva” – nu știu exact ce era.

Seara, stau până târziu să completez la zi notițele, că altfel le pierd șirul. Și ar fi mare păcat! Dacă-mi pierd amintirile, cu ce mai rămân din viață?!...

... Și ca să nu pot dormi liniștit, primesc pe telefon – după miezul nopții – un mesaj sms: “MAE – România recomandă FERM cetățenilor români să evite deplasările în zona Peninsulei Sinai, Republica Arabă Egipt”. Dar nouă, celor care suntem DEJA aici, oare ce ne mai recomandă?!...

(urmează (2)

---

VIZUALIZĂRI: 2780 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI