GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Quadrifoglio, oraș Brad
Cum v-am povestit anterior, în drumul către Cinciș pentru întâlnirea AFA 2016, am căutat să revăd locuri călcate cândva dar și locuri noi cum e Muzeul Aurului de la Brad, despre care voi scrie curând, fapt ce a dus la parcurgerea câtorva km buni în plus, pe o șosea europeană în lentă refacere, efort care a fost răsplătit din plin. După ce am vizitat muzeul, într-o strălucire a minții pe care recunosc că o mai am uneori, am întrebat una din doamnele de acolo despre un loc unde putem servi ceva cald. Ne-au recomandat, dacă mergem spre Deva, restaurantul Quadrifoglio, la ieșire din oraș, spunând că acolo găsim un meniu foarte variat, italian, românesc, internațional. Îl văzusem la venire, era o. k. pentru că ne era în drumul de întoarcere și observasem o parcare mare lângă terasă, absolut necesară având în vedere că treceau multe utilaje grele pe acel drumuleț zis european.
Ajunși la restaurant, avem de ales între terasă (era foarte cald vineri) și local. Soțul alege să servim în interior, mai aproape de frumușica ospătăriță și eu sunt de acord. Așa nu o scăpam din ochi și nu lungeam inutil șederea aici. Dar voi ce-ați crezut de zâmbeați vulpește?
Alegem repede o masă, vine frumușica imediat cu meniurile, alegem iute câte o ciorbă de burtă, o pizza la două farfurii (cică diavolo, era îngero dar mie mi-a convenit), plus o limonadă a casei, 1 litru. Parcă mergea un păstrăv dar aflăm ca durează ceva mai mult preparatul, hotărâm că ar putea să cadă greu la stomac, cum zice românul, deci s-a rezolvat onorabil.
Cât ai zice păstrăv, pardon, pește, vin bombele calorice, adică două hârdaie mari cu ciorbă de burtă. Eu așa o cantitate n-am văzut până acum, castroanele erau de salată pentru familie, nici partenerul, care are specializări serioase la această materie, nu a întâlnit așa ofertă. Drept pentru care eu las jumătate porție, adică o porție normală de pe la noi, spre indignarea mignonei ospătărițe care credea că nu îmi place. Dumnealui, cum zic moldovenii, consumă tot! Vine și pizza, una pentru doi, rămâne neconsumat un triunghi pe care-l luăm la pachet pentru o eventuală catastrofă gastronomică la Cinciș sau pentru mituirea unui patruped mai certăreț. Nimic din astea două, dar va fi consumat pe drumul către casă, duminică, alături de cele aduse la portbagaj, tot pentru a fi pregătiti în caz de dezastru. Limonada s-a băut urgent, a fost bună, proaspătă și... puțină!
Terminată fiind afacerea, vine și codana de ospătăriță cu nota, 69 lei, cea mai scumpă a fost limonada, 24 lei litrul, dar a meritat. Acum, filozofând la un pahar de limonadă din frigiderul meu, de vină cu prețul sunt pălincarii care adună "tăte" prunele, altfel ce limonadă ieftină de prune am face noi!
Plecăm mulțumiți că am rezolvat problema până diseară, rapid și satisfăcător. Probabil că trifoiul cu patru foi -quadrifoglio - este totuși purtător de noroc.
Despre acest local nu pot să vă povestesc prea multe. Am stat puțin, n-am consumat totuși specialități dar servirea a fost foarte bună și rapidă, exact ce ne trebuia. Localul este plăcut decorat, seara se aprind lumânărele în bolurile de pe mese, muzica este în surdină așa că poți să discuți calm, fără vocalize, servirea rapidă. Necesită totuși o spălare a urmelor de nicotină de pe pereți, dacă nu cumva asta este o reclamă pentru numărul de clienți ce i-au trecut pragul până acum. Îmi pare rău că nu am fotografiat lighenașul cu ciorbă, se terminase bateria aparatului meu de cât l-am folosit pe drum dar mai ales la muzeu, însă la plecare soțul și-a luat aparatul lui din mașină și a prins câteva cadre.
Așa cum am promis în articolul "Cu lebedele la Cinciș", am scris despre cele două locuri unde am mâncat și despre cazarea în tranzit, drumul l-am făcut în circuit (Valea Oltului - Brad - Cinciș- Valea Jiului) cum ne e obiceiul. Dacă nu era această întâlnire la care mi-am dorit să vin, probabil că am fi tot amânat sine die să revedem aceste locuri minunate, banii pe care oricum nu-i cheltuiam aiurea s-ar fi dus pe alte chestii, folositoare dar nu așa plăcute sufletului.
Dacă a meritat efortul? Desigur! Ce ziceți? A, e fasolea la fiert, ba nu, am înlocuit-o cu varză căci fasolea are preț de cafea, plus că depozitele de gaze sunt periculoase.
Trimis de elviramvio in 23.03.16 23:08:55
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
-
Am mutat review-ul în rubrica "Unde mâncăm în zona Bradului, BRAD [HD]" - nou-creată pe sait în noua secţiune BRAD, din "regiunea" VALEA ARIEŞULUI / ŢARA MOŢILOR.
Webmaster a spus. Bună recomandarea. Subscriu întrutotul.
Dar, o frază din review, pentru mine este neclară. Redau fraza.
„Soțul meu alege să servim în interior, mai aproape de frumușica ospătăriță și eu sunt de acord”
Acum hai să desfacem fraza în propoziții.
Prima propoziție. Soțul meu alege să servim masa în interior, mai aproape de frumușica ospătăriță.
Corect. Și eu ași fi hotărât la fel, doar suntem bărbați și avem în genă atracția pentru sexul frumos.
A doua propoziție. „... și eu am fost de acord” Ei, asta-i culmea.
Voi citi și soției acest review, ca să „ia aminte”
Facultativ. Rog detalii. (Rog nu te supăra, mai glumesc și eu, este drept că uneori glumele m-au costat. Îmi asum consecințele și un cartonaș galben). Cred că te-am pus într-o stituație dificilă. Răspunsul ar fi interesant, dar repet, este facultativ. Dacă nu te-ai supărat pe mine, înseamnă că ești un suflet mare. Mulțumesc pentru îngăduință.
@Mihai18 -
Pai draga Mihai inima mare, cred ca articolul l-ati citit fie inainte de masa si va era foame, fie dupa masa si a fost multa mancare, deci va era somn. Daca vreti sa castigati insa batalia cu "apartinatoarea" (este un termen nou pt sotii/sotiile membrilor afa), scoateti din context fraza si gata, nu-i aratati si continuarea (totusi fiti sigur ca toate tigaile din bucataria proprie sunt de aluminiu).
Poate anul viitor veniti, merita. Sa va trimit o litra de curaj, ca mi-a mai ramas. Salutari apartinatoarei dvs. dar transmiteti inainte de a-i citi articolul meu.
@mishu -
Da, este de tinut minte pentru cei ce trec prin zona.
Dragă Elviramvio-suflet mare, de vreme ce îmi spui Mihai-inimă mare.
Prin ecoul meu am vrut să scot în evidență consecințele nefaste ale extragerii unei fraze din context și care pot schimba adevăratul sens al gândirii scriptorului.
Expersia „frumușica ospătăriță” și faptul că soțul a ales locul pe unde trecea mai des, a fost un fel de „a ridica mingea la fileu” a sugerat această interpretatre și despre care, eu am fost primul care a scris că este doar o glumă.
După ce am scris ecoul, eu am plecat cu mașina, deci zero la mie alcoolemie, dar mă tentează promisiunea de a-mi trimite o litră de curaj.
Totuși, nu am înțeles ce rol au tigăile din aluminiu, din bucătărie.
Dacă viața îmi va da șansa să vă întâlnesc, nu este necesar să purtați ecusonul AFA pentru că m-a ajutat @Carmen Ion cu P-7 și P-10 ca să vă recunosc.
Iarăși, dacă viața îmi va da șansa să vă întâlnesc împreună cu soțul, de exemplu la Berăria H care este mai aproape de amândoi, cred că vom face „o burtă de râs” și nu o „burtă de bere” pentru că în particular pot să fiu dezinvolt, pe când aici, pe AFA, mă ține în frâu Webmaster.
Este clar că v-am supărat puțin și regret.
Cu bine.
@Mihai18 -
Nu m-ati suparat deloc, nu eu am votat ecoul. Eu am inteles gluma iar tigaile de aluminiu erau o sugestie sa va protejati in cazul in care sotia nu apreciaza o ospatarita ca aceea care ne-a servit, deci tot gluma (nu pot sa-i public poza, dar e o dulceata de fata cu codite lungi pe spate si ea s-a nimerit atunci si acolo, probabil sa ma inspire).
Litra de curaj este exclusiv pentru participare la intalniri anuale AFA, restul se negociaza... la sange!
Asa ca ne-am lamurit, mai glumim, mai off si of!
Tocmai ce am plecat de acolo. am gasit un meniu pe o masa, l am consultat si am hotarit ce vrem. dupa vreo 10 min ne a bagat in seama o domnisoara. am comunicat tot ce vrem, ca ne grabim si ca ne este tare foame. dupa vreo 30 min a adus si ciorbele in castroane ff mari (a fost bine ca ne am saturat). dupa o ora si 20 min felul 2 tot nu era gata. vroiam mix gril, mici si cartofi prajiti. vb cu ospatarita am fost anuntata ca mai dureaza 15-20min. am ales sa platesc si sa plec. explicatia a fost ca e multa lume. daca la 10 mese e multa lume ce mai faceau daca era tot ocupat? mincam a doua zi? Pacat ca vroiam desert clatite cu branza dulce dar cred ca erau gata dupa 5 ore. ciorba buna cea de vacuta iar la cea de burta cam putina carne. Un singur bol de smantina la 4 ciorbe. in majoritatea localurilor se da un bol ca acela la fiecare ciorba. a trebuit sa platim in plus pt smantana. peisajul frumos dar ce folos ca am oprit sa maninc nu sa ma uit cum arata restaurantul. preturi acceptabile
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 [Restaurant pensiune Ana Maria] Obiectiv îndeplinit - foame astâmpărată — scris în 19.04.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - nu recomandă
- Nov.2021 [Restaurant pensiune Ana Maria] Pensiunea restaurant Ana Maria, Brad — scris în 13.11.21 de ux122930 din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 [Restaurant pensiune Ana Maria] Ana Maria - Brad / Hunedoara — scris în 31.08.18 de CarmenIonescu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 [Restaurant pensiune Ana Maria] Restaurant Ana Maria Brad — scris în 13.07.18 de copilu31 din DROBETA-TURNU SEVERIN - RECOMANDĂ
- Aug.2017 [Restaurant pensiunea Quadrifoglio] Quadrifoglio, Brad - nu am fost chiar norocoși — scris în 25.08.17 de Cdia din BEIUS - RECOMANDĂ