GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Taverne in Sarti si imprejurimi
1) Taverna Stavros – Sarti
Este situata pe faleza Sarti, la cativa metri de plaja. Am fost aici la recomandarea gazdei noastre. Mancarea foarte buna, servirea prompta, un peste spada exceptional!
2) Taverna Neraida – Sarti
Este situat pe faleza Sarti, la cativa metri de plaja, langa taverna Stavros. Am nimerit aici intr-o seara de weekend, atrasi fiind de muzica live: 2 cantareti, amandoi la buzuki, unul vocal. Desi restaurantul era full, ne-am inghesuit la o masa joasa, ca cele de cafenea si am mancat asa.
Muzica live a facut toti banii, lumea s-a incins la dans pe sirtaki si s-a dansat printre mese, fiecare pe unde a apucat. Ospatarii fac si ei spectacol, prin dans si intretinerea atmosferei.
Mancarea foarte buna, am mancat aici cele mai bune midii saganaki si cea mai buna branza la gratar. Patronul, Nikos, e un tip tinerel, foarte comunicativ, vorbeste binisor engleza si iti ofera tot felul de informatii si tips-uri utile. Se intretine cu clientii, da mana cu ei, se plimba non stop prin taverna, serveste si el, debaraseaza, se asigura ca totul e ok.
3) Taverna Ta Vrahakia – Sarti tavrahakia.gr/restaurant.html
Situat in capatul statiunii, are o pozitie minunata, chiar pe plaja, langa niste formatiuni de stanci. Restaurantul mi s-a parut mare si aglomerat. Cu toate astea, am gasit imediat o masa, ospatarul a venit repede sa ne ia comanda, iar mancarea a venit dupa un timp mic de asteptare. Aici am mancat cei mai buni creveti la gratar. Iar desertul free din partea casei a fost foarte consistent, format din 5 tipuri de prajituri, toate foarte bune.
Singuru loc unde am vazut caracatite atarnate la uscat.
4) Restaurant Mamma Mia – Sarti
Este un restaurant cu specific italienesc si am fost acolo pentru ca era (culmea!) cotat ca fiind nr 1 in Sarti pe un cunoscut site de travel si pentru ca aveau copiii pofta de lasagna si paste
Meniul este restrans, doar gama de paste este foarte variata: paste de toate felurile si formele, gnocchi, paste home-made. Doar cateva preparate din peste/fructe de mare. Eu am luat o “parmigiana” (vinete si rosii cu parmezan la cuptor) care a fost absolut fabuloasa, Lasagna foarte, foarte buna. Nu se poate plati cu cardul, cica nu au POS:d
Restaurantul aproape gol, comparativ cu aglomeratia din celelalte taverne
5) Taverna Pyrofani – Sarti
Singura taverna care nu a fost amplasata pe plaja/faleza. Situata foarte aproape de vila unde am fost cazati; practic, dupa coltul strazii.
Cu o terasa frumoasa, umbroasa, am beneficiat si aici de un meniu generos cu peste si fructe de mare si servire prompta. Pentru prima data in Grecia, am comandat supa. O supa de peste foarte, foarte buna, usor cremoasa, cu bucatele mici de peste in ea.
Locatia ne-a fost recomandata de gazda noastra
6) Taverna 5 steps in the sands – Pigadaki, Sikia
Taverna este puternic semnalizata pe soseaua principala. Este minunat situata chiar pe plaja, intr-un mic golf
Are un patron omniprezent, care vorbeste binisor engleza si care imbie turistii sa-I calce pragul. Noi am petrecut o zi intreaga la el pe plaja. Ne-a fost de folos cu recomandarea unui barcagiu pentru o plimbare pe mare si cu negocierea (barcagiul nu stia engleza)
Noi am venit dimineata si am petrecut intreaga zi acolo; ne-a pus sa ne alegem pestii preferati pentru pranz, “ca sa-i puna deoparte” :)
Caracatita la gratar este excelenta; are 2 feluri: una mai sarata si mai tare, lasata mai mult la uscat si una lasata mai putin la uscat; cea din urma avea un gust grozav si a fost preferata noastra. Singurul loc in care am gasit ton proaspat; pacat insa ca a fost cam overcooked pentru gustul meu
La finalul mesei, din partea casei, prajituri asortate extrem de aspectuoase si gustoase; pentru ca a fost bataie pe ele, am mai cerut un platou si ni l-au oferit si pe acela gratuit.
7) Taverna Tzitzikas – Porto Koufo
Cotata foarte bine pe site-urile de specialitate, taverna este situata in port, pe malul marii, cu o priveliste frumoasa. Primirea si servirea sunt impecabile, la fel si preparatele. Este o taverna cu ceva pretentii, dovada si lumea care vine acolo imbracata la patru ace; noi ne-am simtit cam naspa, veniti de pe plaja, in haine sport :)
Ospatari vorbitori de engleza, unul dintre ei stia chiar cateva fraze in romana. Preturi peste media celorlalte taverne. La final, primesti niste mini-prosoape sterile parfumate calde, pentru a te sterge pe maini. Frumos, ne-a placut!
Concluzii:
- Ca de obicei, am mancat foarte bine oriunde; spre deosebire de Thassos (e singurul termen de comparatie pe care il am!), mi s-au parut preturile mai mari. Pentru 2 adulti+1 copil 9 ani, plateam, in functie de ce mancam si beam, intre 35 euro-50 euro la o masa. Majoritatea preturilor la peste proaspat erau la kilogram, nu la portie. Ospatarul iti spunea dinainte cam ce gramaj are pestele, cantarit in crud presupun.
- Nu am repetat repere valabile pentru toate tavernele: gama variata de peste si fructe de mare (preferatele noastre!), salate, preparatele traditionale; prezente in toate meniurile
- Fiind un grup mai mare, am avut ocazia sa gustam din mai multe preparate; de baza insa au fost diversi pesti, calamari, caracatite, creveti, scoici, salate, miel, kokoretsi; mai putin spre deloc carnurile clasice (pui, porc, vita)
- Unele taverne specificau produsele congelate, unele nu
- Cele mai multe taverne au si meniurile in romaneste, traduse aproximativ, cu Google translate probabil
- La cele mai multe taverne ai wi-fi gratuit
- Doar la 2-3 taverne am putut plati cu cardul; in rest, evaziune la greu: nici un bon fiscal! De nicaieri! Doar note de plata scrise cu pixul pe o bucata de hartie!
- Aproape toate taverne ofera desertul gratuit: pepene, inghetata, prajituri asortate
- La mai toate tavernele, felurile de mancare se aduc pe masura ce ies din bucatarie; in unele locatii au venit la cateva minute distanta, dar la altele am observat ca preparatele la gratar durau mai mult. Uneori preparatele la gratar veneau chiar tarziu, dupa ce toti ceilalti terminasera de mancat.
- La pranz tavernele erau aproape goale, doar seara era aglomeratie; sa fie oare semn de criza? Sau poate doar ca oamenii prefera un gyros rapid la pranz, ca sa mai castige timp pentru plaja si baie?
- Peste tot gasesti ospatari vorbitori de engleza, suficient cat sa te intelegi cu ei; politicosi si primitori, prompti, nu am avut probleme cu note umflate sau altele asemenea
Trimis de Chloe in 11.09.16 06:41:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Chloe); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Taverne si concluzii de nota 10. Alt articol pretios pentru noi. Tavernele grecesti au farmec aparte, o amprenta a lor. Si cand ma gandesc de cate ori am fost batjocura ospatarilor si personalului de la terasele de pe litoralul romanesc, hotarirea e usoara. Urmeaza Grecia!
Multumim de prezentare.
@Chloe: MUltumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru pozele convingatoare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 [Restaurant Argiris] Deliciu si relaxare — scris în 02.09.24 de Marius84 din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Sep.2023 [Restaurant Argiris] O tavernă bună pe o plajă minunată — scris în 19.03.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 [Taverna Kotsaris] Kotsaris, recomand — scris în 14.08.21 de Nasshu din BASCOV [AG] - RECOMANDĂ
- Aug.2021 [Taverna Ta Vrahakia] Ta Vrahakia, o experiență culinară neplăcută — scris în 13.08.21 de ux121873 din BEREGSAU MARE - nu recomandă
- Jun.2019 Mergi in Sarti? Iata ce trebuie sa stii despre mancare si restaurante — scris în 29.06.19 de Anduise din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 [Taverna Ta Vrahakia] Vrahakia ne-a cucerit — scris în 24.05.19 de baby eyes din ORășTIE [HD] - RECOMANDĂ
- Jul.2017 [Taverna Pirofani] Taverna Pirofani - Sarti — scris în 26.07.17 de I&G din PLOIEşTI - RECOMANDĂ