ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.07.2016
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 16.07.10
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
37.50%
Mai degraba nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
63.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Lux, natură, izolare şi servicii proaste

TIPĂREȘTE

Rezumat

Concluzia generală este ca poate fi o destinatie de vacanta foarte ok si cu un raport pret/ calitate foarte bun, daca stii exact ce primesti si nu ai așteptări gresite. Foarte multa liniște, foarte multa natura aproape salbatica .

Poti alege intre garsoniere si apartamente cu tot ce trebuie (au proprietari care le inchiriaza) in una dintre multele vile sau poti sta la hotel. Noi am stat la hotel.

Daca iubiti natura si doriti altceva decat turism fast-food, de masa, dar sunteti pregatiti pt izolare si servicii proaste atunci mergeti, daca nu, nu. Exceptionale si la un pret mic sunt pozitia pe stâncă a resortului, panorama si piscina infinită.

In general, personalul este amabil zambitor si dragut si probabil ar fi si mai ok daca ai putea comunica cu ei.

Locurile, peisajele si panoramele sunt superbe, iar activitatile - pe care trebuie sa ti le organizezi singur- in afara celor elementare de pe plaja, pot fi foarte variate si placute (drumetii in delta Ropotamo, excursii de cca 1 ora pe rau, plimbari cu bicicleta pe un drum de 5,6 km foarte frumos etc). Am vazut in Primorsko mai multe agentii de turism care aveau oferta in zona.

Complexul in sine este superb. Nu sari din hotel pe plaja, ci trebuie sa te deplasezi cam 2 km. Exista un shuttle electric care circula din 20 in 20 de min, dar nu stii niciodata daca toata lumea va incapea.

Ajuns acolo, plaja Arkutino e minunata si ai de toate si de calitate. Sezlongurile si umbrela sunt gratuite.

Problemele principale tin de managementul foarte slab si de imposibilitatea comunicarii. Nu sunt 5 stele si nici 4. Mai degraba este un mix din de toate. Sunt multe elemente de 5 stele dar si unele de 2.

Nu exista All Inclusive ci BB, HB sau FB. Mancarea este foarte putin variata si diversa. Uneori este foarte buna, alteori nu ai ce manca. Judecand dupa multe elemente circumstantiale, nu am nicio garantie ca mancarea este proaspata, igienica sau nereciclata.

Personalul este neprofesionist si te poate stresa de multe ori.

Hotelul nu organizeaza absolut nimic si nu ofera mai nicio informatie despre posibile activitati.

 

Pe larg

Resortul se afla la mijlocul distantei intre Sozopol si Primorsko, intr-o regiune foarte frumoasa cu dealuri impadurite, de a lungul litoralului bulgar al Marii Negre, chiar langa delta râului Ropotamo (ropotamo-reserve.com/natu ... eserve-ropotamo). Pana la fiecare dintre cele doua localitati sunt aproximativ 12 km.

Mergând dinspre Burgas spre sudul Bulgariei poti urma fie drumul 99 pana imediat dupa Duny, cand trebuie sa faci stanga (indicator si marcaj rutier) spre drumul de coasta care uneste Sozopol cu St Thomas, fie poti sa intri in Sozopol si sa urmezi apoi drumul de coasta direct pana la St Thomas. De la Duny pana in apropiere de St Thomas drumul este la nivelul marii, apoi incepe sa urce pe o faleza care atinge inaltimea maxima de 15-20 m chiar in dreptul complexului, dupa care coboara lin prin padure pana la plaja Arkutino. Drumul continua apoi prin resortul Arkutino Family Residence si intra din nou in drumul principal, dar circulatia publica se termina chiar la intrarea in St Thomas. Intre intrarea in complexul St Thomas si cea in complexul Arkutino Family Residence drumul este partial distrus si este parcurs doar de mini-shuttle-ul electric de 13 locuri pus la dispozitie gratuit de St Thomas.

Atat acest drum principal 99 cat si drumul de coasta strabat o padure si calatoria de-a lungul lor este spectaculoasa.

Natura si peisajele sunt minunate. Vegetatia este abundenta si de o parte ai marea, iar de cealalta parte paduri si dealuri. Locul este izolat si in afara de cei cazati in hotel sau in garsonierele si apartamentele din complex nu mai trece nimeni.

Complexul este format dintr-un numar de 8 vile si un hotel. Apartamentele si garsonierele din vile sunt utilate cu tot ce trebuie si unii proprietari le inchiriaza. Arhitectura respecta stilul traditional a caselor bulgaresti cu fatade albe, lemn vopsit in negru si acoperisuri de tigla rosie. Toate constructiile sunt incantatoare si placute ochiului. Din pacate unele dintre locuinte se degradeaza si nu sunt intretinute.

Pt cine nu vrea sau nu poate sa mearga la plaja Arkutino, exista o piscina mare centrala si mai multe piscine mici, dintre care una infinita, cu o deschidere de 180 grade, atarnand la 20 m deasupra marii si oferind ochiului o desfatare vizuala rara. In timp ce inoti in apa calda si cristalin albastra, privirea poate aluneca libera pe padurea si stancile din apropiere, pe insula, pana la varsarea in mare a raului Ropotamo.

Seara te poti plimba pe aleile ingrijite admirand gradina realizata de niste peisagisti desavarsiti sau poti scruta marea de la inaltime. Inspre nord, in trei planuri distincte si succesive, se insira mai intai Duny apoi Sozopol si, in fine, cel mai departe, probabil Nessebar, Sunny Beach si Sveti Vlas. Aproape tot ce intalneste ochiul, aproape sau departe, natural sau creat de om, este frumos.

Singurele probleme ale mini-resortului sunt sutele de randunele (fiecare balcon si fereastra are cateva cuiburi), mai precis mizeria creata de ele, mustele si tantarii (in imediata apropiere este delta raului Ropotamo) si managementul foarte slab al resortului.

Chiar la baza promontoriului pe care se afla St Thomas (Sveti Toma), la extremitatea sudica a golfului si plajei Alepu, lunga de cativa km, care leaga Duny de St Thomas, se afla o plaja minuscula, reminescenta a unor vremuri mai bune, cand marea nu inaintase si faleza nu se surpase inca. Faptul ca faleza se surpa e o problema serioasa (nu pt siguranta complexului care cred ca sta pe stanca) ci pt faptul ca ameninta singura cale de acces. Daca aceasta ar disparea ar trebui construit un al drum prin padure.

Izolarea cvasicompleta poate fi cautata si apreciata de unii (ca mine de ex) dar nedorita si nesuferita pt altii (ca partenera mea extrovertita de ex). In timpul zilei ai plaja, sporturile acvatice, plimbarea cu bicicleta pe drumul dintre Arkution si Duny, drumetiile in rezervatie si calatoriile cu vaporul sau caiacul pe rau (daca reusesti sa intri in contact cu cei care le organizeaza). Seara insa, daca esti o fire sociabila si natura si meditatia in gradina la inaltime nu sunt suficiente, atunci trebuie sa te sui in masina si sa mergi catre cele doua localitati din apropiere. Am vazut niste informatii despre o cursa contra cost catre Sozopol, dar doar daca se strange un anumit numar de doritori si doar de 2,3 ori pe saptamana. Pe langa faptul ca soferul nu mai pune gura pe alcool in ziua deplasarii, drumul pe intunericul total nu este prea placut. Mai mult, drumul principal este foarte sinuos in ambele planuri si trebuie mare atentie.

Atat langa St Thomas cat si langa Arkutino au fost ridicate doua mici statii pt cei care asteapta naveta electrica care face drumul dus intors la fiecare 20 minute. Distanta se parcurge pe jos intre 7 minute (pas foarte vioi) si 15 minute (mers foarte lent). Am vazut multe familii sau chiar mame singure impingand carutul de la sau catre plaja.

Asa cum am vazut si la Nessebar, spatiul dintre plaja si vegetatie este ocupat de dune brazdate de punti de lemn care asigura accesul pe jos sau pe bicicletă. Plaja lunga de cativa km este marginita in capatul nordic de un dig, iar in capatul sudic de un mic promontoriu stancos, in spatele caruia se ascunde putin mai departe varsarea in mare a raului. Din drumul principal se poate intra cu masina (contra cost) pana la o parcare aflata langa plaja, sau chiar direct pe dig.

Plaja este impartita in 5 zone distincte. Imediat la intrarea din drumul de pe faleza este zona privata si gratuita a St Thomas, langa ea este o plaja contra cost (amandoua administrate de St Thomas), putin mai la sud este plaja privata administrata de Arkutino Family Residence. La capatul dintre dig si la capatul sudic accesul este gratuit direct pe nisip.

Serviciile sunt de calitate: sezlonguri flexibile din material textil ca in Grecia, niste umbrele foarte frumoase si inteligent construite, dusuri (cam anemice) si apa sub presiune pt indepartarea nisipului de pe picioare, cabina pt schimbatul hainelor. Liniste deplina. Sunt cam 50 de umbrele.

Barul de pe plaja ofera tot ce ti-ai putea dori, este top quality, poti bea cam tot ce vrei, de la uzi, la mai multe feluri de șampanie, la niste preturi rezonabile (cam ca la mallurile noastre).O bere draught Tuborg de 300 este 2.9 leva iar una de 500 este 3.9 leva (1 euro= 1.9 leva). Au si o diversitate de mâncăruri la preturi rezonabile. Toaleta este impecabila, gratuita si are tot ce trebuie.

Inspre dig sunt baietii cu sporturile nautice : windsurfing, kayak (20 leva/ora), hidrobiciclete, sky jet. Ce nu am vazut pana cum pe nicio plaja bulgareasca dar am vazut aici au fost cativa practicanti de kite surfing. Spectaculos! Apa a fost calda si transparenta. Cam deranjant vantul care sufla permanent.

Cum ziceam, pacat de locul extraordinar, care nu are parte si de niste servicii pe masura. Totul indica un management care lasa foarte mult de dorit. Personalul este de stransura si in majoritate neprofesionist. Singurii membri ai stafului care mai rupeau niste engleza erau unele dintre receptionere. Ca urmare, comunicarea cu personalul este aproape imposibila. Cred ca totul pleaca de la salariile foarte mici. Pana la urma singura parte neplacuta a experientei St Thomas ramane interactiunea cu personalul si serviciile oferite. Nu am reusit sa identific o persoana care sa conduca hotelul. Am cerut de doua ori sa vorbesc cu managerul hotelului si de fiecare data mi s a indicat alta persoana. Exista un manager al receptiei, unul al restaurantului si altul al curățeniei. Par sa nu aibă un sef comun si sa lucreze in cooperare.

In hotel sunt foarte putine camere cu o poziționare perfecta. Daca puteti prinde o camera sau apartament cu vedere la mare atunci panorama poate fi fascinanta. Nici camerele cu vedere spre grădina nu sunt rele. Grădinile si in general peisagistica sunt de cea mai inalta calitate. In complex exista si un mini market unde găsiti alimente de baza. Din toate camerele de pe cele doua etaje, cele dinspre nord au o vedere superba de a lungul plajei catre Duny, catre mare , dealuri si păduri. Dezavantajul este ca fiind in spate ai de a face si cu mirosuri de la bucătărie sau cu diverse activitati administrative dar deranjul e minor. Pe partea dinspre sud camerele au vedere spre interiorul complexului. Multe camere sunt chiar deasupra acoperișului plat al restaurantului. De aici se vede doar putin din mare si este gălăgie de la copii. Trebuie precizat ca majoritatea turistilor sunt familii cu copii, bulgari, polonezi, cehi, cativa rusi si romani.

Camera este medie spre mica iar baia mica cu cada. Lumina in baie este slaba pt bărbierit sau niste operatii de cosmetică mai delicate. Uscatorul de par face un zgomot de elicopter. Lenjeria si pernele nu sunt nici de 3 stele, iar pătura este prea putin lată pt un pat de 180 cm. Ar trebui 2 pături. Mobilierul si decoratiunile sunt de calitate dar culorile nu se potrivesc cu locul (maro si rosu inchis). Patul este confortabil si foarte lat dar pernele si lenjeria nu sunt de calitate. Draperiile asigura un somn linistit dimineata. In camere exista un fotoliu mare si confortabil care se poate transforma cu usurinta in pat, o masa rotundă și un mic taburet. Ce nu am mai vazut nicăieri este micul expressor (cu capsule Illy). O capsulă costa 2 leva. Prize sunt suficiente, televizorul Sony are diagonala generoasă de 80 cm si exista foarte multe programe, dar niciunul romanesc. Exceptând culorile alese si baia mica, confortul oferit de camere este de calitate. Un foarte mare minus este lipsa unei plase de tăntari si mizeria randunelelor. Practic nu te poti bucura de priveliște din balcon si nu poti sta cu usa deschisă. Problema cea mai mare este însă managementul dezastruos al curățeniei. Nu se da cu aspiratorul, nu se schimba zilnic gelul de dus si restul consumabilelor. Lenjeriela se schimba când are chef femeia de serviciu iar numarul prosoapelor de la baie variază. Curatenia se face de un tandem si probabil ca 5 euro pe zi iti asigura servicii bune de menaj… daca stii si bulgara pt a lasa instructiuni precise. Deci, daca vreti servicii de top, trebuie sa fiti foarte atenti cu menajerele, ceea ce este pana la urma normal la salariile lor dar, - ceea ce este un stres in plus- trebuie sa le dati instructiuni precise. Eu am folosit Google Translate si am lăsat instructiunile scrise pe pat.

Daca faci reclamație la receptie nu obtii absolut nimic.

Mâncarea

Restaurantul este frumos, cu o vedere superba spre mare si grădina. Sunt si câteva mese afara dar si o terasa unde nu se mănâncă decat a la carte. Probleme:

Plin de muște - după ceva scandal, sau poate doar întâmplător in a 5-a zi au facut o dezinsectie.

Mâncarea cu o diversitate mica si cu unele feluri deranjant de reci. Am încercat in fel si chip sa le comunicăm asta dar nu am schimbat nimic. Problema pare ca e mai greu de rezolvat. Pe de o parte standurile cu mâncare au un sistem cu o gresie incalzita pe care se pun tăvile cu mâncare, dintr o ceramica groasa. Probabil ca din acest motiv căldură nici nu ajungea la mâncare. Pe de alta parte, unele feluri de mâncare vin deja reci de la bucătărie. Probabil ca le lipseste un aparat care sa tina mâncarea calda in bucătărie pe masura ce o prepară. Astfel, in fiecare dimineata cele trei tipuri de oua, ochi, omletă si fierte, erau reci. La prânz sau seara cartofii prajiti, chiftelele, frigaruile sau fripturile erau reci.

Personalul - foarte tanar si fara experienta. Unii sunt foarte amabili si zîmbitori, altii zici ca sunt bolnavi sau ispasesc o pedeapsă. Dimineata si seara roiesc in jurul tau si iti iau farfuria din mana, dar la prânz alergi după ei. Unii dintre băieti devin pasiv-agresivi spre obraznici daca critici ceva. Probabil ca inteleg asta din ton. Altii sunt extrem de amabili, serviabili si zîmbitori.

Sunt 5 standuri a cate 4 tăvi. 2 sunt pt felurile principale, 2 pt salate, branzeturi, mezeluri si alte antreuri si 1 pt fructe si dulciuri.

Micul dejun - invariabil acelasi din prima pana in ultima zi

3 feluri de ouă reci, un fel de bacon prajit, cârnati prajiti, crenvursti, friganele, masline, un singur fel de brânză (bun de altfel), peste marinat, cascaval, cașcaval afumat, o rulada din branzeturi procesate, unt, margarina, pate de ficat, pasta de masline, conserve de ton, ardei gras, rosii (de proasta calitate), mezeluri bunicele.

Iaurt, iaurt cu fructe de padure, compot de piersici, banane, pepene rosu si galben, caise, piersici, nectarine, prune, chec, niste patiserie dulce, wafle belgiene cu aluat de clatite, clatite mari, baclavale. La standul de fructe si dulciuri nu sunt toate odata ci in diverse combinatii. Paine de 3 feluri. Chifle albe si negre

Partea cea mai frumoasa a fost coffee barul inclus, cu 5 tipuri de cafea pregatita de un barista: espresso, americano, machiato, latte si cappuccino.

Masa de prânz si seara

Cartofi prăjiti nelipsiti, uneori cu friptura de porc foarte grasă si rece, alteori cu carnati foarte buni, tot reci. Chiftele din carne de vita bune, dar reci. Rizzoto cu ciuperci. Pilaf cu piept de pui, mazăre cu piept de pui, salate. Bulete de cașcaval, tocană de porc, macrou, ton congelat, niste cilindri din cartofi cu brânză. zuchini cu iaurt, brocoli, conopidă, morcovi. Inghetata la discretie, permanent Castravete, rosii.

Când ceva se termina nu este înlocuit repede. Valabil si pt mancare si pentru castroane sau tacâmuri.,

Informatiile primite la receptie sunt foarte sumare si incomplete si acelea cerute, nu oferite. Când am intrebat despre una alta, bulgăroaica a inceput sa turuie ceva intro engleza din care nu am priceput mai nimic. Pana la urma mi-au dat o hartie cu câteva informatii de baza. Lipsea informatia despre ieșirea si intrarea cu cartela atât ca pieton cat si cu masina.Am aflat-o mai tarziu de la un paznic care s-a rastit la noi. Lipsea orarul masinutelor electrice spre si de la plaja. Absolut nicio informatie turistică despre posibile activitati in zona, nici in scris si nici de la receptie. In afara de plaja si sporturile nautice evidente, nimic. Si cu toate astea ești intro delta care este si rezervatie naturală. Găsești pe net informatii despre doua posibile excursii cu vaporul și despre excursii cu caiacul dar sunt sumare si trebuie ceva munca si explorări ca sa afli mai mult.


[fb]
---
Trimis de oddfever in 13.07.16 18:55:12
Validat / Publicat: 13.07.16 20:40:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Peste tot.

VIZUALIZĂRI: 1984 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (oddfever); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P50 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14600 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[13.07.16 19:40:04]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

oddfeverAUTOR REVIEW
[14.07.16 10:54:07]
»

@webmaster45 - e Ok

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
oddfeverAUTOR REVIEW
[14.07.16 11:16:23]
»

@oddfever - O precizare importanta. Acest review, atat textul cat si pozele, au ca scop principal informarea corecta si obiectiva, informatiile practice. Poate pozele nu sunt cele mai frumoase, dar nu asta a fost intentia.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
oddfever
Alte impresii din această RUBRICĂSaint Thomas Residences [Arkutino]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057569026947021 sec
    ecranul dvs: 1 x 1