GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Movilele de la Şona - Mistere din Ţara Făgăraşului
Ţara Făgăraşului este o zonă învăluită în legende şi totodată un areal unde se găsesc numeroase atracţii turistice. În ultimii ani am ajuns acolo de câteva ori şi am vizitat obiective despre care ne amintim cu plăcere. Întrucât în această vară urma să păşim din nou pe acele meleaguri, am stabilit că vom vizita un loc special, o zonă despre care urmărisem pe la începutul anului un reportaj interesant la televizor – este vorba despre Movilele de la Şona.
Acces şi amplasare - Misterioasele movile se află în apropierea oraşului Făgăraş, astfel că acela a fost punctul de plecare spre obiectivul nostru. La sensul giratoriu din centrul oraşului (şi din apropierea Cetăţii Făgăraş) există un indicator către Movilele de la Şona, aşa că am urmat direcţia indicată. Am intrat pe strada Podului şi am traversat apoi Oltul, am mai înaintat câteva sute de metri şi am ajuns la o intersecţie unde am văzut un alt indicator spre misterioasele movile, de data aceasta ceva mai şters. Am urmat un drum secundar cam întortocheat spre dreapta şi am ieşit din oraş, iar asfaltul a fost înlocuit cu un drum prăfuit care avea să ne conducă în câteva minute la intrarea în satul Şona (aflat la circa 10 kilometri depărtare de oraşul Făgăraş). Drumul acesta (pe hărţile online este trecut ca DC 66) rămâne pentru câteva minute pe lângă albia Oltului şi aproape de intrarea în satul Şona se îndepărtează puţin de lunca râului; din ceea ce am citit, în perioadele ploioase drumul este inundat uneori, aşa că trebuie neapărat să aveţi în vedere şi prognoza meteo dacă vreţi să ajungeţi pe acolo.
În satul Şona am văzut mai multe locuinţe părăsite, astfel că localitatea nu arată grozav. Pentru a ajunge la obiectivul nostru, am traversat localitatea, fără a ne abate de la uliţa principală. După ce am trecut de zona centrală a satului, am observat în depărtare interesantele movile (sunt pe un platou, ceva mai sus decât localitatea). Ele se află la vreo doi kilometri în afara satului, înconjurate de ogoarele oamenilor. La ieşirea din sat, calea de acces se transformă într-un drum denivelat pe câmp, printre fâneţe şi lanuri de grâu sau de porumb. Mergând cu viteză foarte mică, am reuşit să depăşim toate şanţurile întâlnite în cale şi am parcat pe iarbă, în apropierea movilelor pe care ne-am dorit atâta să le vedem, să le explorăm la pas!
Şi totuşi, ce poate fi atât de interesant la aceste 8 movile de peste 20 de metri înălţime, încât să merite ele un drum până acolo?! În primul rând, pe noi ne-au atras legendele locului! Una dintre ele spune că pe acele meleaguri a fost îngropat tezaurul lui Decebal, împreună cu trupul viteazului conducător al dacilor. Tot referitor la legenda comorii, merită amintit faptul că la vreo 6 kilometri de aceste movile se află vârful „La comoară”, înalt de 637 de metri (o altă trimitere, aşadar, la celebrul tezaur).
Altă legendă vorbeşte despre faptul că, în vremuri străvechi, pe acele meleaguri trăiau mai mulți uriași. Aceștia au ajuns acolo venind dinspre Munții Făgăraș; când au traversat Oltul, încălțămintea lor s-a umplut de noroi, aşa că uriaşii s-au oprit pentru a-şi curăţa opincile. Bucăţile de pământ desprinse de pe încălţămintea uriaşilor au format movilele. O altă povestioară vorbeşte despre o mare bătălie între armata prinţesei Şona (ea stăpânea ţinutul de lângă Olt) şi uriaşii respectivi. Prinţesa –foarte pricepută în arta războiului- şi-a condus armata în luptă şi uriaşii au fost înfrânţi. Trupurile lor au fost îngropate în nişte piramide (movilele din zilele noastre).
Alte voci susţin că movilele de la Şona ar fi fost realizate pe vremea celţilor, care au ajuns pe aceste meleaguri cu mult timp înaintea dacilor; în interiorul movilelor au fost îngropaţi liderii celţilor, împreună cu bijuterii valoroase.
Toate aceste informaţii, dar şi altele prin care le-am lecturat căutând detalii despre obiectiv, au fost suficiente pentru a ne stârni curiozitatea şi pentru a ne convinge că merită să vizităm şi noi respectivele movile (în multe surse ele sunt numite piramide). Imediat ce am ajuns acolo, am coborât din maşină şi am constatat că movilele acestea nu sunt chiar scunde, cu toate că privite din depărtare arată ca nişte mogâldeţe înfipte în terasa înverzită şi puţin înclinată a câmpului. Se poate vedea cu ochiul liber că movilele sunt aşezate pe două rânduri şi au forme diferite: cele patru mai înalte au formă aproximativ piramidală, iar celelalte sunt mai joase şi mai alungite (acestea din urmă se află pe latura sudică, spre râul Olt).
Prin iarba înaltă, necosită încă, am observat o cărare bătătorită pe care am urmat-o şi care ne-a condus pe o mică şa aflată între primele două movile de pe latura nordică. Acolo am dat peste o altă cărare care ne-a permis să urcăm pe amândouă movilele. Am văzut ulterior că putem aborda un mic traseu urcând pe rând pe toate movilele mai înalte, ceea ce am şi făcut. De acolo, de pe vârfurile acelor movile, se deschide o perspectivă deosebită atât către Valea Oltului, cât şi mai departe, spre impunătorii Munţi Făgăraş.
Pe vârful fiecăreia dintre movilele nordice am făcut câte o pauză de trei-patru minute, pe unele porţiuni fiind destul de dificil de urcat sau de coborât (cărarea devine brusc abruptă, iar piciorul alunecă pe iarbă). După aproximativ jumătate de oră am coborât şi am revenit la maşină, nu înainte de a culege sunătoare de pe marginea drumului agricol.
Pentru noi a fost o plimbare relaxantă, motiv pentru care recomandăm vizitarea Movilelor de la Şona! Trebuie totuşi să fiţi cu băgare de seamă la starea vremii, pentru că chiar şi o ploaie scurtă poate transforma acele drumuri de pe câmp în adevărate mlaştini!
Nu voi încheia acest articol fără a mai prezenta câteva curiozităţi pe care le-am aflat documentându-mă înainte de a vizita aceste movile:
-Pe lângă denumirile de "movile" sau "piramide", aceste ridicături de pământ mai sunt numite de către localnici "guruieţe" sau "guruieţi".
-Unii săteni susţin poţi lăsa apa în diferite recipiente în apropierea movilelor, iar aceasta va căpăta proprietăţi curative.
-Dacă s-ar trasa o linie imaginară între Vârful Omu şi Movilele de la Şona, se pare că pe această axă s-ar afla Templul rupestru de la Şinca Veche (un alt loc învăluit în legende).
-Valea dintre cele două rânduri de movile este orientată pe direcţia Est-Vest, aşa că la echinocţiul de primăvară soarele răsare chiar prin dreptul acestui culoar. Se presupune că în urmă cu multă vreme, acolo ar fi avut loc periodic ritualuri dedicate vieţii şi morţii.
Alte informaţii despre Movilele de la Şona puteţi lectura aici, aici sau aici.
Ajuns la final de articol, vă doresc tuturor sejururi cât mai reuşite în continuare!
Pentru web – Rog inserarea următorului videoclip.
Trimis de Floryn81 in 09.08.17 17:04:43
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FĂGĂRAȘ [BV].
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.85528000 N, 25.06624100 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Piramidele de la Șona, FĂGĂRAȘ [BV]" (nou-creată pe sait)
--
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Sunt astfel de piramide și în județul Alba, în localitatea Pianu de Jos, când eram mică, mergeam în zonă și culegeam mure, iar cei bătrâni povesteau atât de frumos despre ele... Superb review!
@sunflower: Am citit şi eu că mai există astfel de movile/piramide prin mai multe locuri din ţara noastră. De exemplu, la Apold sau la Saschiz (în judeţul Mureş), la Brădeni sau la marginea satului Movile (în judeţul Sibiu). La Movile există aproape 100 de astfel de formaţiuni; din păcate, aceste locuri nu sunt cercetate mai cu atenţie, zonele ar putea căpăta un important potenţial turistic dacă s-ar acorda o mai mare atenţie locurilor.
Mulţumesc pentru lectură şi ecou!
Foarte interesant! Spre rușinea mea trebuie să recunosc, deși aproape aici de mine la Brașov, nu am auzit de ele. Dar mă bucur că prin intermediul articolului acesta așa de util am aflat, iar de ajung în apropiere sigur voi merge să-l văd. Mai rămâne ca și vremea să fie cu noi, pentru o plimbare frumoasă!
Felicitări pentru articol!
@maryka: Dacă ajungeţi în apropiere, merită să daţi o fugă până la aceste misterioase movile de la Şona! Trebuie doar să mergeţi acolo cu o maşină cu o gardă ceva mai înaltă la sol (drumurile alea pe câmp nu sunt tocmai grozave), iar vremea să fie aliatul vostru!
Să ştii că şi la noi în judeţ există locuri despre care eu am aflat de pe AFA şi pe care încă nu am reuşit să le vizităm! Asta este, e frumos că tot timpul mai apare câte ceva de văzut!
Mulţumesc pentru lectură, aprecieri şi ecou!
F. interesant si bine venita informatia., Poate cand voi ajunge in zona ma duc sa caut comorile. Tara noastra e plina de comori, trebuie doar sa fie descoperite! Vacante pline de comori sa fie!
@DOINITA: Dacă ajungeţi la Şona, să vorbiţi încet ca să nu treziţi uriaşii care dorm sub acele movile! Probabil că ei păzesc comorile!
Şi da, ai mare dreptate, ţara noastră e plină de "comori", trebuie doar să avem voinţă ca să ajungem la ele, pentru că de multe ori infrastructura nu prea ne ajută. Însă satisfacţia este mare când descoperim asemenea frumuseţi şi, mai ales, când reuşim să le prezentăm şi altora!
Mulţumesc pentru lectură şi ecou! Toate cele bune!
@Crazy_Mouse: Frumoase fotografii - „piramidele” verzi în mijlocul lanului galben. Interesante legendele care se vehiculează în legătură cu ciudatele forme de relief de la Șona (și nu numai).
Din păcate sunt insuficient exploatate turistic și accesul este destul de greoi, mai ales dacă a plouat recent (vezi articolul lui @buterfly cu aventurile „nămoloase” de la Șona - vezi impresii).
Am citit cu mult interes aceste impresii pentru-că îmi doream informații de la o persoană neutră și nu de la un jurnalist în căutare de senzații tari.
Aș fi vrut să-mi închipui că aceste movile sunt un capriciu al naturii, dar evident că sunt construite.
Este de neînțeles cum locuri atât de interesante și misterioase nu au cercetate de arheologi, sau chiar dacă au fost, de ce nu avem informații. În lipsa lor, facem speculații: de la uriași la celți.
Citind din ultimele articole ale lui @buterfly îmi dau seama că este o mare diferență de abordare a ”problemei” tumulilor între Bulgaria și România.
A propos de @buterfly, trebuie s-o ajutăm să ajungă și ea cumva aici... și să ne povestească așa cum știe ea prin prisma ezoterismului.
Am remarcat că în videoclipul atașat sunt precizate înălțimi de 12-15 m ale movilelor și nu ”peste 20 m”. 15 m ar fi înălțimea unui bloc de 4 etaje (P+4).
Felicitari pentru ca ati ajuns acolo si voi si pentru articol! No acuma daca tot ma pomeniti, am ajuns si eu si ma voi intoarce inca o data cu cativa prieteni paranormali ca sa facem masuratori si alte alea. O sa intrebam locul respectiv ce ascunde si poate avem noroc sa ne bage in seama si sa ne raspunda. Pana una alta am inceput seria de articole despre triunghiul sacru al Romaniei. Ieri am incarcat primul articol. Promit multe surprize acolo, am simtit multe lucruri incredibile in zona si am dat iarasi peste civilizatia uriasilor, tridentul si zvastica!
@Lucien: am ajuns si am povestit dar mai am de mers ca nu sunt inca satisfacuta. Aceste piramide sunt diferite de tumulii din bulgaria. In primul rand sunt prea aproape una de alta... sunt mult mai mari... au forme diferite. Personal le simt mai aproape de functiile piramidelor decat de functiile unor morminte. Ceea ce este clar este ca aici se tineau ritualuri puternice dedicate Zeului Soare
@Crazy_Mouse:
Foaret interesant!
Nu stiam de ele si povestile legate de acestea sunt interesante. Zilele urmatoare foarte posibil ajung sa vizitez si eu niste "movile", care au legatura cu dacii... In alta zona a tarii, dar inca nu divulg.
Legatura cu axa Vf. Omu - Sona via Sinca Veche este o pista ce merita luata in seama.
Felicitari pentru articol si poze. Foarte frumoase plimbari ati facut vara asta!
@Crazy_Mouse: Inca o minunatie de articol, felicitari, votat cu placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Șona - un sat uitat de lume? — scris în 25.10.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Ciudateniile misterioase – Movilele de la Shona — scris în 27.10.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Aventuri incredibile cu piramidele de la SONA ( jud. Brasov) — scris în 11.06.16 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Piramidele de la Şona din Țara Făgărașului - legende și proveniență — scris în 28.05.15 de FlorinAndrei din BUCURESTI S1 - RECOMANDĂ