Palatul Știrbey - Muzeul orașului Sinaia

TIPĂREȘTE

Din Parcul Dimitrie Ghica, de la Casino Sinaia - un simbol al orașului, am plecat întins spre Palatul Știrbey - un alt simbol al orașului. La Casino achitaserăm taxa de acces pentru ambele obiective și eram în posesia unui bilet de vizitare comun - Muzeul Sinaia și Casino Sinaia (palierul secundar) - 15 lei/persoană - adulți și 12 lei/persoană - elevi, studenți, pensionari și copii (6-15 ani), iar ceea ce ne mai rămânea acum era să găsim Palatul Știrbey în intervalul de timp de funcționare a muzeului, Muzeul orașului Sinaia - amenajat în palatul Știrbey - având același program de funcționare ca și casinoul.

Știam că locația muzeului se nimerește cu dificultate (mai ales de către persoane străine locului), construcții moderne obstrucționând vederea către Palatul Știrbey așa încât, cu GPS-ul în mână, am pornit în căutarea lui. L-am găsit undeva ascuns, strangulat între Hotel New Montana, stația de Telecabină cu parcarea ei și Restaurantul Snow. Un afiș postat pe trotuar (pe un suport asemănător celor care anunță meniurile zilnice la restaurante) semnalează o intrare îngustă în curtea Palatului Știrbey, astăzi muzeu al orașului Sinaia. Această intrare modestă se află pe Str. Cuza Vodă.

În Parcul Dimitrie Ghica, pe un panou amplasat la vedere, citind, vizitatorul află că: "La 18 decembrie 1870, Eforia Spitalelor Civile prin eforii Dimitrie Ghica, Grigore Cantacuzino și dr. Carol Davila, dă un anunț prin care invită doritorii să-și procure terenuri în suprafață de 2500 mp pentru construirea de 'case pentru sănătate' în zona centrului de azi al Sinăii. În anul 1875 erau gata construite primele două case din centrul localității: casa generalului Ion Florescu (cunoscută drept palatul Știrbei) și casa prințului Dimitrie Ghica, situată lângă noul hotel Sinaia, pe amplasamentul de azi al Casinoului. Curtea acestei case va fi donată localității de prințul Ghica și va deveni parcul central al stațiunii Sinaia."

Așadar, Palatul Știrbey pe care urma să-l vizităm este cea mai veche construcție civilă din oraș. Conform informațiilor citate mai sus, terenul destinat viitorului domeniu Știrbey a fost cumpărat de generalul Ioan Emanoil Florescu în urma anunțului făcut în decembrie 1870 de Eforia Spitalelor Civile, prin care elitei românești i se propunea să-și construiască reședințe de vacanță în Sinaia.

Pentru prințesa Alexandrina-Alina Știrbey (fiica mai mică a domnitorului Barbu Știrbey) și pentru soțul său - generalul Ioan Emanoil Florescu - arhitectul de origine olandeză Josef Jacob Schieffeleers a proiectat și a construit din piatră locală, în stil romantic german, impresionanta vilă de vacanță care a dăinuit până în zilele noastre. Pictorul Gheorghe Tăttărescu a fost cel căruia i-a revenit sarcina decorării interioare.

Domeniul Știrbey se întindea pe atunci din șoseaua centrală - actualul Bulevard Carol I - până aproape de liziera pădurii și era compus din palat, o anexă pentru personalul administrativ și o capelă destinată familiei. Clădirea sobră a palatului străjuit de două foișoare, era înconjurată de un frumos parc natural cu un mic lac alimentat de apele unui pârâu. Bineînțeles, nu lipseau aleile de acces pentru trăsuri. Intrarea în clădire era decorată cu statui din bronz, cu trei grațioase nimfe, cu paji și cu doi lei. Astăzi, la fațadă, de o parte și de alta a scării, doar leii mai stau de pază. În spatele lor, în dreptul unei nișe, se află o statuie albă.

După numai opt ani de la încheierea lucrărilor, în 1883, cuplul Alexandrina-Alina Știrbey - generalul Ioan Emanoil Florescu se desparte, vila rămânându-i soției. Donată statului român, în perioada comunistă clădirea a fost Casă a Pionierilor, sediu al Administrației Financiare și al Trezoreriei statului, iar în 2010 - deteriorată - clădirea a fost abandonată. În 2013 cineva a avut ideea înființării unui muzeu al orașului, iar consiliul local a adresat locuitorilor invitația de a dona obiecte, documente, fotografii și tot ceea ce poate constitui o mărturie a celor 150 de ani de istorie a orașului. Fostul Palat Știrbey a fost restaurat, iar în încăperile sale, în decembrie 2015, a fost inaugurat Muzeul orașului Sinaia.

Când am ajuns noi acolo, zona din jurul palatului - ceea ce a mai rămas din întinsul domeniu - era pustie. Câteva bănci metalice cu o lucrătură frumoasă, așezate în semicerc, îți oferă un moment de odihnă și totodată un loc potrivit din care poți admira sau fotografia fațada cu balconul rotunjit și cu cele două scări îmbrățișând simetric edificiul. Remarcăm pavajul din piatră cubică aranjată în cercuri concentrice având ca punct central un stâlp artistic meșteșugit, terminat cu brațe care susțin felinarele. Mai remarcăm un panou pe care sunt înscrise - în română și în engleză - succinte informații privind obiectivul în fața căruia ne aflăm.

Găsind ușile laterale încuiate, am cutezat a urca pe una din scările fațadei. Am ajuns pe terasă și de acolo în cafenea. Ne-a întâmpinat cel care se ocupă de bar, iar după ce ne-a văzut biletele comune - Casino și Muzeu - ne-a indicat direcția de vizitare. Prin stânga, coborând o scară îngustă, în spirală, am ajuns în holul de la parter. Holul este îngust, iar camerele de mici dimensiuni, muzeul folosind încăperile fostului palat așa cum au fost proiectate inițial, fără a efectua modificări de structură.

Începem cu câteva informații despre familia Știrbey zăbovind în fața unui panou cu arborele genealogic al familiei și bustul alb al generalului Ioan Emanoil Florescu, om politic și prin ministru al României în două guverne provizorii. Un panou ilustrat ne oferă informații despre Biserica Sf. Ilie Tesviteanul înălțată în perioada 1933-1939 la a cărei punere a pietrei de temelie a fost prezent și Regele Carol II cu familia regală. Un alt panou ne amintește de Orient Express, istoricul tren Venice Simplon Orient Express care continuă tradiția începută acum mai bine de un secol (1883), legând Parisul - capitala mondială a modei de Istanbul - misteriosul oraș de la Bosfor. Într-o vitrină alăturată cei care nu trec prea repede, vor observa veselă și tacâmuri folosite în trenul de epocă și un volum Agatha Christie - "Crima din Orient Express", citit desigur de foarte mulți dintre noi, volum care a adus un plus de celebritate trenului de epocă. Cu blazonul familiei Florescu, o reproducere după blazonul existent la capela familiei, partea dedicată istoriei vechi a orașului se sfârșește.

Prin exponatele și prin panourile etalate, următoarele două săli vorbesc despre fauna și flora Munților Bucegi. Macheta zonei montane Bucegi atrage nu doar prin mărimea ei, ci și prin minuțiozitatea cu care sunt marcate vârfurile și munții, monumentele naturii, traseele tematice, precum și centrele de informare sau de salvamont. La acționarea unui buton, un led care se aprinde îți arată piscul montan, peștera sau cascada căutată.

Capitonați cu piatră, pereții etalează panouri cu informații, secțiuni din diverse specii de arbori, blănuri de urs și trofee de animale sălbatice. Sala alăturată, mai mică, este de fapt o expoziție fotografică prezentând flora montană. Imaginile sunt foarte frumoase, aducându-ne mai aproape "Comori din Bucegi".

Sala dedicată expozițiilor temporare cu schițe și planuri ale unor vechi clădiri, ca și sala multimedia nu au prezentat mare interes pentru mine. Cea de-a doua era cufundată în întuneric, avea câteva scaune aliniate ca pentru spectacol, dar nu prezenta nici un film așa cum auzisem că se obișnuiește, așa încât am trecut mai departe.

În sala Salvamont aflăm că pe Valea Prahovei au existat grupuri de salvatori montani încă din 1900. Într-o vitrină observăm un colțar de gheață din fier și curele de piele, o tălpică din lemn special concepută pentru deplasarea prin zăpadă, fotografii vechi și câteva medalii. Echipamentul de iarnă și schiurile sunt prezentate pe un manechin având ca fundal mărețe creste înzăpezite. Istoria sporturilor de iarnă și a timpului liber nu putea începe decât cu o cabană - Cabana Sf. Ana - cu fațada refăcută pentru expunere muzeală. Alte obiecte legate de drumețiile montane și de sporturile de iarnă printre care o sanie de modă veche, pot fi văzute acolo. N-au fost uitați nici Cercetașii României. Despre reînființarea cercetășiei la Sinaia (1990) aflăm mai multe din panoul expus, dar atenția ne este atrasă mai mult de chipul și de uniforma tânărului cercetaș care scrutează zările având în spate - firesc - crestele înalte ale Munților Bucegi.

Am ajuns și în sala orașelor înfrățite cu Sinaia. Aici, printre diplome, plachete și panouri care enumeră orașele cu care este înfrățită Sinaia, aflăm ceva ce nu am știut. Sinaia este primul oraș din România comunistă care s-a înfrățit cu o localitate capitalistă. Este vorba despre Aosta, cel mai mare oraș din Valle d'Aosta (din Alpii italieni), localitate amplasată la începutul părții italiene a Tunelului Mont Blanc. Din 1963, când România se afla în comunism, între Sinaia și Aosta se dezvoltă relații de colaborare și prietenie bazate pe schimburi culturale între tineri și schimburi de experiență organizate între consiliile locale ale celor două localități. În 1968 Sinaia - fostă reședință regală de vară - prin primarul Constantin Neagu semnează protocolul de înfrățire cu orașul italian Aosta, Sinaia devenind astfel primul oraș aflat sub un regim totalitar care rupe barierele politice impuse de ideologiile regimului.

Sala Personalități în Sinaia reunește personalități culturale și politice care s-au născut sau au avut strânse legături cu Sinaia, dar și oameni care au primit titlul de "cetățeni de onoare" ai orașului. Întâlnim în această sală pe toți regii României, dar și pe George Enescu, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Tăttăresu, Nicolae Iorga și încă multe alte nume de marcă ale României. Panoul cu personalitățile orașului Sinaia care există în această sală este atât de mare încât nici nu poate fi cuprins într- o singură fotografie. Sinaia rămâne în memoria colectivă ca fiind locul de naștere a Regelui Mihai. Înrămat, putem vedea actul de naștere al acestuia rescris pentru o mai bună înțelegere atât în română cât și în engleză. Sinaia rămâne în memoria credincioșilor drept locul de unde - în 1989 - a plecat la Domnul cel care va fi numit Părintele Ardealului, Arsenie Boca.

Ultima încăpere de la acest nivel reproduce Stâncile Franz Josef. Pe un aranjament de piatră observăm basorelieful comemorativ montat la Stâncile Franz Iosef aflate deasupra Cabanei Stâna Regală. N-am fost niciodată acolo, dar dacă timpul și puterile vor fi de partea mea, aș vrea să ajung să văd basorelieful amplasat în 1897 pe stâncile de pe care în 1896 Împăratul Franz Josef și Regele Ferdinand au admirat frumusețea Bucegilor.

Nu sunt convinsă că am trecut prin toate camerele situate la acest nivel urmând traseul în ordinea lui firească. Adesea, atrasă de câte ceva, o luam într-acolo, dar eram de îndată deturnată de soțul meu care mă atenționa: "Stai, că asta n-ai văzut!" Când am considerat că am terminat, pe aceleași scări înguste și întortocheate, am revenit la primul nivel.

Salonul aristocratic pe lângă care am trecut privindu-l din ușă, este ceea ce parcă te aștepți să vezi mai mult într-un palat princiar. Acolo regăsești cu adevărat atmosfera romantică a interioarelor nobiliare de acum 150 de ani. Mobilier de epocă, draperii grele, covoare și tablouri, măsuța cu serviciul de ceai, un vechi pian cu partiturile pregătite, sfeșnicul cu mai multe lumânări, ba chiar - aranjată pe un manechin - eleganta toaletă a unei doamne.

Camera centrală, cea prin care trecuserăm cu viteza vântului la venire, încearcă se ne introducă în istoria orașului. Sinaia, orașul actual, este opera mai multor arhitecți din Europa care au izbutit, puțin câte puțin, să construiască un burg german în inima Carpatilor. Aristocrații României sfârșitului de sec. XIX și începutului de sec. XX stabilindu-și reședința de vară aici, au înălțat frumoase vile transformând modesta localitate într-o perlă a Carpaților. În centrul sălii care prezintă istoria orașului vedem o machetă pe care sunt marcate cele mai importante clădiri existente la începutul sec. XX. În jurul ei sunt vitrine cu diverse obiecte - cărți, un evangheliar ferecat în argint, prima monografie a oraşului scrisă de M. Haret în 1924, fotografii și diverse documente de epocă - un bon pentru înzestrarea armatei, un bon de impozit, etc…

Ultima încăpere a muzeului, cea mai puțin atrăgătoare din punctul meu de vedere, prezintă orașul sub comunism. Începutul este făcut cu abdicarea Regelui Mihai prezentată pe un mare panou alături de actul de abdicare și de fotografii ale momentului. Cei care am trăit în comunism vom recunoaște cu ușurință chipul tovarășului pe atunci prezent pe toate publicațiile, uniformele de gărzi patriotice, insignele de toate genurile, masca de gaze, vechile aparate de radio, steagul României regale alături de cel al României comuniste și de cel a României revoluționare…

Dar, gata! Am ieșit! Pentru relaxare și reculegere, ne-am oprit la cafenea. Cafeneaua din Palatul Știrbey ocupă un spațiu interior - fostul salon de primire al palatului - și un altul, exterior, pe balcon. Din păcate, terasa nu oferă o frumoasă perspectivă asupra orașului, Hotel New Montana mascând cu desăvârșire istoricul Palat Știrbey.

Interiorul nu prea mare, cu tapet înflorat și cu decoruri care te duc cu gândul în alte vremuri, este dominat de o sobă de teracotă albă, frumos decorată, despre care se spune că este "cel mai vechi obiect din acest castel". Oferta cafenelei te face să zâmbești: Cafea cu istorie, Cafeaua Prințesei de la Castel, Cafeaua Schiorului, Cafeaua Generalului, Cappuccino Frantz Josef, Ciocolată caldă aristocratică, etc... toate la prețuri rezonabile.

În afară de Palatul Știrbey - Muzeul orașului Sinaia, în zonă mai voiam să ajungem la Capela Știrbey (sau Capela General Florescu). Despre capela proiectată în stil neoclasic de arhitectul Andre Lecompte de Nouy, citisem că a fost construită înainte de 1878, anul în care Alexandrina-Alina Știrbey, soția generalului Florescu i-a cerut pictorului Gheorghe Tăttărescu s-o picteze. Mai știam și că cei doi soți, despărțiți între timp, nu au fost înmormântați acolo. Pentru valoarea sa arhitecturală, mai ales pentru că aflasem și că în ultimii ani monumentul a fost renovat, aș fi vrut să ajungem să-l vedem. Am primit câteva informații de orientare de la tânărul care servea la cafenea, am ieșit din muzeu pe cealaltă ușă, adică pe cea de lângă parcarea Telecabinei și am început căutarea. Nici un indicator, nici o persoană căreia să-i mai poți cere o lămurire… la Telecabină nici țipenie de om… Ce ne rămânea de făcut? Am renunțat cu gândul la o zi cu vreme mai bună pentru căutări îndelungi și… am plecat la masă.

---

VIZUALIZĂRI: 2604 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI