Amintiri din copilarie la 'Curtile Zmeilor'

No Doamne! pai nu era vorba ca ne scrii de Singapore (ala de-i prin Asia) ??!! ne mutam aria de interes la Pascani?? apoi ce-om face? l-om citi si pe asta

Randurile acestea sunt pentru multi dintre noi atat de putin turistice insa cati dintre noi pot ramane indiferenti cand este vorba de un astfel de subiect!

@adri-nico nu incetezi sa ma surprinzi!!! Chiar nu ma asteptam la o asemenea postare din partea ta. Acum chiar regret ca nu pot vota de mai multe ori, cert este ca mi-ai facut seara mai frumoasa! Multumesc!

Sper sa placa melodia postata insa se poate sterge/schimba!

@webmaster13:

M-a luat cu lesin de la ficati cind am vazut ca in loc de "melodia postata se poate sterge/schimba"... textul e mai lung si... ma asteptam ca ironia sa fie mai mare.

Daca n-as avea scutul pregatit... mai ca as lua teapa cu acest ecou. M-ai surprins si tu cu aceste ginduri frumoase, mai mult decit te-am surprins eu pe tine...

MULTUMESC!!!

Paşcani, să mor eu!!! Preludiul unui dezastru... de ce nu ceri şi tu titluri la articole? Le dau iefin rău.

M-ai trimis in timp, si daca stiam ca viata este asa de amara, as fi ramas acolo o eternitate.

Nu-ti trimit felicitari fiindca ar fi prea putin.

Dar un vot tot primesti!

@adri-nico:

adri, te rog din suflet sa ma ierti daca ecoul meu anterior a sunat ironic, asa cum am dedus din ecoul tau! nici prin gand nu mi-a trecut sa fiu ironica, defapt niciodata nu-mi trece prin cap asa ceva chiar daca "mai dau cu bota in balta"! am crezut eu in (NE) inspiratia mea de moment ca fac o gluma ptr ca realmente eram setata mental sa astept un alt articol super despre singapore marca @adri-nico, asa cum ne inteleseseram azi si surpriza/diferenta a fost prea mare... ba chiar si eu am votat articolul tau ca fiind util (inainte de a-mi scrie capodopera de ecou), nu atat ptr info turistice din el, ci ptr sufletul care am inteles ca l-ai pus scriindu-l...

sper ca am reusit sa te conving, cu toata sinceritatea, sa nu fii suparata pe mine, te rog mult!

@bog68:

Multumesc pentru felicitari si pentru voturi. Chiar nu ma asteptam sa primesc atitea comentarii de bun simt.

Ca sa nu mai zic ca m-a bagat in seama si Mai Marele chatului. E o onoare!!!

@station5:

Hahaha!!!

Ma crezi ca rid in hohote? Nici prin cap nu ma gindeam ca tu ai postat vreo ironie.

N-ai vazut ca raspunsul se refera strict la comentariul lui web 13?

Stai linistita!!! Nu ai de ce sa fii ingrijorata. Nu sint suparata nici macar pe cei care au dat cu minusuri sau avertismente... de ce sa ma supar cind viata e asa de frumoasa si de scurta?

Dar la tine chiar nu am avut motiv.

@adri-nico:

Doamneee, tzucu-tzi sufletul!! ca tare ususrata ma simt acuma! iti multumesc adri mult-mult-mult!! nici nu stii cat am suferit... si acuma chiar nu glumesc.

dar la asteptarile mele ptr articole noi despre singapore tot nu renunt! felicitari, orice scrii are succes ptr ca te reprezinta! multumesc draga mea!

@station5:

Promit ca am sa scriu... daca n-am sa uit "boalilor" pe unde am mai fost... ca tre sa imi iau secretar/a sa imi tina evidenta. Miine -poimiine se schimba prefixul si mintea mea poate sa o ia razna... mai departe decit Singapore.

Ia zi-mi, ce ti-a placut mai mult de acolo? Sa vad daca pot sa iti indeplinesc dorinta...

@adri-nico:

nu stiu daca ai apucat sa vizitezi (mie imi ramane deobicei cate ceva nevizitat din lipsa de timp) China Town cu templul Thian Hock Keng, zona Litlle India cu templul celor 1000 de lumini sau Arab Street- ar fi interesant de detaliat; sau muzeul din Sentoza: Images of Singapore cu prezentarile acelea "live"din istoria statului (mi-a placut f mult) sau ce nu am vazut (numai in exterior) si nu stiu cum este in interior si in ce consta: Universal Studios din Sentoza; sau oare nu ai scris despre Night Safari? parca totusi tin minte ca ai scris despre zoo, nu-s sigura;

si o rugaminte de suflet: mi-as dori, desigur daca este material suficient ptr articol, detalii despre vizita in Malayezia, noi am fost numai in Kuala Lumpur ptr numai 1 zi si nu am apucat sa prind "suflul" traiului populatiei; din cauza timpului scurt am vazut doar la suprafata, zonele frumoase din KL...

na, ai vazut daca ai intrebat? aveam o listaaa oai mama!

bineinteles daca nu se poate, absolut orice subiect nementionat este bine-primit si savurat. Multumesc, Adri!

@station5:

Am fost la muzeul din insula dar tot numai pe afara. La Studiourile Universale am fost, dar n-am avut voie la poze

Am sa scriu.

la templu n-am ajuns... nu sint fana religie, dar daca treceam pe linga el, ma benoclam si eu putin pe acolo. Iar pe strada araba... am fost... o sa scriu

Malaysia -am facut drumul cu autocarul. Am sa scriu si despre asta.

Merci, mi-ai dat subiecte. Ca eu uitasem.

@adri-nico: te pup, iti multumesc mult!

@adri-nico, @station5 (&all) am rugămintea să păstraţi chat-ul la locul său, nu mă obligaţi să închid topicul.

Mulţumesc,

Si uite cum Creanga cu a lui poveste " La scaldat" ar putea fi invidios pe rw tau.

Cand plina de euforie, cand putin sarcastica atunci cand esti atinsa pe nedrept, aceasta poveste scoate din tine tot ce e mai pur: ... copilaria.

Aceste randuri aduc in fata cititorului o alta adri-nico, una sensibila, cu acea naivitate copilareasca care cu trecerea anilor o cam pierdem si multi nici nu realizam ca asta este marea tragedie a "timpurilor moderne".

Desi timpul meu e foarte incarcat, am ramas datoare saitului unde i-mi gasesc informatiile necesare si povestile de suflet cu multe ciorne de trecut pe curat insa un ochi recunosc ca as putea strecura printre titluri, macar asa... pe repede inainte... cum am eu obiceiul sa spun.

Nu am idee ce a facut sa iasa la iveala aceste minunate clipe "de poveste", insa ma bucur ca am avut cinstea sa le citesc.

O sa am onoarea sa te cunosc personal la petrecere asa ca... ce mai... FELICITARI.

frumoase amintiri, si eu am trait la curte, iar in primii ani ai mei am locuit la tara. Am un album vechi acasa la parinti si deseori cand ajung acasa imi place sa il rasfoiesc si mai ales sa il arat fetelor mele cu mult drag. Daca le-ati vedea cum zic: mami, tu esti acolo? mami, tu esti aia? Uita ca si ele au fiecare tot ca si mine un album si le pastrez pozele de cand erau ele mici, poze aranjate cu multa grija, pe ani si perioade. (In urma cu cativa ani nu stiam de aceste carduri foto si faceam fotografii pe hartie). Va veni si vremea aceea cand vor zice si ele copiilor lor: mami, tu esti aia?

Da, avem amintiri frumoase mai ales cei care au avut zic eu norocul sa isi traiasca copilaria la curte si mai ales cum am fost eu si langa marginea padurii. De aceea si copiii mei sunt acum mereu cu gandul la vacantele la bunici caci prietenii lor de suflet sunt acolo. Nu aici. Nu au reusit aici in capitala sa se adapteze, chiar daca au incercat si incearca inca. Aici trebuie sa fii ultramodern si sofisticat, sa detii ultimul model si cel mai nou de telefon, ca sa fii la scoala bagat in seama. Cred ca m-ati inteles.

Nu au reusit aici sa isi faca prietene de suflet, cum au acolo la bunici. Concluziile le trageti singuri fiecare asa cum considerati.

@adri-nico, frumoase amintiri si daca tot ai amintit de,,zmei'' am scris si eu un rw interesant caci am descoperit in jud. Salaj un loc numit,,Gradina Zmeilor". Din pacate l-am descoperit de-abia anul trecut chiar daca m-am nascut acolo. Dar este un loc deosebit. Sa iti traiasca copiii si sa va bucurati de ei.

Adri-nico... m-ai lasat fara grai si m-ai facut sa-mi dea lacrimile. Felicitari!

Foarte frumos, Adina, nu stiam ca esti atat de sensibila si te pricepi chiar si la compuneri. E bine de stiut, cand mai am nevoie, stiu la cine sa apelez .

Dragii babei (ca "dragii mosului " nu pot sa scriu),

Nici nu stiti cita multumire sufleteasca mi-au adus aceste aprecieri ale voastre.

Nu ma asteptam ca acest review sa fie primit cu bratele deschise. Am vrut sa pun mai multe intimplari de la casa bunicilor dar m-am gindit ca poate lumea vrea sa doarma duminica dupa -amiaza... si ca povestea sa fie cumva mai scurta.

Citi dintre voi se jucau cu papusi facute dintr-o lingura de lemn, infasata in niste cirpe, si pe post de par cu matase de porumb? Pai aveam si blond auriu... cind era matasea cruda... aveam si roscata... si mai maronie...

Vara, caci doar vara mergeam acolo, maturam nisipul sau... mai bine zis "colbul" din curte si furam ciurul din gavan ca sa facem forme de tort. Daca ar fi stiut bunica prin ce tarina il foloseam, cine stie daca mai mincam mamaliga curind. Cind era gata tortul, il ornam cu boabe de coacaze si cu petale de frunze si flori... ce mai opere de arta!!! Iar cind nu eram atente, venea cite o gaina curioasa si se "infrupta" din buntatatea de tort... ba mai si scormonea cu ghearele. Mama, si ce o mai alergam...

Imi aduc aminte ce sarbatoare era de Sfinta Maria. Asta era si numele bunicii si, de fiecare data, facea colaci de dus la biserica. Framinta cu noaptea in cap si impletea niste colaci, Doamne-Domane!!! Cu miros de vatra. Si facea niste poale 'n briu... hmm... pe care eram nerabdatoare sa le degustam. Insa, bunica, pentru a nu-i sta in picioare, ne-a trimis la piriu ca sa aducem lut. Il foloseam pe post de plastiline. Faceam tot felul de figurine. Ne inspiram din ograda taraneasca.

Cind ne-a strigat la placinte, ca fusese scoasa prima sarja... am strabatut cararuia ca indienii lui Winetou. Ne-a pus in palme cite o placinta si cind am rupt-o'n douna... stupoare!!! Era plina de brinza cu marar. Noi nu am mai mincat asa ceva si nici n-am vrut sa ne atingem de ele. Am mincat doar coca de jur imprejur si cind dadeam de marar, scuipam de mama focului. E vreun copil caruia i-a placut mararul, patrunjelul sau leusteanul??? Nu cred!!!

Dar cartofii taiati felii si copti pe plita, seara, la lumina lampii? Copti, adica doar ca atingeau plita, ca nu aveam niciodata rabdare sa se coaca... ii haleam din mers. La fel ca si porumbul copt in jar. Niciodata nu m-am saturat de porumb copt ca acolo, la bunici.

Cred ca v-ati intors cu totii in timp si v-ati adus aminte de bunici. Care mai aveti, sunati-i si intrebati-i de sanatate. Nici nu stiti cit se vor bucura...acum cit se mai pot bucura...

@adri-nico:

Dar ,,rachetele ,,facute din stulete de porumb.

Mama, ce mai jumuleam curcile si gastele, sa le luam penele, sa le infigem in stuletii de porumb.

Si-i aruncam in sus sa vedem al cui face mai frumos.

Mai pocneam noi peste bot un caine, sau mai nimeream pe tigla casei. Si iesea bunica cu joarda si ne alerga.

Si noi fugeam si radeam...

Sau ne faceam duriga dintr-un cerc de butoi, prins cu o sarma indoita. Si o impingeam pe ulita satului de ne latrau toti cainii.

Sau minitrotineta, facuta dintr-o cutie de conserve prinsa cu un cui de o scandura.

Si saraca bunica, ce-l mai ,,ardea ,,pe catel, crezand ca el ia rupt ulucile gardului...

Multumiri din suflet fiindca nu ma lasi sa-mi uit copilaria.

Plus un vot!

@bog68:

N-am avut invetii tehnice. Mi-am dorit o scindura cu rulmenti, dar nu m-a dus capul cum se face... na, eram fete!!!

Dar umpleam cutiile de conserve cu pietris si le legam de gitul pisicii pe post de calesti... Dar ati vazut voi vreo pisica sa mearga semeata precum un cal?

De rachete nu am auzit pina acum. Insa, cind bunica taia vreun cocos era mare batalie pe penajul colorat pe care ea il pastra pentru a face perne. Alegeam fulgi toata ziulica. Si ce penaj colorat aveau cocosii aia? Cu verde inchis, portocaliu, argintiu. Unul mai frumos ca altul. Uite ca nu m-a dus capul sa fac rachete.

Care mai aveti amintiri poznase?

@adri-nico: eu nu prea stiu de jocurile de care zici tu mai nimic... doar de tubermane cu cornete imi amintesc (si cu ace in varf uneori: D), pociumb (ala cu cutitu' in pamant), fotbal, carti pe surprize din guma Turbo - cu fotbalisti, rege-conte-cavaler-sluga... Jocuri pentru dezvoltarea creativitatii si imaginatiei, adevarate preocupari intelectuale, ce sa mai!?!

@gheisa:

Fumigene nu faceai?

Tu esti nascuta in era papusilor Barbie... asa ca se sa stii tu de "momai" din cirpe si matase de porumb? Sint sigura ca tu te jucai cu rujuri si farduri adevarate pe cind astea de virsta mea ne faceam unghii false din petale de flori... Eu m-am dat la ochi cu bronz auriu, de vopsit soba- caci o vazusem pe Mirabela Dauer la un spectacol, fardata cu auriu. Ma mir ca mai vad cu ochii la cita usturile am simtit atunci.

@adri-nico: daca tot ai amintit, Adina, afla ca faceam si bombe: bagam apa si carbid in sticle de plastic, le agitam foarte foarte bine, pe urma aruncam sticla si asteptam. Rezultatul era cel mai evident intre blocuri, ecoul era mult mai puternic Asa ca, eu aveam alte preocupari... nici rujurile si fardurile nu mi-au fost interzise, am cam abuzat cand eram mica de ele, da e mai bine ca m-am linistit inca din liceu, nu mai aveam nevoie de ele

@adri-nico: Noi luam matele, le puneam coji de nuca in labute si le aruncat pe tigla acoperisului... Iti dai seama ce nebuie era, sa vezi matele cum o luau la vale de ziceai ca sunt schiori cu castaniete legate la picioare.

Am plans! Mi-am adus aminte de bunici, de vacantele petrecute la tara. M-am nascut la bloc si la bloc o sa mor. De copil cand se sfarsea vacanta si trebuia sa plecam de la bunici, consideram ca plec din RAI. Intotdeauna am invidiat copii de la tara, ei au foarte multe de povestit. Noi cei de la oras, suntem atat de saraci sufleteste! Imi amintesc ca o rugam pe mamaie sa ma lase si pe mine cu capra la deal. M-a lasat dar eu spre deosebire de alti copii, am tinut-o numai de lant si m-a tras din varful dealului pana-n garla, pe burta, prin toate maracinisurile dar eu tot nu am dat drumul la lant. Altadata, am luat o traista si m-am dus si eu cu copii dupa buruiana la rate. Ceilalti copii, umplusera traistile si vazand nori de ploaie, au traversat garla si ma steptau pe malul celalalt. Mamaie tot ma striga din varful dealului sa vin acasa iar eu ii aratam traista goala si-mi continuam adunatul. Ce eu eram mai proasta! A inceput sa ploua, am coborat dealul dar garla era mare si... m-a luat... m-am trezit intr-o casa din alt sat si mamaie plangea. Copii se urcau in copaci, ma urcam si eu... dar de dat jos ma dadea tataie. Copii se dadeau huta prin aluni pana aproape de pamant, eu stateam ca proasta si priveam la ei. Mamaie tinea puisorii mici in caciula, odata am luat caciula, m-am urcat pe casa si i-am invatat sa zboare, omorandu-i pe toti. Am luat oualele din cuibar si m-am dus cu copii sa ne dam in dulap, un fel de roata a mileniului. Tataie i-a facut un arc fratelui meu, prima sageata in fundul meu s-a oprit. Si cate si mai cate!

Voi cei care ati trait la tara, sunteti niste fericiti!

@balasa violeta:

Un ecou atit de sensibil... m-a facut sa imi aduc aminte de alte nazbitii. Am sa revin cu episodul 2--al amintirilor din copilarie, de la ceilalti bunici.

AMR1!!!

Frumos povestit ADRI-NICO!

Bunicii mei sunt tot din aceeaşi localitate şi citind mi-am retrăit copilaria întocmai aşa cum ai descris-o pe a ta.

Părăul de care vorbeai se numeşte Ţâgulea, la fel ca şi satul de la marginea pădurii... şi ceva de menţionat... la Curţile zmeilor e singurul loc din zonă în care primăvara devreme creşteau ghiceii şi zbârciogii! Acum nu ştiu dacă mai sunt, fiindcă sunt multe primăveri de când copilăria mea s-a dus...

De fapt, promotoriul de la C. z. care băga spaima în copii şi-n fete mari, cu stejarul ăla gros şi cu toate legendele locale, e unul dintre locurile înalte pe care se aprindeau focuri la invazia tătarilor încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Adică, în Basarabia se aprindea un foc la Hotin, apoi unul lângă Prut pe un deal nu ştiu cum îi zice, garnizoana de pe dealul Cătălina de lângă Hârlău aprindea altul, garnizoana de la ,,Curţile zmeilor aprindea alt foc care se vedea tocmai de la Cetatea Neamţului... şi aşa în câteva ore se afla de năvala prădătorilor ziua se vedea fumul, iar noaptea se vedeau focurile alimentate cu trunchiuri de copaci. Oamenii aveau timp să se refugieze prin păduri. Aşa se făcea paza ţării. Ăsta era twitterul de atunci, chatul sau telefonul celular. Trecând peste aceste detalii, vreau să te felicit şi să-ţi recomand să citeşti scrierele d-nei Pasat Carmen pe orizontuldepascani.ro. Vei constata că sunteţi două urmaşe demne de Sadoveanu, o dovadă vie că harul artistic se perpetuează etern pe plaiul moldav.

Felicitări că ştii să descoperi fericirea!

Costel Costan, 04.05.2012

@CO. COS1410:

Draga Costel,

Te rog sa imi permiti sa iti zic pe nume, in primul rind pentru ca ne invirtim pe la aceeasi categorie de primaveri, si in al doilea rind pentru ca... cine stie... poate in copilarie, ne-am intersectat vreodata pe ulitile satului.

Normal ca stiu ca piriul se numeste Tigulea, la fel ca si satucul bunicilor mei. Stiu un singur Costel, prieten cu Gheorghita, fiul invatatorului.

Iti multumesc mult pentru rindurile frumoase pe care mi le-ai adresat dar si pentru completarea facuta referitoare la acel stejar. Eu auzisem ca se cheama "Stejarul lui Stefan cel Mare" si (copil fiind) credeam ca e acelasi cu 'stejarul din Borzesti".

Azi am recitit povestea de mai sus si abia mi-am stapinit o lacrima. Mi-am propus ca in maxim o luna sa il vizitez pe bunicu' si locurile copilariei noastre.

P. S. Poate ne intilnim in padure si facem si un foc la Curtile Zmeilor, sa se vada fumul in toata tara...

@adri-nico: Draga adri-nico, esti fericita ca mai ai un bunic in viata. Cat timp mai avem un bunic ne mai putem simti copii, indiferent de varsta nostra reala. Ultima mea bunica a murit acum 6 ani si de atunci nu m-am mai dus la casa nostra din jud. Valcea decat vara, atunci cand parintii si baiatul meu sunt acolo si nu mi se pare casa goala. Desi mai am putin si fac 43 ani imi lipsesc lungile povesti spuse cu bunica, mai mult vorbeam cu ea dacat cu mama, insufletea curtea, casa, in inima ei incapeam toti... Relatia intre nepoti si bunici imi pare mai profunda si mai speciala decat intre parinti si copii. Du-te la bunicul cat mai repede, fericirea din ochii lui ai s-o pastrezi in suflet ca pe un dar de pret toata viata... Vine o vreme cand constati ca multi dintre cei pe care-i iubesti sunt plecati pentru totdeauna, devenind o poveste tainuita in sufletul copilului de odinioara.

Cu drag, Floria

@Floria:

O sa iti urmez sfatul...

@adri-nico:

E posibil ca în copilărie să se fi întâmplat aşa cum ai spus… mai ales că ,,SPA-ul’’ la acea vreme era în părău, la scăldat şi la răstocit. Arătam ca un băţ fiindcă ziua nu prea stăteam pe acasă, mâncam poame crude şi răsărită (floarea-soarelui) de pe unde apucam, mai prindeam raci şi peştişori cât degetul şi-i frigeam pe o sârmă pe malul pârâului. Şi bunicul şi bunica nu-mi aveau grija… nepotul era de le oraş şi se bucura şi el de libertate, că acolo între betoane stau oamenii ca-ntr-o colivie!

…Şi-am băut apă din fântână şi din izvoarele de prin pădure şi-am crescut mare! nu m-am otrăvit cu nitraţi, nu m-a doborât niciun virus şi nicio bacterie… Aşa era viaţa atunci şi acolo!

…Şi ca să te motivez să-ţi îndrepţi paşii cât mai curând spre locurile în care-i nemuritoare copilăria ta, ataşez o imagine cu sătucul bunicilor tăi, Ţâgulea, cu poalele pădurii ,,La coastă’’ şi cu ,,Curţile zmeilor’’, făcută de pe dealul Pietrosu, aşa ca trezire a aducerii aminte…

Dragii mei,

AmFostAcolo. Dupa citiva ani am fost sa vad locurile dragi ale copilariei mele.

Mai mult de asta, am fost sa imi imbratisez bunicul, care are aproape 90 de ani si e la fel cum l-am lasat ultima oara. Sanatos si viguros, cit poate fi un om la virsta lui. Am oprit masina la marginea piriului ca sa respir verdele. O imensitate de verde. Nu stia cine e in departare ca m-am dus fara sa anunt, si-a pus inca o data palmele streasina la ochi ca doar o distinge miinile ce fluturau pe geamurile lasate ale masinii.

Chiar daca am facut 5 ore dus si tot atitea la intors doar pentru o ora cu bunicul, mi-am incarcat bateriile.

Nu stiu citi dintre voi mai aveti bunici in viata. Dati-le un semn, mergeti si imbratisati-i... poate sa fie pentru ultima oara si regretele sint amarnice dupa aceea, cind va veti duce si veti gasi un mare gol.

Atasez citeva poze pentru a va face pofta sa mergeti la bunici!!!

frumos, din pacate eu nu mai am la cine. Bunica mea a a avut 86 de ani cand a mers la ceruri si am tinut la ea mai mult ca si la mama. Din 2006 nu mai am bunici. Mi-au ramas doar parintii (nici socrii nu mai am) si parintii sunt in varsta ( 70 ani) dar inca se tin bine.

@adri-nico:

Mă simt şi eu un picuţ măgulit că pădurea ce mi-e izvor de gânduri, te cheamă uneori. E o atracţie pe care n-o pot înţelege decât românii, nici un alt popor nu simte aşa legăturile cu pământul din care şi-a tras seva neamul lor.

Felicitari pentru calea către bunicul! Felicitări pentru fotografii!

Te-ai ţinut de cuvânt.

@adri-nico - Ma grabesc sa-mi dau cu parerea despre poze, mai ales ca desi nu sunt locuri care sa apara in pliantele cu frunza verde, au farmecul lor. Nu stiam ca sunt atatea ecouri, am citit asa pe deasupra cateva si luni, ai ghicit, fuga la tiparnita, ca nu se poate da nu fie ceva de pomina pe-acolo. Nu cred ca ma va rabda limba sa nu dau cu vorbele, sa gasesc ceva de comentat.

Dragele mosului (eu pot sa zic asa, nu?) ! . Ma bucur de amintirile din copilarie, dar mai ales ca nu va uitati copilaria. Copilaria mea s-a petrecut cu mult ca multi din scriitorii si cititorii acestui articol si ecourilor, dar am sa incerc sa-mi aduc aminte.

Gata cu vrajeala si repede sa citesc articolul, mai ales ca nu cred ca Zana sefa nu a scris ceva sa -mi zgandare neuronul si sa ma puie la scris.

Paziti-va ca s-ar putea sa mai scriu!

@adri-nico - Am luat-o in ordinea inmormantarii (mama ce urat suna acum!) si am inceput cititul cu articolul cel vechi. L-am citit o data si nu-mi vine sa cred ce citesc. Ma uit in jurul meu sa vad daca vre-un spirit imi deranjeaza neuronul (el zice ca e normal. El o fi, dar eu?), daca nu cumva am citit altceva, dar nu: scrie aici, negru pe alb, Amintiri din copilarie la ‚Curtile Zmeilor’ (am citat ad litteram, sa nu fie vorbe la discutii), caseta tehnica este cea corecta, data, ora, etc, data actiunii aug 2009. Mai imi incerc norocul si mai citesc o data. Dar degeaba, citesc aceleasi slove, ca prima data. Daca doua persoane iti spun ca esti beat nu ai decat sa mergi la culcare. As merge, mai la noapte, nu acum, dar cum ramane cu articolul? Toate detaliile legate de persoana care a scris ma conduc la @adri-nico. Si ma consolez si nu pot decat sa descopar o zana melancolica si romantica, pe care nu o stiam. De fapt se spune ca cei mai mari comedianti sunt niste oameni nu neaparat tristi, dar mult mai melancolici. Si am exemplul artistului de circ Siminica. Tulburatoare aceasta povestire, care in numai sase pagini, reuseste sa trezeasca melancolicul din mine si totodata multe amintiri din copilaria mea, dar si a altor cititori ai articolului. Voi tipari si ecourile, pentru ca ce-am vazut eu, asa pe deasupra, cred ca merita.

Copilaria mea s-a intamplat la oras, cu prieteni, cu fete si baieti, care faceam o gasca, si eram impreuna si la fotbal, dar si la plaja, dar si la formatii artistice pe la Casa Pionierilor. Din pacate anii, de fapt zecile de ani, ne-au imprastiat prin toata tara, ne-am facut familii, mai rara mai vorbim la telefon, cand ne mai aducem aminte de ziua de nastere. Povestim copiilor aventurile noastre din copilarie, acum am inceput sa povestesc unui nepot de petru ani si jumatate si tot povestind incep sa ne napadeasca amintirile, dar si nostalgiile.

Incerc sa adaug la articol doua intamplari din copilaria mea, cumva asemanatoare cu cele descrise. Pe strada pe care noi jucam fotbal, cu o minge de cauciuc de 3,20 lei, mai rar cu cea mare de 9,50 lei, pentru ca toate casele aveau ferestrele la strada, treceau carutele cu sfecla de zahar din comunele din jurul orasului spre Fabrica de zahar. Pe noi ne tentau aceste carute si incercam sa luam sfecla din carute, pe care o coceam si o mancam. Au cam inceput sa se prinda ca erau jefuiti de noi si mergeau pe langa caruta cu biciul in mana. Cam greu sa te apropii fara a risca sa fii mangaiat de bici. Asa ca intelighentia noastra a inventat o uluca din gard cu un cui in capat si cu care ne aprovizionam de la distanta. Cand treceau carutele stateam linistiti pe bordura, cu furatoarea ascunsa in spate, si cu iuteala de mana si nebagare de seama reuseam sa ne facem provizii pentru copt. Sa mai zica cineva ca un copil nu are mintea ascutita.

Dvs. ati fugit de un sarpe. Noi am fugit, la Sinaia, de cineva mult mai serios. Eram intr-o dupa amiaza, pe valea Pelisorului, deasupra stancilor de la Sf. Ana, culegand de zor zmeura. Eu mai fusesem de mai multe ori la zmeurisul acela, mai izolat, iar acum eram cu trupa de teatru de la Liceul Sf. Sava, prezenti cu mine in tabara. La un moment dat o fata, tragand de o tufa de zmeura sa culeaga si sa manace mai cu spor, constata ca in partea cealalta a tufei mai culegea cineva. Era un urs! Bucuroasa de vederea acestuia il saluta, prietenos, cu un strigat de a trezit si pietrele din somn. Tin minte ca, in afara de ea, am fost singurul care am vazut ceva ce ar fi putut fi capul unui urs. Pentru ca toti ceilalti au inceput sa coboare in cea mai mare viteza, pentru a impartasi si altora, in tabara bucuria lor. Daca as fi mai ramas m-am fi facut de ras, ca sunt puturos, m-am alaturat si eu colegilor de drumetie. Oricum am ajuns foarte repede in tabara, desi coborarea era uneori cam abrupta. Si acum, sunt convins ca si ursul s-a bucurat foarte mult de intalnirea cu noi si s-a grabit la familia lui sa le impartaseasca bucuria de a se intalni cu noi. Cred ca pana am ajuns noi in tabara, el era deja la Scropoasa. Ce mai tin minte, este ca de atunci nimeni nu a mai cules zmeura din zona aceea.

Si ca o ciudatenie a vietii, peste 9 ani, in 1977, in iulie aveam sa intalnesc pe cineva cu care timp de doi ani m-am intalnit, pe timpul verii, aproape in fiecare duminica si care cred ca mi-a devenit prieten. Este vorba de celebru urs de pe Transfagarasan.

Gata, ma opresc pentru ca mi se umezesc ochii, amintindu-mi de urs.

Numai bine si calatorii placute!

@liviu49 - Si mie mi se umezec ochii de cite ori imi revin amintiri din copilarie... si nu stiu ce sa fac cu nodul din git...

Ecourile merita citite.

Faza cu ursul e mai tare decit cea cu sarpele meu.

Azi am fost la Castelul nostru, al zinelor. Stiti cit de frumos au amenajat? Revin cu informatii noi dar si cu poze ametitor de frumoase.

Calatorii frumoase si dumneavoastra!