Plaje superbe mai la sud de Vama Veche

TIPĂREȘTE

Pentru că vara s-a dovedit încăpăţânată anul acesta şi ne-a lovit cu un ultim (sper) val de caniculă chiar la început de septembrie, am decis să fugim câteva zile la mare, unde vremea se anunţa şi s-a dovedit minunată. Soare, briză răcoroasă, valuri mari şi înspumate, nu cine ştie ce aglomerație şi acea lumină caldă de început de toamnă care colorează marea şi cerul parcă special pentru fotografii.

Deşi minivacanţa noastră a durat patru zile, petrecute în cea mai mare parte în sudul litoralului românesc, cu cartierul general în Venus (cazarea descrisă aici) şi plimbări prin celelalte staţiuni, voi descrie acum doar ultima zi, care a fost aşa frumoasă, încât cred că merită să o povestesc separat.

Trebuie să spun că noi suntem aşa, mai călători şi ne place să (re) descoperim mereu lucruri, locuri, peisaje... Aşa că au fost suficiente două zile şi jumătate petrecute mai mult pe plaja dintre Venus şi Saturn, întorcându-ne periodic de pe o parte pe alta ca peştii pe grătar, alergând cu sezlongul în jurul umbrelei în căutare de umbră la orele prânzului şi răcorindu-ne din când în când cu o bere rece sau câteva valuri primite eventual peste cap. Doar seara ne-am plimbat, luând staţiunile la rând, din Mangalia până în Neptun.

În ultima zi însă am redevenit călători. Ne povestiseră nişte prieteni şi mă documentasem puţin înainte de plecarea din Bucureşti despre câteva plaje superbe şi aproape sălbatice de pe ţărmul bulgar, puţin mai la sud de Vama Veche, până spre Kaliakra, plaje de care habar nu aveam, cu toate că am ajuns în vreo două rânduri în Balcic şi la Kaliakra. Se pare că acestea sunt cunoscute mai mult de localnici.

Ne-am început ziua cu sunetul alarmei la ora 6 (nefericită oră, amintind de zilele de serviciu), doritori fiind să privim răsăritul. Soarele din păcate a fost timid, un brâu de negură groasă trona deasupra liniei orizontului parcă în ciuda noastră, deşi restul cerului era senin. În cele din urmă cred că soarele s-a enervat şi el că negura nu îl lăsa la vedere şi, roşu de furie fiind, şi-a aruncat razele în toate direcţiile şi a făcut negura ciur şi marea, amalgam de culori. Ataşez poze ca dovadă, dar acestea nu reflectă din păcate în totalitate frumuseţea reală a dimineţii.

După o baie bună şi din nou câteva valuri peste cap, mai molcome totuşi decât cele din zilele anterioare, doritori de mai mult frumos decât primisem deja la răsărit, am luat-o mai târziu "la vale" spre vamă şi dincolo de ea, ieşind din ţară pe la ora 11.

În vamă, bineînţeles că am plătit vigneta, 10 leva. Sau 30 lei, sau 5 euro, cum preferaţi. Cu o săptămână înainte era 25 lei, ştiu din sursă sigură. Probabil turişti mai puţini înseamnă preţ mai mare, ca să păstreze media câștigurilor. Nici un preţ afişat.

Apoi ne-am întins la drum în căutarea plajelor despre care citisem doar. Ar fi venit la rând Krapets şi Ezerets, farul din Shabla, Tyulenovo, Russalka şi Bolata. Le-am înşirat aici pentru eventuali doritori care se pot documenta în continuare pe subiect. Noi însă nu le-am vizitat pe toate, am lăsat reserve pentru altă dată.

Ţintele noastre stabilite erau farul din Shabla, Tyulenovo şi Bolata, cu un final gastronomic la Dalboka.

Două plaje despre care citisem, Ezerets şi Krapets ar fi fost primele venind dinspre vamă, dar despre acestea nu pot să spun nimic din experienţă proprie, pentru că am decis să le "sărim". Am înţeles că, pentru a ajunge la plaja Ezerets faci stânga în localitatea Ezerets (vreo 20 km mai la sud de Vama Veche), în dreptul unui panou publicitar cu complexul Wild Duck. Apoi mergi prin câmp, pe drum de ţară, cale de vreo 6 km, până ajungi la mare. Plaja descrisă de alţii în vorbe şi imagini pare superbă, dar 12 km dus-întors pe drum prăfuit de ţară ne-au cam descurajat, nu ştiam ce înseamnă asta pentru garda joasă a maşinii noastre. Dacă încearcă alţii poate împărtăşesc păreri despre drum, eu nu am găsit mai multe informații în afară de drum de ţară printre lanuri. Krapets înţeleg că e o plajă mică, cu faleză drăguţă în dreptul localităţii cu acelaşi nume, puţin mai în nord de plaja Ezerets, dar iarăşi povestesc poveştile altora. Mă întorc la poveștile mele...

Shablenska Tuzla şi Farul din Shabla

Am mers aşadar către Shabla, localitate aflată la vreo 29 km sud de Vama Veche. La intrarea în Shabla din drumul principal, cum vii dinspre vamă, apare marcat 1km Shabla, 17 km Tyulenovo. Noi am luat-o prin centrul localităţii, până am întâlnit la o intersecţie semnul care ne îndruma la stânga, spre Tyulenovo. Dacă vii dinspre Balcic însă, drumul spre Tyulenovo începe chiar de la intrarea în Shabla. Drumul parcurge localitatea şi iese în estul acesteia, bineînţeles către mare.

Ştiam din documentarea prealabilă că la vreo 3 km ajung la mare, unde ar trebui să fie farul, apoi cobor în paralel cu ţărmul, vreo 14 km până la la Tyulenovo. Dar surpriză, la ieşirea din Shabla, bifurcaţie de drumuri: dreapta - semn spre Russalka, stânga 4 km până la Shablenska Tuzla. Noi vroiam Tyulenovo cu popas intermediar la far, Tyulenovo nicăieri. Logica ne spunea clar că trebuie să o luăm spre Russalka, dar curiozitatea ne mâna către Shablenska Tuzla. Drumul părea asfaltat. Am zis Shablenska Tuzla să fie şi nu ne-a părut rău. Se pare că aici a fost cândva, probabil în perioada comunistă, o zonă de plajă amenajată, cu restaurant şi căsuţe pentru cazare şi camping. Intrarea spre plajă este acum dezolantă, o parcare neamenajată şi o bodegă într-o baracă, cu o terasă, pe partea stângă a parcării, cu totul scris doar cu chirilice, semn că doar bulgarii trec pe acolo.

Pe dreapta un restaurant pe o movilă mai înaltă, clădire de piatră, tristă şi uzată de vreme, dar care părea să fi fost cochetă odată. Dar de aici se deschidea, cât vedeai cu ochii, în stânga şi în dreapta, plaja. Minunată, lungă de câţiva kilometri, cu nisip fin şi aproape alb, curată, sălbatică, străjuită de câteva movile intr-o parte şi de o faleză mai înaltă spre stânga, lume puţină şi linişte, doar zgomot de valuri, fără muzici urlând din difuzoare. Să mă ierte cei ce sunt de altă părere, dar la mare îmi place să ascult marea, nu muzica ce se amestecă eventual de pe terase apropiate, sau mai rău, cum mi s-a întâmplat zilele trecute când unii veniseră cu radioul pe plaja din Venus. Hei, de căşti nu aţi auzit?

Revenind, marea era de un albastru ireal, parcă nu eram la Marea Neagră. Uitându-mă pe hartă după ce m-am întors acasă, am constatat că plaja se unea în partea dinspre nord cu plaja Ezerets, cea pe care o ocolisem pentru că nu vroiam să o iau prin câmpuri, iar până acolo erau vreo 2,5 km. Deci numai spre nord plaja se intindea pe vreo 3-4 km cel puțin. În stânga, pe faleza mai înaltă erau înşiruite căsuţe, din câte am văzut unele ocupate. Dar erau tare amărâte, condiţiile trebuie să fi fost rudimentare. Sper ca cele câteva poze să redea măcar puţin frumuseţea acestei plaje pe care am parasit-o cu regret şi cu promisiunea că ne vom petrece aici o zi într-o vacanţă viitoare. Am plecat mai departe. Adică ne-am întors la bifurcaţie şi am luat-o în direcţia cealaltă. Am înţeles că tot pe acolo este lacul cu apă sărată Shabla, noi însă nu am ajuns la el.

La vreo 3 km am găsit pe malul mării farul, cel mai vechi şi mai înalt de la Marea Neagră, 32 m, după cum spune afişul informativ de la faţa locului, afiş pe care l-am pozat şi îl atasez pentru doritorii de mai multe informaţii. În rest pustiu, am văzut un singur om în toată zona, cel care păzea farul, câteva blocuri mici, cutii de chibrituri prăfuite de vreme, fiare contorsionate şi ruginite în apă şi pe mal, platforme metalice, ruginite și dezmembrate în larg, un mic port de bărci pescăreşti în stânga, în spatele farului, un dig părăginit, un fel de statuie dintr-o ancoră şi o elice de vapor, ambele ruginite, barăci dărăpănate, containere iarăşi ruginite, un camion și o macara antice. Peisaj postapocaliptic…. mă aşteptam să apară în orice moment vreun nebun furios într-o maşină ciudată, stârnind praful drumului, precum cei din Mad Max, pentru cei care au văzut vreodată filmul.

Tyulenovo

De aici drumul cotea la dreapta şi mergea oarecum paralel cu ţărmul, apropiindu-se şi depărtându-se de acesta, către Tyulenovo. În depărtare părea că faleza se înălţase deasupra mării, prin câmpurile ce despărţeau drumul nostru de mare se vedeau din loc în loc drumuri de pământ ce duceau către mare, iar acolo pe malul înalt zăream câte o maşină, câte o rulotă sau un cort din loc în loc. Drumul nostru – linie dreaptă pe kilometri întregi, tăind lanurile uscate de floarea soarelui, porumb sau buruieni; topografii bulgari sunt probabil anoşti, ai noştri sunt mult mai plini de imaginaţie, pentru că la noi ai uneori curbă după curbă pe kilometric întregi, chiar şi unde nu e nevoie, de te mai legeni uşor o vreme după ce cobori din maşină.

Am zburătăcit la un moment dat un stol întreg de rândunici, care făcuseră o uriaşă manifestaţie fix pe mijlocul drumului. Era covor de rândunele pe asfalt, care bineînţeles la apropierea maşinii s-a transformat în covor zburător şi s-a aliniat pe liniile electrice din dreapta drumului, pe vreo sută de metri cred. Erau sute și sute de rândunele, nu am mai văzut aşa ceva. Ne-au privit de acolo cum trecem. Le stricasem şedinţa de grup, probabil pregăteau marele zbor căci a venit toamna.

Tyulenovo este un mic sat de pescari, al cărui nume vine, se pare, de la faptul că aici trăia pe vremuri o colonie de foci, tyulen însemnând focă în bulgară. Dar nimeni nu a mai văzut foci de peste 30 de ani, mai sunt în schimb delfini, seara la asfințit sau dimineața devreme. Iar m-am întors la poveștile altora… Când am ajuns în centrul satului Tyulenovo, ca să o luăm spre mare, am cotit la stânga pe un drum asfaltat, imediat după o casă frumoasă, reamenajată în stil tradițional.

Drumul care duce drept la mare, trece pe lângă câteva pensiuni, şi ajunge într-un mic golf - port de pescari: în centru un mic aranjament de piațetă, în dreapta o pensiune nou construită, mare și încă nelocuită, pe stânga hotelul Dolphin, cred că singurul din zonă, iar mai jos, chiar lângă mare, cu o terasă cochetă şi vedere superbă la apă, un restaurant într-o clădire de piatră. Golful mic și frumos, cu o stâncă în mijlocul apei, bărci vechi de pescari în evantai pe mal, pietre, numai pietre și pe mal și în apa de un albastru ireal. În dreapta peretelele golfului stâncos se ridică spre culmea unui delușor.

Nu vedeam dincolo de el, dar de sus cu siguranță puteam vedea totul. Asfaltul se termină aici, în golf, în parcarea restaurantului, dar drumul de pământ prăfuit cotește la dreapta și urcă pe deal. Am lasat mașina și am luat la pas urma drumului pe culme. Iar de aici cuvintele au devenit puține. Faleze înalte de stâncă scufundate în apa albastră plecau de sub picioarele noastre până departe în nord, spre Shabla, unde se întrezărea farul. Sub noi, la vreo 20 metri mai jos, la baza peretelui de stâncă apa transparentă era amăgitoare, căci adâncimea apei părea foarte mica, deşi am înțeles că are 3-5 metri. Sunt stânci în apă, valuri izbindu-se de colțuri de piatră, vârtejuri. Un pod de stâncă se aruncă de pe tărm către o altă stâncă din mare. Se trece ușor pe el. Faleza se continua și spre sud, în mici golfuri cu pereți înalți pline de găuri și grote.

Jos apa joacă în vârtejuri, sau unduiește cristalină dezvăluind fundul mării. Este un loc în care vin cei dornici de adrenalină, pentru cățărat pe sânci, sărituri în apă de la înalțime sau scufundări. Nu erau însă atunci decât doi pescari care pescuiau dintr-un vârf de stâncă unde numai ei știu cum ajunseseră. Nu facem parte dintre cei dornici de adrenalină, noi doar suntem ”dependenți” de peisaje. Aici ne-am luat o doză bună și nu ne mai săturam și nu ne venea să plecăm.

Golful Bolata

Ne-am desprins cu greu privirea de aceste locuri, parcă nici aparatul foto nu se dădea dus, dar mai aveam locuri de văzut și lucruri de făcut. Ne-am însirat iar la drumul drept peste ogoare, pâlcuri de pădure și păduri de eoliene, către Balgarevo. Nu aveam altă treabă acolo decât să facem stânga către Kaliakra, pe drumul acesta urmând să ajungem la golful Bolata. Până în Balgarevo drumul trece prin satul Sveti Nikola, de unde un drum marcat te conduce spre stânga în Golful Russalka. Noi nu ne-am dus spre Russalka. Am înţeles că aici este un sat de vacanţă, cu vile, restaurant, plaje frumoase, piscine şi terenuri de sport, iar intrarea este 10 leva pentru maşina care rămâne în parcarea păzită. Ne-am gândit că este un loc unde am putea veni separat altă dată, să stăm o zi întreagă, aşa că am trecut mai departe.

Golful Bolata se asează acolo unde țărmul se leagă cu peninsula Kaliacra, spre nord. Ca să ajungem la el am trecut prin Balgarevo și am luat-o spre Capul Kaliakra. Știam că la un moment dat se face un drum îngust, asfaltat, la stânga și că ar fi ultimul înainte de Capul Kaliakra. Nu este semnalizat însă. Așa că am trecut de vreo patru drumuri spre stânga neasfaltate, apoi de unul asfaltat, unde exista doar un semn de oprirea interzisă și am mers mai departe întrebându-ne dacă o fi fost acela. Acela era, ne-am confirmat singuri în momentul în care am ajuns, două sute de metri mai încolo, la cabina unde se taxează parcarea de la Kaliakra.

Deci cel mai simplu e să ajungi acolo, la cabina de taxare, te întorci și faci primul drum la dreapta, drum îngust de asfalt, printre tufișuri, ierburi și eoliene. Drumul se bifurcă la un moment dat, la stânga e interzis, iar la dreapta coboară brusc spre mare, destul de abrupt, ajungând chiar în golful Bolata. Am parcat în parcarea plină de maşini cu număr de Bulgaria şi câteva româneşti, parcarea fiind amenajată pe nisipul bătătorit, în spatele plajei, între aceasta și un mic lac plin de stuf, din care apa se scurgea într-un mic pârâiaș care brăzda plaja, spre mare. În dreapta cum privești marea, se înalță maiestuos peretele de stâncă care se întinde până departe spre vârful Capului Kaliakra.

Sus, deasupra peretelelui de stâncă se află un turn ce aparținea, din câte am înțeles, Staţiunii de Cercetare Marină pe care a deschis-o aici Grigore Antipa. Golful se află în mijlocul Rezervaţiei naturale Kaliakra. Plaja, străjuită de două diguri în capete, este destul de mică, frumoasă, cu nisip fin și apă limpede și liniștită, dar mult prea aglomerată pentru gustul nostru. Pe plajă era o terasă curăţică, drăguță și plină de turiști. În stânga se ridica frumoasă și ascuțită o formațiune de stânci roșii, găurite ca un șvaițer. Stăncile se întindeau spre interiorul țărmului, adăpostind grote la înălțime.

Am citit păreri că ar fi una dintre cele mai frumoase plaje din Europa. E frumoasă, recunosc dar, luând în considerare doar plajele pe care le-am văzut, nu pprea multe, cred că este totuşi departe de a intra în topuri. Gusturile însă nu se discută, poate ne-a influenţat şi aglomeraţia plajei, poate oboseala şi foamea care se acutiza, deja auzeam midiile cum mă strigau dinspre Dalboka.

Dalboka şi înapoi acasă

Aşa că după ce ne-am plimbat pe plajă şi dig, după ce am făcut toate pozele care se cereau făcute, am luat-o înapoi spre Balgarevo şi de acolo mai departe spre Kavarna, făcând însă la stânga la semnul spre Dalboka 1,5 km. Despre Dalboka s-a tot scris, nu dau multe în detalii. Noi am ajuns aici a patra oară în ultimii 5 ani (ultima data am încercat anul trecut de 1 Mai, dar nu se pune, căci coada de maşini parcate era pe 1,5 km până în şoseaua principală, aşa că am renunţat). Oricum, la prima vedere aerul locului mi s-a părut un pic schimbat, parcă totul a devenit un pic mai comercial, iar tinerele care serveau la mese păreau plictisite, obosite şi agasate. Mese libere lângă ţărm erau vreo 3, toate însă nedebarasate. Ne-am aşezat la una şi după ce am ajuns să ne uităm ostentativ a venit într-un final o tânără, pornită direct să ne ia comanda. După ce am rugat-o, oarecum uimită dar politicoasă, să îmi dea meniuri într-o limbă inteligibilă, a realizat probabil că e cazul să cureţe masa şi s-a întors şi cu o tavă.

Apoi uşor, uşor, atmosfera s-a schimbat, iar fetele, inclusiv chelnăriţa noastră, au devenit drăguţe şi zâmbitoare. O fi fost vreo problemă, vreo ceartă înainte, pe care noi tocmai o rataserăm? Nu ştiu să zic şi nu îmi pasă, dar m-am bucurat că lucrurile au intrat în normal, pentru că ziua fusese până atunci perfectă şi nu vroiam să se strice la final. Midiile condimentate şi cele cu orez au fost gustoase cum mi le aminteam, borșul de peşte la fel, despre altele nu ştiu că după borş şi un kg de midii în doi nu a mai mers nimic.

În timp ce mâncam, la capătul terasei a tras o barcă venită din larg, de la fermă şi o echipă de vreo 8 bucătărese hotărâte a apărut dinspre bucătărie şi acestea au cărat rând pe rând vreo 15 lăzi mari cu midii, printre mese. Mai proaspăt de atât nu se poate zic.

După încă o privire şi câteva cadre furate mării și țărmului, am luat-o înapoi spre ţară, ajungând în vamă pe la 17.30. De acum mai era doar drumul spre Bucureşti, dar nu am reuşit să ne desprindem aşa repede de mare. De aceea am făcut încă un ultim popas pe plaja dintre Saturn şi Venus şi o ultimă baie în apa caldă şi de acum liniştită ca o baltă. Nici un val serios de bun rămas. Apoi am privit şi fotografiat îndelung asfinţitul peste lacul de dincolo de drum. Începusem ziua cu răsăritul, puteam spune că ne-am ţinut după soare până la apus.

Drumul spre casă a fost pustiu în întunericul înserării. Doar noi ne întorceam probabil vineri seară spre un Bucureşti unde se anunţa încă un weekend fierbinte. În sens invers, în 4 septembrie, la nouă seara, curgea coloană de maşini fugind de arşiţă spre mare.

Pentru noi a fost o zi perfectă, recomand însă o astfel de aventură doar celor în căutare de linişte, de peisaje frumoase şi locuri neumblate. Cei în căutare de aglomeraţie, agitaţie, zgomot şi condiţii de lux s-ar putea, poate, plictisi.

Dar cine ştie?

---

VIZUALIZĂRI: 5727 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI