GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Salina Slănic este actualmente, fără îndoială, cea d′întâiu din salinele noastre, din punctul de vedere al calităței superioare a sărei, neavând egal chiar în toată Europa scria dr. C. I. Istrati în lucrarea intitulată „Sarea din sarnițele României” în 1894.
Tocmai ce s-a scurs altă minivacanță pentru (aproape) tot poporul românesc: vacanța de Rusalii. Având și alte probleme de rezolvat am căutat o destinație apropiată de București, zonă submontană, un obiectiv religios/istoric de vizitat. Căutările s-au încheiat prin stabilirea destinației ce întrunea toate elementele dorite: orașul Slănic din județul Prahova. Localitate atestată documentar la 1532, a cunoscut o etapă de înflorire economică datorită zăcămintelor de sare și a izvoarelor de apă sărată ori iodurată. Statutul de stațiune balneoclimaterică îl capătă în 1886, ca la sfârșitul secolului al XIX-lea localitatea să devină oraș.
Străbatem DJ102, intrăm în orașul Slănic: pe o parte se înalță case înstărite, curți pline de flori, iar pe cealaltă parte șoseaua e străjuită de brazi înalți, argintii. Deja se simte aerul mai răcoros și mai curat, dealurile înconjoară această localitate cu aspect preponderent rural. Depășim intersecția ce duce către Baia Baciului și mergem înainte pe Str. 23 August spre obiectivul zilei.
Muzeul Sării – situat pe str. 23 August, lângă o biserică impunătoare, este semnalizat corespunzător printr-o firmă mare. Lângă biserică se află o parcare mare ce poate adăposti câteva zeci de autoturisme; se poate parca și pe stradă, vis-a-vis de muzeu. La intrare în curte se află o mică clădire ce include casa de bilete și magazinul de suveniruri, precum și camera paznicului. Tarifele sunt modice: 3 lei/adult, 2 lei/grup de peste 10 persoane și copii până la 14 ani, 5 lei/taxă foto, 10 lei/taxă video, 0,50 lei vederi, 5 lei/broșură prezentare. Pornim incursiunea noastră în universul sării traversând curtea imobilului pe o alee pietruită, străjuită de frumoase flori. În curte sunt câteva băncuțe și o masă de lemn, precum și o fântână tradițională. Fiind ziua de Rusalii mai multe frunze de nuc erau puse pe capacul fântânii – protecție împotriva ielelor.
Casa cămărășiei este o clădire ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, din materiale tradiționale (piatră, lemn, nuiele, lut, cuie de lemn, șindrilă). Stilul arhitectonic este unul tradițional românesc, casa având un parter înalt ce încorpora o pivniță, 4 camere la etaj și foișor în spate și un ceardac în față. Arhitectural are aspectul unei mici cule cu parter înalt, fortificat.
Circuitul de vizitare începe cu pivnița din piatră de râu, accesul făcându-se printr-o ușă dublă de lemn. Ne izbește un aer răcoros, tocmai bun având în vedere căldura de afară (mai ales pe timpul verii). Într-un fel de nișe, în stânga și dreapta intrării, sunt reproduse două arii naturale din zonă cu fauna aferentă: bursucul, cocoșarul, ciocănitoarea pestriță, grangurul, mierla, etc. urmează camera principală a pivniței care prezintă, în ordine cronologică, etapele și metodele de exploatare a sării în arealul Slănic. Sunt prezentate 4 mari scene: cea mai veche metodă utilizată de la 1685 (când spătarul Mihail Cantacuzino cumpără moșia și locurile cu sare pentru a deschide o ocnă): ocna de tip clopot – utilizând sistemul de scripeți numit crivac; urmează perioada 1865-1875 când apare salina de tip sistematică – cu exploatare în mai multe camere și profil ogival, utilizându-se vagoneți pentru transport și lămpi de mină; perioada 1912-1970 aduce sistemul de exploatare cu camere trapezoidale și pilon central de susținere – apare haveza (un fel de freză mecanică) și se introduce curentul electric; ultima fază prezentată este cea din 1970 până în prezent când exploatarea sării se face în camere mici și pilieri pătrați – utilizând freze, burghie, explozibil, camioane de mare tonaj. Aceste „diorame” permit vizitatorului să urmărească evoluția metodelor și tehnicilor de exploatare a sării în zona Slănic. O parte din obiectele expuse sunt originale: ciocan, pană, șpiț, baros, vagonet pentru transport sare, burghiu, lampă de mână. Lângă fiecare scenă se află panouri explicative și scheme/fotografii edificatoare.
Ieșim la lumina soarelui și accedem către etaj pe o scară de lemn; un ceardac spațios ne întâmpină, stâlpi din lemn de stejar ciopliți cu motive populare înfrumusețează ceardacul, alături de ghivece cu mușcate roșii. Cămărașul ocnelor era boierul însărcinat de domnitor cu administrarea exploatațiilor de sare. Avea în grijă toate treburile administrative și financiare ce decurgeau din exploatarea sării: tocmirea lucrătorilor, asigurarea materialelor necesare, ținerea evidenței cantităților de sare extrase, supraveghea lucrările de extragere și se îngrijea de operațiunea de valorificare a sării. Etajul casei era utilizat de cămăraș atât ca reședință/birou, cât și ca spațiu de locuit. Prima cameră de la etaj este amenajată ca o „cancelarie”, sediu administrativ al cămărașului, locul său de muncă. Un mobilier minim se află în încăpere: un birou, o lampă, o vitrină cu mai multe mostre de cristale de sare, un scaun, mai multe reproduceri de documente pe pereți. Ioan Hagi Moscu a fost numit cămăraș la Slănic de domnul Mihai Șuțu în 1791, ocupând această funcție până în anul 1814. De origine aromân se pare – descendent dintr-o mare familie de negustori, a devenit un important om de afaceri al vremii, averea sa pornind chiar de la afacerile cu sare de care s-a ocupat la Slănic. El vindea sare din Țara Românească orașelor bulgărești și turcilor de peste Dunăre. Averea sa va crește fabulos de repede, negustorul începând să practice și cămătăria; ajunge chiar să împrumute bani domnitorului țării. Puterea financiară ce o deținea îi permite să imite stilul de viață al marilor boieri: își construiește în 1810 o casă grandioasă pe locul unde se află astăzi Teatrul Național. Clădirea era „aranjată” după ultima modă: parchet, candelabre, clanțe, mobilier adus de la Viena. În 1882 administrația locală cumpără casa de la moștenitorii lui Hagi Moscu și instalează acolo Primăria orașului București. În 1911-1912 clădirea este demolată în cadrul acțiunilor de sistematizare a zonei centrale.
A doua cameră de la etaj ne prezintă prin intermediul câtorva panouri: definiția sării, compoziția chimică, rolul ei în viața de pe Terra. De asemenea, mai există o vitrină cu câteva mostre de cristale de sare, un bloc mare de sare (probabil) – intitulat Omagiu și un televizor lcd pe care ar fi trebuit probabil să ruleze vreun documentar. Pe holul central se află panouri cu informații și fotografii vechi privind orașul Slănic. Cea de-a treia cameră ne oferă într-o vitrină mostre ale valorificării sării în industrie și alimentație. A patra cameră e destinată muzeografilor, accesul fiind interzis. Doamnele muzeografe au oferit informații despre exponate și au răspuns la întrebările noastre.
Am coborât din nou scara de lemn și am ocolit clădirea pentru a privi și frumosul foișor din spate. Casa cămărășiei, monument istoric și arhitectural, are un impact vizual puternic prin volumetria sa, foișor, flori și acoperiș în patru ape. Deși mi s-a părut modest ca amenajare, mai ales la etaj, putem să ne oprim 30 minute pentru a vizita acest Muzeu al Sării, amenajat în această casă-monument din anul 2003.
Biserica Sf. Trei Ierarhi. Situată chiar lângă Casa cămărășiei, lăcașul de cult a fost ridicat între anii 1797-1800, pe cheltuiala boierului Ion Hagi Moscu, cămăraș al ocnelor la Slănic. Considerată o catedrală a orașului în vechime, Biserica Sf. Trei Ierarhi are următoarea pisanie: Această sfântă și Dumnezeiască biserică s-a ridicat întru cinstea și lauda sfinților ierarhi, zidită cu toată cheltuiala Dumnealui boierului biv vel clucer: Ion (Hagi) Moscu... în zilele Domnului Io Alexandru Moruzi, cu blagoslovenia Mitropolitului Kir Dosofteiu, Episcop Kir Constandie, și s-au săvârșit cu toată podoaba ei de numitul boier, la leatul 1800, Octombre 1. Construită din cărămidă, sub formă de navă, este interesantă prin turnul înalt plasat pe pridvor. Trei arcade pictate sprijină pridvorul, zugrăvit cu o frumoasă pictură murală. Un policandru imens tronează în mijlocul bisericii, frumoase icoane îmbrăcate în metal împodobesc catapeteasma. Accesul principal se face pe str. George Coșbuc, dar există poartă și pe str. 23 August, lângă muzeu.
Am făcut câțiva pași pe str. 23 August și am văzut câteva specimene de case vechi cu frumoase traforaje de lemn. Astfel, la nr. 29 există o casă superbă de secol al XIX-lea, monument istoric: Casa cu prăvălie Ștefan Anghel – Poșta veche. Decorațiunile traforate de sub acoperiș și de pe stâlpii de susținere ai prispei sunt deosebite. Pornim cu autoturismul din fața Muzeului Sării, ieșim pe malul râului Slănic, peste apă zărim Mina Unirea – parcarea era plină de autoturisme și autocare.
Continuăm pe DJ102 spre ieșirea din oraș, șoseaua urcă pieptiș printre case, serpentine strânse ne ies în cale, asfaltul se transformă în dale de beton și... brusc ne trezim lângă Muntele Verde sau Piatra Verde. Spații de parcare amenajate nu există, iar lângă zidul de piatră este destul de periculos, datorită căderilor de pietre. Peretele de stâncă este de fapt tuf vulcanic, sedimentat din cenușa erupțiilor vulcanice, în diverse nuanțe de verde. Culoarea se accentuează după ploaie, lucru ce l-am observat personal – o ploaie torențială de 15 minute a măturat zona Slănicului alungând toți vizitatorii. Aerul s-a răcorit semnificativ iar stânca a căpătat nuanțe intense de verde. În liniștea de după ploaie se auzeau din când în când pietricelele ce se prăvăleau de pe versant. Stânca este foarte fărâmicioasă, felii mari fiind detașate vizibil de perete. După ce am cules câteva pietre verzi am urmat șoseaua către Vălenii de Munte.
Zona Slănic beneficiază de o frumusețe naturală deosebită, îmbinând obiectivele antropice cu cele naturale. La o azvârlitură de băț de București, adică aproximativ o oră jumătate de mers cu automobilul, peisajul se schimbă, mai apar încă păduri, aerul e mai „tare”...
Trimis de tata123 🔱 in 03.06.15 20:54:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLĂNIC [PH].
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.23406940 N, 25.93764820 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@all: Update ianuarie 2018: Muzeul Sării din Slănic Prahova este închis pentru reamenajare. Nu știu cât va dura aceasă operațiune, dar informații în timp real puteți obține de pe site-ul oficial: muzbioph.ro/sectii-muzeal ... ic/muzeul-sarii.
Casa Cămărășiei, loc ce găzduiește acest muzeu dedicat sării, este un popas obligatoriu pentru cei care vor să viziteze salina din apropiere. În muzeu vor descoperi metode de exploatare a sării, dar și importanța vitală a acestei materii în viața omului.
@tata123: Muzeul Sării a fost redeschis pe 15 martie 2018, cu dotare trhnologică 3D.
@mihaelavoicu: Corect! Chiar uitasem că muzeul a fost închis pentru reamenajare, cum de altfel am anunțat într-un ecou anterior.
Am privit acum vreo două filmulețe pe Youtube cu noile tehnologii introduse în muzeul: călătoria virtuală (care se taxează suplimentar cu 5 lei) și masa interactivă. Filmul virtual mi se pare un pic naiv și cred că va avea succes mai ales la copii.
Important este că Muzeul Sării din Slănic Prahova nu a fost uitat și se investesc bani pentru valorificarea patrimoniului și promovarea turistică. Detalii aici: muzbioph.ro/sectii-muzeal ... ic/muzeul-sarii.
Mulțumesc pentru informația actualizată.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2020 Un muzeaș mediocru, bonus o experiență VR memorabilă! — scris în 19.01.21 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Fragmente din istoricul exploatărilor de sare de la Slănic în imagini și cuvinte — scris în 16.04.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Nov.2013 Muzeul Sarii din Slanic Prahova - o lectie deschisa pentru copii si adulti — scris în 06.11.13 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ