GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În căutarea țestoaselor Caretta-Caretta
Cred că nu există persoană care ajungând în insulele grecești să nu-și dorească o croazieră, una oricât de mică, pentru a fi mai aproape de mirificul albastru marin atât de specific și pentru a-i savura frumoasele peisajele cu coaste abrupte, stâncoase, mâncate de apele mării. Zakynthos are în plus două atracții pe care grecii au învățat de mult să le exploateze și acum o fac din plin: țestoasele Caretta-Caretta și epava ruginită de pe plaja Navagio. Sunt două simboluri ale insulei și le veți găsi pe toate pliantele cu fotografii turistice, pe toate reclamele pentru excursii, pe toate suvenirurile, ba chiar și denumind hoteluri sau restaurante.
De cum am ajuns în Laganas și am încheiat formalitățile de cazare la Astir Palace Hotel am căutat și am găsit imediat, foarte aproape, un punct de informare turistică și de vânzare a excursiilor organizate local. La sosire, în aeroport, primiserăm din partea agenției partenere câteva file cu informații strict necesare șederii noastre în Zakynthos cuprinzând și excursiile opționale propuse. Prețurile erau mari (după cum aveam să constatăm ulterior, unele mult prea mari) de aceea - cu experiența anilor trecuți - am apelat la serviciile unei agenții turistice locale. Am găsit-o cu ușurință aproape de hotel, vis-à-vis de The Corner Restaurant. Am fost întâmpinați de un tânăr grec foarte jovial și de Alexandra, o tânără din Chișinău care ne-a făcut rezervările pentru toate excursiile pe care intenționam să le facem în timpul sejurului nostru în Zakynthos. Despre prima dintre acestea vreau să relatez în cele ce urmează.
În căutarea țestoaselor am plecat duminică, 17 septembrie. Excursia de jumătate de zi a costat 15 euro/persoană și s-a efectuat cu un vas cu fundul de sticlă, micuț, având doar 79 de locuri. La ora 11.30 autocarul ne-a preluat de lângă Hotel Zante Park și ne-a condus în portul Agios Sostis, alături de încântătoarea insulă Cameo pe care se ajunge pe podul de lemn și sfoară.
Turiștii - preponderent tineri, pregătiți pentru plajă și înot, dar și nerăbdători să vadă Caretta-Caretta - au urcat iute pe vas. Tot felul de ambarcațiuni, mai mari sau mai mici, majoritatea dotate cu fund de sticlă pentru observarea faimoaselor țestoase, erau gata să pornească în larg. La început n-am realizat de ce stau toate în cerc, destul de aproape de țărm. Așteptau cu înfrigurare apariția țestoaselor. Deodată am văzut ceva ca o umbră plutind sub apă, apoi din ce în ce mai clar, am văzut apărând la suprafață capul pătrat și cele două aripioare anterioare ale unei vietăți mari de aproape 1 metru. A respirat și a dispărut din nou în adâncuri. Totul durează foarte puțin. Din minunata carapace artistic dăltuită de natură nu se vede decât partea de lângă cap. Turiștii se înghesuie și cu aclamații în toate limbile pământului "uite, uite, acolo!" fotografiază în timp ce ghida strigă din toți rărunchii "right, left" după zona de lângă vas în care apare țestoasa. Și… asta e tot! Am asistat la două astfel de apariții, dar nu știu dacă era vorba despre două ființe distincte sau despre una și aceeași - stresată, derutată - care încerca să scape de vacarmul spectatorilor și de mulțimea ambarcațiunilor care o încercuiseră. Țestoasa Caretta-Caretta cea ocrotită de lege, mi s-a părut încolțită, hărțuită și mi s-a făcut milă de ea. Dar, ca turist, am fost fericită că am văzut-o. Asta și vor grecii. Prin geam, pe sub vas, nu știu dacă țestoasele au fost zărite. Ca toți ceilalți, atunci când am navigat prin Parcul Național Marin al Țestoaselor Caretta-Caretta am preferat să stau pe punte. Din Golful Laganas, lăsând în urmă portul și insulița Cameo ne-am îndreptat spre sud-vest.
Marathonisi este denumită și Insula Țestoaselor nu doar pentru că are forma unei broaște țestoase plutind pe suprafața apei, dar și pentru că aici migrează Caretta-Caretta pentru a cuibări. Pentru a le proteja, sunt zone în care ambarcațiunilor le este interzis să acosteze. Turiștii sunt aduși pe o anumită porțiune de plajă. Pe nisipul fin, cu pietricele la țărm, nu există nici un fel de amenajare, de aceea este bine să aveți asupra voastră tot ceea ce este necesar unei șederi acolo. Oprirea pe plaja Marathonisi a fost de o oră. O ambarcațiune mică, transformată într-un bar (la care ajungi doar trecând prin apa, deci udându-te pe picioare), oferă sandwich-uri, bere, sucuri și deserturi pe bază de fructe, bineînțeles, la prețuri prohibitive. De exemplu, o bere Mythos de 0,33 l costă 3 euro, iar o salată de fructe 5 euro. Timpul petrecut pe plaja Marathonisi s-a scurs rapid. Ne-am îmbarcat din nou, uzi și scuturându-ne de apă ca niște căței, dar bucuroși că am pus piciorul pe insula locuită doar de broaștele țestoase.
Trecând pe lângă Cap Marathias - cel mai sudic punct al insulei, stâncos și prea puțin acoperit cu vegetație - ne apropiem de insulele Myzithres, de fapt doar niște stânci ițite din apă. Una mai mare și alta mai mică, alături, aceste formațiuni stâncoase par că vor să ne bareze calea, dar căpitanul le ocolește cu dibăcie. Peisajul este tot mai spectaculos și ne solicită din plin pentru fotografie. Am făcut nenumărate poze, de aceea cred că voi avea mult de muncă pentru trierea și pentru includerea lor pe site.
Peșterile Keri - un conglomerat de scobituri în stâncă dând de cele mai multe ori din una în alta - constituie după părerea mea cel mai spectaculos loc din sudul insulei Zakynthos. Cap Keri unde se poate ajunge și pe uscat, cu mașina, este renumit pentru uimitoarele apusuri de soare pe care le poți admira de aici. Dar, privită de pe mare, zona este un adevărat paradis în orice moment al zilei. Apele turcuaz și abisul peșterilor îi atrag pe numeroșii vizitatori. Vasele mai mici, cu un conducător dibaci, pot înainta mult în pântecul pământului. Am avut parte de astfel de momente atât în această primă croazieră, cât și câteva zile mai tărziu, atunci când am făcut înconjurul insulei pe mare.
Vaporașul nostru a făcut în acest loc mirific încă o oprire. Amatorii de înot - pentru că aici nu există și posibilitatea de plajă - s-au aruncat din nou în apa cristalină și au înotat preț de 25 de minute. După această a doua repriză de baie a minicroazierei noastre, a urmat drumul de întoarcere. În portul Agios Sostis din Golful Laganas, autocarele ne așteptau pentru a ne conduce înapoi la hoteluri.
A fost o plimbare scurtă, de jumătate de zi, dar plină de frumusețe, de soare strălucitor, de mare cu ape albastre și de stânci spectaculoase. A fost... o părticică din miraculoasa Grecie.
Trimis de iulianic in 29.09.17 13:44:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@webmaster: Vă rog atașați
https://www.youtube.com/watch?v=A195TqYZVKU
Mulțumesc!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@iulianic: Nici nu pot spune ce mi-a plăcut mai mult în Zakynthos.
Broscuțele, culoarea insulei, Keri cu apusul văzut de sus, Keri de jos, of, insula micuță cu nume de săpun, vizita la Sf Dionisie, toate au fost pe gustul meu.
Mulțumesc, mi-ai amintit de EL, de labirint, de rochița mea Navagio, de emoțiile trăite de mine acolo.
Foarte frumoase și pozele!
@iulianic: Eram atat de linistita ca am citit si votat acest articol ca era sa sar peste el insa am eu semnele mele care-mi spun imediat situatia asa ca plina de curiozitate (si de suparare ca-l sarisem) am inceput sa vad mai intai pozele, care sunt superbe, iar mai apoi sa trec si la articol care este un alt prilej de mare bucurie.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Mulțumesc! La cât de mult se scrie pe AFA în ultimul timp e normal să mai și sărim câte un articol. Poate că suntem prinși în treburi cu mult mai importante pentru noi și pentru familia noastră sau poate că pur și simplu destinația despre care se scrie nu prezintă importanță pentru noi la momentul respectiv. Mi s-a întâmplat să citesc (și să votez) articole vechi de ani de zile pentru că... atunci le-a venit rândul.
Mă așteptam și mă aștept în continuare ca scrierile mele despre Zakynthos - o destinație turistică de altfel foarte atrăgătoare - să nu prezinte interes acum dat fiind că pe AFA există sumedenie de articole despre această insulă.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Turul insulei Zakynthos — scris în 13.01.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Aug.2018 O firmitură din Kefalonia — scris în 05.01.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Obligatoriul tur al insulei si, daca se poate, Kefalonia! — scris în 08.07.18 de Mugurop din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Un albastru infinit — scris în 24.06.18 de bica adriana din RM .VALCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2017 O zi în Kefalonia — scris în 10.10.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Turul insulei Zakynthos cu autocarul — scris în 08.10.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Pe mare, în jurul insulei Zakynthos — scris în 04.10.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ