Între lumea celor vii și împărăția lui Hades: Acheron și Nekromanteion

TIPĂREȘTE

Suntem în Ammoudia, un sătuc ce își dă aere de stațiune estivală. Nu numai plaja sa cu nisip fin și formă de potcoavă îl îndreptățește să emită astfel de pretenții, ci și un atu natural care îi încântă pe turiști: prezența râului Acheron/Aheron, care se varsă în Marea Ionică în partea de sud a localității.

În reviewul consacrat Ammoudiei — vezi impresii — am amintit în mai multe rânduri de Acheron ca loc de îmbarcare în croaziere pe mare. Ceea ce nu v-am spus și mă grăbesc s-o fac acum este că acest râu, pe lângă spectaculozitatea peisajului, are și o poveste, o poveste nemaipomenit de interesantă care își are originile (deloc surprinzător) în mitologia greacă.

Acheron era așadar apa peste care bătrânul luntraș Haron/Charon/Caron transporta sufletele morților spre împărăția lui Hades, strașnic păzită de câinele monstruos Cerber. Numele Acheron înseamnă ”tristețe, suferință”. Primește afluenții Pyriphlegethon (”râul de foc”, astăzi numit Vovos) și Kokytos (”râul tânguirii”, actualmente Mavros), ultimul izvorând din Styx - ”râul urii” ce se învârte de nouă ori în jurul ținutului lui Hades. În afara acestor patru râuri, infernul mai era separat de lumea viilor de alte două ape: Lechte (”râul uitării”) și Mnemosynne (”râul memoriei”).

Styx era râul pe care jurau zeii: cei care își încălcau jurământul erau privați timp de un an de dreptul la viață și alți nouă ani de orice relație cu celelalte divinități olimpiene, căci Zeus îi obliga să bea din apa râului, atât de rea la gust, încât îi amuțea. Haron permitea traversarea Acheronului numai morților cărora li se îndepliniseră ritualurile funerare și le fusese plasată o monedă (obol) în gură. Totuși câteva excepții a făcut pentru cei vii, deși împotriva voinței sale: a cedat forței lui Heracle (Hercule), trimis să-l răpească pe Cerber - a douăsprezecea muncă -, a fost păcălit de Ulise, ca și de Tezeu și Pirithous, coborâți în lumea de dincolo pentru a o răpi pe Persefona, și s-a înduioșat de iubirea lui Orfeu pentru Euridice.

În unele legende Acheron apare ca fiu al lui Helios (Soarele) cu Gaia sau Demetra. Pentru că îi ajutase pe titani în lupta cu zeii oferindu-le apă bună de băut, Zeus l-ar fi pedepsit transformându-l într-un râu subteran mocirlos. Conform acestei versiuni, Acheron ar fi avut proprietăți curative și în el Thetis și-a îmbăiat fiul, pe Ahile, când era prunc pentru a-l face invincibil. L-a ținut de călcâi și acesta a rămas singurul loc vulnerabil de pe corpul eroului și cel care i-a cauzat moartea sub săgeata lui Paris în Războiul Troian.

Frumoase povești, dar sunt ele doar mituri fără acoperire în realitate?

Vechii greci credeau că lumea celor vii era despărțită de cea a morților prin râuri subterane. Acheron izvorăște din munții Souli, în apropiere de satul Zotiko, iar între localitățile Glyfi și Kanallaki, la cca. 40 km de Ammoudia, iese din nou la suprafață după ce dispăruse la un moment dat pe sub pământ. Locul este semnalizat pe șoseaua care leagă Igoumenitsa de Preveza cu indicatoare purtând impropriu înscrisul ”Acheron Springs”.

N-am reușit să-mi conving soțul să parcurgem traseul cu mașina, dar vă pot oferi câteva informații cu privire la excursiile care se fac pe râu.

Zona este protejată ca ecosistem în cadrul proiectului Natura 2000 și este prezentată pe site-uri și în pliante drept o oază de verdeață de o rară frumusețe, cu sălcii, frasini, stejari și flori sălbatice și adăpostind o faună interesantă: egrete, rândunici de mare, vulturi aurii, privighetori, castori, broaște țestoase, libelule albastre, berze dalmațiene, pești Govios, vidre etc.

Există două variante de deplasare: cu caiacul și cu vaporașul.

Punctul de îmbarcare în caiace se află la cca. 3 km de vărsarea Acheronului în mare (deși pe pliante și site-uri e menționată distanța de 4 km). Din Ammoudia există o a doua ieșire spre șoseaua principală, un drum îngust dar asfaltat pe care l-am străbătut și noi spre Nekromanteion și spre Kannalaki (pentru aprovizionare) și care merge paralel cu râul. Pe acest drum apare la un moment dat un indicator scris de mână: ”Kayac” și o cărare scurtă printr-un lan de grâu care duce la mal.

Eco-tururile se fac zilnic de la 10 dimineața până la 18 după-amiaza (ultima îmbarcare) și prețurile sunt următoarele: 7 euro pentru copii de 6-12 ani; 15 euro pentru adulți și copii de peste 12 ani; gratuit pentru copii sub 6 ani. Se face un instructaj prealabil, se asigură veste de salvare și se pleacă însoțiți de un ghid aflat în propriul caiac. Înțeleg că plimbarea propriu-zisă nu depășește o oră și deși nu am făcut-o, vă pot spune că de pe drumul despre care vă povesteam peisajul nu mi s-a părut a fi așa mirific precum e descris de greci, căci zona e una agricolă și deci dincolo de maluri și de stufăriș se întind câmpii cultivate.

Pentru alte detalii puteți accesa acheronkayak.gr (are și versiune în limba engleză).

Cât privește croaziera cu vaporașul, sunt trei vase mici (cu o singură punte) care o fac zilnic între orele 9 și 20 din Ammoudia: Nefeli, Voula și Acheron, dar există și plecări din Parga. Atenție: vara, din cauza nivelului scăzut al apei este posibil ca astfel de excursii să nu poată fi organizate. Teoretic, ar trebui să se ajungă până la așa-zisul izvor al Acheronului dar, din câte am citit, râul este deseori blocat de copaci căzuți. Traseul include și o ieșire pe mare și navigarea pe lângă micile peșteri de pe țărm.

Din păcate nu am reușit să găsesc informații despre costul actual al unei astfel de plimbări cu vaporașul iar părerile pe TripAdvisor sunt împărțite: unii călători au rămas încântați de frumusețea peisajului și de apa limpede (și rece) a Acheronului și au avut șansa de a zări animale și păsări, în timp ce alții au plecat dezamăgiți. În concluzie, las la aprecierea voastră dacă merită sau nu să vă îmbarcați într-o croazieră pe Acheron, iar dacă decideți că da, singura recomandare pe care îmi permit să v-o fac este aceea de a lua cu voi un spray contra țânțarilor.

Acheron apare menționat în numeroase surse antice, începând cu secolul al VIII-lea î. Hr. în ”Odiseea” lui Homer: în cântul X Circe îl sfătuiește pe Ulise (Odiseu) să coboare în infern pentru a-l căuta pe profetul orb Tiresias, care îi va arăta drumul înapoi către Ithaca. Circe îi descrie locul unde trebuiau îndeplinite ritualurile și aduse ofrandele pentru a putea coborî în Infern (vezi mottoul reviewului).

Ulterior, Acheron și Templul lui Hades și al Persefonei, cei doi zei stăpâni ai lumii morților, apar și în operele istoricilor Herodot, Tucidide și Lucian din Samosata, în dialogul ”Fedon” al lui Platon, piesele lui Aristofan și Euripide, în ”Eneida” lui Vergiliu sau ”Infernul” lui Dante.

Grecii antici credeau că sufletele morților s-au refugiat în infern și că pot vedea în viitor. Pentru a lua legătura cu ei, au construit oracole ale morților precum Templele lui Poseidon de la Taenaron și Ermioni în Peloponez, un sanctuar la Heraclea Pontica, pe malul turcesc al mării Negre, sau la Cumae, în provincia Napoli din Italia și Nekromanteionul de pe Acheron, din apropiere de Ammoudia.

În aceste sanctuare, întâlnirea cu cei dragi plecați din rândurile viilor era minuțios pregătită timp de mai multe zile prin ceremonii elaborate care debutau prin strângerea pelerinilor veniți să comunice cu morții într-un templu de tip zigurat (piramidal) unde consumau fasole lată, carne de porc, pâine de orz, stridii și - foarte probabil - substanțe halucinogene. Urma un ritual de purificare ce consta în sacrificarea unei oi, apoi se cobora prin porți de fier într-o serie de coridoare labirintice unde erau lăsate ofrandele. Preoteasa intona rugăciuni și punea întrebări, după care levita. După îndeplinirea acestor ritualuri, pregătiți fiind psihologic, pelerinii erau conduși în încăperi subterane prin trei porți, simbolul lui Hades, pentru ultima jertfă a unui animal și puteau lua legătura cu cei morți, pe care îi vedeau ca pe niște umbre în lumina felinarelor. La plecare li se interzicea să povestească cele văzute sub amenințarea de a-și pierde viața.

Sursele antice ce fac referire la cel mai important oracol al morții (Nekromanteion) din lumea greacă antică sunt numeroase și uneori confuze, totuși ele dădeau ca cert amplasamentul pe un deal situat pe valea Acheronului, lângă lacul Acherousia, dragat în secolul al XX-lea și pe suprafața căruia se întinde acum o câmpie fertilă. Lacul se formase la confluența Acheronului cu afluenții săi Piriphlegethon și Kokytos, într-o zonă plată aflată la sud-est de dealul Nekromanteionului și în imediata apropiere a vechiului oraș Ephyra. De aici, Acheron curgea urmând cursul pe care îl vedem și astăzi, până în golful Ammoudia, unde se varsă în Marea Ionică.

Pe baza operelor lui Herodot, Tucidide, Lucian și mai ales a descrierii făcute de Homer în Odiseea, excavațiile în zonă au debutat în 1958 și s-au desfășurat în două etape, între 1958-1964 și 1976-1977, sub conducerea profesorului Sotiris Dakaris și sub auspiciile Societății Arheologice din Atena și ale Universității din Ioannina. Nekromanteionul de pe Acheron a fost primul sanctuar al zeilor lumii subpământene excavat în Grecia.

Situl arheologic se află în satul Mesopotamos, situat imediat după Ammoudia, în stânga șoselei ce leagă Igoumenitsa de Preveza. Se urmează indicatorul de obiectiv istoric cu înscrisul ”Nekromanteion”, se străbate rapid satul și se urcă pe culmea dealului, unde se află parcarea și intrarea în sit. Dacă sunteți cazați, la fel ca noi, în Ammoudia, cel mai rapid se ajunge pe drumul ce pleacă din partea de sud a satului și înaintează paralel cu râul, intersectând șoseaua principală după cca. 5 km. De aici, o bretea vă scoate pe sub șosea în Mesopotamos.

Taxa de intrare în situl arheologic este de 8 euro (4 euro biletul redus). Program de vizitare: vara de marți până duminică 8-20, luni 8-15; iarna de marți până duminică 8-18, luni închis. Alte informații găsiți pe odysseus.culture.gr/h/3/e ... sp?obj_id=13721.

Au fost câteva aspecte m-au frapat la acest sit: dimensiunile relativ reduse (1,2 hectare), care fac ca o vizită să nu depășească o oră; prezența a două clădiri care, în mod cert, nu aparțineau perioadei antice - ”enigma” aveam s-o descifrez ulterior; numărul mic de turiști (pe parcurs nu ne-am intersectat decât cu două familii) și cel mare al angajaților: patru persoane, un bărbat care vindea biletele în clădirea nouă din dreapta intrării și trei domnișoare care patrulau și nu vorbeau englezește. Știu asta pentru că de la bun început am fost curioasă în legătură cu construcțiile noi din incintă și când am întrebat, singurul răspuns căpătat a fost ”This way”, însoțit de o fluturare a mâinii ce indica direcția de vizitare. Neștiutoare într-ale limbii lui Shakespeare erau, dar asta nu le-a împiedicat să ne urmărească tot timpul, de m-au făcut să nu mă simt în largul meu și să mă întreb ce anume credeau că puteam fura: pietrele?!! În fine, trecând peste asta, nu pot să nu remarc restaurarea de calitate precum și existența unor pasarele de lemn ce ușurează mersul și a multor panouri explicative extrem de utile.

Cele mai vechi vestigii descoperite aici datează din secolele XIV-XIII î. Hr.: este vorba de trei morminte de copii conținând vase cu ofrande modeste.

Sanctuarul, construit la începutul perioadei eleniste (sfârșitul sec. IV-lea - sec. III î. Hr.) se prezintă sub forma unui dreptunghi cu lungimea de 22 m și cu ziduri foarte groase. În interior, spațiul era împărțit prin pereți într-un hol principal și două încăperi laterale, la rândul lor împărțite în câte trei camere, structură ce evocă ideea lumii morților, în care se pătrundea, conform mitologiei grecești, prin trei porți. Sub holul principal se afla camera subterană, împărăția lui Hades și a Persefonei, sprijinită pe 15 arce, spre care coboară acum o scară metalică.

Spre finele secolului al III-lea î. Hr. sanctuarul a fost împrejmuit de o curte de 62 x 46 m și de clădiri anexe ce cuprindeau depozite și camerele preoților și ale pelerinilor, unde aceștia erau pregătiți fizic și mental pentru întâlnirea cu morții. Întreg ansamblul arhitectural seamănă cu un monument funerar impozant, un mausoleu ca cel din Halicarnas.

Săpăturile au scos la iveală numeroase vase în care erau aduse ofrandele și figurine de teracotă înfățișându-i pe Cerber, Hades și Persefona.

Templul a funcționat până în 167 î. Hr., când romanii au cucerit Macedonia și l-au incendiat. Tot ei aveau însă să ocupe construcțiile-anexă în secolul I d. Hr., când o garnizoană a fost înființată în această parte a Epirului. După căderea Imperiului Roman, locul a fost abandonat treptat.

Unii specialiști consideră că ansamblul de construcții ar fi aparținut unei ferme fortificate din epoca elenistă, și nu unui sanctuar-oracol, aducând ca argumente uneltele agricole și armele (sulițe) descoperite in situ, dar fără a putea explica asemănarea amplasamentului cu descrierile din surse antice. Așa încât, cel puțin pentru moment și spre încântarea vizitatorilor, locul rămâne cunoscut drept Nekromanteionul de pe Acheron.

Am rămas datoare cu o lămurire: ce sunt cele două clădiri mult mai recente aflate în incintă?

Prima din ele este o biserică ce a aparținut mănăstirii Agios Ioannis Prodromos (Sfântul Ioan Botezătorul), ridicată la începutul secolului al XVIII-lea, în perioada ocupației otomane, peste ruinele sanctuarului antic, și care a funcționat până în 1958, data demarării excavațiilor.

Din aceeași epocă datează și koulia, o casă fortificată cu turn de apărare, înălțată pe două nivele, pentru parter folosindu-se piatra din anticul sanctuar. Primul nivel era folosit ca depozit și grajd pentru animale, în timp ce la al doilea erau amenajate camera de zi, bucătăria și dormitorul. Clădirea adăpostește acum un mic muzeu care prezintă istoricul excavațiilor precum și date referitoare la evoluția Epirului sub dominația turcă. Evident, nu lipsește imaginea lui Ali Pașa, dar pe câteva panouri explicative am găsit și informații despre acest tip de casă fortificată, specific districtului Phanari din vilayetul (provincia otomană) Ioannina. Koulia erau reședințele stăpânilor de moșii, numite chiflik. Chiar dacă în 1846 iobăgia a fost desființată în Imperiul Otoman, moșierii au continuat să-și construiască astfel de case fortificate de unde supravegheau muncile agricole până spre finele secolului al XIX-lea.

Cu aceasta, vizita noastră la Nekromanteionul de pe râul Acheron a luat sfârșit. Nu înainte de a admira de pe ziduri frumoasa priveliște a dealurilor bogat împădurite și a câmpiei roditoare de la poalele Oracolului morților.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3956 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI