O experiență zguduitoare: Am descoperit Delta Dunării

TIPĂREȘTE

Da, zguduitoare – dar în sensul cel mai bun al cuvântului. Am descoperit Delta Dunării în această vară și am fost profund impresionat de darul oferit de Natură. Mi-am reproșat că nu am avut inițiativa de a merge în Împărăția Apelor acum 10 ani, acum 20 de ani. Dar în același timp mă bucur că în anul de grație 2019 am vizitat labirintul de canale, lacurile cu nuferi și satele încremenite în timp ale Deltei. Mai bine mai târziu, decât niciodată.

Geo Bogza adevăr scria în a sa lucrare din 1939, „Țări de piatră, de foc și de pământ”: Cu timpul imperiile poate au să dispară. Noțiunea imperialității va rămâne... Are să o perpetueze Delta Dunării. Ea are tot ce-i trebuie pentru a trezi ideea de imperiu în călătorul ipotetic care ar străbate-o în viitor la o dată când celelalte imperii ar putea fi de multă vreme apuse. E o întindere nesfârșită de ape, lente, domoale. Dar în această încetineală zace o forță de colos, de munte care a început să se urnească din loc. Câteva milioane de metri cubi se deșartă în fiecare oră în mare – și oricât ar părea de leneșe și indolentă, nimic nu ar putea stăvili, măcar pentru o clipă, rostogolirea aceasta care ține de sute de veacuri.

Ideea unei excursii în Delta Dunării, prin intermediul unui program complet asigurat de o agenție, a încolțit prin 2015 atunci când @Testosu a publicat aventura sa (vezi impresii). Am tot amânat de la un an la altul descoperirea Deltei Dunării cu firma omonimă până în primăvara acestui an când decizia a fost unanimă. Grupul de prieteni a fost total de acord cu această destinație având în vedere că nici unul din noi nu mai fusese în Deltă. Perioada aleasă, a doua jumătate a lunii iunie, a fost motivată de încheierea școlii (am avut doi copii cu noi), dar și pentru a ocoli căldurile lunilor iulie-august.

Pentru a beneficia de o experiență completă și fără griji am ales programul oferit de o agenție dobrogeană, un pachet compus din 4 zile/3 nopți cazare cu demipensiune, transfer cu barca de la Tulcea la Mila 23 și retur, două zile de plimbări pe apă în Deltă (inclusiv Letea), serviciile unui conducător de barcă-ghid. Din cele patru pensiuni listate de agenție am ales Casa „Alexandru și Alexandra” (vezi impresii) întrucât are camere triple și este renumită pentru gastronomia sa tradițională. Ne-am simțit foarte bine aici, condițiile au fost excelente iar mâncarea delicioasă.

Având în vedere că rezervarea am efectuat-o la jumătatea lunii ianuarie am beneficiat de o reducere early-booking de 10%, de binocluri gratuit pentru fiecare persoană și de excursie gratuită la răsăritul soarelui (care altfel costă 50 lei/persoană). Am trimis un avans de 20% din suma totală, restul sumei achitându-l în ziua sosirii la Tulcea, la îmbarcare. Am primit pe email voucherul pentru tot grupul, indicații precise ale amplasaării punctului de îmbarcare (Port Aval - Tulcea), termenii și condițiile rezervării, precum și câteva sfaturi utile privind lucrurile necesare în Deltă.

Ziua mult așteptată a sosit și am pornit la drum pe traseul București – Autostrada Soarelui – Ovidiu – Babadag – Tulcea (nu e cel mai scurt, dar mi s-a părut a fi varianta optimă în ceea ce privește calitatea șoselelor). Pentru a pigmenta un pic călătoria și având în vedere că trebuia să ne îmbarcăm abia la ora 16.00, am făcut o escală la Cetatea Enisala (vezi impresii). Am găsit ușor portul indicat în instrucțiuni, se pătrunde pe la o barieră de unde se ridică un tichet de parcare și la indicațiile unei persoane parchezi autoturismul în șir cu celelalte. Parcarea se află direct pe faleză, în aer liber (e bine să aveți un parasolar, două), fără o amenajare specială; la plecare scanezi tichetul la un automat și îți este indicată suma de plată (tarif: 15 lei/24 ore).

În raza acestui port, lângă spațiul de parcare găsiți un magazin alimentar de unde puteți cumpăra ronțăieli, băuturi reci și calde. Tot aici în interior se află o toaletă curată (acces 1 leu – 2 fise de 50 bani).

Datorită precipitațiilor abundente din prima parte a lunii iunie cotele apelor fluviului sunt crescute, Dunărea e tulbure și plină de vârtejuri. Descoperim debarcaderul și vedem bărcile pregătite pentru a-și primi călătorii. La prima vedere ni se par mici comparativ cu imensitatea apei, dar se vor dovedi fiabile, sprințare, încăpătoare și stabile pe apă. Bărcile nu au acoperiș ceea ce îți oferă vizibilitate totală, trebuie doar să ai pălărie/șapcă adecvată și să te ungi cu loțiuni protectoare.

Ne-am adunat pe pontonul plutitor cu circa 30 de minute înainte de ora stabilită de plecare, în interiorul unui magazin de suveniruri unde am plătit restul de bani și am primit pe semnătură binoclurile; nu le-am luat pe toate 10, sunt voluminoase, plus că îți asumi plata a 500 lei/bucată dacă deteriorezi ori pierzi vreunul, astfel că am luat 5 bucăți. Și acestea s-au dovedit multe, doar copii fiind cei care le-au utilizat efectiv de câteva ori.

Prima zi – transfer Tulcea-Mila 23

La ora 16.00 am fost strigați de pe o listă și repartizați unei ambarcațiuni și unui ghid-conducător de barcă, domnul Dan V. Am avut surpriza ca doar grupul nostru să ocupe barca, ceea ce a constituit un avantaj în organizare. Am coborât bagajele lângă postul de conducere și am ocupat fiecare ce loc a dorit în barcă, după care am îmbrăcat vestele de salvare.

Barca din fibră de sticlă era dotată cu patru banchete tapițate a câte 3-4 locuri fiecare, destul de adâncă și lată pentru a avea o stabilitate ridicată. Postul de comandă este situat în spate pe partea dreaptă, la o înălțime mai mare față de banchete. Barca era propulsată de un motor Yamaha 115 cp.

Transferul către/de la Mila 23-Tulcea reprezintă de fapt o excursie propriu-zisă de peste 2 ore (la întoarcere ceva mai puțin) timp în care iei contact cu viața Deltei. La ieșirea de pe brațul Sfântu Gheorghe spre primul canal am primit un scurt instructaj privind comportamentul nostru în barcă și rezervație. Traseul urmat a fost: canalul Mila 36 – canalul Șontea Veche – canalul Olguța – Dunărea Veche – Mila 23.

Alunecarea pe apă se face cu o viteză medie, cu încetiniri la intersectarea cu alte ambarcațiuni și la întretărieri de canale, cu opriri totale în cazul descoperirii unor păsări ori plante. Această primă plimbare ne-a provocat o bucurie imensă, impactul întâlnirii cu peisajul specific Deltei fiind copleșitor. Realitatea nu se compară absolut deloc cu senzațiile avute în mijlocul apei, vegetației, păsărilor etc. Ne sunt arătate primele specii de zburătoare (stârci, pescăruși, egrete și chiar vulturul codalb – cea mai mare pasăre răpitoare de zi din Europa), feluriți arburi și arbuști, precum și plantele bazice. Trecem pe lângă Lacul Nebunu (arie strict protejată) și Băclăneștii Mari, dar și pe lângă un original loc de campare, numit „La Scăunele”. Ajunși în Mila 23, acostăm la pontonul pensiunii, debarcăm bagajele și mergem să ne instalăm.

A doua zi – canale și lacuri

Întâlnirea la ambarcațiune are loc la ora 09.30, programul zilei fiind structurat în două incursiuni pe lacuri de aproximativ 4 ore, cu pauză la prânz și popas pe o oglindă de apă până la asfințitul soarelui.

Prima etapă se desfășoară pe lacurile și coridoarele lichide din nord-estul satului Mila 23, locuri unde descoperim cu adevărat vegetația și fauna rezervației naturale. Vă redau traseul în mare, fiind posibil să fi omis vreu canal ori lăculeț: Dunărea Veche – canalul Eracle – canalul Bracliva – Lacul Rădăcinos – Lacul Trei Iezere – Lacul La Amiază – Lacul Bogdaproste cu întoarcere prin Lacul Căzănel și canalul cu același nume.

Ei bine, și noi care întrebam dacă mai sunt nuferi înfloriți! Am avut parte de un adevărat spectacol al Naturii, nuferii albi, galbeni și galbeni-pitici acoperind porțiuni mari din lacuri. La margini de stufăriș vedem câmpuri întregi plutitoare de rizac, un pâlc cu frunze ascuțite pe care noi l-am poreclit „ananas”. O peliculă de frunze ocupă mari porțiuni din oglinda apelor, seamănă cu frunza de căpșună dar e ciulinele de baltă cu fructe lemnoase cu muchii ascuțite din care pe vremuri de foamete se extrăgea un fel de făină. Pe alocuri parfumata mentă sălbatică își trage seva din apele liniștite.

Pe aceste platforme de frunze plutitoare păsările Deltei și-au stabilit domiciliul, construind cuiburi mai proeminente sau mai puțin bătătoare la ochi. Cert este că toate își apărau cu ardoare ouăle din cuib, ascunzându-le sub ierburi ori rotindu-se amenințător în jurul lor. Din când în când câte o cioară grivă îndrăzneață ochea un cuib nesupravegheat și fura din ouă. Ți se rupea inima văzând zbaterea păsărilor „păgubite”, însă acolo, în mediul natural, se desfășoară permanent o adevărată luptă pentru supraviețuire.

A doua etapă a avut loc între orele 16.30 – 21.00, după o binemeritată masă de prânz savurată la Casa „Alexandru și Alexandra”, bogată în pește, o oră de odihnă și o bălăceală rapidă în piscină. Traseul după amiezii a cuprins rețeaua de lacuri din partea de nord-vest a localității Mila 23: Dunărea Veche – canalul Cațavaia – canalul Stipoc – Lacul Văcaru – Lacul Ligheanca – Mila 23.

În apropierea fostei ferme piscicole Stipoc am văzut o turmă de oi cu ciobanul aferent, o imagine bucolică neașteptată. Pe lacul din apropiere ne apropiem cu prudență de un grup de corăbii imperiale, un stol de pelicani, însoțiți de gărzi – pescărușii cu cap negru. Pe fundul apei limpezi zărim o mulțime de soiuri de alge și brădet; de altfel, din când în când motorul bărcii e dat pe revers pentru a desprinde vegetația acvatică ce se prinde de elice.

După o plimbare relaxantă ne oprim pe o latură a Lacului Ligheanca pentru a aștepta apusul de soare. Liniștea e tulburată de orăcăitul insistent al broaștelor care stau pe frunze de nufăr ori își ițesc doar ochii bulbucați din apă. Discul solar a coborât la linia orizontului schimbând o paletă întreagă de culori, a fost fantastic! Ne-am întors la pensiune energizați și am fugit imediat la cina târzie.

A treia zi – răsărit de soare și excursie la Letea

Întrucât beneficiam în cadrul pachetului și de o excursie la răsărit de soare, această deplasare s-a realizat în dimineața celei de-a treia zi. Din echipa de 10 persoane, doar 5 ne-am mainifestat dorința de a renunța la somn și a privi spectacolul Naturii la mijit de zori. Ora de întâlnire a fost 4.40, de data aceasta ne-am îmbrăcat cu pantaloni lungi și un hanorac subțire deoarece răcoarea era pișcătoare, mai ales combinată cu viteza ambarcațiunii. Alături de alte bărci care se îndreptau spre același „eveniment” am mers ușurel pe traseul: canacul Eracle – canalul Bracliva – Lacul Rădăcinos – Lacul Trei Iezere – Lacul Căzănel – canal Căzănel – Dunărea Veche.

Pentru a privi răsăritul am oprit la o margine pe Lacul Rădăcinos, acompaniați fiind de același concert al broaștelor. La orizont mijește o lumină roșiatică și în scurt timp corpul ceresc apare în toată splendoarea sa – noi privim extaziați, păsările brăzdează bucuroase văzduhul, broaștele își încetează spectacolul muzical.

Ei bine excursia la răsărit nu s-a încheiat odată cu ridicarea soarelui pe boltă ci a continuat circa o oră pentru ca noi să vedem cum Natura se trezește la viață. Ne-am apropiat de covorul de ciulini de baltă, am privit cuiburile cu ouă ale chirelor de baltă, care în pereche supravegheau cu atenție totul, am privit cum corcodelul se scufundă rapid la vederea oamenilor scoțând din când în când doar capul din apă (de fapt erau multe tipuri de corcodel: mare, cu gât negru, cu gât roșu), un șir de egrete albe stau aliniate pe o mică insulă plutitoare. În Lacul Trei Iezere am descoperit o familie de lebede, părinții și patru pui, care aflându-se în mijlocul lacului nu au avut unde să se ascundă (nici noi nu i-am „sâcâit” prea mult). O altă imagine inedită am surprins la intrare pe un canal, acolo unde un pescar verifica plasele iar trei pelicani pofticioși se învârteau în jurul bărcii poate le pică ceva de mâncare. Toată această experiență matinală a durat 2 ore.

Ne întoarcem la pensiune unde ceilalți din grup abia făceau ochi; întrucât mai erau vreo 40 de minute până la micul dejun am pornit într-o scurtă plimbare prin satul lipovenesc Mila 23. După masa de dimineață am reunit drumul și la ora 9.30 am pornit la drum spre Rezervația naturală „Pădurea Letea”.

Drumul pe ape a durat circa 2 ceasuri, traseul străbătut fiind cu aproximație următorul: Dunărea Veche – canalul Eracle – Lacul Miazăzi – Lacul Matița – canalul Suez – Lacul Merhei – canalul Sidor – Letea. Deja căldura amiezii e destul de toropitoare, coborâm la un ponton, străbatem gospodăria tradițională a familiei unde vom mânca la prânz și ieșim în ulița nisipoasă a satului Letea.

Ne așteaptă un adevărat safari de circa 26 km (dus-întors) cu niște camionașe Ford pe a căror platformă au fost instalate băncuțe tapițate sub un acoperiș protector. Traversăm satul Letea, ieșim într-un drum de pământ și nisip, veselia e maximă, țopăiturile pe banchetă la fel. Străbatem satul C. A. Rosetti, amorțit total, apoi ne îndreptăm spre Periprava, pe marginea rezervației naturale strict înconjurată cu gard de sârmă.

Vizitarea se efectuează într-un punct fix unde există un chioșc de bilete, un ranger fiind prezent acolo. Ghidul nostru a plătit taxa de 5 lei/persoană pentru tot grupul apoi am pornit pe o cărare lată tăiată prin pădure. La umbra arborilor țânțarii își fac de cap, ar fi bine să vă „tratați” în ainte cu niscavai lichide protectoare. Ne sunt prezentate lianele tropicale, vreo două la număr, traversăm pe o punte de lemn o zonă arboricolă destul de deteriorată (copaci rupți, trunchiuri putrezite). La capătul potecii, după circa 250 m, ieșim la lumină direct pe dunele de nisip de pe grindul Letea. Cocoașe succesive de nisip, cu înălțimi variabile (până la 10-12 m) se întind sub ochii noștri; statutul de rezervație nu ne permite să explorăm prea mult zona, oricum temperatura ridicată a nisipului e nimicitoare. Ascultăm spusele ghidului, facem câteva fotografii și ne întoarcem la camionetă.

Vom urma alt drum pe lângă pâlcuri de pădure (așa numitele hașmacuri) spre zona unde ar trebui să se afle caii sălbatici. Intrăm din nou în rezervație pe o poartă unde se află alt ranger și mergem până într-un punct terminus. În zare observăm un grup de cai sălbatici care stau la umbră sub un pâlc de arbori, sunt prea departe de a merge pe jos spre ei. În schimb parcurgem la pas vreo 250 m până la un stejar secular (400 ani) . În apropierea stejarului se află un loc de adăpare a cailor sălbatici, iar în punctul de îmbarcare/debarcare un bărbat vinde magneți și fotografii cu peisaje din Letea.

Ne-am întors în sat după două ore de safari, încălziți și flămânzi. Sincer nu am fost foarte încântat de cele văzute, dar pentru o experiență completă și o primă vizită a fost suficient de interesantă excursia terestră (și mai ales bine organizată). Masa de prânz a fost delicioasă, locul numindu-se „La Viorica”. Totul era aranjat dinainte (ghidul sunase cu o seară înainte, după ce i-am confirmat că vrem să mâncăm de prânz), prețul fiind 60 lei/adult (30 lei/copil – meniu cu carne de pui). Adulții au mâncat pește (ciorbă și prăjit) și gogoși, grupul a primit două sticle de apă îmbuteliată de 2 litri. După masă am ieșit 30 de minute să ne plimbăm puțin pe ulițele satului Letea.

Drumul de întoarcere a urmat canalul Sidor (unde se putea opri 30 de minute pentru o baie în apele limpezi ale Deltei), Lacul Merhei, canalul Suez (pe malul căruia se aflau numeroase adăposturi de pescari), Lacul Matița, Lacul Babina, canalul Rădăcinoasele (de aici mai sunt doar vreo 8 km până la Chilia Veche), canalul Stipoc, canalul Eracle. Am făcut un popas de 30 de minute la Schitul Sf. Atanasie (Stipoc) , un frumos lăcaș de cult pe stil vechi, până nu de mult singura mănăstire din Delta Dunării.

Ziua s-a încheiat la pensiune cu o baie în piscină, o plimbare prin satul Mila 23, o cină delicioasă și un spectacol superb al corului Rusalka din localitate.

A patra zi – transfer la Tulcea

Aceeași oră de plecare dimineața - 9.30, timpul a trecut foarte rapid, deja ne făceam planuri pentru următoarea călătorie în Deltă. Am traversat din nou canalele îmbrăcate în vegetație lacustră – Olguța, Șontea, Mila 36. Ne salută ca de plecare un stol de pelicani, o lebădă grațioasă, un pui de vultur codalb, găinușe de baltă și pui de lișițe. Pe canalul Mila 36 care vine de lângă Tulcea e aglomerație de ambarcațiuni „ca pe DN 1”, e aproape ora prânzului – moment în care excursioniștii de o zi ies la plimbare.

La ponton ne luăm la revedere de la ghid, predăm binoclurile și cumpărăm câteva suveniruri din magazin. Ne îndreptăm spre autoturisme cu promisiunea unei reîntoarceri în Delta Dunării.

Ghidul Dan V. și-a îndeplinit atribuțiunile cu drag, călăuzindu-ne pe cărările de apă și oferindu-ne informații și răspunsuri la orice întrebare. Fiind localnic din Mila 23, e bun cunoscător al geografiei deltaice, tipurilor de arbori și plante, al soiurilor de pești, păsări și amfibieni. De câte ori s-au aflat în calea bărcii a adunat pet-urile plutitoare și a salvat un pui de cioară care căzuse în apă. Ne-a exemplificat multe din informații: a cojit papură și am gustat miezul acestei plante lacustre, ne-a cules ciulini de baltă și a scos din apă rizac, ne-a cules mentă sălbatică, am oprit lângă rădăcini imense de nuferi, lângă cuiburi plutitoare și covoare de nuferi. Mulțumim nespus omului Dan V. care a avut răbdare cu noi, care a întors barca de mai multe ori fiindcă copiii nu văzuseră nu știu ce pasăre, că a suportat cu stoicism cântecelele fetelor, etc. Ne-a oferit o experiență completă în Delta Dunării care ne-a impresionat pe toți.

Concluzii

La revenirea în București am recomandat tuturor cunoscuților care nu au fost până acum o (mini) vacanță în Delta Dunării. E un tărâm de vis, unic, imperial. În cuvinte e foarte greu să redai peisajele, atmosfera și senzațiile trăite în mijlocul apelor. Doar o călătorie la fața locului îți aduce bucurie și sentimente nemaiîntâlnite până acum.

Alegeri inspirate!

P. S. Acesta este un articol special, cel cu numărul 500 dedicat României. Mă bucur că este destinat unui loc deosebit – Delta Dunării – care a reușit să mă impresioneze la maxim.

---

VIZUALIZĂRI: 3274 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI