Cucerire si dragoste

TIPĂREȘTE

Acesta este un articol despre …. cucerire si dragoste. Doua substantive de sex, pardon gen, feminin. Si e normal sa fie feminine. Caci fara o parte feminina nu se poate. Bine, veti spune, acum exist tot felul de minoritati, dar pentru mine, cucerirea si dragostea sunt feminine. Si de aceea imi plac si le traiesc la intensitate maxima.

Eu consider ca pot cuceri multe si ca pot iubi multe. Stati, ca nu mi-am luat genti in cap! Si chiar daca as fi luat, nu va divulgam. Imi iubesc familia si copiii, imi iubesc tara mea minunata, iubesc natura, iubesc progresul, iubesc, iubesc, iubesc… … Fiecare avem pasiuni si hobby-uri si iubiri. Si este asa frumos sa iubesti, sa traiesti!

Unde este aici rolul Emei? Rolul Emei este esential caci pentru cucerirea urmatoare, imi trebuia acordul ei. Si l-am primit. Ba chiar am primit consimtamantul ei sa il initiez si pe Emi in ale cuceririlor si dragostei. Un alt amic, membru al altei familii, a primit si el acelasi acord. Si uite-asa, o punem de o cucerire in grup. Multumesc Emei pentru ca ma lasa sa iubesc asa cum se cuvine intr-o familie moderna!

Traseu: Potamia – Vf. Ypsario (1204 m altitudine)

Punct pornire poteca turistica: satul Potamia (exista si varianta din Panagia) – exista indicatoare mari

Durata urcare ca. 2,5 - 3 ore, dar si mai mult pentru cei fara antrenament

Durata coborare 2 – 2,5 ore.

Marcaj punct rosu. Apare suficient de des, iar la (aproape) toate schimbarile de directie, exista sageti, de obieci rosii sau cu vopsea alba, care indica directia corecta de urmat. Marcajul punct rosu este dublat pe multe segmente de traseu de momai (suprapuneri de pietre sub forma de turnulet).

Grad de dificultate: mediu, fara obstacole, dar efortul la urcat este remarcabil, caci este continuu. La coborire necesar sa ai genunchi buni!

Apa pe traseu: doar 2 surse. Una jos la baza, la drumul forestier, un izvor captat cu debit bun, cu apa rece, care tasneste din trunchiul unui pin; alta la cabana din creasta la 1000 m alt, printr-un furtun care sta in soare, apa fiind calda.

Desteptarea nu este mereu opusul prostirii. Desteptarea se petrece si atunci cand suna ceasul. Sau, altfel spus:

-Treziiiiiiiiiireaaa!

Sunt orele 5. Se spune ca cine se scoala de dimineata, departe ajunge! Si a asa a fost. De fapt abia asteptam sa sune ceasul, dormeam iepureste. Cum sa dorm bustean cand m-am zvarcolit toata noaptea cu gandul la cucerirea pe care aveam de gand sa o fac.

La 5:15 eram in curtea hotelului Castle fara sandwich-urile promise in mod repetat de gazde, vezi povestea aici vezi impresii. Emi a renuntat pana la urma la tentativa de cucerire, cica nu se scoala el asa matinal ca sa munceasca o zi intreaga la o cucerire! Poate peste niste ani va gandi altfel, sau poate generatia lui a evoluat in alta directie si eu sunt demodat…. Mie imi place sa asudez pana fac o cucerire.

Intuneric. Porneste motorul masinii care ma (ne) conduce la marea intalnire de astazi. Din Skala Potamia conduc spre Potamia. Urmez indicatorul catre Ypsario Mountain (a se traduce urmatoarea cucerire). Drumul trece prin satul insular, mult diferit de statiunea de la malul marii. La un moment dat, inca un indicator vazut la lumina farurilor ne face sa viram la stanga pe un drum ce a devenit de latimea unei masini, care ne-a condus la iesirea din sat, dinspre munte. Citisem tot pe AFA despre acest drum pe care il poti urma cativa km cu masina prin padurea de pin, care facea ca perspectiva sa se intunece si mai mult desi se apropia rasaritul. Cand s-a terminat partea amenajato-asfaltata a drumului am cautat si am ales un loc de parcare. E drept ca functie de masina cu care circulati puteti avansa si mai mult; drumul ce continua este din pamant si accidentat, dar se poate circula cu masini 4X4 inca o bucata buna. Am vazut si urme de bai de ulei sparte, dar fiecare cu dexteritatea lui, cine forteaza nota si-o ia si nu mai cucereste nimic, ba se intoarce si cu coada intre picioare. Propriile picioare! M-am bucurat ca pe bucata de drum cat am inaintat cu masina am mai intalnit 3 tursiti: un tanar solitar si un cuplu mai in varsta. Asta a propos ca dragostea nu are varsta!...

Orele 5:30. Punem rucsacul in carca. Purtatorul rucsacului sau rucsacul insusi trebuie sa poarte musai accesoriile de cucerit corespunzatoare, caci fara protectie si energie suficienta, stiti ca uneori nu iese bine. Continut minim recomandat: apa ca. 1,5 l (eventual cu lamaiae), sapca, sandwich-uri. Alte sugestii: o ciocolata, o napolitana, un croissant. Referitor la incaltari, eu am purtat adidasi obisnuiti de 149 lei, dar cine apeleaza la bocanci sau ghete inalte care sa tina glezna porneste cu un avantaj remarcabil in aceasta cucerire.

Dupa primii pasi era sa cad prosteste in genunchi in fata iubitei alunecand pe conuri de pin! Prea devreme pentru asemenea reverente, stai pe picioare, Dane! Drepti, baiatule, ca falnicii pini inalti care ne inconjoara si prin care lumina zorilor cu greu isi face loc. Dar cum amanuntele nu sunt intamplatoare in dragoste, aceasta mica alunecare, mi-a amintit de dragostea fata de printesa, care m-a rugat sa ii dovedesc sentimentele mele sincere aducandu-i cele mai frumoase conuri de la munte. Un indiciu de care aveam sa tin cont mai tarziu, la momentul potrivit.

Vegetatia era surprinzatoare. O inundatie de ferigi mari, semn ca din cand in cand mai si ploua pe aici. Desi eram in padurea de pini, treceam printre mii de ferigi, care cresteau in luminisurile care apareau tot mai des o data cu cresterea altitudinii. Acest raport pini / ferigi aveam sa il studiez toata ziua. Cu cat eram mai sus, si muntele mai golas erau mai multe ferigi si mai putini pini.

Erau semne tot mai evidente ca se lumineaza de ziua. Urcam cu gandul ca vom iesi din padure totusi inainte de rasarit ca sa vedem minunea, primul sarut! Si am fost rasplatit cu…. Doamne, ce sarut! Ce zi plina de dragoste se anunta! Soarele se ridica din apele Marii Egee undeva in spatele Golden Beach, cam de pe dupa Marble Beach. Asa ascuns, timid. Dar a prins curaj o data cu primul sarut! Si a iesit din apele marii treptat, dezbracandu-se de haina ce o purta. Era divin! Ce culori! Ce nebunie! Ce sentiment! Ce furnicaturi pana in strafundul camerei de filmat!

Ne aflam intr-un loc unde padurea de pini care se rarise semnificativ, ne-a oferit acest moment de preludiu. Nu departe am gasit marcate pe o piatra o harta simbolica care te punea in fata unei alegeri, jumate stanga catre Ypsario sau inainte catre alta enigma greceasca putin mai scunda decat marea cucerire pe care o aveam in stanga.

Am decis sa o luam pe cracul stang, asa usor sa urcam pieptis, iar placerea sa invinga efortul cand vom ajunge in partea de sus a acestui picior provocator.

Chiar urcam tot mai sustinut. Domina de-acum ferigile. Ce bine ca e racoare! Sa nu credeti ca lipsea placerea umeda din acest moment de preludiu, adica transpiratia. De la gafait!

Am fotografiat cateva capre. Cu patru picioare. Unele au impins pietre la vale ca semn ca suntem pe teritoriul lor. Au inteles ca le iubesc, ba chiar au avut curajul sa se apropie, caci si eu am avut acelasi curaj. Dupa ce am nadusit de-a binelea asa mai sus de jumatatea pantei (genunchiului picioriului pe care patrundeam incet dar sigur), am gasit un loc de popas. Amenajat, adica bancuta. Nu era in stare foarte buna. Langa ea si un cos de gunoi. Da, la 700 metri altitudine, pe o poteca de munte. Cum tentatia de a continua cucerirea era mare si m-am pregatit psihic pentru o munca de 3 ore pana la punctul culminant, am hotarit sa nu zabovim. Unde panta devenea mai accentuata, poteca serpuia in S-uri, urcand, urcand, urcand intr-una. Incet dar sigur privelistea din fata noastra devenea de piatra. Stancile erau formate in mare parte dintr-o suprapunere de sisturi subtiri. Am recunoscut aceste pietre si pe acoperisurile satenilor din Potamia si in general de pe insula.

Se pare ca mai avem putin si ajungem acolo sus. Doamne, cat imi doresc! In zona golasa, expusa. Soarele, cel care ne-a oferit acel primul sarut al zilei cu marea, incerca sa ne inmoaie fortele. Eram uzi desi nu ploua. Ca asa e in dragoste!

Si iata-ne ajunsi colo sus in culme! Ura!!! In creasta, sus. Dar, cu cine credeti ca ne-am intalnit aici? Cu … Smiley! Nu, nu cu cel de la Vocea Romaniei. Altul desenat pe iarba cu pietre sub forma de fata zambitoare. Un fel de bravo ca ati ajuns pana aici. Si aici un alt cos de gunoi. Dar langa acea fata zambitoare, pe care am pupat-o ca cerea, erau doua sageti si niste cifre din piatra care reprezentau altitudinea (900+) si o fata nezambitoare, caci de fapt nu am ajuns la punctul culminant, si mai avem pana la marea cucerire. Uite asa am descoperit diferenta dintre culme si punctul culminant, adica intre 900 metri altitudine deocamdata si speram 1204 in curand!

Perspectiva care s-a deschis, aici in culme, a fost de neegalat. Munte si mare de jur imprejur. Vedeam acum si partea cealalta a insulei si culmile muntoase principala si secundare. Foto, foto, si filmare.

Eram atat de infierbantat, atat de nerabdator, ca am urmat de indata poteca in sensul indicat in iarba. Dar, din nou surpriza!

A aparut o cale prafuita de acces auto sub nasul si privirea noastra. Asta nu inseamna decat ca se putea ajunge aici si cu jeep-ul, fara sa urci la pas panta muntelui. Detalii tehnice in articolul de aici scris de curand de colega @Aurici care a urcat si ea pe jos si scrie:

.

Am urmat o scurta perioada drumul forestier, pana la o cabana din lemn, incuiata. In jurul acesteia mai multe banci, un loc de gratar, un foisor si o sursa de apa captata printr-un furtun. Suntem la 1000 metri altitudine. Am luat aici, pe o stanca mica, pauza de sandwich. Imagini spectaculoase ni se aratau catre toate directiile. Pe pintenii vestici ai muntelui se contura drumul forestier pe care il intalnisem, noi urcand dinspre est. Culmea muntoasa se vedea de la sud la nord, unde era marcata de o padure de antene, care se vad si din feribotul care traverseaza de pe continent catre insula Thassos.

Atentie! De aici urmati poteca, si nu drumul forestier! Caci ele se despart, si chiar e pacat de ce va urma…... Ce va urma? Tot urcus! Din ce in ce mai des intalnim indicatoare care pe langa marcajul punct rosu, semnaleaza cota pe care am atins-o. 1030,1054,1080,1092. Ne apropiem. Urcam din nou sustinut, pana la primul varf stancos. Un turist cobora deja. Era unul din cei trei intalniti pe traseu, cu care am mers oarecum in tandem pana pe la cota 800 m, dupa care s-a distantat. Acum se intorcea, noi inca asudam la urcus. Era un ungur, de peste 60 de ani, cu conditie fizica net superioara alei noastre. Dar nu am venit la concurs si nici nu mi-am propus vreo cucerire simultana cu vreun ungur sau alt turist.

Poteca ne-a condus printr-o zona stancoasa pana pe marginea prapastiei. Ce hau era sub noi! Eram ametiti de atat dragoste, desi nu pot spune ca eram cu capul in nori. Sau poate chiar eram si nu imi dadeam seama, cea mai buna dovada ca eram indragostit.

Desi poteca aparent se terminase, doar cu parasuta puteai continua de acolo, nu ajunsesem inca in varf! Pierdusem poteca cu vreo 10 metri in urma, caci de acum aceasta urmareste creasta, dar pe fata ei vestica, caci cea estica este impracticabila. Mai citim niste borne de altitudine, mai urcam, si… pentru prima data pe ziua de azi urma o …... coborire. Nu mare, doar de 30 de metri care ne ducea din nou in …. drumul forestier de mai devreme care a ocolit partea stancoasa si spectaculoasa pe care am facut-o la pas.

La 100 metri in fata noastra, in urcus usor aveam tinta noastra de cucerit, Varful Ypsario, 1204 metri altitudine, punctul cel mai inalt de pe insula Thassos.

Asaltul final a fost usor. Aici am intalnit si o platforma betonata, unde presupun ca s-a incercat montarea de antene, dar s-a renuntat. Suntem pe creasta crestei, pe culmea culmii, pe o stanca superba si admiram jos la malul marii Skala Potamia si Golden Beach si cariera de marmura dinspre Marble Beach. Extaaaaz! Ce senzatie! Ce implinire! Ce cucerire! De cand am vazut creasta asta de munte, m-am indragostit de ea, dar nu i-am spus-o pana acum. Acum a primit dragostea mea si la randul ei m-a lasat sa o cuceresc pas cu pas pana la atingerea punctului culminant. joi 13 iulie 2017, orele 8:45.

Implinirea dragostei mele, a acestei cuceriri, va ramane pe veci consemnata pe Varful Ypsario unde este fixata de borna care marcheaza cei 1204 m altitudine exista o cutie metalica inchisa in care dupa ce o patrunzi gasesti …. lista cuceritorilor. Nu aveam asteptarea sa fiu primul! Intr-un caiet registru cu pix, aici poti consemna ””amfostacolo””. Am notat cateva randuri si am mentionat si am semnat ca user AFA.

Batea soarele, dar musai sa pozam si sa filmam. Imagini de poveste: marea la orizont, sus pe cer soarele arzator, stanca sub picioarele noastre, haul ce se casca la 5 metri de noi, pini izolati, ferigi izolate, gol alpin. MUNTE, dragostea mea! Iti multumesc ca ne-am iubit asa frumos si de data asta!

De obieci trecerea de la momentul culminant la starea normala, naturala dureaza mai putin decat invers. Am coborit de pe Ypsario pe acelasi drum pe care am urcat. Soarele dogorea tot mai tare. Ne bucuram de orice umbra intalnita. Facem un popas. Contribuim la marcarea drumului cu o momaie mare din pietre. Momaia noastra, construita inginereste! Pentru cei ce vor trece pe acolo. La cabana am facut un nou popas de sandwich. Am terminat si rezerva de apa. Am incarcat cu apa de la furtun. Pornim mai departe. Il mai salutam o data pe Smiley, lasam la cosul de gunoi cateva ambalaje. Urmeaza coborisul pronuntat. Soparle, flori rosii de scaieti…... Bancuta, cos de gunoi, bancuta, cos de gunoi, vreo 3 – 4 bucati tot drumul. Si coborirea este solicitanta. Eu am prins viteza. Prea mare. Ferigile, pinii, tot mai multi pini. Simtim mireasma lor, pe care la urcus nu am simtit-o. Drumul forestier, padurea, umbra, pauza. Strang conuri de pin pentru printesa. Drumul forestier. Izvorul din copac. La urcus nici nu il vazusem pe intuneric. Pauza de apa rece. Reumplem sticlele de plastic. Inca putin si ajungem la masina. Pornim. Intalnim stupi multi si cum cautam si miere de pin sau de alte feluri, iata ne iese in cale o casa cu un magazin cu vanzare fara vanzator, cu o cutie in care poti lasa banii pentru produsele achizitionate. Noi nu am gasit nimic la vanzare, dar din alte relatari, de obicei exista. Am intrat in satul Potamia. Cumparam miere de pin de la magazinul satesc. Se vindea oarecum neoficial, dovada, lipsa de eticheta de pe produs si pretul neclar. Ca multe produse si servicii in Grecia. Masina ne conduce pana in portul din Skala Potamia, unde ne asteptau la plaja ceilalti dragi noua. Orele 12. Gata cu plaja! Gata cu muntele! Frumoasa e dragostea. Si cand dupa dragoste vine din nou dragoste…... Ii pup foarte dulce si mult pe Denisa, Emi si Ema, care m-au lasat sa ma extaziez jumatate de zi pe munte. Ii iubesc, ii iubesc, ii iubesc, si ei stiu asta! Acum e randul lor!

Ma bucur daca ati citit, daca v-a placut si va invit sa urcati pe Ypsario, in Thassos, si mai ales sa iubiti. Eu va iubesc si va multumesc! Numai de bine! Excursii minunate tuturor!

PS: Desi Ypsario nu are o cota impresionanta, faptul ca urci de la cota 200 la cota 1200, urcusul pe Ypsario eu l-am asemuit urcusului de la Durau la Varful Toaca din Ceahlau, care nu este periculos, nu are obstacole dificile, dar este sustinut si are o diferenta de nivel de luat in seama.

@webmaster: rog inserare: https://www.youtube.com/watch?v=EL0PsHWwkS4

---

VIZUALIZĂRI: 2324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI