Vacanţa în Thassos, relaxare binevenită la malul Egeei, sau mirajul altei insule greceşti

TIPĂREȘTE

Am scris acest review cu gândul la colegii mei de la masa nr. 3 pe care i-am cunoscut la Predeal, la intanirea AFA: @Marian Preda, @johnnyredlabel şi @traian. leuca care vor pleca, nu peste multă vreme, în Thassos, pentru prima, a doua sau a nu ştiu câta oară în insulă. Ei m-au făcut să-mi amintesc că AmFostAcolo şi eu acum câţiva ani.

În Thassos am ajuns în vacanţa de septembrie a anului 2011, după ce toate cunoştinţele şi prietenii mei veniseră din insulă extaziaţi de aceasta, fie că mai fuseseră în Grecia sau nu. Ba chiar erau unii dintre ei care mergeau de câteva ori pe an, în acelaşi loc, la acelaşi hotel. Stând aşa şi cumpănind care ar fi cel mai potrivit loc pentru mine şi soţul meu, ca şi pentru familia de prieteni ce ne însoţea, după o informare asiduă am ales Skala Panagia, mai precis Chrissi Ammoudia la poalele muntelui Ypsarion, cel mai înalt din insulă (1.127 m). De fapt Chrissi Ammoudia semnifică în limba greacă ceea ce numim Golden Beach, cunoscută ca fiind cea mai frumoasă plajă din Thassos, pe bună dreptate.

După o călătorie scurtă, dar agreabilă, cu feribotul din Keramoti de circa 40 minute (12 km), am sosit în Limenas sau Thassos, capitala insulei, un oraş destul de fermecător şi animat cu sprijinul turiştilor ce-l făceau mai cosmopolit şi mai pestriţ. A urmat, apoi, cel puţin o vizită pe zi în oraş, datorită pasiunii soţilor pentru Στοίχημα (Stihima grecească), poate am mai scris asta pe undeva, dar fiecare vacanţă este marcată de această plăcere nevinovată. Ne-am îndreptat apoi pe coasta de est spre locul nostru de cazare, complexul Emerald din Skala Panagia, căţărat la ceva înălţime faţă de cota mării, pe dealul Ypsarion. Skala Panagia, situată lângă Skala Potamia, era localitatea ce mărgineşte la nord, cea mai lungă (aproximativ 5 km) şi mai faimoasă plajă din Thassos: Golden Beach de care m-am îndrăgostit, imediat, la prima privire, căci, altfel, n-aveam cum! Skala Panagia şi Skala Potamia nu erau prea mari, nu ofereau multe de făcut seara, de fapt serile petrecute aici au fost foarte liniştite. Unul dintre motivele pentru care am intitulat astfel articolul de faţă a fost chiar acesta, al doilea fiind faptul că a fost singură vacanţă petrecută fără să luăm vreo excursie opţională, nepreagăsind de unde, agenţia de la baza dealului era doar de închirieri auto şi moto. A rezultat o vacanţă, grosso-modo, de relaxare, însă noi am avut grijă să o luăm la picior şi nu numai, în dorinţa să cunoaştem cât mai bine insula. Ce am reuşit să facem în afară de băi de soare şi bălăceală pe plajele încântătoare ale insulei, despre care, sper, să pot scrie un pic, separat, vă voi povesti câte ceva...

Tocmai de aceea, în cele zece zile petrecute în Thassos, am planificat două excursii cu maşina în două zile diferite: una plecând din Skala Panagia spre sud, până în Limenaria şi înapoi, deci pe coasta de est, iar cealaltă, luând-o spre Limenas, apoi pe coasta de vest, mergând spre sud, până am ajuns, la fel, în Limenaria şi retur. Limenaria, aflată diametral opus faţă de Limenas, a constituit un fel de punct terminus al fiecăreia dintre plimbările pe conturul insulei de aproximativ 100 km, aproape circulară, cu coastă înalta şi spectaculoasă pe partea estică şi pe care, pe partea vestică, nu o mai întâlnim. Interiorul insulei este deluros, dar din nefericire, unele dintre pădurile sale bogate de pini, platani, şi mai sus, de stejari şi brazi, care au determinat supranumele de „insula de smarald” au fost distruse în anii'90 de marile incendii de pădure.

În Thassos poţi să întâlneşti multe elemente dorite de consumatorul modern de turism: relief cu munte şi mare la un loc, vestigii antice, locuri cu încărcătură spirituală, staţiuni liniştite sau animate, plaje pitoreşti sau oraşe-mici centre de afaceri. Dealtfel, în Thassos am întâlnit cei mai mulţi compatrioţi care explorau insula, fie cu maşina personală, fie cu transportul public, faţă de oricare alt loc din Grecia, fiindcă ea împleteşte toate calităţile pentru a fi pe gustul tuturor: aproape de ţară, pitorească, oferta bogată de cazare, taverne şi de petrecere a vacanţei, şi, nu în utimul rând, accesibilă, ca să nu spun chiar ieftină, faţă de alte insule greceşti.

În prima excursie am pornit-o spre sud, propunându-ne să vedem Aliki cu ruinele sale antice, Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail de lângă Aliki şi oraşul Limenaria, cel de-al doilea oraş ca importanţă, un mic centru de afaceri din insulă. Vestigiile antice bizantine, aflate într-un mic sit lângă plaja din Aliki nu sunt foarte impresionante, dar la scară mică, pot satisface setea de „pietroaie” a iubitorilor de istorie străveche amintind că prezenţa oamenilor în insulă a fost încă din secolul al VII-lea I. C. Se pot observa aici, un sarcofag din vremuri de demult, câteva sanctuare dedicate lui Apollo, urme ale unor bazilici creştine, câteva coloane de marmură ale carierei antice din apropiere.

Ne-am reluat din nou drumul spre punctul de interes major al plimbării noastre: Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail, aflată chiar pe ţărmul înalt, la care am ajuns destul de repede, după Aliki. Un loc de o importanţă religioasă deosebită din Thassos este acest lăcaş de cult, aşezat pe o stâncă, exact vis-à-vis de Muntele Athos, căruia îi şi aparţine. În anul 1974 aceasta devine mănăstire de călugăriţe. Aici se găseşte o icoană făcătoare de minuni, aceea în care Arhanghelul Mihail stă cu picioarele pe Thassos. Legenda spune că, de fapt, Arhanghelul Mihail este protectorul insulei. Lăcaşul de cult este pe atât de impresionant, pe atât de demn de respect şi pioşenie, în faţa lui te simţi mic şi neînsemnat, dar, în acelaşi timp, ocrotit de Dumnezeu. Edificiul, de o rară frumuseţe, era închis în perioada aceea pentru mici lucrări de restaurare, rugăciunile şi aprinderea lumânărilor se puteau face alături, în altă bisericuţă amenajată special. Măicuţele ne-au răsfăţat atunci cu rahat (lokum) proaspăt preparat de ele, ciorchinii imenşi de struguri fiind din partea casei. Panorama asupra mării oferită de la înălţimea ţărmului pe care a fost construită mănăstirea, este uluitoare. Ne-am încărcat bateriile şi sufletul cu energia pozitivă emanată de starea aceea de apropiere de Dumnezeu şi am pornit din nou la drum.

Următoarea destinaţie a fost Limenaria, „oraşul cel mic” în limba greacă, oraşul mare fiind considerat Thassos, şi este orientat în mod pitoresc şi el, cu faţa spre Muntele Athos. Orăşelul este foarte drăguţ, tipic grecesc, cu străduţe înguste, cu magazine şi tarabe de suveniruri, cu multe taverne şi restaurante, multe dintre ele, având terase foarte aproape de malul mării. Un loc foarte plăcut pentru promenadă în Limenaria, este zona portului. În apropiere, pe o colină în partea de est a oraşului, există o clădire care atrage obiectivele aparatelor de fotografiat. Clădirea este "Palataki", cum îi spun grecii, fostul sediu de birouri al firmei germane de minerit "Spiedel", cea care a exploatat pentru prima dată minereurile feroase din zonă, în perioada 1905 - 1912. Mai jos de această clădire se află o mină veche ce poate fi vizitată. Mineritul în zonă a fost reluat în perioada 1925 - 1930 de compania "Vielle Montagne".

Am petrecut şi noi câteva ore bune în Limenaria plimbându-ne pe străduţele sale, pe faleza sa, după care, lihniţi de foame ne-am aşezat la una dintre tavernele cu faţa la mare să gustăm din bunătăţile locale şi să simţim spiritul grecesc, de care atât ne-am ataşat în ultimii ani. Apoi ne-am grăbit să ne întoarcem spre draga noastră Golden Beach, nerăbdători să prindem o baie bună într-o după-amiază plăcută!

Cea de-a doua excursie făcută pe coasta celeilalte jumătăţi de insulă a început din Skala Panagia către Limenas (un drum bătut aproape zilnic la ΟΠΑΠ -agenţia naţională greacă de loto- mai ales pentru a şti dacă biletele jucate în ziua precedentă sunt, sau nu, câştigătoare), după care se ţine puţin pe nord, şi apoi se lasă pe vest până-n Limenaria, şi de data acesta punct terminus al excursie după ce treceam prin Skala Rachoniou, Skala Prinos, Skala Sotiras, Skala Kallirachis şi Skala Marion.

Oraşul Thassos este un bun exemplu de îmbinare a modernităţii, vestigiilor antice şi a tradiţiilor bine păstrate. Am descoperit aici o staţiune cochetă, cu mulţi palmieri, leandri şi foarte multe pisici. Falezele pline cu taverne greceşti, străduţe înguste cu magazine de suveniruri, arhitectură frumoasă în stil mediteranean şi multă istorie – toate acestea creează o adevărată încântare pentru orice călător. Pe lângă vechiul port ne-am strecurat către “zona istorică” în al cărei întins areal –agora- supravieţuiesc construcţiile romane. Se pot identifica cu o bună imaginaţie temeliile templelor şi ale clădirilor de interes public de odinioară şi se poate vedea şi acum galeria de coloane decorate cu statui şi altare închinate zeităţilor. Ruinele templului ridicat în cinstea Athenei se găsesc în vârful dealului unde se află acropolisul. Ne pot capta atenţia şi Poarta lui Parmenon (pietrarul ce a realizat-o) în capătul acropolisului dar şi templele închinate lui Hercule, Dionysos şi Poseidon ceva mai jos. Însă, cea mai preţioasă piesă antică este amfiteatrul ce datează din secolul al V-lea I. C., nu atât pentru construcţia în sine, ci pentru că asigură o privelişte incredibilă asupra Mării Egee şi a capitalei.

De asemenea, oraşul Thassos reprezintă un mare interes din punct de vedere arheologic, atât pentru ruinele care nu au fost acoperite de pământ, cât şi pentru descoperirile care sunt expuse în muzeul de aici. Muzeul de Arheologie din Thassos este unul dintre cele mai bogate din Grecia de Nord. Aici, după cum am citit, se poate admira o colecţie unică de antichităţi datând din secolul al VII-lea I. C. până în secolul al VII-lea D. C., însă, spre ruşinea noastră, nu l-am vizitat.

Am plecat să explorăm şi coasta vestică cu staţiunile sale, ba chiar am încercat şi plaja din Skala Prinos unde am avut parte de o întâmplare uşor hazlie. Lângă noi a apărut o pereche de tineri care, neauzindu-ne vorbind între noi, ne-au abordat în engleză întrebându-ne dacă şezlongurile pe care le ocupaserăm şi noi erau contra cost şi care ar fi fost acela. Noi, luaţi pe nepregătite, am vorbit între noi în română şi voiam să dăm răspunsul potrivit, dar, ei la fel de români ca şi noi, au zâmbit, după care am întreţinut o lungă şi plăcută conversaţie. Am aflat că erau din Piteşti şi veniseră cu autocarul în prima lor vacanţă în Grecia, în luna de miere. Când au aflat, după ce ne întrebaseră, unde stăteam în insulă, erau de-a dreptul extaziaţi la aflarea răspunsului, mărturisindu-ne că vor veni şi ei să vadă Golden Beach ca obiectiv turistic într-o excursie gen turul insulei, unde erau lăsaţi la plajă două-trei ore. Atunci am realizat ce bine era de noi, care ne trezeam, ne luam micul dejun cu ochii pe Golden Beach, ba şi în timpul zilei o contemplam cu fiecare ocazie când veneam la hotel!

Ne-am mai oprit în port în Skala Kallirachis unde ne-am plimbat într-o pauză scurtă şi în drum spre Limenaria ne-am hotărât să luăm prânzul în Skala Marion, o localitate mică, dar pitorească, la o tavernă, fără doar şi poate, cu faţa la mare. Urma apoi drumul către Chrisi Ammoudia de care ni se făcuse dor. Ceea ce mi-a plăcut în plimbările pe drumurile de coastă a fost existenţa din loc în loc a locurilor special amenajate, gen foişor, în care te puteai odihni, mânca sau, pur şi simplu, admira priveliştea. Unde mai pui, că erau dotate şi cu apă potabilă!

Într-o altă zi, ne-am gândit să facem o scurtă deplasare către localitatea vecină Panagia, de care ne despărţeau doar 2-3 km. Este o aşezare pitorească, cu aer de sat grecesc tradiţional, foarte bine conservat unde se poate vizita vechea fabrică de ulei de măsline, datând din anul 1915.

Chiar în inima satului se găsesc vechile instrumente, care sunt puse în mişcare cu ajutorul unei mori de apă, pentru turiştii curioşi să afle tehnica de prelucrare a uleiului de măsline. Tot aici se află şi cel mai bătrân măslin din Thassos. De asemenea, tot la Panagia, gospodinele, care mai păstrează tradiţia dulceţurilor de nuci verzi ori de smochine, te invită la o degustare a acestor bunătăţi. Apropo de dulceaţă, am avut chiar la noi în hotel o compatrioată care, folosindu-se de smochinele ce zăceau în exces pe jos căzute din smochinii de pe stradă, a cumpărat zahăr şi borcane şi s-a apucat de gătit dulceaţă în chicineta studioului, fiind foarte mândră de isprava ei. Deh, fiecare cu pasiunea lui!

Mierea de pin, şi aceasta specifică insulei, este pusă la mare preţ, fiind foarte rară, iar producţia foarte greu de obţinut. În trecut, Thassos era numită şi “Insula Albinelor”, datorită producţiei seminificative de miere obţinute aici.

O plimbare pe jos în acest sat tradiţional te duce cu gândul spre o atmosfera de basm: căsuţe apropiate, majoritatea albe, cu flori de un colorit de poveste şi un miros excepţional. În Panagia se găsesc numeroase izvoare, care trec prin sat şi au o legendă romantică. Se spune că domnişoarele care beau din aceste izvoare se vor mărita în Thassos, iar cuplurile care beau din această apă în acelaşi timp, privindu-se în ochi, vor rămâne împreună pentru tot restul vieţii.

Lângă acest loc absolut romantic, se află Biserica Panagia, cea mai veche biserica din Thassos. Faptul că a rezistat atâtor cuceriri este datorat poziţiei sale, în acest sătuc, la câţiva kilometri de ţărmul marii, ascunsă în vegetaţie. În fiecare an, pe 15 august, are loc o procesiune cu totul deosebită aici, pentru că Panagia este numele elen al Maicii Domnului, considerată de greci cea mai importantă Sărbătoare, după Paşte.

De mare interes în insula Thassos sunt muzeele folclorice şi Muzeul Polygnotos Vagis din Skala Potamia şi Potamia la care am prins, într-o seară, un festival folcloric balcanic cu participarea mai multor ansambluri de gen din Bulgaria, Serbia, Turcia, Macedonia FYROM, şi, fireşte, Grecia ce ne-au oferit un spectacol gratuit de dansuri tradiţionale.

Bineînţeles că nu pot să nu amintesc de cariera de marmură situată în drumul nostru de la Limenas către Skala Panagia, carieră pe care am ţinut s-o vedem cât mai de-aproape, mai cu seamă că era prima dată când luam contact cu un loc de exploatare la suprafaţă, în mină mai fuseserăm. Insula Thassos este renumită pentru producţia de marmură, iar acesta se extrage din cele mai vechi timpuri. Marmura produsă în Thassos a fost şi este apreciată încă din antichitate pentru rezistenţă şi culoarea albă, a zăpezii pure. Este singură marmură albă din lume, descoperită până la ora actuală. Se zvoneşte că prima exploatare de marmură a avut loc în jurul anilor 18.000 I. C., fiind cea mai veche extracţie minieră din Europa. Marmura din Thassos a fost importată în Egipt, arabii punând-o la mare preţ. Astăzi aici au rămas doar ruinele unei vechi industrii tradiţionale care aproviziona în trecut ţările arabe. Extracţiile intensive de marmură au început odată cu venirea coloniştilor, iar primele exporturi s-au înregistrat în secolul al 6-lea I. C. de la carierele vechi din Alyki către insula Samothraki şi alte insule din apropiere, până la coasta Asiei Mici, la Atena şi în sudul Greciei. Cu timpul, în jurul secolului 3 D. C., marmură albă a ajuns în Roma antică şi apoi la Imperiul Bizantin. În jurul Limenas există cariere din care se extrage şi astăzi marmură albă, care, trimisă la fabrici cu utilaje grele, este procesată şi tratată pentru utilizarea în construcţii şi amenajări interioare.

Ceea ce m-a impresionat foarte tare a fost dimensiunea uriaşă a unei asemenea exploatări, pe care am realizat-o cel mai mult în clipa in care am văzut utilajele (buldozere, excavatoare) în hăul alb ce se căsca în jos ce mi-au părut ca nişte jucării dispuse pe etaje şi abandonate de oareşce copii plictisiţi, asta deoarece nu era o zi lucrătoare, nefiind ţipenie de om pe-acolo. Blocurile de marmură desprinse sau, încă, nu, din muntele dur urmau să fie manipulate cu acele utilaje conduse de oameni curajoşi. Peste tot trona un praf alb ce provenea de jos din carieră.

Un alt element caracteristic pe care l-am găsit în insulă, nemaiintâlnindu-l în altă parte, a fost materialul din care erau construite acoperişurile caselor tradiţionale din Thassos (Panagia fiind cel mai elocvent exemplu), este vorba de piatra dispusă în felii (solzi) ca şi ţigla sau şiţa de pe la noi, culoarea gri închis a acesteia dând o notă specifică tuturor caselor ce poartă un asemenea acoperământ.

Închei, mărturisindu-vă că vacanţa din Thassos, minunată, dealfel, a implicat şi regrete, întrucât n-a fost atât de lungă (sau noi nu am fost atât de harnici), încât să cuprindă mai multe locuri şi activităţi. De pildă, nu am văzut piscina naturală Giola, nu am ajuns în satul Kastro, la fortăreaţa din Limenas, nu ne-am deplasat deloc în interiorul insulei, deşi aş fi vrut, la Teologos, prima capitală a insulei, etc. Însă acestea nu pot fi, decât, motive suficient de puternice să revenim într-o bună zi în această insulă atât de iubită de români!

---

VIZUALIZĂRI: 3443 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI