Nikopolis - Oraşul Victoriei sau a treia incursiune făcută din Parga în istoria vechii Elade

TIPĂREȘTE

La fel de bine aş fi putut să intitulez review-ul de faţă ca “Nikopolis-marea deazamagire” sau „să nu te duci la pomul lăudat cu sacul”, asta pentru că aşteptările noastre au fost altele faţă de ceea ce am găsit la faţa locului.

Spre Nikopolis am pornit cu un avânt fantastic după ce mă documentasem ceva timp şi aflasem că sit-ul arheologic în cauză ar fi de dimensiuni considerabile şi că este deschis aproape toată ziua, că orice obiectiv turistic care se respectă, mai puţin lunea.

De la Kassope am străbătut încă 30 km spre sud cu ideea că ceea ce văzuserăm acolo ar fi trebuit să reprezinte istoria „la scară mică”, faţă de ceea ce urma să vedem!

N-a fost chiar aşa deoarece, odată ajunşi, ne-am lovit de faptul că sit-ul era în restaurare, fiind închise publicului aproape toate „componentele” de obiectiv, iar accesul prin sit, mult restricţionat! Nu fusese „pusă” pe internet această preţioasă informaţie aşa că am fost destul de bosumflată la faţa locului sperând ca, măcar, să putem pătrunde şi să putem vedea, fără să deranjăm munca lucrătorilor, dar a trebuit să ne mulţumim cu ceva poze făcute peste garduri şi un acces „negociat” la Odeon (teatrul roman) ! Evident că nici nu am plătit nimic pentru că nu aveam unde, toate gheretele pe lângă care se intră, din diferite puncte, în sit nefiind funcţionale. Nikopolis este un sit atipic, accesul în interiorul său putându-se face din mai multe puncte, fiind „tăiat” pe mijlocul său de şoseaua principală pe care maşinile circulau vâjâind pe lângă noi, fără să existe trotuar, aşa încât, de cele mai multe ori, la vederea vreuneia, săream de pe carosabil pentru a evita ceva neplăceri. Aria mare de cam 100 ha pe care se întinde sit-ul îl face a fi unul dintre cele mai de seamă obiective din această categorie.

De asemenea, în anul 2009 s-a înfiinţat Muzeul de Arheologie ce a adunat laolaltă multe dintre obiectele găsite în decursul anilor de descoperiri. Cum se află spre Preveza, la marginea ei, nu l-am vizitat, dat fiind gustul amar lăsat de situaţia creată!

Însă m-am luat cu vorba şi m-am depărtat de la subiectul Nikopolis! Cuvântul Nikopolis în limba greacă înseamnă “oraşul victoriei”şi se referă la cetatea fondată de Împăratul Octavian în anul 28 I. C. pe locul în care acesta îşi stabilise tabăra pentru armata romană condusă de către el pregătită să lupte. Este vorba de bătălia navală de lângă Actium, din 31 I. C., în care acesta a înfrânt forţele aliate ale lui Antoniu şi ale Cleopatrei. A fost victoria care urmă să-l transforme pe Octavian în primul împărat al Romei sub numele de Augustus şi care avea să ducă la întemeierea oraşului victoriei acestuia. E drept că tot această victorie avea să ducă şi la sinuciderile celor doi soţi, la cucerirea Egiptului de către romani şi preluarea conducerii totale de către Octavian Augustus la Roma. Actium se află la câţiva kilometri sud-est de Nikopolis ce se desfăşoară pe o fâşie îngustă de pământ între Marea Ionică şi Laguna Mazoma din Golful Ambracian, astfel încât deţinea controlul a tot ce ar fi trecut pe uscat de la nord la sud, că să nu mai vorbim de cel de pe mare. Dealtfel există şi teoria conform căreia acesta a fost proiectat în primul rând pentru a asigura controlul militar asupra Greciei de vest, şi a întreagii lumi antice greceşti, şi nu neapărat în cinstea biruinţei repurtate în bătălie. De asemenea, a fost avută în vedere şi ideea beneficiilor economice şi situaţia socială din regiune, a localnicilor care au suferit în această perioadă. Pentru a crea noul oraş, locuitorii a jumătate din oraşele devastate şi abandonate din zona înconjurătoare au fost mutaţi aici, împreună cu proprietăţile lor.

Din punctul de vedere al întinderii sale dar şi al structurii sale complexe, Nikopolis a fost unul dintre cele mai importante polisuri antice, iar astăzi ar trebui să fie unul dintre cele mai reprezentative sit-uri arheologice, mai cu seamă după restaurare. El a rezistat timp de aproximativ o mie de ani, înainte de a fi abandonat în anul 1040, trecând, firesc, printr-o perioada creştină timpurie, printr-una bizantină şi, implicit, printr-un Ev Mediu, fiind învins, în cele din urmă, pare-se şi de lipsa unei surse îndestulătoare de apă şi de surpările dese de pământ.

Fiecare epocă de construcţie a oraşului, care asemenea marilor cetăţi înfloritoare avea bătută propria monedă, şi-a lăsat amprenta făcând să i se adauge noi şi impozante edificii. Desigur că oraşul roman ridicat a fost împodobit de Augustus cu clădiri, finanţate din prada luptei navale câştigate. De asemenea, din donaţiile făcute de Irod I, regele Iudeei, Nikopolis-ul roman este înconjurat de ziduri de fortificaţie cu un perimetru de peste 5 km. Există un mare complex de clădiri publice în afara zidului de nord-est a oraşului. Partea de vest a oraşului a fost delimitată de arcade ce sprijineau marele apeduct construit între 31 I. C. şi 25 D. C., cum ar fi cele mai multe dintre clădirile publice (Odeon, Băile, Bazilica Romană, Nymphaea, Fântânile, etc.). Nikopolis a fost construit conform specificaţiilor unei colonii „auguste”. Clădirile, în majoritatea lor, au fost ridicate în mod regulat pe blocuri de piatră care în aspectul general, urban al oraşului roman, erau împărţite în dreptunghiuri ocupate cu una sau mai multe dintre acestea, în funcţie de dimensiunea lor.

Nikopolis a fost un centru de cultură greacă şi un fel de punct comun între lumile de vest şi de est. Pentru primele trei secole ale Imperiului Roman, Nikopolis a fost capitala Epirului, păstrându-şi supremaţia până la sfârşitul domniei împăratului Gallienus (253-268 D. C.). Criza din Imperiul Roman după cel de-al treilea secol a avut consecinţe grave pentru Nikopolis, care a pierdut caracterul său internaţional, cosmopolit şi a fost transformat treptat într-un centru de provincie.

Odată cu reorganizarea impusă de împăratul roman Diocleţian (284-305 D. C.), Nikopolis a devenit capitala administrativă şi religioasă a provinciei romane Epirus Vetus.

A urmat perioada în care a fost edificat şi oraşul bizantin, respectiv, secolele IV, V şi VI D. C. Probabil până la sfârşitul secolului al V-lea D. C., Nikopolis a fost înconjurat cu ziduri de fortificaţie noi, cu turnuri şi porţi la capete. În perioada creştină timpurie (sec. IV-VI D. C.), a devenit noul centru artistic, cu intensă activitate intelectuală ce a exercitat o influenţă culturală puternică în întreagă lume greacă. Cele mai importante monumente ale oraşului creştin sunt cele ale bisericilor creştine timpurii şi anexele acestora. Patru din aceste bazilici sunt conservate în arealul bizantin: Basilica A sau Bazilica Doumetios, Basilica B sau

Basilica de Alkison, Basilica C şi Basilica D. Basilica D a fost identificată în afară oraşului bizantin în partea de sud-est a secţiunii oraşului roman, iar o a cincea bazilica, Bazilica E a fost excavată către portul cetăţii Nikopolis.

Nikopolis pare să fi fost distrus şi „cu ajutorul” invaziei bulgarilor în zonă în secolele al IX-lea şi al X-lea când s-au stabilit definitiv în regiune.

Numeroase personalităţi ale vremurilor şi-au făcut simţită prezenţa, trecând prin Nikopolis: împăratul Germanicus în anul 18 D. C., consulul roman Poppaeus Sabinus în 30-31 D. C., apostolul Pavel în iarna anilor 65-66, în onoarea lui fiind construită şi o mică bazilică, în 66 împăratul Nero a trecut pe-acolo, în 93 împăratul Domitian iar în 128 i-a venit rândul împăratului Hadrian să viziteze Nikopolis-ul mai ales că este perioada când a fost construită vestita poartă de vest a cetăţii.

Cam aceasta ar fi, pe scurt, dacă se poate spune aşa, povestea Nikopolis-ului!

Accesul nostru în sit a fost făcut pe şoseaua ce ne-a adus în oraşul bizantin, având pe stânga Bazilica A, foarte aproape de “graniţa” cu oraşul roman. Am reuşit să ne strecurăm, mai bine zis, am fost toleraţi, şi am dat de un complex compus din mai multe clădiri, printre care cea principală, denumită Reşedinţa Episcopală, cu Vagenia, Fântânile, Băile Cleopatrei, peste tot accesul îndeaproape fiind interzis. Mai departe la Bazilica A am făcut câteva poze proaspetelor mozaicuri refăcute ale acesteia, care, într-adevăr sunt impresionante.

Nemaiputând mişuna pe-acolo, am ieşit în şosea şi după câteva sute de metri am dat de măreaţa poartă de vest prin zidurile bizantine, numită Arapoporta, prin care am trecut roşi de curiozitate. Dincolo de ea, trona elegantul Odeon la care se muncea cu sârg. Am prins momentul în care şi alţi turişti ca şi noi (câţiva italieni) au rugau lucrătorii să-i lase să vadă operele „înaintaşilor lor”, ne-am exprimat şi noi rugător şi am înduplecat bieţii oameni să ne lase să vizităm Odeonul care nu ne-a dezamăgit, chiar şi aşa nefinisat.

Am plecat şi de acolo mai ales că toţi erau cu ochii pe noi şi ne-am îndreptat cu maşină cu tot spre nord în căutarea unor elemente importante, precum :stadionul, gimnaziul, amfiteatrul şi cel mai depărtat, ar fi fost monumentul lui Augustus. Amfiteatrul, uriaş ca dimensiune, este vizibil din drum, însă se află într-o stare avansată de degradare. Eşti avertizat că escaladarea lui poate provoca oricând prăbuşirea sa, însă ne-am încumetat la câteva poze de jos, nu de sus cum ar fi fost mai bine. Lângă amfiteatru am identificat, după formă, stadionul care, la fel, este doar bun pentru a paşte animalele pe el, total neîngrijit. Am îndrăznit să-l fotografiez în treacăt, sperând că voi zări şi gimnaziul, dar n-a fost aşa. Următoarea mişcare a fost să ne îndreptăm spre partea extremă nordică a sit-ului, la câteva sute de metri, unde ar fi trebuit să dăm de monumentul lui Augustus. Am înaintat, dar degeaba, am dat de centrul localităţii actuale Nikopoli în care am oprit lângă biserică şi lângă casa preoţească unde nu era nici ţipenie de om, deci nici pe cine să întrebăm de monumentul căutat. La fântâna din faţa bisericii ne-am potolit setea după care am plecat pe acelaşi drum pe care veniserăm. Din drum am fotografiat, din spatele gardului şi Bazilica B a cărei imagine este, practic „sigla” sit-ului Nikopolis, fiind asociată întotdeauna cu numele oraşului. Părăsind cetatea, ne-am mai oprit pentru o ultima şedinţa foto la zidurile din perioada creştină timpurie pe care le-am imortalizat încercând „să furăm” şi ceva imagini de dincolo de ele.

Am plecat de tot spre Parga, cu certitudinea că în ziua aceea trăiserăm sentimente fel de fel, care, de care mai contradictorii, de la „extaz, la agonie”, în sensul că începuse bine şi foarte bine şi s-a terminat aşa-şi-aşa, adică, mai puţin bine. Dar cum întotdeauna există loc de mai bine, aştept să „aud” veşti de la cei ce vor reuşi să exploreze sit-ul după ce va fi restaurat, căci sunt sigură că vor avea ce povesti!

---

VIZUALIZĂRI: 3718 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI