Printre pietre în Peloponez

TIPĂREȘTE

Profit, conform obiceiului, de faptul că partenerii mei de site au avut deja grijă să facă referiri istorice și legendare la obiectivele ce pot fi vizitate în Peloponez, care îmi vor permite mie să fiu superfluu (ca de obicei :) ) și să mă limitez doar la a comenta propriile-mi impresii, fără a mă „chinui” să fac apel la istorie. Recunosc că înainte de a pleca în Peloponez m-am simțit dator să (re) citesc o parte din cărțile copilăriei, să îmi reîmprospătez memoria în privința zeilor și eroilor mitologiei elene.

După ce din Monemvasia am vizitat Elafonisos, Peștera Diros și alte locuri minunate, am ales ca a doua parte a vacanței în Peloponez stațiunea Tolo, ideală atât pentru plajă cât și grație așezării strategice în vederea vizitării unui număr mare de obiective istorice.

O parte din aceste obiective sunt denumite de cei din grupul meu, și nu numai, cu un sens ușor peiorativ „pietre”. Parcă aud întrebarea: „iar te duci la pietre?”.

Nu includ la secțiunea „pietre” castelul din Nafplio, deja aflat într-o stare de conservare mult mai bună, fiind un castel medieval. Recunosc, sunt mult mai încântat (de fapt încântat de-a binelea) de castelele medievale ce pot vizitate cu adevărat decât de monumente ale căror urme uneori nu trec de genunchi. Cu toate acestea nu știu ce anume mă atrage la aceste ruine, niciodată nu mă pot abține să le vizitez. Să spun că mă cheamă istoria, că mă impresionează legendele din jurul pietrelor, sau că simt respirația mitolologiei? Nu știu, cu toate acestea nu mă pot lipsi de ele, mă îmbie într-un mod inexplicabil.

Acum mai rămâne să-mi găsesc și parteneri de drum. După o atentă filtrare (a celorlalți) nu mi-a rămas decât fata mea, care pesemne din milă și atașament pentru mine s-a alăturat peregrinărilor mele printre rămășițele istoriei. Nu aș putea spune exact de ce ceilalți au ales ales calea simplă a statului pe plaja minunată, a plimbării prin Tolo sau Nafplio sau lenevitului prin tavernele grecești. Voi ce ați fi ales?

Pentru că așa cum spuneam, Tolo este foarte bine amplasat și permite accesul facil spre aceste monumente, am folosit mijlocul zilei (adică perioada dintre plaja de dimineață și cea de seară) pentru a vizita obiectivele. Așa încât am vizitat câte unul din sit-uri într-o zi (excepție făcând Midea și Micene pe care le-am legat în cadrul aceleași expediții :) ).Singurul dezavantaj a fost soarele puternic, dar indiferent cum, nouă ni s-a părut perioada ideală pentru a vizita aceste situri. Nu trebuie să vă lipsească șapca (sau pălaria) și o doză bună de apă pentru hidratare.

Este primul sit vizitat, și nu voi ascunde, că am ajuns aici oarecum din greșeală (o combinație între o poziționare greșită pe GPS și o eronată interpretare a indicatoarelor). Cert este că după ce am trecut prin niște sate grecești autentice, în vârful unui deal am ajuns la obiectivul mult dorit :). Nu mică ne-a fost mirarea când am găsit o singură mașină în parcare (cea a custodelui obiectivului). Nici nu puteam bănui că vin mulți turiști pe jos, era destul de departe de orice. Acum că am ajuns nu aveam cum să dăm înapoi, așa că plini de curaj ne-am îndreptat spre ghereta custodelui. Intrarea era gratis (oare de ce?), mai mult, am primit și o broșură referitoare la site. De admirat faptul că broșurile au un format standard, unitar, pentru toate obiectivele vizitate atât în Peloponez cât și în Atena. Unul din avantajele majore ale vizitării sitului a fost că a trebuit să facem un pic de mișcare urcând dealul cu ruinele cetății. Doar imaginația noastră foarte bogată și panourile cu explicații ne-au ajuta să ne închipuim ce a fost acolo cu mii de ani în urmă. Înălțimile ne-au permis să admirăm și peisajele din jur care nu erau deloc de lepădat. Iar poza cu fluturele, deși nereușită căci era cam neastâmpărat iar fotograful nepriceput, a fost una din cele mai mari provocări ale sitului :).

Moment poetic (sau istoric) :) (parafrază după una din trupele mele prefetate în trecut, formația de rock progresiv Accent).

Pentru că nimeni nu a scris până acum nimic despre acest sit pe AFA (sper să nu greșesc) mă simt dator să fac o mică prezentare a Mideei. (Motivul este simplu, nimeni nu s-a mai rătăcit ca mine =)) ).

Midea a fost unul din cele trei centre importante ale civilizației miceniene alături de Micene și Tiryns, fiind una din fortificațiile ciclopice. Zidul cetății înconjura o suprafață de 24.000 mp, fiind construită din blocuri ciclopice (bibliografia spune că imense, dar eu mă abțin). Zidul de apărare avea 450 m lungime și 5-7 m grosime.

Midea a fost locuită încă de la sfârșitul perioadei Neoliticului (mileniul 5 și 4 î.H.). În perioada miceniană (1600-1100 î.H) a devenit o cetate importantă, iar în secolul XIII a ajuns la apogeul dezvoltării. La sfârșitul secolului XIII însă, a avut loc un cutremur de proporții (același care a afectat și Micene și Tiryns) precum și de un incendiu devastator, dezastre ce au pus capăt evoluției cetății. Chiar dacă zona a mai fost locuită ulterior, nu s-a mai bucurat de aceeași dezvoltare.

Deși ni s-a părut foarte sus, ea se află doar la 270 m deasupra nivelului mării. După ce am privit peisajele din jur, ne-am îndreptat totuși spre Micene, cea care era în planul nostru din ziua respectivă.

Am ajuns la intrare și ni s-a spus că biletul este combinat, putem să vedem site-ul arheologic, muzeul, precum și Trezoreria lui Athaeus. Muzeul și site-ul se regăsesc în același spațiu, pe când tezaurul se află câteva sute de metri mai jos față de parcarea destinată sitului arheologic.

Pentru adulți era intrarea este 8 EUR iar pentru copiii/elevii până în 18 ani este gratuit cu condiția să demonstrezi vârsta copilului (Young people, under the a mage of 18, after demonstrating the Identity Card or passport to confirm the age)odysseus.culture.gr/h/3/e ... jsp?obj_id=2573. A. nu avea nici un act cu ea dar a primit bilet gratuit. Atunci eu i-am spus: “La următoarele obiective ar trebui să luăm și pașaportul tău, să nu plătim degeaba intrarea”. Iar ea a replicat imediat: “Tati, dar tu nu crezi că își dau seama că eu sunt minoră. Altfel cine ar fi crezut că vin cu tine să vizitez toate pietrele (of, pietrele, iar pietrele) în loc să stau să mă distrez.” Fata mea este de felul ei mai hater-iță (heităriță) și profită de orice moment să mi-o servească (deh, educația data de tac-su). Acum să nu credeți că e chiar așa, căci o lună mai târziu, când am fost vreo trei zile pe așa-zisa Rivieră a Olimpului, și unde condiția de acceptanță era să nu facem nicio deplasare la mai mult de 5 km a mărturisit că îi lipsesc vizitele… De atât amar de vreme, cărată de un părinte iresponsabil :), s-a obișnuit cu asta =)).

Aici se poate observa preocuparea pentru restaurarea ruinelor, precum și dorința de a prezenta cât mai bine obiectivele ce urmează a fi vizitate. Am început prin a vizita Mormântul leilor (sau mausoleul !?) - a fost construit la începutul secolului XIV b.C. Acesta are o înălțime de de aproximativ 15 m. Apoi am vizitat muzeul, care pot spune că este unul foarte frumos amenajat și merită să i se aloce ceva timp. Vei găsi aici numeroase vestigii istorice, vase, sculpturi, arme dar și instrumente de lucru din perioada respectivă. Cred că aici și-au pus amprenta UNESCO, dar mai ales banii de la Uniunea Europeană. Cu siguranță merită vizita, iar calitatea este incomparabilă cu cea a muzeului din Epidavros. După ce am trecut prin Poarta leilor, principala poartă de acces în cetatea urmat vizitarea ruinelor Palatului regal și ale Acropolelor. Deși este relativ anevoios de urcat, am întâlnit grupuri de pensionari hotărâte să ducă vizita până la capăt. Și aici am avut o replică: „normal, oamenii aceștia au venit să-și vadă strămoșii, dar noi ce căutăm aici? (de data asta am avut noroc că nu am fost inclus și eu la „oldies”)

După ce am băut un suc la ghereta din parcare, am luat mașina și am coborât câteva sute de metri mai jos la Trezoreria lui Athaeus (sau Mormântul lui Agamennon). Este un monument impresionant ca dimensiuni, în fapt un mormânt în formă de stup. A fost construit la mijlocul secolului XIV î.e.n. Fațada a fost decorată cu diverse materiale, iar mare parte din elementele decorative se află, unde altundeva, decât la British Museum (un subiect extrem de fierbinte pentru greci în general). În interior am găsit și un început de galerie, care din păcate nu era foarte adâncă, adică nimic în plus de explorat.

Lăsând gluma la o parte, chiar cred că Micene trebuie să intre pe lista obiectivelor ce trebuie vizitate în Peloponez. Iar dacă stai în Nafplio/Tolo ai doar 25/30 km pe drum foarte bun de străbătut. În plus faptul că treci pe lângă câteva livezi de portocali, nu numai că te încântă, dar și uiți de timpul pierdut pe drum.

Dacă și dorești să afli amănunte despre istoria Micene îți propun excelentul articol al lui @zuftim vezi impresii, precum și cel al lui @florinbad vezi impresii

Și până la Epidavros sunt doar vreo 30 de kilometri, dar drumul este ceva mai anevoios, așa încât pierzi ceva mai mult timp. Dar te rog să mă crezi că nu este o pierdere. Mai ales dacă alegi drumul prin Vivari, care îți oferă niște peisaje splendide, cu o mare superbă. Cred că și acolo este o stațiune turistică, sau ar trebui să fie la cum arată marea.

Intrarea la Epidavros costă 6 EUR pentru adulți, jumătate pentru studenți și pensionari (ca și în celelalate situri arheologice vizitate) și este gratis pentru copiii sub 18 ani. Dacă ar fi să mă iau după numărul de mașini, autocare întâlnite, pare că Epidavros este unul din cele mai vizitate obiective din zonă.

Amfitreatul este impresionant ca dimensiuni și s-a conservat foarte bine. Pot să spun că am luat o pauză de visare cocoțat acolo, pe ultimul rând de „bănci”. Mi-ar fi plăcut să am ocazia să ascult un concert acolo, Epidavrosul fiind cunoscut pentru acustica perfectă. Am încercat și experimentul cu moneda, însă nu aș spune că a reușit. De vină erau însă lăcustele care făceau un zgomot infernal, le apucase cheful de frecat piciorușele. Nici ciripitul păsărelelor nu mai era ușor de ascultat, căci zgomotul produs de lăcuste era inimaginabil.

Muzeul de aici nu m-a impresionat cu nimic, mai mult, majoritatea produselor expuse erau copii și nu originale.

Remarcabil a fost faptul că aici era în desfășurare o acțiune de restaurare de mare amploare. Pare că se dorește reconstrucția sit-ului, păstrându-se ruinele actuale, peste care se reconstruiesc coloanele inițiale, zidurile etc. Se va păstra o linie de demarcație între ceea ce a rămas și ceea ce va fi adăugat ca urmare a reconstrucției.

Mă întreb oare dacă tendința de a reconstrui, reface monumentele la forma lor inițială este o inițiativă lăudabilă, sau, dimpotrivă . Depinde ce va ieși până la urmă, mai ales că de multe ori linia dintre kitsch și artă este atât de subțire… Cu siguranță pentru vizitatori atractivitatea crește atunci când au cu adevărat ce vedea.

Trebuie să-mi cer scuze colegului meu de site, cel care a reușit să scrie niște articole de mare clasă despre Peloponez, @florinbad, dar pe mine nu m-a impresionat în niciun fel dimensiunea blocurilor/pietrelor din care era constituită cetatea Tiryns. După ce văzusem blocurile de piatră din care fuseseră construite piramidele din Egipt, elementele constitutive ale cetății Tiryns mi s-au părut niște „pietricele” ce sub nicio formă nu aveau nevoie de aportul ciclopilor (scuze, dar așa sunt eu, mai cârcotaș :) ). Acum când mă uit la poze, blocurile îmi par mult mai mari (dar și aparatul meu foto are zoom 42X :)) ). Totuși trebuie să recunosc că articolul lui a fost motorul care m-a împins să vizitez această cetate.

De menționat că cetatea se află la mai puțin de 5 km de Nafplio, și o zărisem, cum trona impresionantă, în drumul spre Tolo. A fost primul obiectiv pe care am încercat să-l vizitez de unul singur într-o duminică, după ce toți ceilalți parteneri de drum se disipaseră într-o nouă plimbare prin Nafplio, dar eu încăpățânat, mi-am urmat chemarea. Duminică fiind, chemarea mea nu prea a coincis cu interesul spre plajă al grecilor, așa încât am găsit porțile zăvorâte, pe principiul „duminica închis”. Așa că m-am întors cu coada între picioare spre Nafplio.

Cum sunt un tip destul de tenace, luni am pornit din nou spre Tiryns, și nu singur, ci însoțit de fiica mea căreia i se făcuse, pentru a câta oară, milă de mine. Plus că citise și ea articolul cu pricina. De această dată Fortuna a fost de partea noastră. Am plătit doar pentru mine 3 EUR și am intrat în cetate. Pe stânga aleii spre cetate se aflau niște portocali care ne făceau cu ochiul. Pesemne și prețul de intrare este o expresie a ceea ce poți găsi acolo.

Când am ajuns la Tiryns am crezut că suntem doar noi. Dar m-am înșelat, mai erau, niște, presupun, arheologi care reașezau pietrele (pesemne se ocupau de consolidare, deși părea mai repede cosmetizare). Mă și gândeam că încearcă și ei să facă cetatea să arate mai bine.

În rest era pustiu, doar noi admirând vestigiile unei lumi demult apuse. Nu aș spune că am fost foarte impresionat, aș pune Tiryns-ul la coadă (bineînțeles în fața Mideei :) ).

Și când să ieșim a apărut o pereche de puști, el și ea (undeva în jur de 18 ani), care se țineau de mână și se plimbau cu un vădit interes unul față de celălalt (deh, ale tinereții valuri), dar nu am putut să-mi dau seama dacă erau atrași de obiectivul turistic în sine sau de faptul că aici puteau fi singuri contra unei sume modice (mult mai ieftin decât la hotel, de pildă :) ).

Mai sunt și multe altele de vizitat, însă le-am considerat pe acestea ca fiind cele de referință. Sigur, măcar la Argos aș fi putut să mai ajung, dar așa cum spuneam în articolele anterioare sau viitoare plaja minunată din Tolo nu m-a ajutat foarte mult în demersurile mele de a vizita exhaustiv ruinele din Peloponez. La mari ratări aș trece cu siguranță și Olympia, doar că mi-ar fi consumat foarte mult timp, pe de o parte, și pe de altă parte mi-am și impus o limită a obiectivelor arheologice de vizitat. Intenția mea inițială a fost să stau vreo 2-3 zile și în Kalamata doar că nu am primit aprobarea de la membrii grupului.

Chiar dacă impresiile mele au fost un pic ironice (mai repede autoironice), cred că nu trebuie să ratați măcar Micene și Epidavros. Iar Tiryns-ul este mult prea aproape de Tolo și Nafplio! O să ziceți că Argos-ul e și mai aproape. Așa este, dar Peloponezul mai merită vizitat măcar o dată ROFLMAO.

---

VIZUALIZĂRI: 3137 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI