Drumeție în Masivul Siriu: Lacul Vulturilor

TIPĂREȘTE

Lacul Vulturilor era până în urmă cu puțină vreme unul dintre locurile frumoase din județul Buzău unde nu reușisem să ajungem. Numai că duminică, 07 iulie 2019, această drumeție dorită de mai multă vreme s-a transformat în realitate.

Despre Lacul Vulturilor s-au povestit de-a lungul timpului multe lucruri interesante. Mă gândesc în primul rând la faptul că locul a fost amintit de către Alexandru Vlahuță în volumul ”România pitorească”; în capitolul ”În Munții Buzăului. Siriu” este prezentată o legendă: ”Uimiți ne uităm în apa lucie, în adâncul albastru al acestui crâmpei de cer încopcit în stânci, la picioarele noastre. Ș-o clipă trăim în basme. Aici spun ciobanii că vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să-ntinerească, aici își învață puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufașii regi ai înălțimilor.”

O altă legendă locală are legătură cu a doua denumire a lacului, respectiv ”Lacul fără fund”. Din bătrâni se povestește că un cioban s-ar fi săturat de ocupația sa, astfel că și-a părăsit turma de oi, aruncându-și bâta în apa lacului. După mai multă vreme, timp în care ciobanul s-a tot plimbat pe alte meleaguri căutându-și un alt rost în viață, el și-a găsit bâta plutind pe Dunăre. Cuprins de nostalgia locurilor natale, baciul hotărăște că păstoritul este ocupația care i se potrivește, așa că se întoarce acasă la turma sa de mioare.

Drumeții care doresc să ajungă în acest loc învăluit în legende trebuie să cunoască unele informații exacte privind Lacul Vulturilor. Locul se află în Masivul Siriu, pe partea estică a versantului Mălâia (cel mai impunător din masiv), la altitudinea de 1420 de metri. Lacul este de tip periglaciar, are suprafața de 0,9 hectare și adâncimea maximă de 2,5 metri.

Lacul Vulturilor - cum se poate ajunge acolo?

Documentându-mă pentru această drumeție, am aflat că există trei trasee mai des abordate. Prima variantă presupune intrarea în traseu pe la Cabana Valea Neagră, urcarea până în Poarta Vânturilor urmând marcajul ”bandă roșie” și de acolo ”punctul roșu” până ajungi la obiectiv. Este un traseu mediu ca dificultate (mai ales prin lungimea lui) și se pare că timpul estimat pe indicatorul de la intrarea în traseu nu ar fi chiar corect. Mai multe amănunte despre traseul pe la Cabana Valea Neagră către Lacul Vulturilor puteți lectura în acest articol.

A doua variantă presupune parcurgerea unui traseu mai lung dinspre localitatea Chiojdu, mai întâi pe DC 209 și apoi pe un drum forestier care te scoate în golul alpin; conform informațiilor (destul de puține) existente pe internet, această variantă ar însuma peste 20 de kilometri doar la urcare. Eu nu cunosc starea acestor drumuri, nu pot oferi mai multe detalii.

A treia variantă este, de fapt, traseul pe care l-am abordat noi (traseu de dificultate medie, cu lungimea de circa 15 kilometri dus-întors): Crasna - drumul forestier pe Valea Urlătorii Mari (Crasna Urlătoare) - Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor. Până în Poarta Vânturilor se urmărește marcajul ”triunghi albastru”, apoi marcajul ”punct roșu” până la destinație.

Traseul ales de către noi: localitatea Crasna - Valea Urlătorii Mari/Crasna Urlătoare - Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor și retur pe același traseu; timpii și alte impresii

Nu am fost prea matinali de această dată, dar am profitat de ziua lungă pentru a termina traseul cu suficient timp înainte de a se însera. Am stabilit ca prim loc de întâlnire un punct de belvedere aflat la barajul Siriu, apoi ne-am continuat drumul pe DN 10 pentru încă vreo 20 de kilometri până în localitatea Crasna din comuna Sita Buzăului, județul Covasna.

Venind dinspre Buzău, la intrarea în localitatea Crasna vei observa pe partea dreaptă a drumului național un popas turistic. Peste drum de acest popas turistic există un drum comunal pietruit care urcă pe firul văii, de-a lungul pârâului Crasna. De la DN 10 am avansat circa 5 kilometri de-a lungul acestui drum comunal; nu ne-am întâlnit cu nicio altă mașină, dar trebuie atenție sporită pentru că drumul este pe alocuri denivelat și în cea mai mare parte este îngust, suficient pentru trecerea unei singure mașini.

Am ajuns într-un loc mai larg, unde există sau a existat o exploatare forestieră, judecând după copacii tăiați așezați pe marginea drumului. Acolo am observat un pod care traversează pârâul Crasna, iar pe acel pod este realizat marcajul ”triunghi albastru”, adică acolo era locul pe care l-am ales pentru intrarea pe traseu. Am parcat mașinile pe marginea drumului forestier, ne-am echipat și am pornit la drum! Era ora 11.00.

Am traversat podul de beton și am intrat pe drumul forestier de pe Valea Crasna Urlătoare (sau Valea Urlătorii Mari, așa cum am mai găsit-o menționată prin diferite surse). Este un drum cu circulație publică interzisă, dar acest lucru nu este respectat, fiind depășiți de câteva mașini de teren care au ajuns chiar până lângă Lacul Vulturilor. Nu ar fi o mare problemă asta, dar faptul că de multe ori acești așa-ziși drumeți lasă în urma lor mizerie este un lucru foarte grav! Am văzut gunoaie lângă lac și sticle de bere aruncate prin pădure...

În fine, am urcat lejer pe drumul forestier de-a lungul pârâului de pe Valea Urlătoarea și într-o oră am ieșit într-o poiană destul de largă (era ora 12.00). De acolo, traseul marcat cu ”triunghi albastru” s-a întors brusc spre dreapta, iar noi am început o urcare susținută prin pădure, poteca fiind tot un drum forestier, doar că destul înclinat și de accidentat (ceea ce nu oprea totuși mașinile de teren să continuie drumul). Cam o oră a durat această urcare susținută, timp în care am făcut două-trei pauze scurte pentru a ne mai trage sufletul și pentru a bea apă.

La un moment dat, urcarea se domolește, copacii se răresc, din loc în loc se deschid priveliști printre ramuri către Munții Buzăului ori către Munții Ciucaș, iar golul alpin este tot mai aproape. La ora 13.30 ieșeam în golul alpin, cu ochii tot după marcajul ”triunghi albastru”. Am observat două stâne în zonă, doar că poteca nu trece chiar prin apropierea lor, astfel că dulăii nu ne-au întâmpinat, chiar dacă la un moment dat au început să latre.

Poteca a cotit ușor spre stânga, am mai câștigat puțin în altitudine și am ieșit pe un platou alpin de unde se vedea foarte bine, la ceva depărtare de noi, Poarta Vânturilor. Această denumire indică o șa largă, aflată între cele mai înalte două vârfuri din masiv, respectiv Vârful Bocârnea sau Siriu (în stânga, 1657 de metri altitudine) și Vârful Mălâia (în dreapta, 1662 de metri altitudine, înălțimea maximă din acest masiv). În unele surse, Vârful Mălâia este trecut cu denumirea de Mălaia.

Referitor la denumire, Poarta Vânturilor indică locul ce reprezintă unul dintre punctele de întâlnire a curenților de aer din Munții Carpați; în acea zonă, vremea se poate schimba rapid (lucru de care aveam să ne convingem la întoarcere). Poarta Vânturilor a reprezentat punctul cel mai înalt al traseului nostru, respectiv 1490 de metri altitudine. Era ora 14.05.

Poarta Vânturilor este și un loc de întâlnire a câtorva trasee marcate: spre Cabana Valea Neagră pe ”bandă roșie” (3 ore), spre Lacul Vulturilor pe ”punct roșu”, precum și un alt traseu despre care nu cunosc amănunte, respectiv spre Cabana Valea Neagră pe ”punct roșu” (timpul estimat - 5 ore). Totodată, cu câteva minute mai devreme trecusem pe lângă un indicator spre Vârful Mălâia, marcajul fiind ”cruce roșie”.

Lângă stâlpul cu marcaje turistice din Poarta Vânturilor este o cruce metalică, înaltă de câțiva metri, monumentul fiind realizat în 2010 de către Jandarmeria Buzău.

Din acest loc, traseul marcat cu ”punct roșu” coboară ușor pe lângă Lacul Sec, format prin colmatarea unui alt lac, zonă ușor de recunoscut după vegetația specifică mlaștinilor.

Ne-am apropiat de o muchie și deodată, la picioarele noastre, așezat ca în palma unui uriaș, ni s-a arătat Lacul Vulturilor! Gata, după trei ore și jumătate de la intrarea pe acest traseu ajunsesem acolo unde ne propusesem! Era ora 14.30.

Lângă lac se află o cabană de vânătoare înconjurată de brazi, dar și o cruce de lemn ridicată în anul 2018, de către Direcția Silvică Buzău/Ocolul Silvic Cislău, ”în memoria eroilor căzuți pe aceste meleaguri”.

În partea dreaptă a lacului (privit din locul unde ne aflam noi) se află un izvor cu apă rece și numai bună de umplut sticlele drumeților care au ajuns până acolo. Este singura sursă de apă pe care noi am remarcat-o pe acest traseu.

Întrucât lângă acea cabană erau câțiva petrecăreți ajunși acolo cu mașinile de teren, am fixat ca loc pentru odihnă și pentru masa de prânz celălalt mal al lacului. Am rămas acolo cam 50 de minute, timp în care am mâncat, am glumit, am făcut poze și am văzut că în apa lacului înotau numeroși mormoloci, dar și un șarpe care și-a schimbat direcția de înotat imediat ce ne-a simțit.

Soarele strălucea cu putere, dar nori tot mai amenințători se adunau deasupra Vârfului Mălâia. Am hotărât că era timpul să plecăm, dar nu a fost cea mai bună decizie întrucât nu am ajuns până în Poarta Vânturilor, fiind surprinși de o furtună puternică. Norii gri se rostogoleau ca niște gheme uriașe din acea direcție și s-a întunecat mult, de ziceai că atunci urma să vină noaptea. Vântul sufla tot mai îndârjit, iar primii stropi reci, amestecați cu o grindină măruntă, și-au făcut apariția. Ploaia puternică a început imediat, iar noi ne-am adăpostit la marginea unui pâlc de brăduți, copăcei aflați la vreo sută de metri depărtare de poteca turistică. A fost o decizie inspirată, ne-am retras pe rând cu toții acolo și după vreo 40 de minute ploaia s-a oprit, iar noi am putut să continuăm drumul.

Poteca devenise destul de alunecoasă și ne-a dat oarece bătăi de cap pe porțiunea mai abruptă din pădure, așa că timpul la coborâre a fost asemănător cu cel de la urcare. La ora 18.55 am revenit în locul unde lăsasem mașinile, acest lucru însemnând finalul drumeției noastre către Lacul Vulturilor. Așadar, drumeția noastră a durat aproximativ opt ore, timp în care am vorbit, am glumit, ne-am bucurat de natură și am făcut mișcare în aer liber, minunându-ne aproape la fiecare pas de frumusețile naturale din jurul nostru.

Băiatul nostru de 9 ani a făcut față acestui traseu destul de solicitant pentru el, așadar Lacul Vulturilor este un loc unde pot ajunge și copiii care sunt în general obișnuiți deja cu plimbările în natură.

Alte câteva obiective aflate în zonă: Barajul și lacul de acumulare Siriu, Cascada Pruncea (ori Cașoca), satul Gura Teghii și Vârful Penteleu sau, de ce nu, zona Vama Buzăului.

Câteva sfaturi pentru cei care vor porni vara în drumeție (nu neapărat către Lacul Vulturilor, ci și pe vreun alt traseu): purtați haine largi și preferabil cu mânecă lungă (vă vor proteja de soare); nu uitați de pălării/șepci; sunt necesari bocancii și pelerinele de ploaie + eventual, ceva haine de schimb puse într-o pungă de plastic în rucsac; luați apă suficientă, mai ales atunci când nu cunoașteți prea multe amănunte despre traseu; studiați repede terenul pentru a identifica un loc mai ferit în care să vă adăpostiți atunci când se apropie o furtună; este utilă o lanternă în rucsac, din diferite motive vă poate prinde noaptea pe traseu.

Revenind la drumeția noastră, au participat membri AFA, dar și alte câteva persoane iubitoare de plimbare și de munte (în total fiind 13 participanți, dintre care 10 au urcat pe munte). Mulțumesc tuturor pentru o zi grozavă petrecută împreună!

Ajuns la finalul articolului, recomand parcurgerea unui traseu turistic spre Lacul Vulturilor! Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 2756 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI