ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.07.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valcea
ÎNSCRIS: 09.09.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 10 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 21 MIN

După zece ani, din nou la Eforie...

TIPĂREȘTE

Ora H a venit, de data asta cu staţie terminus Eforie Sud. Anul acesta am schimbat staţiunea cu câţiva kilometri mai la nord ca de obicei. Ani la rând ne-am petrecut vacanţele la Venus sau Saturn, de data asta am hotărât să revenim fix la 10 ani în Eforie Sud. Melancolii din tinereţea cuplului, când vlăstarii încă nu răsăriseră încă, ne-au îndemnat să alegem această aşezare turistică.

Nu prea ştiam mai nimic despre actualitatea la zi a staţiunii. Am apelat la informaţiile de pe saiturile de specialitate. Pe AFA am răscolit cam tot ce s-a postat cu dată mai recentă. Am reuşit să-mi alcătuiesc o bază de selecţie de circa 4-5 vile situate în Eforie Sud. Atunci, am luat legătura cu @maria55. Cine putea mai bine să ofere informaţiile dorite decât o locuitoare a oraşului? Timid, am realizat conexiunea cu @maria55, dar cunoscând-o prin intermediul postărilor dumneaei, am avut certitudinea încă din start că am nimerit la marele fix. Disponibilitatea şi bogăţia de informaţii recepţionate de la @maria55 mi-au revelat condiţiile asigurării unui concediu de succes.

Am plecat de la premisa ca vila să fie aproape de plajă, la max 10 min de mers lejer. Apoi decenţa condiţiilor de cazare din arsenalul cărora să nu lipsească AC, spaţiul mare în cameră, baie individuală cu duş, paturi în care să încapă 4 persoane şi nu în ultimul rând perioada sejurului între 11-20 iulie. La toate vilele selectate de noi, D-na Maria ne-a prezentat avantajele şi inconvenientele fiecăreia dintre ele, precum şi sugestiile proprii care veneau în completarea doleanţelor noastre.

Am stat, am analizat, au fost cântărite toate acestea, separat şi în ansamblu. A luat ceva timp, cam două luni, de la decizia de a merge la Eforie Sud până la data efectuării plăţii avansului. Din tot acest zbucium, împreună cu soţia mea am ales ca vacanţa la mare să ne-o petrecem la Vila Amalia (vezi impresii).

Decizia fiind luată, am continuat să vorbim cu D-na Maria pentru detalii cu privire la seriozitatea proprietarilor vilei, amplasamentul „strategic” al stabilimentului (proximităţi cu eventuale triburi gălăgioase, „melomani” estivali nărăviţi în difuzarea decibelilor la cote peste limita suportabilităţii, apropierea de ceva magazinaşe de cartier de unde pot fi procurate materiale consumabile de concasat).

Bineînţeles că am primit o abundenţă debordantă de informaţii care parcă mă ungea la corazon. Mi-am creat astfel o hartă virtuală a staţiunii, pe care am aplicat pas cu pas la faţa locului, tot ce buna şi inimoasa noastră colegă de AFA îmi împărtăşise. Fără să am nici cea mai vagă presupunere, consoarta mea lucra pe un alt front cu @maria55, având acelaşi ţel. Aveam s-o aflu mai târziu...

Bref... am plecat blindaţi cu tot ceea ce era necesar în privinţa informaţiilor despre viitoarea noastră locaţie de vacanţă.

Am luat legătura telefonic cu proprietara vilei (timbru şi modulaţiile vocale ale acesteia au avut darul de a ne convinge că la capătul firului se află o persoană serioasă, bună cunoscătoare a marketingului turistic) căreia i-am expus solicitarea noastră. Ne-a confirmat că suntem bine primiţi, acordându-ne încă din start ca bonus, o zi gratuită. După ce ne-a dat un nr de cont bancar, am efectuat plata unui avans reprezentând preţul cazării pentru o noapte. De la plata avansului, timpul parcă a suferit o dilatare neobişnuită, făcându-ne aşteptarea greu de suportat.

Acestea fiind zise, a sosit şi ziua plecării, când, ca de obicei aceasta a fost pe întuneric, adică la 3 dimineaţa, cunoscând din anii precedenţi, condiţiile de trafic la asemenea ore rupte din viul nopţii. Drumul a fost liber, curat, fără incidente. Haltele au fost vreo două mai mari (la km 80 la staţia Petrom pe A1 şi la unul din refugiile de pe A2) şi altele scurte, doar pentru cel mai nou purtător de chiloţei, recent desprins din „mrejele” răpitoare ale pampersului, inhibitor formării reflexelor condiţionate.

Având un GPS care ne-a ghidat cu precizie, dar de care am ţinut cont numai atunci când nu eram sigur, netraversând Bucureştiul, aşa cum o indica GPS, ci pe centura de nord a capitalei, am ajuns în jurul orei 8 şi 15 minute la vila Amalia de pe strada Vasile Alecsandri, nr. 5.

Am parcat în faţa vilei, debarcând cu toţii din otomobil. O poartă de fier forjat modelat cu bun gust ne-a asigurat intrarea pe o alee mică, străjuită de tufe de trandafiri (am păţit ruşinea faţă de D-na Nicoleta – proprietara, atunci când după zile bune de şedere, trandafirii au dispărut, fiind jumuliţi de copilul meu cel mic din dorinţa de a realiza confetii din petale şi aruncate în aer jubilând „Supizăă! ”. Mi-am cerut scuze, aplicându-i o săpuneală odraslei).

În vilă la acea oră, muşteriii abea făcuseră ochi. Unul dintre ei tot căra la valize şi bagaje la o maşină parcată în curte. Era cel care trebuia să elibereze camera în care aveam să ma lăfăi eu şi familia. Proprietara dînd cu privirea de noi a exclamat: „Cam devreme aţi sosit, intrarea se face după ora 12. Ca să nu pierdeţi ziua, până se face curăţenie în cameră, puteţi merge la plajă. ” Ce să facem plajă cînd eşalonul cucăia, precum caii, din picioare? Abea aşteptam să ne scăldăm la stropitoare şi să schimbăm ţoalele de pe noi, care cam începuseră să creeze disconfort. I-am expus şi d-nei Nicoleta motivele care ne obligă să sărim peste plajă, dar i-am urmat sfatul parţial şi am tras o raită pănă la balta cea mare. Cu ochii injectaţi am sorbit cu înghiţituri mici peisajul marin, rezervându-ne plăcerea totală pentru zilele ce aveau să vină. Ne-am întors la vilă, ex-chiriaşii din camera nostră eliberaseră cuibul şi dădeau semne de plecare. Am simţit aici un impuls tainic al d-nei Nicoleta, care probabil a avut milostenie faţă de noi şi i-o fi rugat să accelereze pregătirile spălării putinii. Am aşteptat cu docilitate bovină, prăvăliţi de osteneală pe scaunele din curtea veselă cu verdeaţă, ca d-na Sonica să termine curăţenia în viitorul nostru loc de dormit. A durat ceva timp, semn că s-a muncit cu simţ de răspundere la dereticarea celor necesare. Am primit cheia şi am intrat cu smerenie în cuibul proaspăt. Ne-am înviorat brusc atunci când am dat cu ochii de cameră şi de cele din ea. Culorile calde ale mobilierului, lenjeriei, draperiilor, spaţiul imens după care tânjim de o viaţă, patul matrimonial adus parcă pentru un Gulliver contemporan, ne-au încântat în aşa măsură, încât celelalte utilităţi (AC deasupra patului, lângă geam, frigiderul destul de mare, având şi congelator, TV cocoţat la cucurigu, masă rotundă cu blat de sticlă, două fotolii, coafeză cu oglindă şi mobilier cu sertare, şifonier înalt, balconul mare cu scaune şi măsuţă, baia mare cu geam de aerisire) au trecut în plan secund. Ce să mai, ne-a luat piuitul. Am deshămat desagii, am băgat copiii la nani, soţia aranja din bagaje, iar eu am intrat la duş.

Surpriză de proporţii: apa rece de la duş refuza să se combine de „bună-voie şi nesiluită” cu cea caldă, probabil încă nu făcuserăm cunoştinţă şi avea oareşcare reticenţă. M-am spălat aşa cum am putut, orăcăind şi pomenind de sfinţi sau biserici. Situaţia nu putea rămâne aşa, hai eu unul puteam încerca metoda aceasta până la capatul sejurului, doar avem atâţia sfinţi în calendar şi nenumărate biserici pe cuprinsul gliei. Dar ce mă fac cu tinerele mele vlăstare, ca să nu mai zic de scumpa mea soţioară? Termină şi cu sfinţii şi cu bisericile, fiind obligaţi astfel să sară pârleazu’ în tabăra adversă. Nu puteam să-i las să alunece în păcat, am coborât jos la proprietară, unde cu o fizionomie opărită şi cu vocea quasi-jugănită, i-am explicat că apa rece de la duş se încăpăţânează să curgă. În maxim o oră, apa rece a fost convinsă să-şi dea drumul cuminte şi pe ciolanele noastre provinciale. Maestrul de ceremonii care a realizat acest fapt a fost soţul d-nei Nicoleta, care cu promptitudine a adus un instalator versat care a înlocuit bateria cu totul. „Alea jacta est! ” – de acum totul era aşa cum ne doriserăm, trecusem şi Rubiconul din sala de baie, chiar dacă la început a fost cam năvalnic de clocotit...

Am terminat cu instalarea faza întâi, ne-am împărţit culcuşurile în funcţie de sforăieli şi angoase, constatând că un aşa spaţiu de mare din cameră este oarecum excedentar, fiind îndemnaţi subliminal către sporirea natalităţii pe modul silenţios. Nu s-a reuşit nimic, întrucât foiala odraslelor adormite putea oricând să dea în trezire, iar atunci explicaţiile îngăimate nu ar fi avut nici o noimă pentru micuţii sideraţi.

În fine, ne-am limitat la condiţiile date şi am executat programul de somn. Eu de atâta oboseală nu am reuşit să pun geană pe geană. Am ieşit pe afară la plimbare, însoţit de fiica mea care între timp se trezise... Am plecat să căutăm ceva zeamă caldă, simţeam nevoia de o ciorbă, precum îşi dorea recrutul permisie la mama acasă... Am apucat pe nişte străduţe, care ne-au scos la o tavernă din apropierea unui parc de joacă (maşinute, trenuleţe, etc.).

Terasa se numea „Delfinul” şi era cam goală, era şi o oră cam prea matinală totuşi. Ne-am aşezat modeşti pe o bancă din faţa unei mese, instant a răsărit o duduie cu un catastif în vederea alegerii gastronomice. Alegerea era deja făcută, fie-mea dorea ciorbă de fasole cu ciolan afumat, iar eu una de văcuţă. Ne-au fost aduse, a mea a corespuns oarecum, dar fie-mea nici cu bicicleta n-a găsit vreun bob de fasole.

M-am adresat puţin contrariat ospătăriţei, solicitându-i ca ciorba să fie de fasole şi nu numai de legume. Discuţia noastră a fost auzită de la masa vecină, unde aveau organizat conclav chiar proprietarii tavernei. Şeful placid stătea întors cu spatele, iar una din ospatăriţe îi masa omoplaţii de parcă frământa cozonaci. Soţia/iubita acestuia socotea ceva şi tasta din când în când la un laptop. Printre aceste manevre, îşi găsea timp pentru placidul ei şef, şi-l săruta în mod scabros de faţă cu toată ospătărimea sau clientela aciuiată pe la mese. Mai încolo, către colţul mesei, era aşezată matroana bucătăreasa (cred că era mama şefului, după liniile feţei), care s-a întors de jumătate către masa noastră şi ne-a „liniştit” cu vorbe mieroase ca bunicuţa din „Hansel şi Gretel”, amatoare de vile din turtă dulce şi marţipan: „Imediat vă aduce mama boabe de fasole”. Nu a durat mult şi a venit personal cu un bol numai de boabe de fasole aburinde. I-am pus de complezenţă cîteva în ciorba de legume fie-mii, zorind-o să mănânce mai repede, dacă nu vrea să fim noi mâncaţi aşa cum erau să fie personajele mai sus amintite. În aer plutea un miros de turtă dulce, asezonat cu priviri criminale de la masa zeilor. Am terminat in fugă, am plătit şi am uşchit-o înainte ca Fernando cel placid să dea în fiert. A fost prima şi ultima dată când am mâncat aici, iar denumirea „Delfinul” pentru mine s-a transformat în „Delfinul chior”, ciorbele de aici fiind chioare de ingrediente. Oi fi nimerit eu în ziua nepotrivită, cea de masaj lasciv cu ţocăieli obscene... Poate, cine ştie?

Să revin puţin la descrierea vilei Amalia şi a condiţiilor de aici.

Curăţenia era efectuată zilnic de d-na cameristă Sonica cu răbdare şi tact format în timp, potrivit pentru cei cu copii. Prosoapele era schimbate în funcţie de cum le lăsam noi în cameră. La întoarcerea de la plajă găseam totul împachetat şi aşezat teanc în ordine desăvârşită hainele copiilor şi ale noastre, prosoape, jucării. Zilnic spăla gresia din cameră şi din baie. Lenjeria şi prosoapele sunt spălate în dependinţa aflată în curte, se usucă discret pe sârmele aflate între gard şi casă fără să adumbrească vreo privire.

Mesele din grădină acoperite de construcţii uşoare dar trainice de lemn sunt o desfătare după-amiezele (eu atunci le-am testat citind sau verificându-mi mesageria prin intermediul internetului wi-fi pus la dispoziţie la liber de către proprietari, care acoperă orice loc din grădină sau din casă, la parametrii optimi), dar cred că şi seara când am văzut pe unii dintre vecini cum servesc servesc fripturi, mici, etc. preparate la grătarul aflat într-un colţ al grădinii. Tot acest aranjament al mobilierului de exterior denotă bun gust şi mai ales pragmatism.

Autoturismul l-am avut parcat în curte, într-o laterală a a casei, alături de încă două ale unora dintre vecinii din vilă. Locuri de parcare pentru cele aproximativ 10 camere, nu sunt suficiente în curte, dar pot fi lăsate în siguranţă pe trotuarele din faţa vilei.

D-na Nicoleta a fost o prezenţă discretă, arar adresându-ne întrebări cu privire la modul cum ne simţim sau dacă ne lipseşte ceva. Ne-am simţit foarte bine pe toată durata şederii noastre în vilă. Mâncarea putea fi gătită integral de fiecare dintre locatari în bucătăriile vilei (două la număr, una de vară şi una de interior, utilate cu toată vesela şi ustensilele necesare proceselor culinare) sau numai anumite mese ale zilei. Am observat pe câţiva care au gătit chiar borşuri, sau alte mâncăruri mai elaborate.

Noi am preferat să stăm cuminţi la cameră, prânzul şi cina le serveam în oraş la terasele restaurantelor despre care am să pomenesc îndată. Servirea micul dejun era oarecum dictată de dorinţa noastră aprigă de a nu pierde orele bune de plajă şi atunci preparam ceaiul şi cafeau în cameră, turnând conţinutul în termosuri pe care le puneam la rucsac. La fel procedam cu sandviciurile pe care le pregăteam şi le aşezam lângă lichidele calde. Adeseori mâncam pe plajă, apetitul copiilor era sporit de briză, soare sau valuri în deplină armonie cu dorinţa noastră a părinţilor de ai nutri fără şantaje materiale sau păcăleli juvenile.

Materia primă pentru micul dejun am asigurat-o încă de a doua zi de şedere, de la Selgros-ul Agigea (Săru’mâna @maria55 pentru pont!), situat imediat cum treci podul de la Agigea spre Constanţa pe partea stângă, cu ieşire din DN pe partea dreaptă şi subtraversarea podului respectiv către acesta. Am cumpărat apă plată (cea de la robinet dă o culoare neagră ceaiului de fructe de pădure), apă minerală, mezeluri feliate şi ambalate, iaurturi, brânză telemea de Olympia, ciocolată amară, Nutela, biscuiţi, grisine, mere, caise, nectarine. Selgros-ul gemea de clienţi, dar cozile erau mici datorită operativității celor de la casele de marcat. Nu am avut legitimaţie de client, dar cu îngăduinţa unei doamne aflate înainte mea, fiind clientă cu acte în regulă, am putut să achiziţionez cele de mai sus pe legitimaţia dumneaei.

Proprietarii vilei sunt doi tineri, având o abordare modernă în ceea ce priveşte satisfacerea turiştilor, convinşi că beneficiile adevărate nu vin pe termen scurt, formându-şi o clientelă oarecum stabilă în timp.

Cu privire la mesele de prânz şi seară de la terase. Din nou @maria55 a avut gura aurită în cea ce priveşte locul unde putem servi mesele în oraş. Dintre toate terasele pe care le-am întâlnit, cea de la restaurantul „Paradox” a fost pe gustul nostru, întrecând orice aşteptare, dar cum putea să fie altfel în condiţiile în care colega noastră de sait însăşi mănâncă aici?

Am mâncat din curiozitate şi la „Cocktail”, „Coredo” sau „Leul de Mare”, dar numai câte o singură dată (ba la „Cocktail” am luat prânzul de vreo două ori datorită oboselii copiilor, iar taverna respectivă era imediat lângă plajă), apoi în seara imediat următoare ne întorceam la Paradox, parcă mai smeriţi şi ruşinaţi de o oarecare trădare. Nu ştiu ce le făceau, dar toate bucatele aveau gust veritabil de mâncare ca la bunica la ţară. Ghiceam în dosul tejghelelor, printre plite şi tingiri, o bucătăreasă/bucătar plină/plin de har pogorât din vrere divină.

Şi a mai fost ceva, modul de servire al ospătarilor care s-a pliat după dorinţele noastre de părinţi. Dacă la Cocktail” sau „Coredo” sprâncenele ospătarilor se arcuiau a mirare sau neputinţă, la “Paradox” ospătarii nu pregetau ca să ne intre în graţii când le solicitam politicos ca supa de pui să nu ardă, fiind răcită potrivit, taman bună de păpat de cel mai tânăr odor al familiei. Nu trişau să pună apă rece, aveam grijă să gust să văd dacă le place „chimia” botezatului cu apă. Chiflele de pâine ne erau aduse escamotat în coşuleţ şi palmate cu har pe după scaune, ferite de ochii copilului pentru a nu se sătura cu ele înainte de a mânca supa.

Pulpa de porc la tavă cu garnitură de piure (din cartofi şi nu din fulgi ca la „Coredo” sau celelalte) era scăldată în sos din abundenţă, iar carnea era selectată după gradul de frăgezime adecvat ronţăirii cu dinţişori de lapte. Nici noi adulţii (!) n-am fost neglijaţi, practic toată mâncarea servită aici, ne-a mers la pipotă.

Tochiturile dobrogene cu mămăligă, ou şi brânză; peştele marinat cu mămăligă; guvizii fripţi şi stropiţi cu mujdei de usturoi cu mămăligă; chifteluţele cu pilaf sârbesc; pulpele/pieptul de pui la grătar, precum şi ciorbele de fasole cu costiţă; perişoare sau vită, ne-au delectat papilele gustative, într-un grad cu mult peste meniurile încercate într-o doară sau din moft, pe la celelalte taverne din alimentaţia publică prezente în Eforie Sud.

În zilele când nu serveam desert la “Paradox” (în special clătite cu gem/ciucalată), în drum spre paturi, pentru o siestă aşezată, adăstam la vitrinele cu plăcintă dobrogeană, baclavale şi sarailii, de unde, în cel mai dulce mod cu putinţă, “speriam” contra-cost, câteva porţii spre potolirea nevoii senzaţiei de dulce. Glicemiile aveau să fie testate abea la întoarcerea din sejur, promiţându-mi solemn prohibiţii până la lăsarea iernii.

Plaja şi oamenii de pe ea. Din comoditatea născută de nerăbdarea copiilor de a ajunge mai repede la malul mării, am ales a face plajă în principal în zona golfuleţelor din dreptul Hotelului Splendid. Alegerea aceasta avea să ne lase semne pe tălpi, dat fiind că există porţiuni unde scoicile şi pietrele de mare au tăişuri de lamă, fiind ascunse de nisip sau valuri. Totuşi am depistat în golfuleţul din stânga, cum stai aşezat cu spatele la H. Spledid, o porţiune chiar la extremitatea stângă a acestui golfuleţ, care are plajă cu nisip bun de tăvălit, precum şi o intrare în apă pănă aproape de geamandură fără să te supere vreo pârdalnică de piatră sau vreo muchie de scoică. Până să aflăm asta, a trebuit să ne oblojim rănile seară de seară cu soluţie de rivanol ori tinctură de propolis aduse de acasă în farmacia ambulantă.

Ca şi noi, majoritatea celor care făceau plajă erau perechi tinere cu copii, mai mari sau mai mici. Am nimerit într-o după amiază lângă o pereche de amorezi atipici, care distonau oarecum cu ceilalţi de care am pomenit. Bunăoară, la nici 2 m de rogojina noastră, se manifesta un amor târziu la senectute, poftitor de crudăciune sălbatică. Un domn respectabil, aproape sexagenar sau peste, patron după privire şi mişcări, fugit de acasă de dor, îmbrăţişa proteguitor o crudăciune de pirandă cu zâmbet lasciv de cadână. Pentru a demonstra că iubirea lor nu are limite, au făcut un semn în văzul tuturor, comerciantei ambulante de tatuaje. Aceasta s-a apropiat cu îndrăzneala unui samurai pusă pe hăcuit buzunare sau portofele, simţindu-l pe amorezul tomnatec potent la “caşcaval”, sperând să-i cumpere astfel toate tatuajele cu teme erotice. Tătăiţă nu s-a ambalat, lăsând-o pe piranda iubăreaţă să aleagă pentru amândoi. Au fost achiziţionate niște tatuaje cu un conţinut incert, ceva grotesc, un amestec de pictură abstractă şi cubistă, din care răzbăteau cu greutate, ferit de ochii cunoscătorilor, două inimi intersectate. Subtilă şi profundă cadâna!... I-am întălnit într-o seara la Paradox, la o masă învecinată cu a noastră. M-a frapat pofta de mâncare a pirandei cu zâmbet de cadână, dinţii ei albi ca fildeş, devorau cantităţi impresionante de mâncare după amorul energofag, în timp ce amorezul sexagenar era anesteziat de dozele de bere îngurgitate peste măsură, semn că tatuajele aplicate nu prea au atins-o la coarda sensibilă.

Ambulanţii de sezon, selectaţi cu atenţie din rândurile fraţilor „mexicani”, îşi făceau veacul printre rumânii, ucrainenii sau ruşii tolăniţi pe rogojini. Porumbul, gogoşile cu gem sau ciocolată, nămolul de Techirghiol, brăţări cu nume, toate astea erau monopol de „gintă”. Vigilenţa mea sporea ori de câte ori se apropia vreunul din vajnicii comersanţi.

Poliţia locală, sus pe faleza stradală, întocmea parcă la fereală în maşină, procese verbale de contravenţie unora dintre aceşti comersanţi care probabil nu aveau autorizaţii. Nonşalanţi, contravenienţii coborau apoi pe plajă, îşi ridicau tăvile cu gogoşi sau lăzile frigorifice burduşite cu porumb fiert, lăsate în custodie, la intrarea la WC-ul public, sub paza unei doamne respectabile, soră de gintă, care taxa intrarea la budă. Procesele verbale de contravenţie erau lăsate în contrapartidă acesteia la budă, întrucât hârtia era de proastă calitate şi se boţea foarte repede. Apoi plecau din nou să vândă marfa îmbogăţită cu arome de tufă.

Copiii toţi pofteau la câteceva, eu abea mă ţineam la ei, să-l aştepte pe “romul nostru”. Ochisem eu pe unul mai curăţel şi mai destupat la minte pe care nu l-am văzut la combinaţie cu poliţia locală. Ăsta vindea porumb şi ori de câte ori trecea, fiul meu sărea din colac “Ia potumb, a venit ţâganu’ nostu’”. Îi luam numai dacă era proaspăt, invitându-l pe comersant să lase lada frigorifică jos pe nisip să pot inspecta marfa. Dacă nu-mi plăcea, fie era rece, fie era recuperat şi reîncălzit, având culoare oxidată excesiv, îl trimeteam la plimbare, iar eu dădeam fuga sus la tarabele de pe faleză să aduc porumb proaspăt.

Într-o zi n-am de lucru şi l-am oprit pe ăl de vindea brăţări cu nume. Avea o tavă de plastic pe care erau înşirate nişte brăţări încondeiate cu nume comune, cumpărate de prin angrouri. Îi lansez o poveste că vreau să le fac cadou, amintire de la mare, câte o brăţară socrilor mei iubiţi aflaţi acasă. Mi-a împins tava sub felinare să caut. Eu în încurcătură nu găseam nimic. Atunci el se oferă galant să mă ajute şi cere numele pe care le căutam. Pe socrul meu, îi zic, îl cheamă Lisimah, iar pe a bătrână Valpurgia. Balaoacheşul zgâi nişte ochi cât cepele, retrăgându-şi tăviţa de sub nasul meu. “Să avem iertare şefule, dar ce nume şucare au socrii matale. Nu avem astfel de brăţări cu astfel de nume”. Şi a plecat mai departe îngândurat.

Ne-am bronzat, am făcut baie în mare, relaxându-ne aşa cum puteam cu doi copii dintre care unul care făcea pipi stropind nisipul de jur împrejurul rogojinii. A fost şi s-a dus...

Eforie şi împrejurimile acestuia. Ne-am plimbat nu atât de mult pe cât ne-am fi dorit, dar totuşi am ajuns şi la Eforie Nord şi la Venus, ca să nu mai spun de Eforie Sud în zona vilelor. Nu ştiu cum este oraşul iarna, dar în sezonul estival eu îl percep ca pe un animal de pradă trezit după o lungă perioadă de abstinenţă forţată. Întreaga suflare locală este cuprinsă de o frenezie de nedescris. Orice turist care vine cu maşina personală cu numere de înmatriculare diferite de Constanţa, este asaltat, aproape sinucigaş, de proprietarii de locuinţe definitive sau temporare, fie ele vile, apartamente, colibe de chirpici sau corturi. Aceştia sar în faţa autoturismului, scuturând mănuchiuri de chei ce promit concedii de vis. În asemenea condiţii trebuie să conduci prudent pentru a nu fi obligat, ca o compensaţie minoră, ca în cazul luării pe capotă, să accepţi mănunchiul de chei.

Am reuşit să evit în ultimul moment vreo doi localnici amatori de chiriaşi, plantați strategic în giratoriul de la statuie. Toată această excitare estivală a localnicilor aminteşte (păstrând proporţiile) cu dansul efemeridelor în jurul abajurului incadenscent. Ca turist nu poţi decât să intri în horă şi să execuţi dansul alături de ei.

Terasele suprapopulate în prag de seară, luminile multicolore, caruselele muzicale, trenuleţele pe şine, maşinuţele irezistibile, clovnii cu baloane, poneii înşeuaţi aşteptăndu-şi cuminţi samarele cu copii mofturoşi, tarabele cu nimicuri la 1 leu bucata (de unde cumperi bucuros puzderie de lucruri, iar acasă constaţi că “paranormalii” te-au operat artistic la buzunare în îmbulzeala deliberat creată de ei), alcătuiesc decorul năucitor în care spectatorii sunt invitați să ia parte la spectacol parcă sub atenta supraveghere a unui regizor invizibil.

Conduşi cu abilitate prin tot acest labirint, drumul este lung, iar la capătul lui constaţi fără obidă, că eşti mult mai uşurat la teşcherea în proporţie directă cu noianul de obiecte pe care trebuie să le duci acasă: haine, jucării, bărcuţe, colace, suveniruri, etc.

În toată această nebunie de piese parcă desprinse din teatrul de carnaval, mi-a făcut plăcere existenţa anticarilor, fie de carte, fie de obiecte cu patină. M-am pierdut printre aceste tarabe, ori de cate ori ieşeam singur dupa amiaza, după diverse cumpărături. Printre cărţile vechi, monede şi bancnote, diplome de absolvire din veacurile 19 şi 20, ziare de la 1909, aveam impresia că Timpul îmi acorda permisiunea să-i pătrund tainele. Ceva din opera lui Eliade mi se revela pe loc, stagnarea timpului pentru scurtă durată (într-un context diferit de al marelui scriitor şi filozof), atâta vreme cât mă înconjuram de vechiturile valoroase sau caduce. Senzaţia este fenomenală... O tempora! Am cumpărat şi eu câteva cărţi care îmi lipsau din bibliotecă. În august este organizat un tîrg de antichităţi la Eforie, cel puţin aşa am văzut pe benerele stradale.

Despre oraş, în afară de zonele suprapopulate în sezon de vară, nu prea sunt lucruri îmbucurătoare. Activitatea administraţiei locale (comună celor două Eforii) este sub aşteptări, eufemistic vorbind. Se simte sau intuieşte o sifonare feroce a banului public, mascată timid de oareşare îndeletniciri edilitar-cetăţeneşti, bunăoară, ridicarea gunoiului menajer şi a celui stradal, asigurat contractul bănuiesc de SC Holding Polaris, aşa cum am văzut inscripţionat pe maşinile autospeciale, firmă pe care am mai întâlnit-o prin alte oraşe ale ţării (parcă prin Gorj).

Trotuarele străduţelor sunt lăsate pradă vegetaţiei buruienoase, care le acoperă pe alocuri, în întregime. Nimeni nu se oboseşte să cureţe aceste căi pietonale, turistul ca şi localnicul fiind aruncaţi practic în stradă, cu vigilenţa ridicată la autoturismele ce slalomează printre pietoni.

Iluminatul falezei pietonale din Eforie Sud se potriveşte cu o palmă aplicată emblematic asupra oraşului de către aceşti edili. În loc să fie luminată întreaga faleză, bezna este stăpîna orelor târzii. Ori e lipsă de respect, ori nu se doreşte să fie puse în lumină porţiunile mizere, necurăţate sau dărăpănate.

La un asemenea oraş, cu puzderia de vile (şi ce vile!), nu se găsesc fonduri (din taxe, impozite, etc.) pentru iluminatul falezei? Poate ne aude cineva… Fiat lux!... Înclin să cred că există interese ascunse de ochii vulgului, mai ale că la o simplă căutare pe site-ul primăriei, informaţiile cu privire la buget sunt neactualizate, datând din 2011, asta dacă permite serverul conectarea.

Teatrul de vară din Eforie Sud nu a avut nici o reprezentaţie în perioada cât am stat acolo, spectacolele cu artiştii (Mîţu, Cîrţu, Pîrţu, etc...) au fost direcţionate strategic către grădinile de vară ale unor hoteluri muribunde sau aflate în moarte clinică pe perfuzii de subzistenţă. Astfel se speră că prin acest fapt, hoteluri precum Măgura, să scape de la faliment. În 2003 am locuit un sejur aici şi parcă nu era atîta degradare fizică şi morală.

Acum Hotelul Măgura caza turişti cu 60 de lei/noapte camera, cu mic dejun la 10 lei, iar meniul zilei tot cu 10 lei. Ca o încununare a sejurului petrecut aici, turiştii cazaţi, dar şi străinaşii de pe la alte locaţii aveau posibilitatea să asiste contra unei sume de 20 de lei la un spectacol de varietăţi, avându-i capete de afiș pe Cătălin Crişan şi comicii momentului de la Bingo A1. Roşii flasce și feline sucombate puteau fi procurate gratis de prin tufele din dosul hotelului respectiv, pentru ca spectacolul să aibă un deznodământ fericit, tinţa acestora nefiind artiştii, ci edilii oraşului Eforie pentru modul defectuos de conducere cu “succes” a paraginii, junglelor de pe străduţe şi spoirii gardului de ochii cetăţeanului băştinaş sau de aiurea.

Căutând un loc de joacă pentru odraslele noastre, am descoperit un spaţiu potrivit la prima vedere. Astfel, în proximitatea Teatrului e Vară, au fost instalate câteva leagăne, un tobogan sistem, o groapă de nisip cu scăunele de plastic, precum şi două figurine pe arcuri pentru a se bâţâi copilul în fericire. Frumoase şi utile obiectele, cred că au costat o mică avere bugetul local, dar ce contează? Numai că de jur-împrejur, cresc adevărate păduri de tufe, unde se pot descoperi fără să-ţi doreşti, “noroace” de sezon sau chiar mai vechi, mumificate. Mirosul nu poate fi păcălit cu nimic, doar curenţii de aer îndreptaţi spre ghiol să le mai dea voie amatorilor de scrânciob la o huţuială. Când copilul scâncea spre tobogan şi leagăn, luam direcţia vântului. De cumva acesta bătea dinspre ghiol, făceam pasul mare către plajă şi alte locuri cu “aerosoli” suportabili. De vântul se transforma în briza, atunci coboram grăbiţi spre “Uliţa copilăriei”, evitând pasajul de seară al Zeului Eol.

Nimic nu mişcă autoritățile locale în această direcţie, spre eliminarea comorilor ascunse dintre tufe. Înclin să cred că pe undeva, printre aceste tufe (poate chiar tufele în sine), există obiective de patrimoniu care sunt protejate şi cărora nu li se pot aduce nici un fel de modificare. Ar fi o explicaţie, dintre cele mai plauzibile. Poate atunci când “ norocul” va avea vârf, se va lua o măsură edilitară de scormonire şi înlăturare. Timpul le rezolvă pe toate... Din păcate, pe unii îi ţine captivi în capsule atemporale, în beatitudine şi dezmăţ pe „mălai” public.

În una din zile am fost la plajă în Eforie Nord. Plaja era supra-aglomerată, ticsită de turişti, cu nisip net superior ca fineţe faţă de cel din Sud. Zona şezlongurilorera mai aerisită, în schimb în zona liberă, se stătea ca în cutia de sardele. Comersanţii ambulanţi sunt cu două clase peste cei din Sud în privinţa publicităţii răcnite, textele sunt mai bogate şi mai pline de tâlc. Şi la Eforie Nord am descoperit lipsa de preocupare a autorităţilor locale. Un miros greu, pestilenţial se degajă din vegetaţia ce se întinde în jurul scărilor de piatră. Latrinele cazone din vreo câteva unităţi militare parcă au fost deşertate aici spre îmbogăţirea mineralogică a solului, aşa trăzneşte putoarea.

Valurile imense de care am beneficiat pe plaja din Eforie Nord în scurta noastră deplasare de o zi, ne-au făcut să trecem cu vederea “parfumurile” nepatentate încă de edilii din Eforie.

Nu puteam să nu vizităm plaja din Venus. Impulsionaţi de senzaţia de salivare, iscată de gândul la gogoşile scăldate în ciocolată pe care le-am savurat anul trecut la Venus, am descins într-o după-amiază cu nori, în staţiunea în care ne-am făcut concediul anul trecut. Am parcat în faţa Hotelului Vulturul şi am rămas siderat. Hotelul care anul trecut avea ceva din romanele din epoca victoriană, acum avea o faţă cu totul nouă, în culori vii, calde, camerele aveau AC, aspectul întregului stabiliment era de nerecunoscut. Am plecat ameţiţi către taraba cu gogoşi cu ciocolată, am luat o duzină şi ne-am oprit ca şi în urmă cu un an, la sezlongurile libere la acea oră pentru a le mânca. Ne-am plimbat pe plaja din dreptul Perlei Venusului, care avea hotelul total renovat. A ieşit şi soarele pentru scurt timp dintr-o formaţiune de cumulonimbuşi ameninţători. Am ridicat ancora către maşină, câţiva stropi mari încercau timid contacte cu nisipul. Am observat ceva modificări înspre bine şi în zona Hotelului Palace, zona pietonală spre plajă a fost eliminată prin montarea unor garduri estetice, asigurându-se astfel o intimitate mai mare celor cazaţi la acest hotel.

Întâlnirea cu @maria55. Nu am plasat acest capitol, să-i zicem aşa, la începutul review-ului sau pe la mijloc, ci în mod deliberat am lăsat la sfârşit această întâlnire. Sper ca cei care citesc aceste rînduri să rămână cu sentimentul că aceia dintre noi care expunem informaţii în mod virtual pe AFA sau oriunde, fără să ne cunoaştem de cele mai multe ori, sunt de un real folos şi vin să ne ajute apriori în viitoarele călătorii pe care intenţionăm să le inteprindem. Eu unul recunosc şi îmi scot pălăria (virtual dragă @ maria55) în faţa colegei noastre care şi cu nepoţica ocupată, a găsit timp pentru a răspunde unor întrebări puse de un nebun de pe la Vâlcea.

Am sunat-o pe D-na Maria după vreo două zile de acomodare cu vila Amalia şi împrejurimile acesteia şi ne-a invitat la Cazinoul pe care îl administrează. Am luat toată familia şi ne-am dus la Cazinou, de parcă toată viaţa aş fi jucat-o la ruletă. Nu era prezentă, dar fata de la bar ne-a spus că trebuie să sosească mintenaş. Am luat copiii şi i-am suit pe căluşei sau maşinuţe în parcul de distracţii din apropiere, în aşteptare. I-am lăsat pe copii cu soţia şi m-am repezit să văd dacă a venit. Sosise. M-am prezentat, am făcut cunoştinţă, D-na Maria spunându-mi că mai aşteaptă pe cineva de pe sait, culmea, cazată tot la vila Amalia, să o punem de o mini întâlnire AFA. Cine putea să fie decât consoarta mea, care devenise de ceva vreme membru, interesată de staţiune şi avidă de informaţii, eu fiind prea ocupat în perioada căutărilor. Bref... Ne-am aşezat cu toţii la masă la un suc şi am început să ne facem confidenţe despre staţiune, vilă, plajă, restaurante, apoi am alunecat uşor către preocuparile noastre de pe AFA, aflînd de unul de altul, întristându-mă la aflarea veştii dispariţiei unuia dintre cei care ne-a încântat cu slovele sale. Din toată sporovăiala noastră, întreruptă cu brutalitate de prâslea meu de nerăbdarea de a se mai da în trenuleţ, am realizat caracterul altruist şi de învigătoare al D-nei Maria. Sărut mâna pentru tot! Să ne vedem sănătoşi şi la anu’!

P. S. Ceva fotografii o să încerc să postez mâine, acum trage ăla mic să-l bag la nani….


[fb]
---
Trimis de zapacitu in 23.07.13 22:13:59
Validat / Publicat: 24.07.13 01:09:44
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6937 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

31 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zapacitu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P24 Era păcat să şi vorbeşti într-un asemenea "sanctuar marin", în care valurile ţineau cu regularitate predica despre Timp şi Anotimp
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 80950 PMA (din 67 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

31 ecouri scrise, până acum

danamandache
[24.07.13 08:44:00]
»

Un articol exceptional. Felicitari!

amero
[24.07.13 10:20:23]
»

felicitari pentru relatarea superba, continut si stil, astept cu interes pozele, imi pare rau ca nu pot vota decat o singura data.

melena
[24.07.13 17:03:23]
»

Ai povestit totul cu o maestrie incredibila demna de un bun manuitor de condei. Felicitari! Pe mine, cel putin m-ai facut sa simt ca sunt pentru minutele cat am citit impresiile tale, acolo, in Eforie, sau sa imi aduc aminte de locuri vazute de mai mult timp. Foarte frumos!

Bmona
[25.07.13 12:39:16]
»

Felicitari maxime! Pentru articol, pentru stil, pentru rabdare!

maria55 †
[25.07.13 15:56:44]
»

Surprinsa... incantata... chiar nu-mi gasesc cuvintele pt acest minunat review.

Coplesita si "atinsa" pana la lacrimi, deh...

Sunt fericita ca am intalnit si cunoscut familia ta minunata, sunteti deosebiti!

Un vot din inima!

adryana
[25.07.13 21:14:19]
»

un alt rw de nota 20 marca @zapacitu, nici nu ma asteptam la altceva, felicitari. Ma bucur ca te-ai intalnit cu @maria55 la mare, si eu am facut-o dar am fost un pic mai harnica decat tine, intalnirea mea a avut loc undeva in luna martie. Oricum, cand esti inconjurat de prieteni, macar virtual, parca si sederea la mare este altceva.

melena
[25.07.13 21:20:08]
»

@maria55: Dumneavoastra doamna ati avut un aport deosebit in reusita concediului lor. Felicitari si dumneavoastra pt mana intinsa amandurora si ma bucur din suflet ca mai exista si astfel de oameni deosebiti!

alinaro
[26.07.13 11:49:47]
»

@zapacitu: Felicitari!! Ti-am citit cu maaaare placere relatarea. Un stil lejer, nosalant si atractiv. Si sederea a fost pe masura, ca sa nu mai vorbesc de "ghidul" local.

Un 10 cu felicitari... si o vara frumoasa in continuare!

Nasshu
[26.07.13 21:05:01]
»

@zapacitu: un vot intirziat si de la mine!! este locul unde m-am nascut si mi-am petrecut copilaria... pacat ca nu ai apucat sa vezi statiunea in zile de glorie, @maria55 stie la ce ma refer. Sa speram ca in viitor cineva, candva, o sa aduca Băile Techirghiol-Movilă, mai apoi Băile Movilă sau Techirghiol-Movilă, ulterior Carmen Sylva, Vasile Roaita - banuiesc ca nu ai aflat vechile denumiri ale statiunii - actual Eforie Sud acolo unde ii este locul, mai ales ca beneficiaza de una din cele mai bune plaje de pe litoralul romanesc ca sa nu mai vorbesc de baile cu namol!!!

maria55 †
[27.07.13 04:05:58]
»

@melena: multumesc mult! Ori de cate ori cineva doreste o cat de mica informatie despre o locatie sau despre statiune, am s-o fac cu cea mai mare placere!

Mai ales cand „apelantii" sunt prieteni de pe AFA!

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[27.07.13 05:53:22]
»

@Nasshu:

este locul unde m-am nascut si mi-am petrecut copilaria...

Și de mine nu-ți amintești? Gumesc, desigur... Și pe mine mă leagă amintiri plăcute din copilărie de această stațiune... Țin minte că în gară era scris... Vasile Roaită... iar pe sub un așa zis gard verde se vedea... Carmen Sylva... Olimpiada Nadiei Comăneci aici am prins-o... Mai ales că noaptea stăteam cu toții cu ochii lipiți de tv... iar a doua zi, hai la plajă... Exista pe vremuri o simigerie, parcă se numea *Cuptorul de Aur*, unde mergeam dimineața să luăm covrigi calzi și iaurt/lapte bătut... Țin minte și acum cât de fascinat eram de virtuozitatea cu care un nene învârtea coca pe mână până modela covrigul, înainte de a-l pune pe tava aceea lungă pe care o punea apoi în cuptor... Și aveau și bragă... dacă mai țineți minte gustul... Ei, s-au dus timpurile acelea... Dar de restaurantul vienez îți mai aduci aminte? Cel cara avea bazin cu pește, ți-l alegeai și exact pe acela ți-l pregăteau. Dar de autoservirea Vraja Măriii, unde făceau cel mai bun orez cu lapte din lume mai îți aduci aminte? În urmă cu câțiva ani era-n paragină... Ce să zic? Poate că Eforie Nord era mai... occidental, dar cele mai frumoase amintiri le am din... Sud!

banal
[27.07.13 07:41:47]
»

@johnnyredlabel: Ehe si mai completez cu tigarile de contrabanda din port cu care ne desfatau vanzatorii ambulanti pe plaja. Ce bun era Kentul argintiu... O tempora.

Alex_Macedo
[27.07.13 23:57:53]
»

Stimabile, Master Z.

Mai intai, ca sa stii, inainte sa ma apuc de citit, mi-am dat palaria jos!!!

Prin aparitia pe frontispiciul site-ului, care-ti sare in ochi, (onor Adminului), la Cel mai votat, tu, o rara avis, ce esti, nu aveai cum "sa-mi scapi".

Intodeauna delectarea este asigurata si placerea de a parcurge un text cu autoironie si cu zambetul pe buze, la care talentul tau in acest cadru, este arhicunoscut, cuvantul plictis dispare din Dex, fiind inlocuit de cel numit, binedispunere!!

Master Z, cred ca numele tau mijlociu este Súmma cum láude si aici pun punct.

La mai multe, stimabile!

cristibi
[28.07.13 00:33:28]
»

un rw de nota 10 cu descrieri in detaliu. felicitari!

CFlorin
[29.07.13 22:07:25]
»

@zapacitu: Felicitări pentru vervă şi elocinţa deosebită. Pe baza descrierii dvs. mi-am convins consoarta ca, atunci când ne întoarcem din Bulgaria, să vizităm Paradoxul din Eforie-Sud!

maria55 †
[29.07.13 22:55:38]
»

@johnnyredlabel: Cuptorul de Aur, nu mai exista! Autoservirea Vraja Marii, nici ea! Vis a vis in schimb exista o baza de tratament super dotata sub aceeasi denumire! Nici restaurantul Vienez nu mai exista, s-a transformat , sunt spatii de inchiriat si alaturi o mica linie de autoservire!

Hmm....Carmen Sylva...O Amintire Placuta!

[...]

Nasshu
[29.07.13 23:02:15]
»

@johnnyredlabel: imi cer scuze, nu am vazut ecoul pina acum!!

im aduc aminte multe din Eforie Sud!! , inca mai am radacini acolo si pe str Cantacuzino, mai exista (ma rog existau anul trecut) trotuare cu pavaj VR... Sa nu uitam si cafeaua la nisip, sau halba de bere servita la ''Capul Turcului''...

maria55 †
[29.07.13 23:03:50]
»

@Nasshu: Da, Capul Turcului exista!

Nasshu
[29.07.13 23:07:04]
»

@maria55: stiu maria55 ) cafeau nu mai e la fel insa ( (

zapacituAUTOR REVIEW
[30.07.13 12:50:36]
»

Sunt năuc... Nu-mi revin nici eu din ameţeala asta dulce provocată de voi toţi care aţi avut răbdare să lecturaţi “torentul” de slove şi să vă binedispuneţi... Vă mulţumesc tuturor pentru aprecierile, elogiile şi completările binevenite despre Eforie Sud, iar data viitoare (parcă m-ar tenta Bulgaria sau Grecia) o să încerc, pe cât posibil, să fiu mai sintetic, pe cele două domenii distinct împărţite: “Impresii de călătorie”, respectiv „Recomandări de cazare”. Recomand din inimă vila Amalia acelora care doresc linişte, relaxare şi satisfacţie, care să le permită să „simtă” marea fără intreferenţele deranjante, specifice staţiunilor supraaglomerate.

@maria55, Nicicând “Farul călăuzitor” de la ţărm de mare nu poate să lăcrimeze, mai ales că “razele de lumină” sunt trimise pe uscat, acolo unde mulţi aşteaptă semnale că pot pleca să “navigheze” în ape calde, prietenoase, fiind îndrumaţi să evite “furtuni” sau alte neplăceri estivale.

@Alex_Macedo, Venerabile puteţi fără teamă să vă aşezaţi pălăria pe cap. Şi eu am fost surprins să constat expunerea articolaşului (!) meu în caseta cu ăi mai votaţi dintre “Impresionişti... ”. A fost o pură întâmplare, altceva ar fi fost dacă aţi fi postat şi dvs. în aceeaşi săptămână cu mine. Atunci cu certitudine, basca mea ar fi fost luată de briză şi aruncată hăt, în valuri. Oricum, palăria mea sare de pe cap, ori de câte ori ne “întâlnim” Onorabile.

zapacituAUTOR REVIEW
[30.07.13 13:09:12]
»

@CFlorin, "Dar din dar se face Rai"... culinar. Mi-ar face plăcere să postaţi ceva rânduri, la întoarcerea acasă, cu privire la bucatele servite la Paradox, apoi ca o paralelă la tradiţia gastronomică a maeştrilor de la sud de Dunăre, să ne descrieţi din bunătăţile acestora.

makuy*
[30.07.13 20:29:52]
»

Superb articol! Felicitari!!!

le_maitre
[31.07.13 20:15:43]
»

@zapacitu: Flamboyant, rocambolesc și vezuvian review! Iată cum am stat și am lecturat cu ochii la un nivel exoftalmic o "descriptio" a unui loc super familiar mie (stațiunea în ansamblu) dar despre care nu cred că aș fi scris o iotă, darămite să mai și cetesc. Însă învățul are și un revers.

Mă înclin!

Sir BDD
[01.08.13 18:06:45]
»

Multumim pentru review. Am ras cu lacrimi. Cunosc vila Amalia de 6 ani, merg acolo anual si m-am imprietenit si cu Nicoleta si familia ei. Nu stiu daca stiai insa restaurantul Coktail este al sotului ei.

Avand in vedere ca merg la Eforie Sud de 2 ori pe an, o sa o rog pe maria55 sa ne intalnim la un pahar de suc / cafea. Ai laudat-o atat de mult incat acum e celebra .

Inca o data felicitari pentru nota haioasa si colorata a review-ului. Se vede ca este unul muncit (diacritice, corecturi, etc). Eu am un copil de 1 an si nu reusesc sa stau concentrat mai mult de 10 min la PC fara sa traga de mine sa urce in brate sa butoneze si ea .

Numai bine si multa multa sanatate si momente frumoase alaturi de cei mici.

Daniel Baditoiu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zapacituAUTOR REVIEW
[01.08.13 18:30:57]
»

@makuy: Mulțumesc.

@le_maitre: Mulțumesc. 'Rețiproca' e valabilă stimabile atunci cand vă îndurați să postați. Deocamdată ne-ați cam pus la post.

zapacituAUTOR REVIEW
[01.08.13 18:44:06]
»

@Sir BDD: Știam de Coktail, au măncare bună, însă e prea 'fierbinte'. De 6 ani la Eforie și nu te-ai întălnit cu @maria55? Nu-i tarziu, chiar merită, mai ales că fetița ta are un an (să-ți trăiască!) și puteți sta la taclale fără tulburare. Mulțumesc pentru aprecieri și urare.

maria55 †
[06.08.13 12:07:31]
»

@Sir BDD: Daca tot mai numit "celebra" (cu multumiri pt @zapacitu) invitatia la cafea vine din partea mea! Pe terasa Cazino... club The One, se stie!

Pragheza_Gotica
[24.08.13 11:58:08]
»

Draga domnule, nu stiu daca esti zapacit sau nu, dar sugubat esti sigur, you made my morning... perfecta lectura la cafea, super articol. Punctaj maxim de la mine! Voi reveni pt. poze: -D

zapacituAUTOR REVIEW
[24.08.13 16:19:20]
»

@Pragheza_Gotica: Nu e chiar ca o "alintaroma", dar mă bucur că ați savurat cafeaua pe "fundalul" Eforiilor...

Cu problema cealaltă e greu de convins specialiștii, m-au asigurat că mai am de "tras", nu chiar mult, până îmi eliberează "documentele" edificatoare...

Sper ca și fotografiile să vă bucure, în egală măsură, ca slovele postate.

Săru' mâna!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
TEOANCA
[10.09.13 22:10:54]
»

Never say never.

N-as fi crezut ca voi da votul cu numarul 60! Cred ca de la Lisimah si Valpurgia ti se trage stimabile.

Lasand gluma la o parte cele 60 de voturi sunt pentru Eforie, nu pentru Mauritius sau Dominicana.

Felicitari. Pentru CE, pentru CUM si pentru DE CE ai scris.

zapacituAUTOR REVIEW
[10.09.13 23:30:39]
»

@TEOANCA,

Săru'mâna! Nici eu nu credeam să-l prind pe 60, na că-l stârnirăm pe 61... De-ar fi fost păstrăvi, voturile ce s-au strâns, puneam tuciul de mămăligă și pahare de prăștină alături să ne înecăm amaru' că turcu' o fost peste noi astăseară și ne-o răpit mândrețe de fătucă: Speranța-i zice... Rom-Tur 0-2 (

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
16 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, Alex_Macedo, alinaro, amero, banal, Bmona, cristibi, danamandache, le_maitre, makuy*, maria55, melena, Pragheza_Gotica, Sir BDD, TEOANCA, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Eforie Sud:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.11609601974487 sec
    ecranul dvs: 1 x 1