Catania, oraşul înnegrit de timp şi rocă vulcanică, baza vacanţei noastre siciliene

TIPĂREȘTE

Odată ce am intrat în Catania şi am coborât în apropierea portului din autobuzul care ne aducea de la aeroport, am luat primul contact vizual cu fostul apeduct pe care acum trec trenurile şi cu palatul Biscari pe lângă care am mers pentru a pătrunde pe Porta Uzeda în centrul vechi. Imediat am sesizat aspectul cenuşiu al oraşului, ce dă impresia oricui că este neîngrijit, cu clădiri vechi lăsate la voia întâmplării, cu străzi cu paviment negru pe care ies în evidenţă toate gunoaiele. Adevărul este undeva la mijloc, căci, deşi trecerea timpului a determinat ca totul să aibă o nuanță ternă, ponosită, cenuşiul se trage şi de la Etna, vecinul munte de foc al Cataniei, care a furnizat de-a lungul timpului gratuit materialul de construcţie (tuf vulcanic, bazalt) închis la culoare, aproape negru, cu care au fost pietruite străzile sau construite multe dintre clădiri.

Prezentare şi doar un pic de istorie

Bunul simţ îmi spune că îi sunt datoare Cataniei cu un prim articol al miniseriei siciliene, substanţial, pe motiv că ne-a fost o gazdă bună pe timpul vacanţei, însă nu voi omite nicidecum aspectele mai puţin plăcute pe care eu le-am sesizat, încercând să-i fac o prezentare cât mai obiectivă, fireşte, atât cât pot eu.

Situată pe coasta de est a Siciliei, aproximativ la mijlocul distanţei dintre Messina şi Noto, Catania este cel de-al doilea oraş ca importanţă al insulei, după capitala Palermo, cu o populaţie de peste 350.000 de suflete. Se întinde la poalele muntelui Etna şi dacă ceva mi-a atras atenţia cu prioritate din avion pe când ne apropiam de Sicilia, acela a fost maiestuosul Etna, ţărmul vecin şi oraşul răspândit la baza sa. Etna fumegă permanent prin câteva cratere, şi se poate observa în fundal din orice punct al oraşului, el pare un vajnic străjer al arealului, dar nu este deloc aşa, fiindcă atunci când erupe, face prăpăd.

Are două râuri subterane ale căror ape au fost deviate pe sub oraş: Amenano şi Longane care o traversează pe nevăzute, totuşi Amenano iese la suprafaţă în preajma Pieţei Duomo, alimentând fântâna ce-i poartă numele, urmând ca după aceea, lângă piaţa de peşte să coboare în adânc, continuându-şi drumul către mare.

Desigur că istoria Cataniei se suprapune în linii mari cu cea a Siciliei, de aceea se subînţelege că este un oraş foarte vechi, întemeiat de grecii ce au colonizat toată partea de răsărit a insulei şi care puseseră deja bazele aşezărilor Naxos şi Siracusa în jur de 730 Î. C. Catania a fost fondată cinci ani mai târziu sub numele de Katane, în greacă Κατάνι.

În timp, s-a dezvoltat ca una dintre cetăţile de seamă ale insulei, însă în 263 Î. C. devine parte a Imperiului Roman, menţinându-şi poziţia de oraş bogat şi înfloritor. Evul Mediu găseşte Catania supusă invaziilor vandalilor şi ostrogoţilor, după care intră sub influenţa Imperiului Bizantin aproape cinci sute de ani, ca mai apoi să fie parte din emiratul arab al Siciliei până prin 1072 când a fost cucerită de cruciaţi. Pe urmă a trecut succesiv sub stăpânirea germanicilor, francilor timp de circa două sute de ani şi a spaniolilor, ultimii conducând insula peste patru sute de ani, până după anii 1700. Din acea perioadă, mai exact din anul 1434, datează Universitatea din Catania, prima instituţie de acest tip din Sicilia, înfiinţată de regele Alfonso al V-lea al Aragonului.

În acea epocă au avut loc două evenimente de-o importanţă covârşitoare pentru oraş, care i-au marcat destinul, dar, mai ales, înfăţişarea. Primul a fost erupţia vulcanului Etna din 1669 când toate împrejurimile oraşului au suferit daune uriaşe cauzate de fluxurile de lavă, oraşul în sine fiind protejat de zidurile înalte de protecţie ce au determinat deversarea părţii mari de magmă în port. Al doilea eveniment s-a produs în 1693 sub forma celui mai puternic cutremur însoţit de replici pe măsură care au distrus complet oraşul ce a fost reconstruit ulterior din temelii în stilul arhitecturii baroce care-l caracterizează şi astăzi. De menționat este faptul că întreg centrul baroc al orașului este declarat ca făcând parte din patrimoniul UNESCO.

Mai târziu, Catania a fost una dintre orașele avangardiste ale mișcării pentru autonomia siciliană, din 1861 făcând parte din Italia Unificată.

Catania luată la pas

Cel mai bun mod de a cunoaşte un oraş fără să ți-l prezinte vreun ghid, este să-l baţi în sus şi-n jos, de la stânga la dreapta şi invers până începi să te familiarizezi cu el, ca mai apoi să începi să-l înveţi pe dinafară. Regula aceasta s-a dovedit a fi valabilă şi în Catania, zilnic luându-i la picior străzile din centrul vechi cu harta primită de la Tourist Information în mână sau cu aplicația herewego deschisă pe telefon. Centrul vechi al oraşului poate îndeplini cu succes rolul unui decor de film de epocă dacă se îndepărtează semnele de circulaţie sau stâlpii de electricitate ca dovezi ale erei moderne.

Inima orașului, de unde viața pulsează în fiece secundă, este Piazza Duomo, o deschidere foarte largă ce dezvăluie din orice punct ai privi clădiri și monumente unice ce o mărginesc, de o frumusețe arhitectonică remarcabilă: Catedrala Sant’Agata (patronul spiritual al orașului), Palazzo dei Cherici, Museo Diocesiano, Palazzo degli Elefante, Palatul Primăriei. În mijlocul pieței tronează simbolul orașului: Liotru sau Fontana dell'Elefante care are în centru Statuia Elefantului asamblată de arhitectul Vaccarini, căruia i se datorează existența multor clădiri cataneze superbe. Elefantul, realizat din lavă vulcanică, este mult mai vechi, se crede din timpuri preistorice, arhitectul atașându-i un obelisc egiptean așezat pe un postament din marmură albă. Cealaltă fântână situată într-o latură a pieței este cea de pe râul Amenano, în spatele său desfășurându-se celebra piață de pește La Pescheria, un real spectacol de vânzoleală, sunete și imagini despre care am mai vorbit și în alte articole, care după orele 15,00 este zilnic spălată și curățată, apoi transformată, ca cenușăreasa din poveste, în locul unde seara se organizează ad-hoc cele mai frumoase terase cu muzică live. Greu de crezut, dar adevărat!

Revenind la Piazza Duomo, ea este locul unde își dau întâlnire trei dintre cele mai mari artere ale urbei: Via Giuseppe Garibaldi în capătul căreia se află Porta Garibadi, Via Vittorio Emanuele II, adiacentă, mult mai lungă care se continuă până la țărm și perpendicular cu aceasta, faimoasa Via Etnea, strada cu magazinele firmelor de lux și zona de promenadă a oraşului.

Fiecare dintre aceste artere abundă în biserici, clădiri și palate vechi de câteva sute de ani, splendide exemple de arhitectură barocă, multe dintre ele fiind restaurate și recondiționate, găzduind astăzi diverse instituții, muzee sau chiar hoteluri B&B.

Aș menționa pentru Via Vittorio Emanuelle II monumente precum Chiesa della Badia di Sant’Agata, Palazzo Arcivescovile, Chiesa din San Placido, Palazzo Valle, Palazzo Seravalle, statuia Santa Agata, piazza Cutelli spre ţărm. În sensul celălalt, Chiesa Cattolica, Teatrul Grec, construcție magnifică rămasă din antichitate, de pe vremea grecilor colonizatori, fiind apoi extins de romani. Lângă teatru care este perfect restaurat folosit şi astăzi pentru spectacole, se află şi un mic odeon utilizat odinioară pentru concursurile de muzică şi poezie, din păcate acum într-o stare degradată. Cea mai impozantă clădire din zonă era Catedrala Benedictină (Arco delle Monache Benedettine) acum în plin proces de restaurare, acoperită de plase de protecţie şi schele.

Via Garibaldi se remarcă prin Chiesa Santa Chiara, Quartiere Militare, Piazza Mazzini cu cele patru clădiri identice în colţuri.

Via Etnea excelează prin existenţa unora dintre cele mai frumoase edificii din oraş şi aici aş aminti: Bazilica della Collegiata, un exemplu notabil al barocului sicilian, a cărui fațadă a fost proiectată de Stefano Ittar, după părerea mea cea mai frumoasă biserică din Catania. Palatul Poştei, refăcut, atrage şi el toate privirile, iar în plimbarea până în Piazza Stesicoro nu faci decât să stai cu ochii pe clădirile cu panouri explicative. În Piazza Stesicoro te aşteaptă pe de-o parte statuia celui mai cunoscut catanez al tuturor timpurilor, compozitorul Vincenzo Bellini, iar în partea opusă, ruinele Amfiteatrului Roman şi Chiesa di San Bagio.

Intrarea principală în parcul Giardino Bellini, cea mai mare arie verde din oraş care mai demult găzduia şi villa Bellini, se face dinspre Via Etnea, mai sus dai şi de Palatul de Justiţie şi de Grădina Botanică, celălat parc al oraşului vechi, mult mai mic, însă.

Un loc aparte pe via Etnea îl reprezintă Piaţa Universităţii, clădirile actuale, veritabile palate, înălţate de ambele laturi ale străzii Etnea fiind construite în perioada barocă, la cutremurul din 1693 fiind distrus tot ceea ce era înainte în picioare. Pe paviment apare şi elefantul, simbolul urbei. Ar mai fi de amintit şi Piazza dei Quattro Canti, la interscţia dintre Via Etnea şi Via Antonino Di Sangiuliano, locul unde clădirile dinspre colţuri au fost construite teşit creând o deschidere şi mai generoasă.

Via Etnea mi s-a părut cea mai sofisticată arteră din Catania, cea mai atrăgătoare, în fiecare seară străbătând-o numeroşi turişti şi localnici ieşiţi la plimbare, printre care şi noi.

Paralelă cu Via Etnea era vestita via Crociferi, mai mică, dar la tot pasul cu biserici, şi pe-o parte şi pe cealaltă, un bun exemplu fiind chiesa din San Francesco d’Assisi all’Immacolata, iar perpendiculară pe aceasta era o altă arteră importantă. Este vorba de Via Antonino Di Sangiuliano cu scuar pe mijloc, o stradă ce se vede de la ţărm urcând frumos pe măsură ce se depărtează de mare. Pe această stradă se remarcă la un moment dat Palazzo Manganelli situat în piaţa omonimă, după care bulevardul trece în apropierea Teatrului Massimo Bellini şi a Pieţei Bellini mărginită împrejur de alte palate vechi şi măreţe, iar în mijloc cu o fântână superbă. Teatrul Bellini este iarăşi una dintre clădirile grandioase ale Cataniei.

Plaje şi porturi

Am folosit pluralul pentru că în cutreierările noastre prin oraş, sfătuiţi de Alberto, proprietarul studioului în care am stat, a doua zi ne-am plimbat până mai încolo de muzeul Ciminiere şi Piazza Europa, către plaja neagră Scogliera dinspre nordul urbei şi Porto Rossi, un port mic şi cochet de iahturi. Plaja, în schimb, nu era plajă în adevăratul sens al cuvântului, ci o adunătură de bolovani uriaşi, negri, din lavă vulcanică pe care încercau să stea la plajă câţiva turişti, zona find amenajată cu pontoane şi restaurante pe acestea.

Adevărata plajă a oraşului se întinde la sud de oraş, începe din dreptul aeroportului şi se continuă 18 km lungime, până hăt-departe. Aceea nu este neagră, ci din nisip de granulaţie fină, de culoare galben închis. Este împărţită între operatori privaţi, există şi trei zone de plajă publică, însă diferenţele între cele publice şi cele private fiind ca de la cer la pământ, din punct de vedere al amenajării şi al facilităţilor oferite. Se ajunge numai cu autobuzul D, sau cu autoturismul, per pedes nu e posibil.

Portul cel mare al Cataniei se numeşte Molo şi este, într-adevăr, considerabil ca dimensiune. Acolo se află şi Dogana (vama), iar portul constă în două mari golfuri despărţite de o limbă de pământ, foarte încăpătoare, căci nu cred să fi văzut atâtea vase în nici un alt port.

Stazione Centrale şi Piazza Borsellino (cunoscută şi ca Alcala)

Ştiind că toate plecările autobuzelor către alte localităţi ale insulei se fac din Stazione Centrale, principala autogară, gară şi punct terminus al autobuzelor locale şi preorăşeneşti, „ne-am rupt picioarele” până acolo în vreo două rânduri, o dată în recunoaştere, apoi la prima plecare. Pe urmă am aflat că toate autobuzele cu excepţia celor ce pleacă în Taormina, trec şi prin Piazza Paolo Borsellino (după numele celebrului magistrat ucis de mafie), aflată aproape de Piazza Duomo, deci şi de centrul vechi.

La întoarcere către centrul vechi, am luat-o pe strada Giuseppe di Stefano pe care se află Consulatul României din Catania, şi multe prăvălii româneşti, cu marfă şi afişaj în română. Tot pe acea stradă am văzut şi o bisercă românească dar şi câteva case de toleranţă cu fete cam bătrâioare şi cam brunete.

Catania de sus şi din subteran

Într-una dintre zilele petrecute în oraş, dimineaţa, înainte de a pleca la plajă, având la activ experienţa foarte plăcută a urcatului în domul bazilicii San Pietro din Roma, am vrut s-o reiterăm şi în Catania, deşi nu avea să fie nici măcar pe-aproape. Însă panorama asupra oraşului, de sus, din domul Chiesei della Badia di Sant’Agata este minunată, iar urcuşul este mult mai uşor, preţul fiind de numai 3 euro/persoană.

Acelaşi preţ pentru bilete l-am plătit şi pentru Termele Achiliane situate în subteran, dedesubtul Catedralei Sant’Agata, ele făcând parte din puţinele vestigii ce s-au păstrat din perioada antichităţii.

O imagine de sus asupra oraşului am experimentat, dar la cotă mai mică, şi de pe terasa Castelului Ursino, un edificiu grandios, paralelipipedic, ridicat pe la anul 1250, cu şase turnuri de apărare, înconjurat de şanţuri de apărare, folosit pe rând ca reşedinţă regală, sediu al parlamentului şi închisoare, astăzi găzduind Museo Civico.

Gastronomie locală

Italia, în general, este vestită în lume pentru mâncărurile sale, având una dintre bucătăriile cele mai iubite, răspândite, dar şi sănătoase. În Sicilia, pe lângă preparatele obişnuite, apar şi unele specifice care-i dau savoarea cunoscută. În privinţa deserturilor siciliene cannoli şi cassata, pot spune că sunt, realmente, delicioase poate şi pentru că ricotta, specialitatea de cremă fină de brânză le face să pară mai light. Chiar şi gelato (înghețata) se pare că e deosebită aici datorită laptelui de migdale folosit la preparare. Ar mai fi și granita (un fel suc de fructe înghețat) care, alături de o brioșă, reprezintă un mic dejun catanez autentic.

Specifice zonei sunt arancini, o gustare siciliană rapidă, disponibilă la terase, dar și la negustorii stradali. Se numesc astfel fiindcă seamănă cu o portocală, dar sunt bulgări de orez umpluți cu șuncă și cașcaval sau ragu din carne și roșii, apoi dați prin pesmet și prăjiți până capătă o culoare portocalie.

Ar mai fi caponata care seamănă foarte bine cu zacusca noastră, dar are legumele tăiate în bucăţi mari și, nu în ultimul rând, carnea de cal care se mănâncă frecvent în zona Cataniei sub formă de file sau polpette di cavallo care este o chiftea mai mare ce cuprinde un amestec de carne tocată de cal, brânzeturi tari, ou și condimente.

Le-am încercat din curiozitate pe acestea și altele în plus și pot să spun că sunt foarte bune, merită, cel puțin când suntem în vacanță, să gustăm din specialitățile locului ce-l vizităm în măsura în care suntem dispuși la nou și credem că putem tolera acele mâncăruri.

Ce nu mi-a plăcut în Catania

Sunt câteva aspecte care mi-au umbrit repede părerea despre Catania, cel puțin așa a fost în primele zile, până m-am mai obișnuit și am luat totul cum era pentru a nu-mi strica vacanța.

În primul rând ar fi mizeria de pe străzi, gunoaiele lăsate la întâmplare, peste tot, care sunt puse și mai bine în evidență pe pavajul de culoare închisă. Apoi ar fi mirosul de urină care răzbate de pe străduțele mai dosnice și nu numai. Cel mai supărător a fost să văd la ordinea zilei excremente de câine lăsate la vedere chiar și pe străzile importante din oraș, în privința aceasta, am sesizat că în Catania mulți oameni sunt însoțiți de câini de talie mare, inclusiv cei ai străzii dețineau câte unul în scop de apărare. În fiecare seară am văzut că se făcea ceva curăţenie în mod specializat, dar fără rezultat, căci a doua zi nu se cunoaştea mai nimic.

Apoi nu mi-a picat prea bine să văd că toți cerșetorii de pe străzi și din fața bisericilor erau conaționali de-ai noștri și cum constatau că vorbim aceeași limbă, nu mai scăpam de ei. Însă Catania mi s-a părut sufocată de foarte mulți imigranți africani, indieni, pakistanezi, din Orientul Mijlociu, etc. veniți pentru o viață mai bună. Străzile centrului vechi sunt înțesate de oameni de toate felurile, dacă-i pui la socoteală și pe turiști.

Cu toate acestea, nu m-am simțit în nesiguranță nicio clipă, autoritățile italiene responsabile făcându-și datoria permanent.

La final

Catania și-a îndeplinit cu succes rolul de amfitrioană, asigurându-ne, în general, condiții decente și foarte multe obiective de văzut/vizitat. Șederea în Catania pe tot parcursul vacanței a fost o idee bună, orașul fiind bine conectat la multe dintre punctele de interers din insulă. Vacanța în Sicilia a fost intensă, frumoasă și temperamentală, la fel ca și însăși Sicilia, iar eu nu pot decât să recomand cu multă căldură petrecerea unei vacanțe în Sicilia cu cartierul general în Catania, fiindcă aveți ce vedea sau ce face.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 8449 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI