Experiența albaneză, începută cu stângul și terminată… bine

TIPĂREȘTE

Între momentul călătoriei și al scrierii impresiilor a trecut destul timp, lăsat intenționat ca să se aleagă, cum se spune grâul de neghină, să rămână frumosul și plăcutul. Dacă scriam imediat, poate se vedea că am început cu stângul și ar fi alterat ușor sau mai mult nota trăirilor.

Doi ani, din 2015, ne-am tot gândit și răzgândit, am zis: Mergem!, Nu mergem! - pentru că era ceva neașteptat, nu știam foarte multe despre această țară, o percepeam ca pe un loc periculos.

Însă în august 2017, am hotărât să plecăm spre litoralul albanez, consecință a dorinței noastre de a vedea locuri noi, mai puțin mediatizate, de a încerca noi experiențe. Că, uneori, planul de acasă nu se potrivește celui din târg, am aflat încă o dată în timpul acestei călătorii.

Știam că drumul este foarte lung, de aceea l-am parcurs în două zile, hotărând cazarea intermediară în Ohrid, Macedonia. Aici a intervenit prima diferență între cele două planuri: nu am reușit să ajungem la Ohrid, ci foarte aproape. Traseul a fost cel obișnuit: București – Ruse – Plevna – Sofia - Kriva Palanka ei, și de aici au început problemele, am adoptat viteza unui melc ceva mai rapid.

În bucata de autostradă spre Skopje am oprit din 10 în 10 km (poate exagerez) pentru taxă, deși suma nu a fost mare (sub 5 euro), dar să te oprești de atâtea ori și să stai, cel puțin 10 minute la coadă, poate și mai mult, e consum de timp și test pentru nervi. Erau multe mașini, noi cu ele, iar altă soluție nu se întrevedea. Am rezistat eroic, nervii s-au păstrat în limite normale și ne-am îndreptat spre sud, spre Ohrid, sperând, în naivitatea noastră, să ajungem.

Se întunecase, eram conștienți că nu vom putea ajunge unde ne-am propus și am intrat în Kicevo, un orășel de pe traseu, să căutăm ceva pentru noapte. Altă oră pierdută în zadar: străzi înguste, mașini peste tot, pietoni pe unde nu gândeai, forfotă mare, ce mai, altă probă pentru starea noastră de spirit.

Am găsit un hotel care purta numele orașului, dar la prețul cerut, nu avea mai nimic, nici măcar un răcitor pentru apă, ce să mai spunem de aer condiționat, și era o căldură… Am plecat mai departe, deja moralul ni se alterase, înaintam greu, am stat la două semafoare (însumat peste 30 de minute, se lucra la drum). Se mai crea câte un ambuteiaj pentru că pe sensul celălalt, dinspre Ohrid spre Skopje, era coloană de kilometri (se întorceau oamenii acasă, ca la noi, pe Valea Prahovei), iar câte unul forța nota și ne încurca și pe noi, pe sensul nostru.

Cred că nu eram departe de Ohrid, a doua zi urma să vedem că mai aveam cam 35 de km, când un înger păzitor ne-a unit gândurile și am hotărât să oprim la o benzinărie, să ne dezmorțim. Toți am văzut o clădire modernă pe care scria Eko hotel și ne-a sunat un clopoțel salvator. Din fericire, aveau camere, chiar foarte elegante, dar pentru că cheia de la camera cu trei paturi nu prea era bună (riscam să rămânem blocați) am luat două camere foarte frumoase, dotate cu tot ce trebuia, și ieftine-30 de euro, ambele. Lejer, le-am dat 3 stele, fără comentarii: lenjerie și prosoape îmbietoare, curățenie sclipitoare, ce mai, am dormit ca pruncii.

A doua zi ne-am continuat drumul, am trecut prin Ohrid, ar fi fost păcat, dar am stat puțin, cât să ne plimbăm pe faleză, să filmăm și am plecat cu regretul că nu am văzut tot ce am fi vrut, însă cu promisiunea fermă că ne vom întoarce special.

Am trecut granița la Pogradec și am mers prin Elbasan, Fier, Vlore (am admirat faleza din mașină, ne grăbeam) spre Himare, unde aveam rezervare. Minunat este drumul prin Pasul Llogara, dar mie tot mi se strângea inima, văzând la ce înălțime eram. Într-adevăr, merită să vezi o dată în viață asemenea locuri.

Am ajuns la Himare, iar aici vine a doua diferență între planuri: cu stupoare am constatat că rezervarea noastră nu se potrivea cu ce era pe net, bine că nu plătisem anticipat. Și-au dat seama că n-au procedat corect și au vrut să ne ajute, să ne găsească altceva, au dat un telefon, iar după câteva minute a apărut un tânăr pe care l-am urmat trecând printr-un restaurant, printr-o curte, pe o alee mică, apoi am ajuns la niște căsuțe sau ceva asemănător. Nu am acceptat nici aici și ne-am luat soarta în mâini. Era o aglomerație acolo, de parcă toată Albania venise în Himare, nu aveai unde opri mașina. Am încercat noi să găsim altceva, dar ni se spunea că totul era plin, mai mult, se însera și, în consecință, moralul nostru a căzut iar la pământ.

Am găsit cazare, totuși, în două locuri, primul în Himare, apoi în Qeparo, dar erau niște camere improvizate, după cum ni s-a părut nouă, care cu greu s-ar încadra în ” decent”: amenajate pe fugă, fără dotări minime, ascunse în spatele altor clădiri, trebuia să ai nas de copoi să le mai găsești la întoarcere. Ne-am zis, fiecare în gând, apoi la unison, tare, că, mai bine, ne întoarcem pe plaiurile natale. Pădure fără uscături nu este, pretutindeni sunt oameni care vor să profite, important e dacă accepți. Din nou am hotărât: ne îndreptăm spre Sarande, singurul loc pe care nu îl luasem în calcul, ne-am ferit de el ca cineva de tămâie. Citisem că e foarte plin, zgomotos, cu circulație haotică, dar în disperare, faci compromisuri.

Și iată-ne iarăși pe drum, spre Sarande. Era destul de târziu, venise noaptea, mai greu te descurci în asemenea condiții și, culmea, mai aveam de mers. Nu după mulți km, din nou a sunat clopoțelul salvator pentru că am văzut o benzinărie și, în cor, am zis: oprim. Ne aflam în localitatea Shen Vasil. Aveau camere, am luat două, la același preț ca în Macedonia, minunate, curate, dotate cu mobilier modern, cu ustensile la baie, prosoape parfumate, lenjerie minunată… și am dormit neîntorși.

În mod sincer, spun că am rămas foarte plăcut impresionați de camerele acestor hoteluri care sunt de tranzit și nu poți să ai prea mari așteptări de la ele.

A doua zi, odihniți, cu altă mină, am descins în Sarande, benzinăria nu era prea departe, vreo 15 km. Nu am căutat prea mult, la a doua întrebare, am găsit chiar în centru, un hotel despre care voi scrie mai încolo câteva cuvinte. Voi scrie despre oraș, despre locurile pe care le-am văzut, îmi voi expune impresiile.

Închei, că tot am vorbit de drum, spunând că ne-am întors prin Grecia, pe autostradă, prilej de a admira minunatele tuneluri. O constatare: albanezii au ocolit munții, i-au urcat, i-au coborât, oferind pentru ochi imagini de neuitat, grecii i-au străpuns, iar frumusețea tunelurilor nu e cu nimic inferioară, mai mult, timpul de mers se reduce.

Nu știu care ar fi preferința mea dintre cele două, în caz de opțiune, dar poate nu e cazul. Pentru autostradă, un minus ar fi aici numărul mic al locurilor de parcare, uneori se simte nevoia de oprire, de mișcare. L-am parcurs dintr-o bucată, fără probleme, în 17 ore. Toți eram șoferi și se conducea pe rând, ce-i drept, mai mult băieții, pentru că le place, mai puțin mie. După această odisee, concluzionez, parafrazând o zicere: ” Totul e bine, când se termină cu bine”, pentru că rămân experiențele pozitive, pe celelalte le ignorăm sau le ascundem departe, să nu le recuperăm ușor.

Am studiat atât de mult litoralul albanez, am citit destul, am pus întrebări, am folosit o aplicație să mă plimb, să văd amplasamentul, adică să aleg un loc plăcut și s-a văzut, în final, rezultatul. Sarande a fost eliminat din listă de la început, știindu-ne preferința pentru locuri mai aerisite, pentru senzația că marea e numai a ta, că poți să înoți liniștit, fără să deranjezi pe altul. Am descris emoțiile, incertitudinea prin care am trecut până am ajuns aici, iar orașul, neofensat de gestul nostru, sunt necesare și niște figuri de stil, ne-a primit cu brațele deschise. Ne-am adaptat, am vrut să trecem peste neplăcerile sosirii și, treptat, i-am descoperit farmecul.

Construcția orașului este de semicerc în jurul golfului, îmbrăcându-l elegant, smulgând bucăți din munte, înălțându-se pe verticală, iar apropierea clădirilor îți creează impresia că poți sări de pe un balcon pe altul, la vecini. Astfel, se explică aglomerația, străzile înguste, dar și pantele care, uneori, pun probleme anumitor tipuri de mașini. Locul de promenadă este o faleză lată, frumoasă, plină de tarabe, terase, restaurante, oameni care se mișcau teleghidați, în stare să calce peste oricine le stătea în cale. A fost, pentru noi, încă un test de rezistență. Am avut mare grijă, ca urmare, după prima seară, am schimbat locul de plimbare.

Așa am descoperit încă trei străzi paralele cu faleza și cu marea, iar plimbarea, la dus, am făcut-o pe prima stradă, pe a doua, pe a treia… (seri consecutive), iar întoarcerea - pe faleză. Astfel, am văzut că se poate să nu mergi în aceeași direcție cu toți pentru că ora fiind înaintată, oamenii se răriseră și nu mai era pericol de ciocnire. Cele patru străzi (atât am descoperit noi, poate mai erau, dar timpul…) se intersectau cu altele care coborau sau urcau, depinde cum privești, spre sau dinspre mare. Am descoperit, astfel, artera comercială, biserica ortodoxă, un parc foarte frumos și binevenit pentru că era o căldură năucitoare. Noaptea, temperatura nu scădea sub 26 de grade.

Dincolo de o străduță care trecea pe lângă parc și cobora spre mare, am descoperit vestigiile unui sit arheologic. Nu era nimeni prin preajmă să întrebăm, dar nici accesul nu era interzis. Dintr-o scurtă prezentare afișată pe un panou, am aflat că erau ruinele unei sinagogi din sec. V, pentru că în zonă era o comunitate evreiască puternică și bogată. În sec. VI a devenit Basilica Onhezmi (vechea denumire a orașului), distrusă de un cutremur și de invazia slavă. Tot pe panou se vorbea despre existența unor mozaicuri deosebite pe care nu le-am depistat din cauza întunericului. Noi ne smulgem greu de lângă mare și, mai ales, din mare, însă ne-am propus să vedem și alte locuri din țara pe care o vizitam, că cine știe când și dacă mai ajungem acolo.

Am împărțit judicios timpul: prima parte a zilei îl dedicam plajei, înotului în zonă, partea a doua- vizitării altor locuri. Din punctul nostru de vedere, marea și plajele Sarandei nu excelează prin ceva anume: plaja e îngustă, cu pietre (nu deranjante la mers), sufocată de șezlonguri (e o adevărată mafie a lor), cu o zonă restrânsă la cea publică, pentru cearceafuri. Sincer, noi nu aveam ce face cu șezlongurile pentru că imediat ce găseam un loc, lăsam totul și ne azvârleam în apă, de unde nu mai ieșeam decât pentru o gură de apă sau când plecam.

Am ales plaja publică pentru că avea o zonă fără pietre unde înotul devenea o încântare. Apa era caldă, ne-a plăcut, dar nu foarte curată: avea firișoare de alge, pungi de plastic, etichete de pe diverse ambalaje și alte resturi care atestau prezența omului în zonă. Păcat, nu arunc vina asupra localnicilor, erau turiști din multe alte locuri. Nu am rămas entuziasmați nici de claritatea apei (am văzut mări infinit mai limpezi), de aspectul plajelor, ci de îmbinarea fericită munte-mare și de ineditul peisajului. Dacă ar fi să concluzionez, nu știu ce să decid: mi-a plăcut, nu mi-a plăcut? A fost o experiență inedită, dar deocamdată nu mă pot hotărî ce domină mai mult.

Impresiile despre Hotel Julia au fost extrase de webm și mutate în cadrul unui review distinct, aici

A doua zi după ce ne-am instalat, am hotărât să mergem la Ksamil, să vedem dacă ne pare rău că am renunțat la cazarea de aici. Prima noastră opțiune a fost această stațiune și am rezervat o cameră într-o vilă (pot să-i dau numele dacă e nevoie), dar am renunțat. Am cercetat zona cu aplicația și am zis că nu merită. Ajunși acolo, ne-am convins că ne-am fi ratat definitiv vacanța, nu ne-ar fi plăcut. Nu voi insista asupra aspectelor negative, fiecare poate decide ce- i place și ce nu. Cert e că așezarea (nu știu cum s-o numesc altfel) s-a dezvoltat haotic, peste tot praf, moloz, mașini, oameni… Acolo fiecare circulă după propriile reguli, întoarce unde vrea, oprește unde vrea, ce mai, dacă ai noroc, scapi.

Având simțul orientării, am găsit repede plaja, dar nici acum nu am cuvinte de laudă. Dacă privești de sus, ceea ce vezi îți place: marea, insulele care cresc exotismul zonei. Ai coborât pe plajă? Totul se schimbă, iar eu am văzut amplasarea în trepte: prima, după mare, e plaja, îngustă, cu pietre, chiar și în apă, cu șezlonguri înghesuite, încât nu puteai trece printre ele. Probabil că în viitorul nu prea depărtat le vor așeza vertical. Urmează terasele, tavernele care au acaparat întregul spațiu, cu greu te poți strecura spre apă. Și, ceea ce chiar nu ne-a plăcut, nu este o alee, ceva pe care să te plimbi. Abia am găsit un loc unde să depozităm bagajele, ceva 10m/10m...

Șezlonguri, de unde la ora aceea? Plaja avea nisip (mai degrabă pietricele mărunte, albe), iar apa căpăta un aspect lăptos, caldă, curată, asta ne-a plăcut. N-am avut vreme să vedem orașul Butrint, am pierdut-o căutând loc pe plajă. Ne-am întors destul de dezamăgiți.

În după-amiaza următoare, le-am propus băieților un traseu, fără să le detaliez mai mult. Mergeam spre Blue Eye (Syri i kalter, în albaneză), aflat nu departe, dar, hopul a fost ieșirea (și întoarcerile, de fiecare dată) din Sarande, unde haosul rutier e la el acasă. Pe drum am oprit la un izvor, am umplut sticlele (totdeauna aveam 3-4 în portbagaj, știam că în munții lor sunt multe izvoare) și am continuat. La un moment dat, am virat stânga pe un drum neasfaltat și am întâlnit bariera de rigoare pentru taxă (200 leka). Acolo am simțit și noi răcoarea munților, iar fenomenul acela unic ne-a încântat. Băieților le-a plăcut foarte mult și m-au felicitat pentru surpriza oferită.

Este un râu subteran care, pe-acolo prin măruntaiele munților, caută o ieșire la suprafață și o găsește în acest loc. Izbucnește în afară ca pe o conductă și se lărgește la loc întins. Apa, incredibil de limpede, îți permite să vezi în adâncime pietrele care au forma unui ochi. Se spune că nu i se știe adâncimea, dar cred că e pentru menținerea misterului, iar temperatura apei, chiar și acum în vreme de caniculă, este de 10 grade. După ce am cercetat tot, am încercat apa, am vrut să urcăm puțin pe munte, dar, în stilul cunoscut și la noi, am găsit un gard care interzicea accesul. Cineva s-a împroprietărit cu un munte. Venea seara, așa că ne-am îndreptat spre mașină, dar credeți că am plecat? Nu. Sus, destul de departe, spre vârful munților dansau flăcările, pe un aliniament de sute de metri. Am stat mult timp să ne uităm, nu știu, cu teamă, cu uimire, pentru că nu mai văzusem niciodată.

Într-o altă zi, tot după-amiază, le-am propus să facem o baie în Golful Kakome, o plajă sălbatică, dar foarte frumoasă. Zis și făcut, ne-am luat ce ne trebuia și pe la 18, am plecat. Din drumul național, la vreo 10 km se virează stânga, drumul- la fel de bun ca cel anterior, dar cu multe capre, turme întregi, care ne-au încetinit. Am ajuns unde se termina asfaltul, iar de sus, în lumina soarelui, golful era minunat. Surpriză!!! Un ins ne-a făcut semn să oprim și, prin gesturi, ne-a spus că s-a închis.

Știți cum arată o statuie? Ca noi în momentul acela, am rămas fără cuvinte. Ne-am privit și ne-am dat seama ce cuvinte erau pe buzele noastre, dar nu le-am dat glas. Ne-am păstrat calmul, am făcut câteva poze, fără tragere de inimă, doar pentru că venisem până aici și am făcut stânga împrejur. Gustul amar încă persista.

La intrarea în Sarande, în drumul nostru, aveam alt obiectiv: Castelul Lekuresi. E amplasat pe cel mai înalt munte deasupra orașului, cu o șosea, cam îngustă, dar proaspăt asfaltată. A fost construit de Suleiman Magnificul prin 1537, ca punct de observație asupra insulei Corfu, proaspăt cucerită. Am uitat de tot ce ni se întâmplase cu puțin timp în urmă. Se vedea totul în jur, Sarande era o mare de lumini, ne simțeam stăpânii universului. Însă iarăși apare ceva defavorabil: peste tot erau mese, e restaurant acolo, încât cu greu te strecurai printre ele. Impresia finală de încântare, de uimire rămâne. Pe munți încă mai săltau flăcările, semn că nimeni nu le acorda atenție.

Concluzionând, trec peste toate momentele dificile, au fost destule, și spun că a fost o experiență interesantă. Noi ne păstrăm totdeauna calmul și, chiar în situații dificile, suntem optimiști. Albania a simțit că intră în lumea bună și se comportă ca atare, de aceea, dacă mă întreabă cineva, spun că prețurile s-au avântat spre sus, în toate domeniile: cazare, mâncare, combustibili.

A fost frumos, am trăit intens această experiență și, sunt sigură că, peste ani, această țară va deveni o atracție adevărată în turism, concurent redutabil pentru vecini.

---

VIZUALIZĂRI: 4039 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI