'La est de eden'

TIPĂREȘTE

Pe cât de neplăcută, pe atat de necesara curățenie de Paște a scos la iveală de data aceasta, pe când cobora Daniela îmbrăcămintea de vară din pod, tricoul pe care-l cumparasem secolul trecut în prima noastră Grecie, pe care era inscripționat “Here is Greece, don’t work, be happy! ”. Ne-am dat seama că se apropia timpul să ne asigurăm porția anuală din fericirea la care se referea tricoul. În insule! În care?

Le bifasem deja pe cele mari, iar dintre cele de renume, rămăsese mal famé Mykonos și încă o suta de alte insule, care mai de care. Drama opțiunii, trecând și prin costuri, distanțe, transport, s-a încheiat când zarurile au căzut pe Aegina: în apropiere de Athena, mai la sud, la o ora și… de mers cu ferry.

Prin intermediul unei agenții de voiaj prietene, am negociat cu booking.com, cu cheapflights/tarom.ro și ferries.gr, am rezervat prima noapte în Pireus, pentru că nu se potrivea aterizarea cu plecarea ultimului ferryboat și încă 7 zile în Agia Marina, ne-am asigurat că are cine s-o ia pe Ioana de la grădi și că Mița (mâța, pentru necunoscători) va supraviețui în lipsa noastră, și cu minimul de bagaj posibil am plecat pe 18 mai; cam încărcați că lăsăm fetele singure, că ne sustragem oarecum (n-a fost cazul, Hana și-a luat copila și au petrecut un weekend lung la Vama

Taxiul comandat pentru aeroport n-avea rovinietă și am mai comandat unul. Când să plece avionul, un geam lateral din cockpit nu se închidea – au venit specialiștii, au fixat problema și am decolat cu trei sferturi de oră întârziere. Semne nu prea bune pentru Daniela care oricum era îngrozită, ca de fiecare dată, de perspectiva zborului cu avionul. Am decolat și am zburat O. K. cu Daniela semileșinată, dar numai până la servirea “cinei” care conținea și un pahar mare de vin roșu. Pe aeroportul Eleftherios Venizelos din Athena (care e la o ora de mers cu bus-ul de oraș) am luat autobuzul o oră până la Pireus, am rezolvat cu bine o urgența (una din cele mici, dar insistente), am mai luat un autobus trei stații pâna în port și în felul acesta simplu (!) am ajuns la hotelul Glaros (glaros-hotel. gr/en) unde rezervasem cameră pentru noaptea aceea. Camera curată, mică, foarte mică, avea doua paturi și o noptieră. Ușa de la baia minusculă, se închidea ușor și bine, dar nu se deschidea la fel de bine. N-ar fi fost o problemă dacă aveai norocul să se blocheze când nu erai înăuntru. Eu n-am avut norocul ăsta și Daniela a trebuit să cheme în toiul nopții recepționerul ca să mă depaneze. Cu un patent și doua șurubelnițe, recepționerul s-a descurcat de minune (pentru el incidentul facea parte din rutină) și am putut să ies după numai o jumate oră. Și ne-am culcat înainte de ivirea zorilor. Zdrobită de neplăcerile drumului, dar mai ales de spaimele zborului, Daniela a adormit tun. Eu imi uitasem acasă antifoanele și cum în hotel era un permanent du-te-vino cu uși trîntite, iar pereții erau din foiță subțire, neputând să adorm, am rămas să mă gândesc la ce idee tâmpită am avut cu “concediul” ăsta. Am adormit totuși cu puțin timp înainte de ora de sculare

Dimineață am mâncat ouăle fierte și sandwitch-urile aduse de acasa pe unica noptieră, stând pe paturi pentru ca nu era niciun scaun în cameră. Am amânat cafeaua pentru traversarea cu ferryboat-ul. Ferry era în port deja, hotelul lângă port, chioșcul de bilete în drum, așa că ne-am îmbarcat destul de repede. Vasul mare, elegant și comod în zona pasagerilor, baruri, canapele, curățenie, gol pe trei sferturi din capacitate. Era începutul de presezon, ferryboat-ul care ne-ar fi dus direct la Agia Marina nu funcționa decât din 28 mai încolo. Cel în care ne aflam ne-a dus în orașul-port Aegina, în extrema vestică a insulei. De aici și până-n Agia Marina unde aveam noi treabă, trebuia să traversăm toată insula (14 km) de la vest la est. Și am traversat-o cu autobuzul în 30 de minute. Odată intrați în village, am rugat șoferul să ne lase cât mai aproape de Hotelul Posseidon unde rezervaseram și, dupa încă câțiva merti, a oprit chiar în fața hotelului. Bucuroși că în sfîrșit am ajuns, ne-am grabit spre intrarea în hotel a cărei ușă era suspect de închisă și cu un bilet lipit pe ea: Mr. Dan Ioan …, due to a technical problem in the hotel, we are transferring your booking to the Hotel Panorama, on the sea front… etc… instructions… apologizes… phone… Thomas. Am înjurat în acelaș moment cu Daniela, dar ne-am domolit repede în perspectiva sea-view-ului promis. Am continuat drumul la vale, a apărut marea de după o tavernă cu mușcate roșii pe mese și un chelner ne-a arătat ceva mai încolo și pe stânga, Hotel Panorama (hotelpanorama-aegina.gr) pe faleza îngustă ce urmărea malul din stânci mari rotunjite. Dincolo de hotel, faleza se topea într-un pâlc de pini. Ne-a întâmpinat zâmbind prietenos owner-ul, într-o salopetă stropită de var (some people do work in Greece!) și ne-a oferit la etajul 2, lângă ușa liftului extrem de silențios, cea mai bună cameră din hotel, liberă întrucât în hotel nu mai era nimeni altcineva. În cameră… frigider, televizor, aer condiționat, curățenie zilnic, aștenuturi schimbate la 3 zile, balcon cu măsuță și scaune, vedere la mare cât cuprinzi cu privirea. Micul dejun (suncă, cascaval, unt, iaurt, miere, gemuri, cornflaks, cake, lapte, ceai, cafea, fructe) în regim bufet suedez, îl serveam pe terasa hotelului din fața acestuia, parțial suspendată deasupra stâncilor ieșite din malul mării. De o parte și de alta a terasei, printre tufe de verdeață și flori sălbatice, coborau trepte spre sunbed-uri și umbrele de soare aranjate pe stânca de care atârnau câteva scări până în apa mării.

La 100 de metri de hotel, plaja cu câțiva pini răsuciți, nisip fin și intrare lină în mare, se întindea pe jumătate din țărm; ajungeam la ea fie coborând o laterală din strada principala (care ținea loc și de promenadă printre taverne, magazine și tarabe cu pălării, articole de plajă, ceramică, suveniruri, înghețate și fistic roșu specific insulei…), fie coborând domol faleza de piatră și apoi prin curțile pensiunilor colorate de flori sau prin terasele irezistibilelor cafenelelor construite până în zona de racord a malului stâncos cu plaja de nisip

Nu prea erau turiști în stațiune iar cei câți erau, cam de vârsta a treia, vorbeau engleză sau germană. Erau și câțiva mai tineri care râdeau și vorbeau rusește. Am auzit și dulcea limbă românească într-un grup zgomotos de pelerini și pelerine în trecere spre obiective religioase, în cazul acesta biserica catolică Agios Nektarios.

Găsisem biserica pe o listă “must see“ pe net, împreună cu recomandările călduroase a unor antemergători, așa că ne-am dus și noi într-o zi care nu părea a fi de plajă. Sf. Nektarios, trăit până în 1920 în Aegina și canonizat în 1960 de Patriarhul Ecumenic din Constantinopole, e renumit ca făcător de minuni, în special în vindecarea celor care-i cer ajutorul. Așa se explică mulțimea de vizitatori ai bisericii și ai mânăstirii Sfânta Treime din vecinătate unde Agios Nektarios a trăit ultimii ani și a murit ca stareț al mânăstirii… Am aprins lumânări în memoria morților noștrii dragi, ne-am închinat pentru sănătatea fetelor, am făcut poze cu biserica văzută de afară (renumită și pentru dantelăria exterioară în piatră) și am luat autobuzul înapoi cu sentimentul datoriei împlinite (must see!).

Pe listă mai erau sanctuarul și templul ridicate prin anii 500 BC în cinstirea zeiței Aphaea, de care nu auziserăm pâna atunci. Era aproape de Agia Marina, la 20 min de mers pe jos, după cum ne spuneau localnicii. Noi am ajuns întro seară, urcând agale până în vîrful dealului, în 40 min. Era ora când situl arheologic se închidea pentru vizitatori, dar doamna de la intrare, văzându-ne sleiți și cu vorba întretăiată de efortul urcușului, ne-a lăsat să intrăm, gratis (un gând plin de recunoștință pentru respectiva doamnă!). Rămășițele templului ne-au impresionat prin vechimea pietrei și istoria scrisă pe panourile indicatoare. Mult mai mult ne-a plăcut terasa de vis-à-vis de sit și berea rece pe care am băut-o cu privirile în decor : pădurea verde de pini, stâncile albe, cerul albastru ca cerul și marea turquoise, peste care plutea plină de grație lenea noastră aurie! Am simțit recunoștință și pentru Domnul, creatorul a toate cele.

Intr-o altă seară am vizitat biserica din Agia Marina care era la doi pași de centru, albă, mare, impunătoare, parțial acoperită de ghirlande de flori violete în tufe cățărătoare, ce-ți taie respirația prin abundență, culoare și cutezanță. Florile acestea și mulțimea de alte flori de toate culorile ce răsar superbe pe sub ficuși, smochini și lămâi prin curțile oamenilor, pădurile de pini ce îmbracă coamele dealurilor, mirosul acestora amestecat cu aromele sărate ale mării și berea rece mi-au creat o imgine foarte apropiată, zic eu, despre raiul promis. N-am mai pus la socoteală terasa lui Nikos din buza mării, unde am băut cele mai bune espresso înainte de a părăsi plaja, taverna cu multe mușcate și o rață gălăgioasă și obraznică care cerșea la mese, unde am mâncat aproape zilnic cel mai reușit tzatziky și câte un platou de small fish, razele soarelui de dimineață răsărit din mare, amabillitatea localnicilor cu care ne-am și împrietenit și multe altele care ne-au făcut viața frumoasă în insulă.

La aeroport ne așteptau fetele cu mașina. Când ne-a văzut, Ioana s-a repezit spre noi, a sărit în brațele noastre, ne-a strâns în brațele ei și ne-a pupat cu frenezie pe rând; ne-a luat de mână mai apoi și s-a lipit când de unul când de celălalt, respirând sacadat de emoție. Atunci ni s-a împlinit momentul de fericire pentru care plecasem tocmai în Aegina! Pe drumul spre-casă, în mașină Ioana a continuat să ne mângâie drăgăstoasă în timp ce, de la volan, Hana ne-a prezentat raportul de țară și starea națiunii de acasă. Dulce casă!

---

VIZUALIZĂRI: 3523 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI