ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.11.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.04.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
NOV-2015
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 36 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Daca asa erau hanurile, ne-am nascut cam tarziu

TIPĂREȘTE

Mi-am promis odata sa ma intorc in aici, dupa vizita noastra de anul trecut, de 1 Decembrie… Si daca tot se apropie un weekend supermegaprelungit, Arbanasi poate fi o alternativa la aglomeratia si preturile mult prea umflate de pe la noi.

Scena casnica, de octombrie tarziu… Pufosenia prin bucatarie, al ei venerabil sot la calculator, pe booking, cautand o locatie interesanta unde sa isi petreaca si ei weekendul ala format din ziua de sambata, daca tot sarbatorea dansul 38 de ani de cand a inceput sa ii streseze pe cei din jurul lui :) Fara sa fi vorbit inainte despre vreo plecare sau vreo locatie, o aud pe Pufosenie strigand deodata: Gata, stiu ce facem si unde mergem de ziua ta! Va jur ca in momentul ala m-am ridicat de la calculator, am mers in bucatarie si am intrebat-o candid: Unde, Pisicenia mea? , de parca n-as fi stiut raspunsul ei… Arbanasi. Intr-o mare dilema si osciland cum sa o strang (intre in brate sau de gat), o trimit sa se uite pe ecranul calculatorului, unde statea frumos deschisa pagina hotelului Arbanashki Han.

Alegerea fiind facuta de comun acord, a durat 1 minut pana la finalizarea rezervarii – banii s-au blocat pe card cu 2 zile inainte sa plecam. De aici n-am mai avut de facut decat sa asteptam sa treaca cele 3 zile ramase si sa dam un mail la hotel, pentru confirmarea rezervarii – raspuns rapid, totul ok.

Drumul e simplu, chiar si fara gps. Giurgiu – Ruse – drept inainte fara stres (dupa ce iti iei vigneta si-ti manjesti parbrizul, normal) – Byala – a treia iesire din rond spre Veliko – linie dreapta si doua optiuni la bifurcatia de inainte de Veliko: dreapta pe un drum trist si aproape parasit pana in centru ori stanga pe DN (sau la ei o fi ДH?), treci tunelul, dreapta la primul semafor din deal si esti tot in centru la Veliko. Din centrul Veliko pana in Arbanasi e simplu, doar sa tii stanga cand te obliga sensurile unice, pe sub cetate, stanga la primul pod, 3 kilometri si ai ajuns. Daca nu iei prima intrare spre Arbanasi… normal ca ajungi la a doua :) si bine ai facut, ca in 20 de secunde vei vedea hanul pe stanga.

Parcarea se afla chiar peste drum de han, intr-o curte extrem de sigura, inconjurata cu garduri inalte din piatra, in stilul zonei. Noaptea parcarea este ferecata de cele doua porti imense din lemn si incuiata, dar daca ai nevoie de ceva din masina vine imediat cineva de la receptie si o descuie. (Ca si sfat: daca vreti sa vizitati Veliko, lasati masina in parcare si mergeti cu taxiul, vi se face comanda de la receptie; costa doar 5 leva/sens si scapati de cautarea dificila a parcarii in oras). Locurile de parcare sunt suficiente pentru numarul de camere, dar am vazut si masini in curtea hanului, in apropierea receptiei.

Receptie la care am ajuns pe la ora 10:45, intampinati fiind de o fatuca ascunsa dupa un mare zambet. Desi n-a vrut sa se vada, i-am observat privirea catre ceasul mare de pe perete si i-am spus ca nu este nevoie sa ne cazeze, ca stim ca am ajuns prea devreme. Si-a cerut imediat scuze, intr-o engleza extrem de cursiva si ne-a spus ca nu e nicio problema, in timp ce ne preda cardul de la camera si ne povestea despre micul dejun si despre restaurant. Ne-a intrebat chiar si daca vrem sa cinam acolo, pentru ca hotelul va fi plin si nu vor fi locuri destule – asa ca ne-a facut si o rezervare la restaurantul lor. Ba am si fost intrebati daca vrem sa schimbam metoda de plata sau isi pot retrage banii definitiv de pe card. Wow, totul in nici 3 minute si cu zambetul pe buze?

Desi mi se cam facuse foame si unii dintre voi stiu ca nu mananc pe burta goala, am zis sa nu abuzez inca de barul care se afla in acelasi loc cu receptia, frumos si cochet, cu o terasa frumoasa, cu semineu functionabil desi afara se anuntau 20 de grade – preturi bune la bar, dupa cum aveam sa descopar peste numai cateva minute.

Asa ca ne-am indreptat spre camera de la “first floor”, asa cum stiam noi, aflata in cladirea noua. Norocul nostru ca sunt indicatoare cu numerele camerelor, ca altfel bantuiam pe la etajul 1, in loc sa coboram spre camera noastra - cautand acum rezervarea, am aflat ca a fost una dubla deluxe, asa ca asta voi descrie. Camera foarte spatioasa, parchet pe jos si niste covorase colorate pe stil vechi (presuri suna prea urat), toata mobila fiind din lemn... Sifonier imens la intrare, in care gaseai halate, inca un rand de perne si seiful. Cuier, birou cu minibar (preturi nu de speriat), oglinda mare, noptiere la capul patului, aplice pe pereti, instalatie de climatizare de ultima generatie. Patul este imens, cu doua saltele super confortabile si lenjerie impecabila. Pe perete sta rastignit un lcd de dimensiuni generoase, cu un meniu bine pus la puct si structurat pe limba vorbita de client si pe tipuri de canale (sport, muzica, filme, etc). Baia este mare ca dimensiuni, imbracata in ceramice de calitate, cu cabina de dus, feon si toate consumabilele necesare. Prosoape la fel de impecabile ca si lenjeria. Peste tot, o curatenie desavarsita! Din camera se iese spre o terasa larga si nedelimitata intre camere, o sa intelegeti din poze la ce ma refer – este absolut superb sa deschizi usa si sa te trezesti intr-o mare gradina, cu brazi, flori si un gazon perfect, sa-ti tot savurezi cafeaua sau berea intr-o liniste totala.

Curtea hanului este un mic parc, peste tot sunt bancute sau balansoare, foarte multi pomi si multa verdeata, loc de joaca pentru kinderi si un mare hamac, de vreo 3-4 persoane. Fiind in noiembrie, terasa exterioara era inchisa, dar as vrea sa revin sa mancam aici si pe timpuri mai calde. Si daca tot mergand prin curte a venit vorba de mancare, ajung si la restaurantul hanului imediat. Acesta se afla in corpul vechi, acea cladire din secolul icsveii (cred ca e 17 :))), la demisolul acesteia – sus fiind camere. Este de fapt o veche taverna bulgareasca, cu un semineu imens care poate functiona si ca protap, cu mese putin cam inghesuite si in care nu se poate fuma. Desi era plin, chiar am gasit masa noastra rezervata de zambareata de la receptie, asa ca am putut sa ne apucam repede de comandat si degustat. Meniul se bazeaza pe preparate bulgaresti si mancaruri la cuptor, iar preturile pot spune ca sunt foarte ok – de exemplu, pentru 2 feluri principale imense (al meu cu miel, delicios), o salata, ceva clatite, vreo 3 rachii, 2 beri si-un suc am platit pana in 50 de leva. Servire rapida si cu zambetul pe buze, engleza cel putin inteleasa. Tot aici am papat si micul dejun, de tip bufet si foarte bogat – nu-l detaliez, dar este peste medie si au o tarta cu fructe geniala!

Altele… Daca in Romania nu ma intereseaza acest aspect, ca nu degeaba platesc doua abonamente unui operator de telefonie, aici trebuie sa mentionez ca exista wifi in tot complexul si ca este gratuit – functioneaza el cu ceva mici hopuri, dar functioneaza. Hotelul dispune si de o zona de spa, cu jacuzzi si saune, plus o gama de masaje - cum nu le-am probat, nu-mi pot da cu parerea, dar preturile sunt disponibile pe siteul lor oficial. Interesante cosurile cu umbrele din receptie, restaurant si hotel, sa nu cumva sa te surprinda ploaia si sa vrei sa te misti putin. Si as mai vrea sa mentionez oamenii de acolo, mereu zambitori si serviabili.

Cam atat despre hotel, dar ca si concluzie: intr-un an in care am avut bulan la cazari si-am stat numai in locuri frumoase, pot spune ca a fost cea mai buna locatie. Cat despre Arbanasi, ce mai pot spune? Nu m-am injurat destul anul trecut, ca m-as muta aici?

VACANTE PERFECTE!!!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de papone in 21.11.15 11:55:52
Validat / Publicat: 21.11.15 13:00:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (papone); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Cum sa nu-ti placa???
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67000 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 36.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    13 ecouri scrise, până acum

    crismis
    [21.11.15 13:30:41]
    »

    @papone: Fain loc, cu adevarat! Cât pe ce să stăm și noi acolo în urmă cu vreo 3 saptamani. Până la urma am anulat și ne-am hotărât pt o locație din Veliko (voi povesti) pt ca obiectivele urmărite erau în mare parte în Veliko. Dar, desigur, vom reveni, căci, așa cum bine zisesi, zona e o alternativă mult mai bună decât Valea Prahovei dpv raport calitate/preț.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Carmen Ion
    [21.11.15 13:36:06]
    »

    @papone - Măi să fie! Trebuie neapărat să ajung şi eu la Arbanasi ăsta, că prea îl lăudaţi cu foc aci, pe AFA.

    Recunosc cinstit că am o strângere de inimă vizavi de cazările în Bulgaria, în urma unor experienţe nu toate foarte reuşite la Sofia şi pe litoral, a poveştilor cu furturi de maşini din parcări (deşi noi n-am păţit-o), ca şi din cauza dificultăţilor întâmpinate cu hotelierii lor necunoscători de limbi străine.

    Din aceste motive prefer să dau un ban în plus pentru o cazare de tranzit în Grecia, aşa cum am procedat şi anul acesta. Totuşi se pare că am prejudecăţi, aşa că pe viitor voi studia problema cu mai mare aplicaţie, mai ales că zona Veliko Târnovo îmi place şi mie.

    În rest, spor la cazări faine şi felicitări pentru articol!

    paponeAUTOR REVIEW
    [21.11.15 13:59:17]
    »

    @crismis - Fix acum 3 saptamani am fost, ne puteam intalni acolo

    @Carmen Ion - Zona Veliko e pentru un weekend, nu merge pentru tranzit spre Grecia - nu pentru bucuresteni, dar e buna pentru cei ce vin dinspre Iasi sau locatii sus asezate. Peste vreo 3 saptamani poate va recomand o cazare in Plovdiv, ca tot am drum pe acolo.

    Carmen Ion
    [21.11.15 14:12:39]
    »

    @papone - Veliko e oraş de tranzit spre Grecia pe ruta Makaza, ca şi spre Istanbul, şi l-am traversat de mai multe ori, dar fără a ne opri niciodată. Aşezarea lui e însă spectaculoasă şi mi-ar plăcea să poposesc cândva acolo.

    paponeAUTOR REVIEW
    [21.11.15 14:21:50]
    »

    @Carmen Ion - Scuze, exprimare deficitara! Cand am zis ca nu e de tranzit spre Grecia ma refeream ca bucurestenii nu au de ce sa se cazeze in zona asta dupa doar 2-3 ore de condus, fiind recomandat pentru cei din orase mai indepartate de granita de sud a Romaniei. Si eu l-am traversat de cateva ori pana am ajuns sa imi petrec weekenduri in zona.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adri-nico
    [21.11.15 14:30:55]
    »

    Si eu care credeam ca e vorba de tabara de linga Buzau. Dar mi-a placut cum ai descris incit cind oi avea chef sa fug pe undeva sa ma dau in hamacul ala de 4 persoane... acolo sa nimeresc!

    Marian Preda
    [21.11.15 15:43:55]
    »

    @papone -

    Nu noi ne-am născut prea târziu, vremurile nu au ştiut să ne aştepte! şi, de ce nu, să ne... accepte!

    Una peste alta, un articol util comunităţii AFA-iste şi, după părerea mea umilă, o locaţie abordabilă nu doar într-un weekend supermegaprelungit.

    Mi-a plăcut! Bravos!

    Toate cele bune!

    crismis
    [21.11.15 17:41:15]
    »

    @Carmen Ion: Nu am ascuns niciodata faptul ca sunt fan Bulgaria. Poate am si avut noi bafta de fiecare data, dar chiar am avut doar experiente frumoase in legatura cu cazarile din Bulgaria. Si au fost cateva! Pe scurt: raport pret/calitate excelent. Sper sa ma re-montez si sa ma apuc iar de scris ca sa aduc dovezi concrete in favoarea acestei afirmatii. Asa ca lasa prejudecatile deoparte si du-te, zona Veliko are multe de oferit! Bine, poate n-ar fi rau sa mai amani pana spre primavara, caci unele obiective turistice sunt inchise in perioada de iarna, de exemplu unele biserici medievale (a propos: in Arbanasi am vazut cele mai frumoase biserici medievale de pana acum!). Cat despre furtul de masini... asta e de mult istorie!

    Vacante minunate, oriunde ar fi ele!

    Carmen Ion
    [21.11.15 17:50:31]
    »

    @crismis - Mulţumesc pentru recomandare şi... încurajări.

    elviramvio
    [22.11.15 07:08:26]
    »

    @Carmen Ion - Eu chiar am fost in tranzit acolo in vara asta. Am plecat dimineata din Bucuresti si aproximativ la ora 10 eram in Arbanasi dar ne-am cazat in Veliko la poalele cetatii, la o casa cu parcare in curte, aleasa special pt a nu cara tot bagajul in camera. A fost o. k., de acolo in 7 ore, cu popas la Edessa, am ajuns la Kastraki-Kalambaka.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    georgel
    [23.11.15 10:32:19]
    »

    @papone - Eu am stat la hotel ALLIANCE in Plovdiv. Il recomand.

    webmasterX
    [23.11.15 10:44:56]
    »

    @georgel

    Eu am stat la hotel ALLIANCE in Plovdiv. Il recomand.

    ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    [În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)]

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

    amero
    [24.11.15 14:29:00]
    »

    Desi cu intarziere ti-am descoperit articolul l-am citit cu placere. Sincer si mie imi place foarte mult zona, am stat in Veliko si in Arbanashki m-am plimbat, locurile sunt foarte frumoase. Am avut ce vedea, ne-am simtit bine si oricand mi-ar place un week end acolo. Bun articol ai scris.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, amero, crismis, elviramvio, georgel, Marian Preda
    Alte impresii din această RUBRICĂArbanashki Han:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054610013961792 sec
    ecranul dvs: 1 x 1