Vacanța în DALMAȚIA / CROAȚIA - impresii, păreri, recomandări [4 / 17]

Afișate impresii [31 - 40] de CĂLĂTORIE
Excursii opționale din zona Dubrovnik / DUBROVNIK
  • MAI, 2018
  • de: Aurici [30.09.18]
  • RECOMANDĂ

Ca vântul și ca gândul prin Insulele Elaphite

Când am ales cele 6 zile în zona Dubrovnik-ului ne gândeam că una va fi de recunoaștere și organizatorică, 2 le vom dedica cetății, inclusiv o drumeție pe muntele Srđ (413 m), 2 zile voiam să facem croaziere pe insule, dar pe care insule urma să ne orientăm la fața locului, iar eu am venit de acasă chitită să merg într-o excursie pe drumul vinului, în Peninsula Pelješac. Am fost doar o zi în cetate și până la 10 seara am reușit să trecem prin toate punctele de [...] — vezi review [+60 poze]
Descoperă Dubrovnik / DUBROVNIK
  • MAI, 2018
  • de: Aurici [29.09.18]
  • RECOMANDĂ

Ce am făcut într-o zi lungă prin cetatea Dubrovnik-ului

De câte ori m-am gândit că o să ajung la Dubrovnik îmi imaginam că acolo o să și stau, nicidecum în altă parte. A fost să ajungem la Zaton, o mică localitate de coastă aflată în golful cu același nume, la 5-11 km de Dubrovnik, depinde de ce latură a Golfului Zaton vorbim, adică Zaton Mali sau Zaton Veliki. La început nu prea am fost împăcată pentru că nu era conform viselor, dar la final am fost extrem de mulțumită. După ce am citit, și am tot citit despre [...] — vezi review [+67 poze]
Excursii opționale din zona Dubrovnik / DUBROVNIK
  • APRILIE, 2018
  • de: crismis [25.05.18]
  • RECOMANDĂ

O zi în Insulele Elafiti

A fost o vreme, acum vreo 8-10 ani, când rețelele de socializare nu aveau amploarea pe care o au acum și când (aproape) singurul mod în care ne trimiteam unul altuia fotografii, glumițe sau articole interesante era via e-mail. Și acum am păstrat în căsuța poștală un folder care se cheamă „chestii mișto”, aici le-am adunat pe cele mai bune... Țin minte că la un moment dat am citit despre Lopud, o insuliță din apropierea Dubrovnikului, un mic Paradis puțin știut chiar și [...] — vezi review [+79 poze]
Descoperă Dubrovnik / DUBROVNIK
  • APRILIE, 2018
  • de: crismis [21.05.18]
  • RECOMANDĂ

Cochetând din nou cu „diva” Adriaticii...

Am vizitat frumoasa cetate a Dubrovnik-ului acum aproape 3 ani, când am petrecut două săptămâni intense și savuroase pe Coasta Dalmată împreună cu ai mei. Pe la începutul acestui an, am avut plăcerea să fiu invitată la o conferință europeană, ale cărei lucrări aveau să se desfășoare în Dubrovnik. M-am bucurat enorm, mult mai mult decât m-am bucurat altădată să merg în locuri în care nu mai fusesem! Am mai spus și o repet: consider că lumea-i uriașă și te invită [...] — vezi review [+56 poze]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT
  • AUGUST, 2017
  • de: zlatna [28.11.17]
  • RECOMANDĂ

Split - între istorie şi o echipă de fotbal

După ce am vizitat Sibenikul și Trogirul ne-am îndreptat spre Split. Splitul este unul dintre cele mai aglomerate orașe din Croația. Noi ne-am făcut calculele să ajungem până la ora 12 la Palatul Deoclițian pentru a prinde spectacolul de la miezul zilei. Dar planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Cu cât înaintam spre centrul orașului cu atât viteza de deplasare era mai mică. Cu greu am ajuns la parcarea de la zidurile cetății. Coordonatele parcării le aveam [...] — vezi review [+21 poze]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT
  • AUGUST, 2017
  • de: zlatna [13.11.17]
  • RECOMANDĂ

Catedrala Sfântul Domnius - Split

După ce am vizitat Sibenikul și Trogirul am ajuns în Split. Splitul este unul dintre cele mai frumoase orașe croate, dar și unul dintre cele mai aglomerate. Prin această aglomerație am ajuns până la Palatul Deoclițian. Unul dintre obiectivele turistice din interiorul palatului este Catedrala Sfântul Domnius. Vizitarea catedralei se face constra cost. Pețul biletului este de 20 kuna de persoană. Catedrala ocupă colțul de sud-est la palatului. În biserică se intră prin partea [...] — vezi review [+25 poze]
Descoperă zona Trogir / TROGIR
  • AUGUST, 2017
  • de: zlatna [31.10.17]
  • RECOMANDĂ

Trogir - un oraș plin de istorie

După ce am vizitat frumosul oraș Sibenik am pornit mai departe spre o altă nestemată a Croației, Trogir. Am parcat mașina într-o parcare cu plată aflată în apropierea orașului vechi. Taxa de parcare a fost de 10 kun/oră. Coordonatele GPS pentru parcare sunt următoarele: N – 43.518327 și E – 16.252570. Acest oraș vechi, asemenea altor orașe din acestă parte de coastă a Adriaticii, este ridicat pe o insulă așezată între uscat și o altă insulă, Ciovo, legată de [...] — vezi review [+26 poze]
Descoperă Zadar și împrejurimile / ZADAR
  • AUGUST, 2017
  • de: zlatna [26.10.17]
  • RECOMANDĂ

Vechiul Zadar - partea a II-a

Continuăm plimbarea noastră prin orașul vechi al Zadarului. Dacă în articolul precedent am vorbit despre obiectivele turistice din partea stângă a Kalerengăi, astăzi vom trece pe partea dreaptă a celebrei străzi. Intrarea în oraș o vom face pe latura de nord a vechiului Zadar, pe cea mai nouă poartă, denumită Poarta Podului. Pentru a ajunge la poartă a trebuit să trecem podul care face legătura dintre cele două părți ale Zadarului, partea veche și cea nouă. Seara podul [...] — vezi review [+23 poze]
Unde mâncăm în Trogir și împrejurimi / TROGIR
  • AUGUST, 2017
  • de: zlatna [16.10.17]
  • RECOMANDĂ

Am mâncat bine, la Vikend

Într-una din zilele petrecute în concediul din Croația, am plecat să vizităm Splitul. Am plecat de la Zadar spre Split pe drumul național numit Jadranska Magistrala, drum ce merge, în mare parte, paralel cu marea Adriatică. Drumul este foarte spectaculos, trece prin numeroase stațiuni și sate pescărești. Încă de la dus între Sibenik și Trogir, am văzut un restaurant, care ne ca-m făcea cu ochiul, așa că l-am ochit și la întorcere am oprit ca să mâncăm. Restaurantul se [...] — vezi review [+12 poze]
Descoperă Sibenik / SIBENIK
  • AUGUST, 2017
  • de: zlatna [12.10.17]
  • RECOMANDĂ

Catedrala Sf. Iacob - Sibenik

Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sibenik este Catedrala Sfântul Jacob. Am ajuns În Sibenik destul de dimineață, în jurul orei 10, orașul era aproape gol așa că nu ne-a fost greu să ajungem până la catedrala Sf. Iacob. În Sibenikul vechi parcă toate străduțele înguste și pietruite duc spre Piața Republicii (Trg Republike), unde se află catedrala. Catedrala este construită exclusiv din piatră, care a fost adușă din mai multe insule din apropierea [...] — vezi review [+21 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055999994277954 sec
    ecranul dvs: 1 x 1