Kazaviti - o asezare unde timpul parca a stat pe loc

TIPĂREȘTE

Astazi se implineste exact un an de cand am cumparat biletul de vacanta in Thassos, frumoasa « insula de smarald » cum este prezentata in brosurile agentiilor de turism. M-au napadit, din nou, amintirile despre acest loc pe care l-am indragit de la prima vedere.

V-am povestit cu putin timp in urma despre Limenas, orasul unde am petrecut un sejur de vis in Limenas, despre “muntele de la mare” cum il numea cineva asa frumos pe batranul Ypsario, dar nu v-am spus nimic despre una dintre cele mai vechi asezari de pe insula, Kazaviti, si care este mai putin mediatizata decat Theologos, satul traditional de munte unde ajung majoritatea turistilor.

Localitatea se gaseste in partea de vest a insulei si este ascunsa de la soseaua principala, fapt care explica linistea care te cuprinde de indata ce apuci acest drum. In Prinos o luam, asadar, la stanga, pe un drum asfaltat foarte bun pe care l-am parcurs fara nicio problema cu masinuta noastra de inchiriat. Traficul era extrem de redus, rar venea cate o masina din sens opus astfel incat ne-am putut bucura din plin de frumusetea peisajului: livezi de maslini, vita de vie, iarba de un verde crud.

Dupa doar 4 kilometri ajungem in Mikro Kazaviti (Micul Kazaviti) care ne intampina cu casele lui solide din piatra, despartite de alei inguste pavate din acelasi material. Reusim sa gasim un loc unde sa lasam masina, ocazie cu care am apreciat inca o data dimensiunile mici ale masinutei si pornim, incet, la pas, pe stradutele scufundate in tacere.

Am initial impresia ca ma gasesc intr-o cetate-muzeu intrucat nu vedem pe nimeni in fata portilor. Arunc cate o privire timida catre o usa intredeschisa dar nici inauntru nu intrevad vreo miscare. Cred ca unele locuinte sunt, in continuare, parasite. Citisem ca pana la jumatatea secolului trecut satenii obisnuiau sa se retraga toamna in Prinos, localitatea de mai jos, pentru a se ocupa de culturile de maslini si reveneau in Kazaviti primavara. De la o vreme, insa, multi sateni si-au abandonat cu totul locuintele, stabilindu-se permanent aproape de coasta, doar cateva familii ramanand sa locuiasca aici in tot timpul anului. Astfel, satul si-a pastrat infatisarea traditionala de odinioara si impresioneaza si in prezent prin simplitatea elementelor arhitecturale, atmosfera rurala linistita si peisajul natural deosebit. Casele sunt construite intr-un stil autentic macedonian, au ziduri trainice din piatra si acoperis din ardezie. Cele mai multe au balcon sau terasa si accesul se face pe trepte din piatra. Ne-am plimbat in liniste, respectand tacerea satului parca obosit de incercarile grele prin care a trecut de-a lungul veacurilor. Revenim apoi la masina pentru a ne continua drumul spre urmatoarea asezare, Megalo Kazaviti (Marele Kazaviti), cand, spre surprinderea noastra, ne intalnim, in sfarsit, cu un localnic care nici nu pare sa observe prezenta noastra.

Dupa doar jumatate de kilimetru, ajungem si in Megalo Kazaviti, o asezare mai populata, construita in acelasi stil arhitectonic traditional din piatra si lemn. Un farmec aparte il are scuarul din centrul satului si platanii batrani la umbra caruia s-a amenajat o terasa. Aici intalnim cateva grupuri de turisti straini, in special nemti si birtanici. Kazaviti a devenit, in ultimul timp, o destinatie turistica foarte cautata de acestia din urma si nu sunt putini cei care au cumparat case aici, la preturi modice, din dorinta de a scapa de galagia si agitatia marilor orase europene.

Interesant de stiut este faptul ca se poate gasi cazare si aici, pentru cei care nu doresc sa stea doar la plaja sau prefera sa se retraga seara, departe de zonele aglomerate din apropierea plajelor.

Ma indepartez de “centru” pe stradutele de piatra la fel de inguste, coplesita de frumusetea si simplitatea asezarii. La fel ca si Mikro Kazaviti, Megalo Kazaviti este construit sub forma de amfiteatru si multe case sunt asezate in panta, in acelasi mod ca majoritatea locuintelor de pe insulele grecesti. Pe masura ce inaintam, zarim si aici case ce dorm linistite, imbratisate cu generozitate de vegetatia abundenta. Cel mai mult ma fascineaza detaliile arhitecturale prezente la tot pasul: picturile de pe peretii exteriori, infatisand scene casnice sau fragmente din legende, vasele pictate asezate in fata portilor, florile de leandru si trandafirii ce zambesc sfioase in soarele de dimineata. Ajung si la bisericuta din sat dar, spre marea mea parere de rau, poarta este incuiata. Ne gandim atunci sa mergem la Manastirea Sfantul Pantelimon si sa ne continuam, astfel, drumul, spre varful muntelui. Parasesc cu regret acest sat pitoresc, neatins de arhitectura moderna, dar ocrotit de castani, nuci si platani si unde, cu fiecare pas, esti mai aproape de trecut.

Urmam, asadar, indicatorul spre manastire, bucurandu-ne ca drumul este in continuare foarte bun. La putin timp dupa ce iesim din localitate, muntele ni se deschide in fata ochilor in toata splendoarea. Vedem, de aici, cele doua asezari Kazaviti ingropate in verdeata, dar si marea ce parca atinge cerul. Dupa cativa kilometri, insa, bucuria noastra ia sfarsit intrucat drumul devine foarte accidentat si hotaram sa lasam masina langa utilajele care reparau drumul. Am continuat sa mergem pe jos desi soarele ardea tot mai tare si nu era niciun pic de umbra. Au trecut pe langa noi mai multe masini cu garda inalta, dar, cum toate erau pline, ne-am resemnat cu gandul ca, daca am urcat noi pe Ypsario, ajungem noi si la manastire. Din fericire, niste muncitori care mergeau si ei la manastire s-au milostivit de noi si ne-au luat in masina lor pana sus. Dupa o bucata de drum am observat ca soseaua era iarasi buna pana la manastire.

Manastirea Pantelimon - Agios Panteleimon - este o manastire de calugari, foarte cautata in special de ziua sfantului Pantelimon, in 27 iulie, cand au loc mai multe manifestari religioase. Este o manastire micuta, construita din piatra de pe munte si acoperis din ardezie, cu pereti albi acoperiti cu icoane simple. In apropierea ei se gaseste o pestera cu un bazin cu apa rece ca gheata, inchinata memoriei sfantului care se spune ca a facut mai multe minuni. Pestera se poate vizita, poti aprinde lumanari sau poti sa te rogi la icoana sfantului. Se spune totodata ca daca bei apa sfintita de aici, te vindeci de boli si suferinte.

Este un loc linistit, incarcat de legende si sacralitate si unde, pentru cateva clipe, am simtit ca timpul a stat pe loc. Drumul de intoarcere l-am parcurs in totalitate pe jos, dar apa rece luata de la izvorul manastirii ne-a dat puteri si nu am simtit deloc oboseala si caldura arzatoare. Cred ca, intre timp, drumul a fost terminat dar, daca doriti sa veniti la manastire, intrebati cel mai bine inainte localnicii.

Inchei acum, seria impresiilor din Thassos,Cucerirea muntelui Ypsario , Must see an do in Limenas si Hotel Angelika Limenas cu mentiunea ca aceste review nu este punctabil, conform regulamentului. Am tinut sa scriu aceste ultime randuri pentru ca asa am simtit eu acum si pentru ca mi-a facut placere sa imi amintesc de aceasta insula binecuvantata de natura si istorie.

---

VIZUALIZĂRI: 16873 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI