ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.07.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galati
ÎNSCRIS: 03.05.12
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 10 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Pelegrini in insula de smarald - Thassos

TIPĂREȘTE

Nu pot spune decat ca am avut un sejur de vis in statiunea Skala Panagia, cu a sa plaja Golden Beach, incepand cu cazarea la Golden Beach Inn (vezi impresii) si continuand cu... pelegrinarile prin intreaga insula.

Un prim spectacol de care am avut parte, a fost traversarea cu ferryboatul din Keramoti spre insula.

Am fost insotiti de un stol compact de pescarusi infometati, care veneau si luau biscuitii din mana turistilor cu o precizie incredibila.

Pescarusii, apa marii cu a ei nuanta... nedefinita (turcuoaz, verde, albastra), turisti entuziasti... nerabdare si curiozitate... totul prefigura un concediu reusit.

Ca statiune, Skala Panagia a fost pe gustul meu. Aerisita, linistita, cu prea putine magazine intr-adevar dar... plaja lata, cu nisip f. fin, apa marii limpede si calda, vile foarte frumoase (marea lor majoritate pozitionate pe un deal si printre maslini, era superb), palmieri si arbusti exotici la tot pasul.

Tot aici, taverne (restaurante) la care am mancat si recomand:

-Finikas- langa camping si marketul Arista;

-Vigli – cam scump, dar panorama face toti banii;

-Pefka – e situat pe faleza, aproape de malul marii, pana sa ajungi la camping – are preturi f. bune, mancare la fel de buna (recomand kleftiko si vanata umpluta cu mozzarela si rosii la cuptor, iaurt cu miere- delicios); aici e si un chelner roman – Serban, care e foarte haios si-ti poate recomanda delicatese din meniu.

Despre plaje...

... s-a scris atat de mult/ frumos/detaliat, etc despre golfuri, plaje, incat nu as vrea sa ma repet.

Dar, intrucat ‘’ frumusetea sta in ochii privitorului ‘’, fiecare dintre noi avem trairi, senzatii, perceptii, diferite si... unice in acele momente, cand, natura, frumosul ne ofera un... adevarat spectacol.

Si cum, uneori ‘’ o fotografie face cat o mie de cuvinte ‘’, va las sa descoperiti sau sa va amintiti (prin cuvintele si imaginile mele), parte din superbele imagini ale insulei, care ne fac sa ne indragostim efectiv (mie asta mi s-a intamplat) si sa revenim, iar... si iar...

Si cum sa nu te indragostesti, cand, pelegrin fiind pe meleaguri elene, te insoteste marea- cu a ei culoare schimbatoare de la albastru la turcoaz, la verde, de o parte si stanci inaltatoare, munti, ori nelipsitele plantatii de maslini, de cealalta parte.

Voi descrie putin despre plajele mele de suflet:

1. Marble Beach – (coord. GPS: N 40.74915; E 24.75373) – o experienta de neuitat... magnific as putea spune, mai ales ca in acea zi in care am ajuns (in jur de 17,00 aglomeratia se dusese), spre seara se pornise vantul si implicit valuri, care au creat un adevarat spectacol; pietricele albe de marmura mai mari sau mai mici, de diferite forme, sezlongurile perfect aliniate de asemenea albe, stancile care inconjurau golful, marea cu ale ei valuri inspumate, culoarea ei... nu se poate descrie in cuvinte

- aici copii si cei ce nu stiu sa inoate, doar foarte aproape de mai se pot zbengui, pentru ca apoi, intrarea in apa e abrupta si apa foarte adanca;

- ca preturi practicate (aici am intalnit preturi mai mari decat la celelalte plaje) - consumatie de la bar: 2 frape-uri + 2 ape plate gratuit si 1 ice tea = 9 euro si astfel am avut sezlongurile asigurate

- pentru cine doreste se pot consuma sandwich-uri la preturi de 4,5 euro si chiar ceva la 7 euro dar nu stiu exact ce era.

- in acest loc iti incarci sufletul si privirea cu mii de bogatii... naturale... a... si mai ales cardul de memorie la aparatul foto (aveti grija sa nu-l uitati in camera)

- drumul pana la Marble Beach nu e foarte rau asa cum s-a scris... trebuie doar... mers cu grija, atat... a... si am vazut pe drum, pana la plaja o paunita (vreau sa cred ca era o ea – nu era impunator ca... un el)... sa fiti atenti... intelesesem ca in zona ar fi o rezervatie (dar nu stiu exact).

2. Golful Aliki – (coord. GPS: N 40.60558; E 24.73977) – superb, am vazut aici o claritate a apei si o culoare... de nedescris... din nou stanci de-o parte si de alta... vaporase si corabii care aduceau turisti din alte statiuni... veselie... soare... mult...

- sa nu va asteptati la ceva ce nu puteti cuprinde cu privirea, plaja din contra, e chiar micuta... dar per ansamblu golful e... maret

- ce a ‘’ sifonat ‘’ putin imaginea generala a acestui loc, e procedeul celor de la tavernele existente pe plaja: iti asigurau sezlongurile, dar te conditionau sa mananci la taverna lor (atentie - trebuia sa mananci, nu doar sa faci consumatie la bar); daca stai toata ziua pe plaja, nu-i problema, ca oricum ti se face foame si trebuie sa mananci, dar daca vii pt. 2 – 3 ore, nu-i ok deloc.

- in timp ce leneveam pe sezlong la soare, a venit un grup de 6 romani care vroiau sezlonguri si au intrebat pretul, bineinteles li s-a spus ca trebuie sa manance, au spus ca vor sa stea doar 2 ore parca – oricum era dupaamiaza si vor doar bauturi, li s-a zis nu se poate, daca vor sezlonguri ‘’ la liber ‘’ pretul e 10 euro (setul de 2 + umbrela)... si au plecat... de tot... pt, ca oricum acolo nu e loc de pus rogojona / prosop de plaja. Chiar mi s-a parut... jecmaneala.

- si aici toti turistii imortalizau frumusetile descoperite pas cu pas

3. O alta plaja draga mie, este Paradise Beach (coord. GPS: N 40.65040; E 24.76624)

- plaja are doua intrari – coordonatele GPS sunt cele de la intrarea cu taverna Niko' s

- nisipul este f. f. fin, apa extraordinar de limpede si f. mica, intrare lina, recomandata copiilor si celor ce nu stiu sa inoate

- comparativ cu golful Aliki sau Marble Beach, aceasta, ca dimensiune este mai mare, cu plaja lata si fara pietricele deloc, dar... cam saraca in taverne; exista niko's dar e mai mult un fel de bar dupa parerea mea, unde trebuie sa mergi singur sa comanzi ceva, iar despre cealalta (cred ca era mai mare) nu ma pot pronunta, ca nu am fost

- sezlongurile se plateau independent de consumatia de la bar (2 sezlonguri + umbrela = 6 euro) fiind in administrare separata

- mi s-a parut cea mai curata plaja (chiar era o persoana care aduna resturi, chistoace tigari, continuu) si cu nisipul cel mai fin

- aici te... fura peisajul... apa te imbie des la scaldat... si uite-asa poti face o insolatie de toata frumusetea (aveti grija, vorbesc din experienta).

4. Plaja San Antonio – (coord. GPS: N 40.60266; E 24.61468) – are intrare pe langa hotel Kamari (nu e numele intreg, dar il gasiti)

- este foarte aproape de Potos (daca as fi cazata in Potos cu siguranta la aceasta plaja as merge)

- si aici nisip fin, apa super calda si limpede, intrare lina;

- pe aceasta plaja se practica divertisment nautic

- are taverne foarte frumoase, cu mult spatiu verde, arbusti, flori, cel putin cea denumita San Antonio, avea o curte interioara ingrijita frumos amenajata, statuete, etc

- sezlongul e 2 euro

5. Plaja Psili Ammos – e intre Kinira si Potos, inainte de San Antonio

- frumoasa, am vazut-o in trecere, dar nimic spectaculos

Nu recomand plaja Agios Ioanis, e mizerie, plina de pietre, atat la mal cat si in apa, mai mult arata a camping (rau mirositor), decat a plaja.

Am vizitat statiunea Limenaria, care mi-a placut foarte mult, multe taverne la malul marii (cel putin seara e o splendoare), portul e plin de ambarcatiuni interesante (aici am vazut si arici de mare), muuuuuuuulte magazine (eu doar aici am vazut ulei de masline extravirgin bidon 5 L = 17 euro, cel de 3 L = 10,5 euro).

Pefkari, e un sat mic, dar f. cochet... am vazut plaja cu pietricele, aici ne-a prins si o ploaie de... cca 3 min, ca apoi sa vedem un soare... in toata splendoarea lui... si era seara... oricum nu-l ocoliti; e situat intre Limenaria si Potos.

Ce m-a impresionat in mod placut, a fost de asemenea satul de munte Panagia, situat cam la 4 km de Skala Panagia unde am fost cazati.

Merita vizitat. Mi-au placut casele foarte mult, stradutele inguste de parca erai intr-un labirint, arbusti si muuuuulte flori divers colorate; am urcat pe poteci ca de munte... am intalnit de-o parte si de alta a drumului copaci... super mirositori (chiar nu stiu cum se numeau), dar te imbia mirosul lor la tot pasul.

Piateta, sau parcul din acest sat, un loc unde poti sta la umbra sa te racoresti, cu izvor cu o apa foarte rece, copaci cu scorburi in forma de inima... absolut placut!

De vizitat fabrica de ulei si cofetaria de peste drum (are prajituri hand made delicioase si inghetata super cremoasa)

Aici, in Panagia am mancat la 2 taverne:

-Platanos, careia i s-a facut multa reclama si e plina de romani (dar are mancare buna si servire prompta)

-Elena – e langa Platanos, are vitrina cu miel si pui la rotisor, are si un fel de catering (am vazut tavi din acelea f. mari cu mancare la alegere din care puteai comanda pentru acasa)

-mancare f. buna, portii mari (daca comandai pui la rotisor, portia era de ½ pui + garnitura), servire rapida, Elena rupe si ceva romaneste.

Am mai vizitat, satucul Theologos (e chiar mic), care mie... nu mi-a spus nimic; e un satuc de munte si atat (cel putin pentru mine). Taverna Stelios... multa reclama... si aici pe AFA si pliante multe pe plaja... mi s-a parut ceva de genul ‘’... pomul laudat cu sacul... ‘’ (am comandat miel la kg... si portia a fost mai mult oase decat carne), nu e altfel decat alta mentionata mai sus... ba chiar cele din Skala Panagia erau mai cochete, in fine, e parerea mea personala, poate altora li s-a parut altfel (ma repet, frumusetea sta in ochii privitorului).

Skala Potamia... nu stiu ce sa zic... pro si contra... nu a fost prea pe gustul meu, fiind foarte aglomerat, taverne inghesuite, plaja ingusta si cu pietre... m-a intepat si o albina (noroc cu fenistil gel – trebuie sa-l aveti la voi neaparat!).

-in schimb un plus pentru faleza lor... mi-a placut acolo pentru promenada... luminite, muzica de la terase... (dar si turisti f. galagiosi – dar... e vacanta... ’’ sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului ‘’)

-un plus si pentru magazine... multe... pe alese... suveniruri, la discretie.

Cam asta a fost... in linii mari.

Minunatul nostru sejur, cu clipe de neuitat, peisaje de basm si pe alocuri... chiar colt de rai, amintiri imortalizate frumos in minte si in suflet (nu va zic in poze!), care sunt sigura ne vor atrage... real si la anul (sper din tot sufletul)

Sper ca impresiile impartasite sa va fie de folos in vacantele voastre viitoare, pe care vi le doresc... cat mai multe si mai placute!


[fb]
---
Trimis de clau.nov in 20.07.12 22:00:58
Validat / Publicat: 21.07.12 13:59:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Nei Pori

VIZUALIZĂRI: 6736 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

31 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (clau.nov); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pe ferryboat, spectacolul pescarusilor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

31 ecouri scrise, până acum

webmaster28
[21.07.12 05:12:55]
»

Fiind un review general despre insula, am retras notele acordate pentru cazare, servicii si masa.

maryka
[21.07.12 17:12:27]
»

Incantator! Foarte util pt cei care doresc sa mearga in Thassos, dar si o placuta amintire pt cei care deja "am fost acolo", felicitari pt un concediu reusit! Superbe poze!

adryana
[21.07.12 17:20:48]
»

frumoasa vacanta, felicitari si multumesc pt. coordonatele GPS. Ma bucur ca ti-a placut si tie plaja Agios Antonios de langa hotelul Kamari Beach, este ideala pt copii, intrarea in mare e lina si plaja e aproape de multe hoteluri din zona, de ex. -Alexandra Beach@Spa. Pozele 6 si 7 sunt superbe.

clau.novAUTOR REVIEW
[21.07.12 17:30:13]
»

@maryka: multumesc!

asta am si sperat, sa va incant si sa retraiti frumoase amintiri si emotii pt. toti cei care " ati fost acolo "

si... de ce nu, pentru restul, sa le starnesc curiozitatea

clau.novAUTOR REVIEW
[21.07.12 17:41:41]
»

@adryana: si eu multumesc!

ma bucur ca poate coordonatele GPS iti sunt sau vor fi utile in vacantele viitoare (desi am vazut ca te numeri printre cei " am fost acolo ")

este ideala si pentru cei care nu stiu sa inoate foarte bine, ca mine

asta mi-am si dorit, atunci cand am postat impresiile, ca fiecare sa "culeaga" ce considera util, pt. vacanta sa

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adryana
[21.07.12 17:45:35]
»

da, am fost acolo anul trecut cand ne-am intors din Turcia si am mers intr-o zi din Kusadasi pana pe Thassos. Am scris un rw. Pe insula am stat doar 3 nopti asa ca nu am vazut totul, dar acum acolo sunt niste rude si pe ei i-am ajutat cu coordonate si ale informatii. Numai bine.

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[21.07.12 18:52:13]
»

Un review incantator si imbietor, felicitari!

amero
[21.07.12 20:02:11]
»

felicitari, mi-ar fi placut sa te pot vota de mai multe ori, dar cum nu se poate...

clau.novAUTOR REVIEW
[21.07.12 22:43:05]
»

@ionescunic: multumesc, veteranule!

de la cei ca tine, cu multa experienta, asteptam indrumari, sugestii, cand insa primim si felicitari noi, cei novici... chiar e o placere!

clau.novAUTOR REVIEW
[21.07.12 22:48:17]
»

@amero: multumesc si tie!

sunt cam noua pe aici, si va multumesc tuturor pentru voturi, dar daca tot ti-ar fi placut sa ma poti vota de mai multe ori (se pare ca nu se poate), ma poti edifica la ce folosesc aceste voturi?

... sa nu razi... chiar nu stiu...

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[22.07.12 05:54:07]
»

@clau. nov: Am sa-ti raspund eu in locului lui @amero: voturile primite inseamna ca anumiti useri (cei ce au votat), apreciaza ca fiind foarte folositoare informatiile postate de tine... Iar lui @amero (ca si mie dealtfel chiar ne-a placut ce ai postat! Multumim pentru review!

clau.novAUTOR REVIEW
[22.07.12 09:15:00]
»

@johnnyredlabel: ma bucur, placerea e cu atat mai mare cu cat primesc aprecieri (voturi) de la cunoscatori cu multa experienta in aceasta frumoasa comunitate

multumesc si eu!

... si pentru raspuns, de altfel, veteranule...

fisherman
[22.07.12 10:38:45]
»

Felicitari pentru review de la inca un novice care nu poate vota, dar care apreciaza sincer. Am asteptat postarea, ca urmare a promisiunii facute cu ocazia precedentului si gasesc f utile informatiile (ideea cu coordonatele pentru GPS e de f mare ajutor). Iti multumesc tie si tuturor celor care isi fac timp sa povesteasca experientele din vacante spre incantarea si ajutorul celorlalti doritori de vacante in locuri... batatorite...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
clau.novAUTOR REVIEW
[22.07.12 10:59:21]
»

@fisherman: multumesc sincer pentru aprecieri!

asta am si dorit prin impresiile postate... cu multa placere, cititorii sa aleaga utilitatea datelor dorite si sa-i ajute in vacantele viitoare (asa cum si eu la randul meu am facut-o)

iti doresc si tie vacanta cel putin la fel de minunata, asa cum am avut-o si noi si... asteptam impresii

adryana
[22.07.12 11:02:30]
»

fisherman, poti sa votezi si tu, de ce zici ca nu? poti sa primesti si mesaje private, asta doar daca iti setezi tu optiunea. Succes.

fisherman
[22.07.12 11:18:28]
»

@adryana: Am incercat sa votez, dar sunt anumite conditii care trebuie indeplinite si eu inca nu le indeplinesc. Uite ce mesaj imi apare cand incerc sa votez:

"Votarea este un proces disponibil doar utilizatorilor care respecta una din urmatoarele doua conditii: .

•sunt inscrisi cu cel putin 30 de zile in urma SAU

•au scris cel putin un review valid pe site

... "

Eu inca nu indeplinesc aceste conditii si abia astept sa pot acorda si eu voturi, ca rasplata pentru cei care, cum spuneam, isi iau din timpul lor pentru a ne imparatsi experientele noua, celorlalti...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
fisherman
[22.07.12 11:29:31]
»

@clau. nov: multumesc pentru urari. De azi intr-o saptamana plecam si noi spre Thassos, Recunosc, am citit aproape tot ce s-a scris despre insula. Datorita voua tuturor celor care ati scris pe AFA, sunt informat si plec doar cu nerabdarea si curiozitatea sa descopar si eu insula, cu frumusetile ei.

Cat priveste impresiile, nu promit nimic, nu prea am eu talent de scriitor, sunt asa, mai inginer, dar... cine stie... ?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
clau.novAUTOR REVIEW
[22.07.12 22:05:25]
»

@fisherman: si eu la randul meu, am plecat cu un " mic bagaj de cunostinte " datorita postarilor de pe AFA, astel incat pe alocuri, aveam senzatia de deja-vu

senzatiile, perceptiile la fata locului, vei vedea sunt unice, acolo, in fata a ceea ce vei descoperi, altceva... si altfel decat s-a scris...

daca tot plecati in Thassos, si ai avea nevoie de ceva lamuriri (in masura in care iti voi putea raspunde), intreaba...

in ce priveste postarea impresiilor, nu cred ca ai nevoie de mari veleitati de scriitor, cand te vei intoarce, vei veni atat de incarcat, incat (poate) vei simti bucuria si... nerabdarea de-a impartasi si celorlalti frumusetea si utilitatea locurilor descoperite de tine (chiar si prin ochi / minte de inginer)

inca o data, va doresc vacanta... de vis si drum bun!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
clau.novAUTOR REVIEW
[22.07.12 22:19:04]
»

@adryana: am vazut ca faci parte si tu din veteranii acestui site, deci experienta...

ca sa nu deranjez pe web cu maruntisuri, te rog mi-ai putea explica cum setez optiunea sa primesc mesaje private si cum/ daca folosesc PMA? mi-a explicat @amero ce e cu voturile, dar aceste PMA..... ? descopar ca inca nu stiu multe reguli... am mai citit ceva de genu in regulament, ca silver beneficiezi de un card... nu inteleg...

sunt inca noua si... pas cu pas... fac noi descoperiri... insa unele nu prea le inteleg...

daca ai timp si dispoztie sa ma clarifici, iti multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
voiajor
[23.07.12 09:48:33]
»

@fisherman: Stimate user, te rog sa-mi comunici si mie traseul pe care vei merge, asta in varianta in care vei merge cu auto propriu. Vom pleca si noi luna viitoare si doresc sa cunosc cat mai detaliat starea traseului pe care vom calatori. Cu multumirile anticipate, va dorim drum bun si o vacanta minunata!

fisherman
[23.07.12 10:18:45]
»

@voiajor: Ca urmare a recomandarilor facute de cei care au "batut" aceste drumuri inaintea noastra, am hotarat ca varianta cea mai buna ar fi Bucuresti - Ruse – Veliko Turnovo – Gurkovo – Stara Zagora – Haskovo – Harmanli – Svilengrad – Orestiada – Sufli – Komotini – Xanthi – Keramoti . Iti voi scrie insa la intoarcere mai multe detalii, daca am respectat ceea ce intentionam acum, care sunt detaliile semnificative privind starea drumului, etc. Sper sa fie o vacanta reusita si pentru tine, asa cum imi doresc si mie.

voiajor
[23.07.12 10:52:14]
»

@fisherman: Mii de multumiri si asteptam amanunte cand te intorci! Inca o data drum bun fara peripetii si sa ne auzim la intoarcere. Vacanta minunata!

fisherman
[23.07.12 11:12:03]
»

@clau. nov: Profit de bunavointa de a te oferi sa-mi acorzi lamuriri suplimentare, asa ca te rog sa imi spui ce varianta de drum ati ales cu auto propriu? Traseu, km, ore, starea drumului, alte detalii semnificative. De asemeni, pe insula, cum e drumul din port pana in Skala Panaghia, unde ai fost tu cazata? Noi, ti-am mai spus, avem deja platit avans in Skala Potamia (stiu ca nu recomanzi, dar... alegerea era deja facuta, tot ca urmare a sfaturilor de pe AFA) si nu pare sa fie distanta mare intre cele 2 Skale. E drum de munte? Serpentine? Nu sunt multi km, deci oricum ar fi nu va fi o problema, intreb doar pentru a fi informat...

Iti multumesc pentru amabilitate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adryana
[23.07.12 11:46:14]
»

@fisherman, Iata coordonatele GPS pt. Skala Panagia

N : 40.72503 , E : 24.75605

Curios lucru, Skala Potamia este se pare cea mai iubita de romani si are si plaja Golden Beach - cea mai buna de pe insula. Acum depinde la ce locatie va cazati. Sunt impresii destule, doar timp sa iti faci sa te informezi citind. Cum ajungi la Skala Panagia ? Din port din capitala Limenas unde coborati de pe vapor trebuie sa mergeti drept inainte spre iesirea din Limenas pana la acea intersectie de drumuri (se merge in dreapta spre Limenaria si in stanga spre Panagia). Deci o luati spre stanga,sunt cam 7 km, soseaua este f. buna, sunt curbe dar este frumos sa te plimbi printre paduri verzi si plantatii de maslini.

In privinta traseului de mai sus, pe acesta s-a dus si fratele meu acu 3 saptamani pe Thassos, este f. bun, luati-o deci prin Orestiada si alimentati neaparat cu motorina la Svilengrad, ultimul oras bulgaresc situat langa granita cu Grecia.In Grecia veti intra pe autostrada Egnatia Odos, ( atentie- nu sunt benzinarii !) aveti grija ca este un punct de taxa autostrada( anul trecut se lucra la el) , iar in Keramoti in port traversarile sunt din 30 in 30 minute, costa 3 E de persoana si masina costa in f. de dimensiuni.Distractie mare pe insula si nu uitati sa vizitati cat mai multe locuri, va va place cu siguranta insula.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
clau.novAUTOR REVIEW
[23.07.12 12:09:07]
»

@fisherman: varianta de drum aleasa de noi a fost cea descrisa atat de bine de ionescunic si precizata de altfel si de voiajor mai sus

numai ca, la dus, ne-a deviat vre-o 8 - 9 km intrucat erau niste lucrari imediat ce am trecut granita la Ruse, dar drumul a fost bun la bulgari (cu exceptia limitarilor de viteza, care ne-au inebunit - dar le-am respectat) si plin de serpentine; iar la greci, nu mai zic... foarte bune

cand coborati din ferry, sunt indicatoare foarte lizibile, noi le-am respectat, ne-am ghidat dupa ele si cred ca am facut 10 - 11 km (daca mai retin exact) pana in Skala Panagia - drumul e cu serpentine, chiar cu stradute inguste in satul Panagia, dar f. f. frumos

distanta dintre Skala Panagia - Potamia este de 3,6 km pe sosea

in privinta cazarii in Skala Potamia, as avea retineri intrucat nu e plaja aceeasi ca in Skala Panagia, dar a avut dreptate @adryana, depinde de locatia unde va cazati voi

in Skala Potamia, am vazut portiuni de plaja lata cu nisip, dar cam multe portiuni inguste cu pietris

mi-a placut foarte mult insa pt. promenada si posibilitati distractie acolo in Skala Potamia (seara chiar e inghesuiala de-a dreptul)

distanta dintre cele 2 Skale le poti face cu masina pe sosea si nu sunt serpentine, dar si pe malul marii, la pas (e superb - si abia poti face diferenta dintre cele 2)

acum depinde de fiecare ce-si doreste de la o vacanta: cata relaxare, liniste, peisaj sau multa distractie si aglomeratie

sa stii ca eu una astept impresii la intoarcere (chiar si mai ingineresti)

Drum bun inca o data si vacanta... asa cum ati visat!

...a... inca ceva referitor la drum :

noi nu am facut drumul dintr-o bucata ( doar sotul are permis si nu am vrut sa-l obosesc prea tare, incat acolo ajunsi sa picam direct in pat la somn ), asa ca am avut cazare intermediara in Orestiada la hotel Estia ( cu exceptia tantarilor-pt.care nu eram pregatit, a fost super )

ca ore, am plecat din Galati la 5 dimineata si am ajuns in Orestiada in jur de 15 - 16,00 nu mai retin exact, iar a doua zi am plecat la 8,30 dimineata si am ajuns la Golden Beach Inn- cazare la orle 13,00 ( cu pauze destul de dese )

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
fisherman
[23.07.12 12:41:55]
»

@clau. nov:

Tot dupa indicatiile lui ionescunic m-am ghidat si eu cand am stabilit varianta de drum pe care intentionam sa o urmam si pe care i-am spus-o si lui voiajor. Si uite ca acum, atat tu cat si adryana, mi-ati confirmat ca este o varianta buna de drum. Iti multumesc mult pentru lamuririle suplimentare si pentru rabdarea cu care ne ajuti. Mai ca-mi vine sa-ti promit ca voi incerca sa scriu si impresii la intoarcere... dar totusi nu promit, ... fac parte din generatia care isi respecta promisiunile, asa ca... mai bine sa nu promit si sa scriu, decat invers...

@adryana:

Iti multumesc pentru indicatii si lamuriri. Cu fiecare raspuns al vostru, imi intaresc increderea ca vom avea un concediu de vis. Noi iubim Grecia, ca "spirit" ne sunt cunoscuti, de aceea si anul acesta am ales o destinatie greceasca. In Thassos insa, nu am mai fost. Si nu am mai fost in Grecia cu masina, am fost cu avionul de fiecare data.

Sigur ca vom vizita cat se poate de mult, ca de fiecare data, mai ales ca insula nu e mare. Eu am incredere ca vom gasi in acest concediu ceea ce cautam, un echilibru intre incantarea sufletului cu locuri, peisaje, oameni si ohihna fizica...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adryana
[23.07.12 12:52:07]
»

@fisherman, Grecia trebuie simtita si vazuta cu masina, nicidecum cu avionul.

@clau nov, poate scrii ceva de Estia, si noi am dormit acolo anul trecut.

fisherman
[23.07.12 12:59:23]
»

@adryana: de fiecare data am avut inchiriata masina, pe toata durata concediilor, de aceea am si avut posibilitatea sa ne indragostim de Grecia. Atat doar ca, in celelalte ocazii, transportul din Romania a fost mai comod de facut cu avionul...

clau.novAUTOR REVIEW
[23.07.12 18:50:36]
»

@adryana: multumesc mult ca ai avut amabilitatea sa ma clarifici, prin acel mesaj

o sa postez si cateva impresii despre hotel Estia din Orestiada, desi prea multe n-ar fi de spus

ileanaxperta*
[17.09.12 16:54:08]
»

SUPERBE IMPRESII despre insula mea de suflet. Deh, poate ca si fiind prima vazuta de mine, tot ea ramane the first in my heart!

Dupa umila mea parere, eu consider cea mai buna plaja, care ofera absolut tot ce si-ar dori un turist normal, cu copii in tot este cea de la Golden Beach. Aceasta este curata, dotata cu sez-uri si umbrelute, plaja destul de lata si cu nisip fin. Iar marea este curata, cu intrare lina, cu nisip la picioruse si cand este vant, mama, ce valuri se isca.

In plus este si pozitionata bine, avand in imediata ei apropiere multe studiouri, hoteluri (unele f. bune) camping generos, taverne si baruri la discretie. Iar peisajul este de-a dreptul incantator cu muntele in spate.

Imi plac si alte plaje, cum este Marble Beach (pt. unicitate si este cu totul deosebita) dar cea mentionata de mine, cred ca intruneste toate nevoile ca si placerile turistilor. Ei, dar asta e doar parerea mea si atat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
daniel.ioan
[08.04.13 18:36:05]
»

Citeam acest articol deoarece vreau sa plec si eu anul acesta la inceputul lui iulie in Thassos. Vroiam sa stiu in ce perioada ati fost si daca au fost probleme cu albinele sau viespile. MS.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, amero, clau.nov, daniel.ioan, fisherman, ileanaxperta*, johnnyredlabel, maryka, voiajor
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Thassos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090944051742554 sec
    ecranul dvs: 1 x 1