GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu vreau sa intru in detalii privind criteriile care m-au facut sa optez pentru Flegra, dar vreau sa fac niste precizari pe care la randul meu le-am cautat prin impresii lasate de alti turisti.
Am fost 7 nopti la Flegra la mijlocul lunii iunie, camera dubla superioara, la parter, din balcon iesire in gradina.
Despre hotel am numai cuvinte de lauda, cred ca e cel mai confortabil din zona, dar cele patru stele sunt mai micute, adica trei in Romania. Camera foarte spatioasa comparativ cu dubla simpla, dar si pretul cu 75% mai mare. Noi am vrut o dubla simpla dar nu am mai gasit.
Curatenie, personal amabil, amenajari frumoase, mancare buna si suficienta dar la cina nu aveai mai mult de 2 feluri de mancare cu carne. Exemplu: frigarui un fel, celalalt musaca, sau carne de vita cu sos, celalalt fel peste cu sos, adica optiuni limitate. Supa in fiecare seara, de obiciei supe-crema. Fructe seara doar pepene galben si verde, dimineata se mai adaugau mere si portocale. In schimb mi-au placut foarte mult prajiturile. In hotel predominau rusii, apoi germanii, mai erau sarbi, bulgari si in toata perioada au fost cam 6-8 familii de romani. Pe cei din Republica Moldova i-am trecut la capitolul rusi, desi citeau reviste romanesti vorbeau in rusa.
Drumul de la Bucuresti l-am facut in 11 ore, destul de liber, am taiat Sofia de la un capat la celalalt, intre cele 2 autostrazi, in circa 40 min. Ceva probleme la iesirea din Bulgaria, in apropiere de Kulata, unde se lucreaza si circulatia e deviata vreo 20 km, chiar si cu 2 gps-uri cu hartile actualizate, nu ma descurcam daca nu urmaream niste indicatoare micute galbene. De fapt in Bulgaria trebuie sa fiti atenti in zonele cu lucrari, unde sunt restrictii, o sa vedeti (daca reusiti) niste indicatoare mici, la o inaltime de circa 1m. La intrarea intr-un tunel pe autostrada, erau 2 indicatoare mari de limitare a vitezei la 100 km/h si undeva in dreapta unul mic de atentionare lucrari si limitare la 50, iar in capat militienii m-au oprit ca aveam 70. Mi-am insusit “pedeapsa” si am plecat mai departe. Majoritatea bulgarilor circula corect, spre deosebire de greci care n-au nicio retinere cu depasirile pe interzis, prioritate la pietoni sau viteza, desi amenzile sunt foarte mari iar la depasirea cu 30 km a vitezei legale se retine permisul dar si placutele pentru 60 zile. Motorina cam 1.2-1.3 euro in Bulgaria si 1.3-1.4 euro in Grecia.
Pefkohori este un orasel destul de anost. Pana la primul magazin ai de mers vreun kilometru, exista un asa zis trotuar prin balarii, unde aveti toate sansele sa dati peste ceva taratoare. Pana in centru sunt cam 2 km. Nu am gasit nimic de vizitat in zona.
Ma tot uitam pe imagini din satelit si incercam sa descoper drumul spre plaja. Pai nu aveam cum! Trebuie sa treci printr-o spartura de gard, printr-o parcare, unde de asemenea am vazut o taratoare si apoi intri la Agistri Bar, unde daca vrei poti sta pe sezlonguri in schimbul unei consumatii, sau te duci in stanga sau dreapta pe nisipul cu pietre si stai pe cearceaf. La intrarea in mare sunt pietre si e indicat sa va luati papucei impotriva aricilor de mare.
Din acest an hotelul si-a deschis o plaja si un restaurant unde ai 15% reducere, dar tocmai la iesirea din Pefkohori, la distanta de peste 3 km.
Neaparat sa va luati pastille de tantari pentru ca nu exista site la geamuri, eventual spray insecticid. Daca aveti copil la scoala si are nevoie de insectar, sigur o sa ia nota 10, o sa le gasiti pe toate.
Citeam ca unii s-au bucurat ca au stat la parter si avut patio. Eu nu, trebuie sa inchizi mereu usa cand pleci, sau noaptea, iar cand stai cu ea deschisa trebuie sa fi atent sa nu-ti intre vreun gandacel. De fapt gandaceii pot intra si pe sub usa de la intrare sub care e un spatiu de vreo 5 mm. Atat in baie cat si in camera era plin de furnici.
Pentru cei care nu stiu, in Grecia sunt preturi tare nesimtite, incomparabile cu cele din Spania, Franta, Austria sau Italia. Va dau cateva exemple: 1 litru ulei de masline extra virgin de la 5 euro, la noi de la 18 lei; portocale 1-1.5 euro, mici si verzi, la noi portocale grecesti mari 4 lei, caise 2 euro, la noi, am luat ieri din supermarket caise grecesti cu 6 lei; braza feta in supermarket peste 9 euro kg., pretul la 2 kg de branza de oaie de la sibieni, prajituri sau ciocolata 10-12 euro/kg.
Cu siguranta nu voi mai reveni in aceasta zona a Greciei. O sa atasez cateva fotografii cu asa zisul trotuar si drumul spre plaja.
Trimis de marianmm in 20.06.14 11:50:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Pieria
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marianmm); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.99250000 N, 23.59888900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Flegra Palace, un hotel OK — scris în 22.09.19 de dani.mihu din GEOAGIU-BAI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Impresii despre Hotelul Flegra Palace — scris în 11.06.17 de deea17 din PETROşANI [HD] - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Hotel superb statiune in deriva — scris în 17.07.16 de rolandgabriel din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- May.2016 Un sejur de vis — scris în 27.06.16 de Maya -2016 din REşIţA - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Un sejur minunat — scris în 14.09.14 de ione_ari din CARANSEBES - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Intre 'binisor' si 'concediu minunat' — scris în 30.06.14 de callmevaly din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Un concediu minunat la Flegra Palace — scris în 15.06.14 de POPII din BUCURESTI - RECOMANDĂ