ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.09.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Galati
ÎNSCRIS: 03.09.13
STATUS: GOLD
LUNA
AUG-2013
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Trei taverne de incercat in Nidri

TIPĂREȘTE URM de aici

Salutare tuturor! Sejurul nostru de vis din Lefkada nu ar fi fost la fel de frumos fara existenta catorva locuri unde ne-am bucurat atat de mancare traditional greceasca cat si de bucataria internationala. Desi noi am fost cazati in Nydri am umblat destul de mult pe intreaga insula (vezi impresii )si am mancat in diferite locatii, dar acest review am ales sa il fac special pentru cele trei taverne la care am mancat atunci cand nu eram plecati din statiunea noastra. Am observat ca mai exista un singur review despre tavernele din Nydri, destul de vechi, asa ca sper ca ceea ce voi scrie sa ii ajute si pe cei care nu au fost inca in Nydri, dar care ar vrea sa ajunga acolo. Vreau sa mai adaug si faptul ca nu a fost loc in care sa nu mancam bine in Lefkada, deci nu e obligatoriu sa evitati restul tavernelor si sa le alegeti doar pe acestea. Ele sunt cele in care noua ne-a placut cel mai mult sa luam masa si datorita calitatii mancarii, dar si datorita serviciilor, aspectului si panoramei oferite. In cele ce urmeaza va voi prezenta tavernele in ordinea in care le-am descoperit noi si nu in ordinea preferintelor.

Taverna Panorama

Dupa cum am scris anterior, noi am fost cazati in Nydri la vila Sunny Garden al carei proprietar detine si taverna Panorama. Imediat dupa ce ne-am cazat, punctul de intalnire cu persoana de contact a fost fixat la aceasta taverna.

Ea este localizata in centrul statiunii, pe partea stanga a strazii principale, imediat dupa supermarket-ul Proton. De pe faleza se poate ajunge usor la ea pentru ca este amplasata aproape de capatul acesteia, aproape de zona unde incepe micuta plaja din Nydri, imediat dupa ce se termina portul. Odata ce am ajuns aici, toti cei cazati la Sunny Garden am primit cate un fresh de portocale din partea casei si un jeton care ne oferea un discount de 20% din totalul notei de plata la orice masa luam la taverna Panorama. Mi s-a parut o idee foarte buna si binevenita in contextul actualei crize economice.

Pana sa ne fie adus meniul, am ramas efectiv fascinat de frumusetea panoramei oferite de aceasta taverna. Accesul in ea se poate face atat de pe strada principala din Nydri, cat si de pe faleza statiunii. Practic leaga cele doua strazi existente in Nydri. Evident ca partea dinspre faleza este cea care ofera o priveliste de milioane. Fiind chiar langa port este o senzatie deosebita ca in timp ce iei masa sa iti delectezi privirea cu insulele Skorpios, Madouri, cu muntii ce inconjoara intregul golf care cuprinde si statiunea Nydri, cu apa superba a Marii Ionice, precum si cu zecile de yacht-uri si vaporase ancorate in port. La aceasta senzatie contribuie din plin si vegetatia abundenta din taverna Panorama. Te simti ca intr-un mic paradis verde, de unde pare ca ai vedere mai degraba la un ocean decat la o mare. Voi atasa poze care sa demonstreze frumusetea acestei taverne.

Meniul este destul de variat si cu preturi normale. Veti gasi traditionalul gyros, souvlaki, calamar, diferite sortimente de peste, pizza, salate, musaca si multe altele. Preturile vi le voi spune spre final. In prima zi cand am ajuns am vrut sa imi satisfac pofta de gyros asa ca mi-am comandat un "Greek Gyros Special". Este o portie foarte mare de gyros servita la farfurie, cu sos tzatziki, cartofi prajiti, rosii, fasii de ceapa si pita calda ascunsa sub cartofi si carne. E greu sa nu te saturi dintr-o astfel de portie. Prietena mea si-a luat un souvlaki de pui foarte bun, servit alaturi de cartofi prajiti, sos tzatziki, rosii si salata verde. La final am luat si o bere Mythos la doua halbe ce ne-au fost aduse inghetate! Asta da servire! Cand afara sunt 35 de grade, nimic nu poate bate o bere rece servita dintr-o halba inghetata.

La urmatoarea vizita am servit spaghetti bolognese si calamar pane. Ambele excelente si foarte bine facute. Prietena mea a cerut un supliment de parmezan si imediat i-a fost adus un bol plin cu parmezan ras. Initial, calamarul mi-a fost adus fara garnitura obisnuita de cartofi prajiti, dar imediat cum am intrebat de ea mi-a fost adusa, fara cost suplimentar. Nu stiu daca asa era servit calamarul, fara cartofi prajiti, sau daca efectiv uitasera sa imi puna garnitura. Oricum, ambele "suplimente" cerute de noi nu au fost taxate suplimentar.

La urmatoarea masa luata la Panorama am ales musacaua traditionala si souvlaki de peste spada. Musacaua este adusa intr-un vas ceramic care frige efectiv. Spre deosebire de alte zone din Grecia, aici musacaua era facuta mai mult ca o lasagna, cu toate ingredientele aproape topite. A fost delicioasa si in acelasi timp si foarte satioasa. Pentru souvlaki-ul de peste spada nu am cuvinte care sa imi ajunga sa vi-l recomand indeajuns. Este o delicatesa si merita fiecare ban. Era foarte proaspat si extraordinar de bine facut. Prima data cand am gustat nici nu am crezut ca este peste, atat era de fraged si de gustos, dar in acelasi timp lipsit de gustul acela pregnant de peste. De cateva ori am comandat si paine cu usturoi ca starter si, desi a fost buna, nu a reusit sa o intreaca pe cea servita la Il Sapore.

Personalul a fost mereu amabil la taverna Panorama, nota mereu corecta si clar detaliata. Servirea a fost buna si locul in sine este foarte curat. L-as recomanda oricui doreste sa ia masa in Nydri si sa aiba o panorama superba. Si acum o parte din preturile de la taverna Panorama: paine cu usturoi - 2e, calamar pane - 8.5e, souvlaki de peste spada - 12.5e, platou cu fructe de mare - 16.8e, caracatita pane - 14.5e, salata greceasca - 6.5e, salata Cezar - 8.8e, musaca - 8.8e, miel "Kleftiko" - 11.8e, pizza - de la 7e pana la 11.8e, paste - de la 6.8e pana la 60e, spaghetti bolognese - 8.8e, souvlaki special 13.8e. Asadar, preturile sunt pentru toate buzunarele si meniul pentru toate gusturile. Ca un ultim plus de incheiere, tin sa precizez ca taverna avea hotspot Wi-Fi si ca functiona foarte bine.

Taverna Il Sapore

Care a fost si a doua noastra casa pe durata sejurului in Nydri. Se afla aproape de capatul falezei din Nydri, cum te duci spre Vassiliki, pe mana dreapta, foarte aproape de taverna El Greco, care este un pic mai bine semnalizata. Daca la taverna anterior descrisa panorama era superba ziua, aici panorama este superba seara. Zic asta pentru ca seara, in portul din Nydri, vin cele mai mari feriboturi din Lefkada in cautare de noi clienti pentru excursiile optionale si pentru a-i atrage, pe langa ofertele facute, toate isi aprind luminile si beculetele si realizeaza o atmosfera de vis. Te simti ca seara pe un bulevard central din Paris.

Personalul de la Il Sapore este super din toate punctele de vedere: sunt mereu extrem de amabili, extrem de atenti si foarte prompti. Mi-au placut pentru ca sunt mereu dispusi sa strecoare si cate o gluma pentru a relaxa clientii, sunt mereu dispusi sa iti recomande un meniu care sa se potriveasca dorintelor tale si nu se grabesc sa iti recomande un desert inainte de a servi felul principal, doar pentru a-ti incarca nota de plata. Principala atractie a acestei taverne este fara indoiala toata gama de pizza pe care ea o pune la dispozitia clientilor. Este de altfel singurul loc din care am vazut lumea plecand cu pizza la pachet. Pe langa o pizza de vis, aici am mancat ca starter seara de seara paine cu usturoi. Desi am mai incercat painea cu usturoi si in alte zone ale Greciei, cea servita la Il Sapore este dincolo de cuvinte. In primul rand pentru ca nu esti servit cu felii de paine, ci cu o bagheta de paine foarte pufoasa, incinsa pe cuptor, cu un strat de cascaval topit deasupra si cu usturoiul pisat venind peste acesta. Este pur si simplu un deliciu. Tin sa mentionez ca eu nu ma dau in vant dupa usturoi, dar aici pur si simplu nu ma puteam opri din a savura aceasta delicatesa. Am sa atasez o poza pentru a face economie de epitete. In prima noastra seara am ales o salata sefului si o pizza Nydri, adica o pizza cu de toate. Ambele au fost excelente. Pizza Nydri era cea mai scumpa si costa 11 euro, daca imi aduc aminte bine. Inca o precizare: la Il Sapore pizza nu este servita cu ketchup si acesta iti este adus doar daca ceri. Am mancat la Il Sapore in vreo 4-5 seri din totalul celor 7 pe care le-am petrecut in Nydri si doar o singura data am vazut o singura persoana cerand ketchup. Pur si simplu pizza este prea bine facuta acolo pentru a-i strica gustul folosind ketchup. Blatul este pufos, subtire, dar foarte bine inchegat si preparatele folosite sunt foarte proaspete si gustoase. Dupa trei seri chiar ne parea rau ca am venit in Grecia si mancam pizza seara, dar chiar era atat de buna :) Pretul pizzei la taverna Il Sapore varia intre 7.5e si 11e. Un pret mai mult decat bun pentru calitatea oferita. Intr-o seara prietena mea a incercat si pastele carbonara, care au fost foarte bune. A cerut un supliment de parmezan si la fel ca si la Panorama, acesta i-a fost livrat imediat intr-un bol foarte elegant, gata ras si fara cost suplimentar. In ultima seara am incercat si o salata de somon, care s-a dovedit a fi o alegere excelenta in combinatie cu o pizza :) Desi avea si foi de laptuca destul de amare, gustul era foarte fresh datorita pestelui si a sosului excelent. Mi s-a parut foarte racoritoare si foarte usoara. Excelenta pentru o noapte calduroasa de august. Pretul ei a fost de 6.5euro. Intr-una din seri am optat la desert pentru o portie de panacota si bine am facut. A fost un desert excelent preparat, perfect din punct de vedere al gustului si al aromei. Din pacate nu am reusit sa gustam si din desertul specialitatea casei: placinta cu ciocolata. Dar cu siguranta o vom face data viitoare cand vom reveni la Il Sapore, pentru ca in mod sigur va exista si o data viitoare. Daca ar fi sa va recomand un singur loc unde sa mancati in fiecare zi atat timp cat stati in Nydri, Il Sapore ar fi acel loc. Sa nu uit: avea Wi-Fi pentru cei carora le place sa citeasca FB-ul in timp ce se bucura de o pizza delicioasa.

Taverna El Greco

Am ales-o intr-o seara cand am decis sa incercam si altceva in afara de pizza excelenta servita la Il Sapore. El Greco ne facuse cu ochiul de cateva seri datorita faptului ca era foarte mare, foarte curata si mai mereu plina. In plus, sub firma ei era scris foarte mare si "Recommended by TripAdvisor" asa ca am decis sa incercam sa vedem si ce recomanda cei din afara. Nu am gresit cu nimic si avea sa se dovedeasca o decizie foarte buna. Ca localizare, taverna El Greco este aproape de capatul falezei din Nydri, cum te duci spre Vassiliki, pe mana dreapta. Este cu aproximativ 20 de metri inainte de taverna Il Sapore. Intre ele se gasea taverna Basilico, daca imi aduc bine aminte.

Imediat ce ne-am asezat am fost intampinati de Mihai, un tanar din Iasi care lucreaza acolo. A fost extrem de amabil si vazandu-ne nehotarati in fata multitudinii de oferte ce erau cuprinse in meniul de la El Greco ne-a recomandat doua mancaruri ce s-au dovedit a fi excelente. Eu eram nehotarat pentru ca as fi vrut "lamb chops", dar la recomandarea lui am ales miel Kleftiko. Prietena mea a ales un piept de pui cu sos alb-rosu, ciuperci, cartof copt si garnitura de orez. Ca starter am ales o portie de "giant beans" care au fost delicioase. Mielul a fost gatit si servit exceptional. In hartia anti-grasime in care fusese invelit erau strecurate legume coapte, cascaval topit si multe mirodenii. A fost extraordinar de bun si la fel si pieptul de pui ales de prietena mea. Am sa atasez poze cu tot ce am servit in acea seara pentru a va face o idee mai buna. La final am fost serviti din partea casei cu un mic desert: felii de pepene galben si de nectarina. Tin sa precizez ca a fost singurul loc in care am fost serviti cu ceva din partea casei la final. Ca minus ar fi faptul ca nu aveau hotspot Wi-Fi, dar cine se duce la o taverna se duce in primul rand pentru a manca. Sper sa nu gresesc, dar totalul, cu tot cu o carafa la 0.5l de vin alb, a fost undeva la 22-24 de euro. Ne-am simtit foarte bine si am recomanda si aceasta taverna, datorita mancarii foarte bune si datorita lui Mihai, care a fost extrem de amabil cu noi intreaga seara.

Concluzie

Spre deosebire de Corfu unde mancarea s-a dovedit a fi un capitol mai putin reusit, in Lefkada am mancat bine peste tot. Aceste trei taverne sunt cele in care noua ne-a placut cel mai mult mancarea si unde ne-am simtit foarte bine. Intr-un top personal pe prima pozitie ar fi Il Sapore, iar apoi, la egalitate, El Greco si Panorama. Noi am preferat cand am fost in statiune sa luam pranzul la Panorama si cina la Il Sapore si la El Greco. Pana data viitoare cand vom mai ajunge in Nydri, Lefkada sper ca si altii sa se bucure de bucataria excelenta a acestor trei taverne superbe.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de alexvat in 04.09.13 14:06:08
Validat / Publicat: 04.09.13 15:26:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Riviera Olimpului - Olympic Beach Thassos - Skala Potamias Corfu - Agios Gordios
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 12352 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alexvat); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vedere din taverna Panorama. Se pot observa faleza statiunii Nydri, portul, precum si o bucatica din insula Madouri.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15050 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

Cris
[04.09.13 16:18:55]
»

@alexvat, , te-am remarcat de ieri, de la primul review, însă uite că până acum nu am reuşit să scriu câteva rânduri, aşa că o să o fac acum şi o să încep prin a te felicita pentru cele 3 review-uri extrem de plăcute şi de pline de informaţii utile. Meriţi din plin aceste felicitări, pentru că sunt destul de rare cazurile în care un nou venit scrie review-uri atât de complete.

Am fost şi eu cazată la început de iunie la Sunny Garden şi, cum am avut micul dejun inclus, în fiecare dimineaţă eram pe terasa Panorama, o terasă cu adevărat superbă, plină de flori. Era o plăcere să îţi bei cafeaua acolo, cu o aşa priveliştea în faţa ochilor. Oricum, îţi mulţumesc că prin postările tale m-ai făcut să retrăiesc acele zile minunate petrecute în Lefkada.

Felicitări încă o data şi sper sincer să nu te opreşti aici, ar fi păcat. Eu una aştept să ne mai povesteşti câte ceva din vacanţele tale.

alexvatAUTOR REVIEW
[04.09.13 19:33:54]
»

@pacurarcris: Iti multumesc frumos pentru complimente si desi sunt nou venit ca utilizator, citesc AFA de aproximativ patru ani. De aceea am incercat sa fac niste review-uri in genul celor "mai mari" de pe acest site, review-uri care m-au ajutat si pe mine foarte mult. Pe aceasta cale vreau sa iti multumesc pentru review-urile tale referitoare la Skala Potamias, Thassos care m-au ajutat acum 2 ani sa am un concediu reusit.

Intr-adevar, terasa Panorama este superba si ne-a facut mare placere sa mancam acolo si ma bucur ca ti-am adus aminte de acele locuri atat de frumoase. O sa incerc sa adaug si alte review-uri, cu locatii vizitate in anii anteriori, in masura in care reusesc sa imi aduc aminte cat mai multe detalii. Inca o data iti multumesc pentru incurajari!

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[04.09.13 20:27:40]
»

@alexvat: Bun și util review-ul tău, dar cu o singură remarcă... pripită.

Să știi că în Corfu se manâncă excelent, mult mai bine decît în Lefkada, bucătăria corfiotă este cunoscută în toată lumea, iar de taverne... nici nu vreau să mă gândesc câte posibilități *adevărate* ai!

Probabil ai avut tu ghinion... sau poate ne povestești...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
alexvatAUTOR REVIEW
[04.09.13 20:38:30]
»

@johnnyredlabel: Este posibil, deoarece Corfu este o insula foarte mare si deci si posibilitatile sunt mult mai diversificate. Noi am stat Agios Gordios, dar am mancat si in Kerkyra si in Sidari si in Paxos. A fost buna mancarea si in Corfu, dar personal cred ca am mancat mai bine in Lefkada. Repet, este doar parerea mea personala si nu reprezinta o eticheta. O sa incerc sa scriu un review si despre Corfu, despre plajele pe care le-am vizitat si despre locurile in care am mancat cat am stat acolo. O seara frumoasa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[04.09.13 21:29:54]
»

@alexvat: De acord cu tine, îmi place întotdeauna să discut cu oameni echilibrați... Personal, am fost în Corfu de două ori, am fost și în Lefkada, Thassos, Zakinthos... ca să mă rezum la insule... dar mîncare ca-n Corfu, nu am mîncat... păcat că nu ai ajuns la Paleokastritsa, la Taverna Spiros... Ține minte ca *pont * pentru o altă vacanță! Seară frumoasă îți doresc și eu!

vlado2
[04.09.13 21:41:28]
»

Am mancat si eu pe la tavernele din Nidri si pot spune pe o scala de la 1 la 10 ca Symposio se afla la 1 si El Greco la 10.

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[04.09.13 21:46:09]
»

@vlado2: Și la Piperi se mînca bine... era prima de la intrarea pe faleză... dinspre Vassiliki... patroana era o tipă blondină

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Admin
[04.09.13 23:01:55]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

DanaRO
[24.02.14 10:02:50]
»

Felicitari!!! Ti-am citit impresiile despre Lefkada, si deja stiu ce ma "asteapta".

Ai atins toate punctele importante, cazare, mancare si bineinteles, superbele plaje.

Ii plus ai facut niste poze foarte reusite, nu stiu daca aparatul a fost cel mai bun, sau pur si simplu marea chiar are culoarea aia incredibila.

alexvatAUTOR REVIEW
[24.02.14 19:36:36]
»

@DanaRO: Multumesc pentru apreciere. Sper ca informatiile sa iti fie utile si sa ai/aveti un sejur cat mai reusit. Cat despre poze, este drept ca am folosit un aparat peste medie, dar creditul este al naturii Pozele nu sunt editate, deci culorile apei sunt cele adevarate. Iti doresc un sejur cat mai frumos! Seara buna!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alexvat, DanaRO, ielenul, vlado2
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm? Taverne în Nidri:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07503604888916 sec
    ecranul dvs: 1 x 1