ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.06.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Un concediu reusit!

TIPĂREȘTE

Tocmai ce ne-am intors din concediul petrecut in insula Lefkada, unde de mult timp imi doream sa ajung si ce-i drept m-as intoarce si maine, avand in vedere sezonul ploios de la noi.

Si cum un sejur incepe cu cazarea, asa voi pregati si eu povestirea, despre hotel. Asadar, am avut o camera dubla la hotel Poseidonio B, situat in Perigiali, la cca 2 km de Nidri.

Am vazut ca nu sunt referinte despre acest hotel, asa ca va fi binevenita o informare. Locul unde este amplasat hotelul e de vis, in fata marea, in spate muntele, priveliste superba oriunde te uiti. Ce poate fi mai frumos decat sa admiri dimineata rasaritul soarelui pe balcon, sa vezi marea, sa simti adierea vintului, mirosul pinilor, al florilor.

Hotelul este proaspat renovat, mobilier nou, curat, camera mare, cu chicineta, dar fara vase, cel putin la noi in camera. Patul dublu, mare, un dulap incapator, cu destule umerase, sertare, o noptiera mare, un birou, un taburet, oglinda, o alta masuta pentru bagaje, balcon generos, frumos, cu o masa si 2 scaune, cu vedere la mare, piscina si munte. Exista si AC, contracost dar nu l-am folosit, nu era nevoie, tv-ul prindea cateva posturi, dar nu prea am avut timp de ele. Baia destul de mare, cu cabina de dus, o oglinda imensa, am avut tot timpul hartie igienica, curatenia a fost exemplara, asternuturi impecabile, prosoape albe, ce s-au schimbat la mijlocul sejurului.

Pe jos era marmura, peste tot in hotel si pe scari, bagajele le-am putut urca cu liftul pt ca exista aceasta oportunitate, noi am stat la etajul doi, iar hotelul are 3 etaje fara a mai socoti si demisolul.

La usa de la balcon am avut sita, exista tantari dar nu ne-au facut probleme, am avut aparat. La parter este un living generos unde se poate folosi internetul, iar dimineata acolo sau pe terasa se serveste micul dejun.

Micul dejun stil bufet, compus din cascaval, sunca, unt, miere, gem, cafea, ceai, lapte, cereale, suc, batoane uscate specifice pt Lefkada cu ulei de masline, scortisoara, chifle albe si negre cu susan in loc de paine, chec cu ciocolata, cu cacao, rulade cu salam sau carnaciori, un fel de minipizza, croissante, prajituri cu mere si multe altele, in general in fiecare zi era un fel nou de fursec sau prajitura si bineinteles celebrul iaurt.

In curte piscina nu e foarte mare dar, curata, cu sezlonguri, umbrelute, masute unde puteai savura o cafea, sau privi catre munte. Langa corpul B exista si corpul A care tocmai se renova, erau la ultimele retusuri in asteptarea clientilor. Personalul a fost foarte amabil, intotdeauna saritor sa te ajute cu sfaturi utile. In hotel erau cazati pe langa romani, bulgari si sarbi.

Daca pot spune ceva cu minus, ar fi ca in dreptul hotelului nu este plaja, dar vecinii nostri au spus ca s-au dus peste drum la cei de la hotelul Vaja, si au fost bine primiti acolo. Alt punct slab ar fi ca locul de parcare e cam mic, asa ca noi am parcat masina inchiriata in strada.

Noi am fost cam tot timpul plecati si am admirat doar micul port care e chiar in dreptul hotelului, cu acel debarcader, unde sunt cateva barcute de pescuit.

Cum spuneam, satul e la o distanta de cca 2 km fata de mult mai zbuciumatul Nidri, drum pe care l-am parcurs in fiecare seara pt a merge la masa, plimbare de altfel foarte placuta, pt ca de fiecare data admiram casutele frumoase, cu multe flori parfumate si multi copacei, lamai, portocali.

Recomand din toata inima locatia, doar trebuie stiut ca nu exista plaja in apropiere, iar tavernele locale nu erau inca deschise, doar 2 cafenele si un mini-market.

Noi am avut un concediu reusit in parte si acestei locatii si cazarii bune, dar bineinteles si datorita excursiilor facute de-a lungul si de-a latul insulei, despre care o sa va povestesc zilele urmatoare.

Pe curand!


[fb]
---
Trimis de maryka in 08.06.13 10:07:20
Validat / Publicat: 08.06.13 11:49:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 17319 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

48 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Vedere din balcon, catre mare si piscina.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review - pg. 1 / 2

48 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 48
webmaster33
[08.06.13 10:35:24]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

marykaAUTOR REVIEW
[08.06.13 11:12:42]
»

@webmaster33:

Da, asa e, multumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
clau.nov
[09.06.13 22:24:37]
»

Felicitari pentru review, cu destule detalii interesante despre aceasta locatie de cazare.

Intrucat am facut deja rezervare la o locatie in Perigiali, m-ar interesa cateva amanunte despre acest sat (e binevenita orice informatie pe care o consideri utila pt sejur):

- nu exista plaja deloc in Perigiali?

- ai scris ca distanta pana in Nidri ar fi de cca 2 km, i-ati parcurs si pe jos sau cu masina? cum e drumul pana acolo?

- in Perigiali sunt taverne, magazine?

Multumesc anticipat pt. raspuns si astept cu nerabdare impresiile despre locurile/plajele vizitate de voi in atragatoarea insula Lefkada.

Vacante minunate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adryana
[09.06.13 23:36:51]
»

draga maryka, ma bucur mult pentru voi, felicitari pentru vacanta si astept continuarea.

marykaAUTOR REVIEW
[10.06.13 08:40:33]
»

@clau. nov:

Buna! Noua ne-a placut tare mult locatia, e foarte linistita, vedere superba spre munte si mare, este o plaja doar a hotelului Vaja, iar turistii de le noi s-au dus acolo, cei care au stat numai la hotel.

Aici e foarte util sa ai o masina, de altfel asa poti sa mergi unde doresti si ...ai unde!

Inca nu s-au deschis tavernele, dar ar fi vreo 2 in pregatire, doar cafenele si magazin mic. Dar plimbarea e placuta pana in Nidri, am mers pe jos in fiecare seara, iar acolo ai de unde alege.

In medie cam 22 euro ne-a costat cina pt. 2 persoane, cu vin, sau bere. Peste tot am primit ceva din partea casei, un desert sau o bautura. Mincarea foarte buna peste tot, am incercat in fiecare seara alta taverna, sunt multe magazine de suveniruri la preturi destul de rezonabile, pana la 6-7 euro puteai lua ceva dragut.

Daca mai ai vreo intrebare iti raspund cu drag.

Vacante placute!

clau.nov
[10.06.13 10:07:12]
»

@maryka:

Multumesc pt. raspunsul tau prompt.

Si ma bucur ca distanta dintre Perigiali si Nidri se poate parcurge, chiar zilnic, la pas si e chiar o plimbare placuta, din cele ce ai scris.

Mi-ai putea recomanda ceva taverne (testate de voi) cu mancare buna si preturi rezonabile, eventual si muzica live?

Exista parcari in Nidri si la ce pret?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
LUIZA_28*
[10.06.13 12:36:27]
»

Felicitari pentru concediul placut! Te rog, daca poti, sa detaliezi un pic excursiile optionale. Plec si eu cu aceeasi agentie dar sunt cazata in Agios Nikitas. Stiu ca exista croaziera cu Nidri Star dar mai mult nu stiu... Ti-as fi foarte recunoscatoare. Ma intereseaza si daca exista un tur al insulei cu autocarul, cat costa si care sunt obiectivele.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[10.06.13 14:56:55]
»

@LUIZA_28:

Buna! Sa stii ca e foarte frumos si in Agios Nikitas, acolo e si plaja, peste deal ajungi si la Milos beach, sunt mai multe excursii, ce-i drept noi n-am mers cu cei de la agentie, am luat direct din port, am fost cu Ionian Princess & Nicolaos, am facut turul insulelor Sarti, Scorpio, Meganisi, la pestera Papanicoli, cu BBQ pe plaja Geraka, ne-am simtit foarte bine, a costat 20 euro de persoana, de 9.30 la 16.30. Nu stiu daca exista turul insulei cu autocarul dar sigur exista cu vaporul si costa 25 euro de pers. Cel mai bine ar fi sa va luati o masina si puteti vedea multe plaje, cascada, capitala Lefkas cu castelul

Agia Mavra, Farul de la Cape Duccato, etc. Dar pregatesc rw detaliate cu excursiile si o sa povestesc cu amanunte. Pe curand! Sa aveti concediu placut!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[10.06.13 15:15:49]
»

@clau. nov:

Trebuie stiut ca in Nidri se poate circula cu masina numai pana la ora 19, apoi strada principala, cea cu magazinele, devine numai pietonala, dar frumos e sa mergeti pe jos. Puteti parca la intrarea in localitate. Noi am inchiriat o masina, un Fiat Punto pe 4 zile, cu 90 de euro. Benzina costa intre 1,79-1,86, dar nu sunt foarte multe benzinarii mai ales pe partea de vest, asa ca faceti plinul preventiv.

Referitor la taverne, noi am mancat in fiecare seara in alta parte, de ex. Gregory's Place, Appollon, Panorama, etc, peste tot ne-a placut. Personalul foarte amabil.

Parcare cu plata este la Egremni, la Porto Katsiki,la Megali Petra,dar puteti parca inainte de a ajunge la parcare, fara bani, asta daca ajungeti inaintea altora.( 3euro parcarea)

marykaAUTOR REVIEW
[11.06.13 09:08:23]
»

@adryana: Multumesc, voi pregati continuarea.

traian.leuca †
[12.06.13 23:27:44]
»

Pentru multitudinea de detalii, poftim şi votul meu care va aduce şi bonusul de rigoare.

mire_c
[19.08.13 14:27:59]
»

@maryka: Super descrieri! In fapt au contribuit decisiv in alegerea locului de cazare . Tot ce imi doresc acum e sa vina luna septembrie mai repede si sa am o camera la etaj de unde sa pot admira dimineata aceste peisaje deosebite.

marykaAUTOR REVIEW
[19.08.13 21:33:19]
»

@mire_c:

Buna! Va doresc de pe acum concediu placut!

mire_c
[24.09.13 16:53:17]
»

Recomand cu incredere acest hotel! Descrierea corespunde in totalitate, ar mai fi de adaugat faptul ca la aproximativ 5 minute de mers de jos se afla micuta plaja Pasa. Este foarte draguta si linistita!

mijadan
[06.11.13 16:53:46]
»

@maryka: cat de calda e apa, pentru ca am fost anul acesta in Asprovalta si era foarte rece

marykaAUTOR REVIEW
[07.11.13 15:30:38]
»

@mijadan:

Apa era mai rece putin, mai ales pe partea vestica, dar se putea face baie, spre deosebire de anul trecut cand am fost in Kefalonia si a fost mult mai rece. Depinde foarte mult si de starea vremii, doar se stie anul acesta a plouat mult chiar si pentru Grecia.

blueeyes2685
[07.01.14 16:55:47]
»

am o mare rugaminte la tine maryca... ai putea sa mi spui cum procedati la masa de pranz?

Mergeati tot in statiunea Nidri sau exista posibilitatea sa mancati si aici.

marykaAUTOR REVIEW
[08.01.14 08:13:48]
»

@blueeyes2685:

Buna! La vremea aceea, adica inceput de iunie, nu erau deschise taverne acolo in Perigialli, dar am vazut ca existau, probabil, mai in sezon. Dar noi plecam dimineata de la hotel, asa ca mancam pe unde ne aflam. Doar pt seara mergeam la Nidri.

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[08.01.14 09:06:42]
»

@blueeyes2685: cred ca nu ai inteles se pare ca Perigiali e un catun minuscul care nu are plaja si nu ai ce face acolo, nu exista acolo, defapt are plaja dar e lipita de Nidri, deci practic esti in Nidri, Perigiali nu are nimic de vazut sau facut, chiar mi se pare intrebarea ta mai mult decat ciudata, ce ai cauta sa stai la pranz in zona? sa faci ce?

Poate ai ales gresit destinatia, insula, mai gandeste-te, Lefkada nu este o insula pentru lenevit, lancezit, stat la soare in acelasi loc zilnic, este insula cea mai salbatica si muntoasa, cred ca trebuie sa te gandesti la alta destinatie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
blueeyes2685
[08.01.14 16:32:08]
»

@ionescunic: era doar o intrebare pe care am puso doamnei marika si pt care ii multumesc ca mi a raspuns atat de prompt si am inteles esentialul... deci nu vad care e problema ta ce vom face noi acolo... in fine

mircea rpd
[10.04.14 22:16:06]
»

in iulie mergem si noi in Perigiali la Tropicana Inn (trebuia sa stam in Nidri la Delfini, dar agentia a reziliat contractul cu acest hotel) si stateam cu inima stransa, ca e prea departe de Nidri si nu putem ajunge serile pe acolo, dar datorita tie ne-am linistit si asteptam mai nerabdatori sejurul! multumim mult!!

marykaAUTOR REVIEW
[12.04.14 15:20:14]
»

@mircea rpd: sa stiti ca e ceva de mers, dar e o plimbare placuta, iar seara dupa cina e cel mai bun digestiv.

Va doresc o vacanta frumoasa!

mircea rpd
[12.04.14 20:36:28]
»

@maryka: exact cat sa decurga bine digestia ! multumesc mult!

Ninette
[11.06.16 16:23:12]
»

Maryca, sunt Ninette si as dori sa-mi spui si mie daca Hotel (Vila) Vaya (este aceeasi Vaja din descrierile de mai sus?) este aproape de Hotel Poseidonio? Inteleg ca Nidri e la 2 km unde este portul. Cum se procura biletele pentru croaziera? De pe o zi pe alta sau direct dimineata la plecare si anume, la ce ora? exista si masa inclusa in pret, escalele unde se fac... pe ce insule, pentru ca vad poze din Fiskardo (Kefalonia), Itaka etc. se poate vizita Lefkada (Prin apropiere, vorbesc) cu autobuzul? De unde se ia autobuzul, cum circula... biletele se procura de la sofer etc etc. In limita timpului tau as vrea si eu niste detalii sa stiu daca merg sa imi iau bilet. Am optata pt Vaya.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[12.06.16 10:02:00]
»

@Ninette:

Bună! Noi am stat la hotel Posidonio. Aproape peste drum e vila Vaja. Nu știu cum e acolo, dar are o plajă micuță în spate.

Portul e în Nidri, la 2 km, croaziere se pot lua direct din port de la vasul cu care doriți excursia. Recomand pt că e mai ieftin cu condiția să știți ceva engleză că altfel nu aveți ghid român, decât cu agenția română.

Condiții de hotel nu cunosc recent, întrucât noi am fost în 2013.

Există transport în comun, dar astea se pot afla la recepție.

Să aveți un concediu frumos!

Ninette
[12.06.16 15:55:37]
»

Maryka, iti multumesc mult!!

marykaAUTOR REVIEW
[12.06.16 16:49:54]
»

@Ninette:

Încă ceva! Dacă vreți să vedeți celebrele plaje din vest, cel mai bine ar fi să închiriați o mașină pt că acolo nu se poate ajunge cu autobuzul. Sau de pe mare cu vaporașul. Dar toate aceste excursii sunt destul de obositoare, sunt mai multe obiective de vizitat, prea puțin timp pt "savurat" o plajă sau alta.

Noi am fost în excursia spre insula Scorpio, insula Meganisi unde am stat la plajă 2 ore, aici am avut masa inclusă. Ca un sfat, nu optați pt croaziere cu multe obiective. E totul pe repede înainte, nu aveți satisfacția că a meritat.

Vacanță plăcută și așteptăm impresii noi din Lefkada.

mircea rpd
[13.06.16 08:58:11]
»

Se poate si cu autobuzul! poti ajunge pe Pefkoulia, Agios Nikitas, Milos si Katishma!

Ninette
[13.06.16 13:59:40]
»

mircea rpd, ai putea sa-mi dai mai multe detalii despre cum ajung cu autobuzul? In sfirsit azi am luat biletele de la agentie, hotel Vaya si as vrea mai multe informatii. In limita timpului tau disponibil, bineinteles. Si Marika daca mai stii ceva care sa ma ajute, te rog... Am orientarea in spatiu inexistenta, n-am masina si deci nu am cum sa inchiriez si ma panichez mai repede!! Dar dupa atitea informatii imi revin datorita oamenilor frumosi ca voi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mircea rpd
[13.06.16 14:19:14]
»

@Ninette - Pai, ma intereseaza perioada in care mergi, pentru ca programul autobuzelor difera de la luna la luna! daca vrei putem vorbi pe privat, sa nu deranjam aici! Duminica plec si eu spre Lefkada, o sa fiu cazat la 5 minute de Vaya!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, blueeyes2685, clau.nov, geanyx, Karina2016, LUIZA_28*, maria55, maryka, mijadan, mircea rpd, mire_c, Ninette, traian.leuca
Alte impresii din această RUBRICĂPoseidonio Hotel [Perigiali]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.094387054443359 sec
    ecranul dvs: 1 x 1