Kallithea - o frumuseţe rece

TIPĂREȘTE

Am fost în Kallithea anul trecut. Nu am dorit să scriu un articol imediat, preferând să las timpul să aşeze puţin amintirile şi să păstreze ce este mai important.

Cu un an înainte, petrecusem un sejur fain în Corfu. Fain, fain, dar drumul lung... aşa că am zis să încercăm o revenire mai aproape de casă, în Halkidiki, unde nu mai fusesem de câţiva ani buni. Cum în anterioarele concedii petrecute între “degete” fusesem taman pe cel din mijloc (pfui, măi copii, mă refeream la Sithonia…), iar pe cel de-al treilea stau unii cu bărbile mai mari decât noi şi ceva mai cuminţi, nu ne-a rămas decât să vedem ce-i şi cu Kassandra asta, pe care o ocolisem cu îndârjire până atunci, tocmai din cauza ofertelor multiple ale agenţiile noastre în acea zonă. Sau, cum ar spune un amic, “pentru că buluc”. Făcusem cunoştinţă cu acest braţ doar cu ocazia unei vizite la Petralona, când la întoarcere am oprit armăsarul în Nea Moudania să îi dăm lui jăratec iar nouă papa şi am continuat cu o băiţă peste drum, în Paralia Dionisiou.

În alegerea staţiunii au contat mult sfaturile “dicţionarului” nostru pe Grecia, Ionescunic, vorbele bune ale Alineifulg şi Ariellei, dar mai ales faptul că Sandu.53 a “adoptat-o” drept casa lui magnetizată :) Cu un an înainte mersesem “pe mâna lui” în Moraitika şi ajunsesem la concluzia că făcusem cea mai bună alegere.

Cu voie bună şi mult spor, străbăturăm rapid şi lejer Bulgărica şi bucata de Grecie ce ne separa de locul ce se va fiind cuibul nostru de vacanţă şi până să înţepenim de şale am ajuns teferi şi cu poftă de uzo şi calamari, la vila Fericirea, de care tocmai vă spusei aici.

Şi am fost atât de dibaci, încât am ajuns doar cu 20 de minute întârziere faţă de ora estimată de Navigon, fapt pentru care am fost întâmpinaţi chiar în faţa vilei de gazda noastră. E drept, nu cu pâine şi sare, ci cu zâmbete şi soare, ceea ce însemna acelaşi lucru în fapt.

Primul contact cu staţiunea, la trecerea cu maşina spre locul de cazare, fusese dătător de speranţe, aşa că după ce am luat în primirea “gestiunea” şi ne-am primenit o ţâră, am luat-o uşor-uşor spre mare.

Cu această ocazie ne-am dat seama că aveam ceva de mers până la şoseaua principală. Din fericire, drumul nostru “dădea” taman la intersecţia cu semaforul, aşa că ne-am trezit în buricul târgului cu uşurinţă şi am aruncat primele priviri către plajă, din părculeţul aflat aproape în dreptul hotelului “reper” de pe plajă, Ammon Zeus. Am fost de-a dreptul încântaţi de ce am văzut: o plajă cu nisip, bine organizată, cu taverne şi băruleţe, o apă cu o culoare demnă de Thassos şi o lizieră de pini în dreapta, ce sporea frumuseţea peisajului.

Partea mai rea era că până să ajungi acolo jos aveai ceva de coborât. Ai mei au luat-o degrabă pe scări în jos. Mai puţin entuziast, am rămas pe o bordură în apropiere de fântână, aşteptând raportul trupelor. S-au întors ceva mai încolo, mai îmbujoraţi decât îi văzusem în urmă cu vreo jumătate de oră şi cu o oarecare inabilitate în exprimare, datorată tendinţei exagerate din partea lor de a-şi oxigena mai degrabă plămânii. Am aflat, după ce i-am resuscitat cu o sticluţă cu apă, că nici nu se rătăciseră, cum crezusem iniţial, nici nu luaseră masa de seară fără mine, cum mă panicasem la un moment dat, ci că au ajuns teferi la plaja de lângă hotel, că da, erau umbreluţe, da, şi şezlonguri, da, apa era caldă, da, plaja era cu nisip, dar şi că nu, nu vom veni pe jos la plajă, nu atât ca urmare a celor câteva (mai multe) sute de metri de la vilă până aici, ci mai degrabă din cauza celor câteva sute de trepte până la mare, care nu doar trebuiau coborâte, ci şi, eventual, urcate.

Am sugerat că am avea şi varianta ca doar să le coborâm şi să dormim pe plaja, astfel urcându-le doar din 2 în două zile, ceea ce ar face ca urcuşul să insemne doar 50 de trepte pe zi, dar nu am primit la schimb decât nişte priviri ascunde sub nişte ochi mijiţi şi acompaniate de o accentuare a ridurilor de expresie, ceea ce m-a făcut să cred că varianta lor, cu maşina, şi nu a mea, este mai bună. “Desigur, venim cu maşina, dar conduci tu, că e pantă! ”, i-am aruncat-o repede fiului, care a “băgat-o repede în buzunar”, fără să observe zâmbetul meu sardonic. “Pantă? ”, mă întreabă nedumerit. “Pantă”, răspund. Că doar nu era să zic, vorba cântecului, “pentru că... şezlong = bere rece”, nu? :)

Între timp, se lasă seara şi se aprind luminiţele fântânii, ce îşi dansează perdeluţele colorate în faţa ochilor noştri entuziasmaţi. Nu ştie ea niciun cântec, dar e minunată. Copilaşii din micul părculeţ se opresc şi ei o clipă din alergat şi se bucură alături de noi, cei deveniţi instantaneu copii mai mari.

Am mai fi stat “în jurul bradului”, însă drăcuşorul care doarme de obicei liniştit la mine în stomac se trezise de ceva vreme şi nemulţumit că nu îl băgam în seamă, începe să îşi înfigă furca de-a lungul şi de-a latul, mai-mai s-o scape pe calea duodenului. La auzul chemărilor sale, fraţii săi, plasaţi strategic în abdomenele convacanţiştilor mei, îşi unesc vocile într-un cor al foamei ce ne face să cătăm degrabă un aşezământ binecuvântat de Zeus şi desigur şi de Dionis.

Primul contact cu tavernele de acolo nu a fost chiar la înălţimea speranţelor. În primul rând, datorită aşteptărilor la care am fost supuşi până au venit chelnerul şi mai ales mâncarea. Cum sunt un copil ascultător, am zis să încep prin a merge la Ouzeria Paramithi (παραμύθι), de care ne spunea Ariella. Din păcate, nu a fost chiar aşa cum speram şi făcusem la rândul meu reclamă. Taverna o găsiţi uşor, e la şoseaua principală în sensul de mers către nord (spre Afithos). Cum spunea şi Ariella, toate mesele ocupate, cu greu am găsit o masă pe aleea din spatele restaurantului. Şi când spun PE aleea, luaţi-o ad literam, căci erau 2-3 mese puse în afara spaţiului tavernei, pe marginea aleii :). În afară de aşteptarea îndelungată, nici gustul nu a fost de reţinut. Melitsano salata (fel de mâncare ce nu a lipsit în nicio seară din meniul nostru) a fost bună, tsatsiki-ul aşa şi aşa, la fel calamarii, dar frigăruile au fost reci. În plus, şerveţele ioc, iar berea nu era rece-rece (asta-i o blasfemie în Grecia…). Probabil folosiseră toată gheaţa la uzo :) În fine, masa a fost 52 de euro, parcă mai scump decât în Corfu (lucru consfiinţit de altfel şi în celelalte seri). Şi din ce am putut compara, Kallithea este cea mai scumpă (între 15-30%) dintre staţiunile aliniate pe coasta de est a Kassandrei. Hanioti părea cea mai ieftină. A fost singura dată când am mâncat acolo. Nu rău, doar sub aşteptările noastre.

În ceea ce priveşte tavernele, că tot am ajuns aici, am încercat să mâncăm în cât mai multe locuri: de două ori la Nicos (“O ΝIKOΣ” - lângă supermarketul Masoutis μασούτηs, mai la nord de Paramithi, puţin după locul pe unde se face accesul cu maşina spre plajă), o dată la Aifrion -ΑΙΘΡΙΟΝ- (au pâine de casă caldă, făcută de ei, ce face toată masa şi o musaca bună. Platoul cu fructe de mare e... mare, cam pentru 3 persoane), la Giro Giro, fastfood-ul din centru, chiar din intersecţie, dar şi la Niki, alt fastfood, aflat la 20 m mai încolo.

Dacă vreţi să mâncaţi un peşte foarte foarte bun, vă recomand la Tzimmy, aflat jos, la plajă, undeva înspre capătul din stânga, dincolo de Zeus şi de Delphinia. Puţin mai scump decât la celelalte, dar fileul de biban de mare e gătit bine, iar caracatiţa la grătar ţi se topeşte în gură. În plus, dacă prindeţi şi o lună plină, veţi avea o seară romantică, liniştită. E mai greu de ajuns acolo, datorită cunoscutei pante, însă având în vedere puţinătatea tavernelor aflate departe de şosea şi de maşini, merită măcar un drum.

Am mai mâncat bine şi foarte ieftin în Afithos, la taverna Christos (40°05'59.9"N 23°26'08.1"E, sau 40.099971,23.435571 pe Google maps, cum vă uitaţi la biserica din centru, prima stradă în spate cum vă întoarceţi spre stânga şi mergeţi prin dreapta clădirii galbene pe care scrie ΔΗΜΟΣ ΚΑΣΣΑΝΔΡΑΣ Διμοτικο διαμερισμα ΑΦΥΤΥ şi are o firmă luminoasă mică cu City Bank), unde vă recomand supa minestrone (mai ales că după cum ştiţi, în Grecia - mai uşor cu supica) şi viţelul cu sos de roşii. E o tavernă ce nu sare în ochi, însă cu mâncare gătită bine. Supă de peşte (dar sincer nu mai ştiu cum a fost, dar nu mi-am notat că ar fi fost rea, deci se poate lua) am mai găsit pe faleză, în Pefkohori, la Bakalis. A, şi tot aici am mâncat şi pastitio, dar nu la fel de bun precum cel din Corfu, unde e mama pastitioului…mai ales dacă găseşti din cocoş…

Am lăsat la urmă, în mod special, restaurantul unde ne-am simţit şi am mâncat cel mai bine: taverna Dias. Fixaţi pe GPS 40°04'11.8"N 23°27'12.7"E, sau 40.069942,23.453539, căci va fi mai greu de găsit altfel. La acest restaurant am ajuns doar datorită recomandărilor gazdei, altfel l-am fi scăpat, cu siguranţă. Este aflat imediat după ieşirea din Kallithea, spre sud, către Kriopigi. Treceţi de hotelul Maya Bay, aflat pe dreapta, şi după vreo 200 de m, veţi observa cum şoseaua principală face o mică curbă la dreapta. Chiar înainte de curbă, în stânga şi în dreapta şoselei veţi vedea câte un drum. Cel din dreapta către o clădire albă fără etaj ce pare părăsită, cel din stănga şoselei către o lizieră de pini. Acolo era şi un panou pe care scria ΤΑΒΕΡΝΑ ΔΙΑΣ şi o săgeată indicatoare. Luaţi-o pe acel drum şi imediat ajungeţi la restaurant. Amplasarea lui e minunată. Între copaci, la marginea unor alei ca dintr-un parc, veţi găsi răspândite mese. Spaţii mari între mese, aer cu parfum de conifere, lumină ambientală plăcută. Undeva în stânga se află marea, dar pe care nu o veţi vedea din cauza pinilor. De fapt, această tavernă este undeva pe colina pe care o vedeţi de pe plajă, în capătul acesteia, spre sud.

Din ce am înţeles, afacerea este de familie, a unui rus. Inclusiv cei din familie servesc la mese. Ei bine, nu veţi simţi nicio clipă vreo abatere de la meniul grecesc, presupun că bucătarii sunt greci, căci mâncarea este excelentă. Am mâncat de multe ori acolo (inclusiv în seara în care am aniversat ziua de căsătorie) şi nu a fost niciun fel, mâncat de mine sau de ai mei, care să nu fie gustos, fie că vorbim de chestiile tipic greceşti, fie chiar şi de banalul grătar de porc. Porţiile sunt generoase iar preţurile bune (de ex: 1 sticlă de uzo Magia - prima dată când am băut marca asta, şi mi-a plăcut-, 4 fanta, 1 l de vin - foarte bune şi vinurile aici, nu prea am mai luat bere după ce le-am simţit gustul prima dată. Atât cel alb, sec, dar şi cel roşu, foarte apreciat de partea feminină a mesei-, melitsano salata, tsatsiki-ul nelipsit, un platou mare de Uzo meze -pt 2,3 persoane-, haloumi la grătar, 2 cotlete de porc, caracatiţă la grătar şi mussels saganaki cu sos alb, au fost 73 euro. Altă dată, 200 de uzo, 2 beri, 0.5 l de vin, melitsano, tzatziki, haloumi, 2 porţii de calamari şi coaste de berbecuţ au fost 50E). În plus, din partea casei am primit de fiecare dată fie platou mare mare cu fructe, fie un dulce gen şarlote la pahar.

Ospătarii sunt amabili (chiar dacă uneori mai uită ce au de făcut: P). De exemplu, într-o seară, ne-am dus acolo după o ploaie puternică, ce a durat 2-3 ore. Era răcoare bine, şi mai ales fetele se cam chirceau. Eu mi-am cerut scuze şi mi-am păstrat cipilica pe cap, căci mă lua cu vâjul dinspre pădurice. Băiatul care servea la masa noastră ne-a adus imediat nişte păturici şi a fost bine. Vă recomand cu toată căldura această tavernă, atât pentru gustul bucatelor, dar şi pentru locaţia cu totul deosebită. Într-adevăr deosebită.

În concluzie, pe partea cu masa, Kallithea stă bine. Nu a fost niciun “eşec” la niciun restaurant. Preţurile sunt mai mari decât în Corfu sau în alte staţiuni din Halkidiki, dar de asta îţi dai seama doar când te apuci să compari fel pe fel sau când tragi linia la final. Altfel, nu realizezi diferenţa, când pe un fel de mâncare dai 9 euro în loc de 8. Important e că regăseşti gustul mâncărurilor greceşti.

Să revenim la localitate. Nu am să insist asupra amplasării. Cine vrea să ajungă acolo, ştie deja unde este. Ce trebuie reţinut: chestia cu staţiunea sus, apa jos. Mai greu (dar nu imposibil) pe jos, recomandat cu maşina. Plaja bună, cu nisip, intrarea în apă se face treptat (atenţie, erau nişte zone unde apa se adâncea brusc, pentru a reveni apoi, dar nu garantez că anul acesta vor mai fi la fel, e posibil ca datorită circulaţiei curenţilor să dispară. Oricum, nimic periculos). Plaja e potrivită şi pentru copii. Trebuie însă să fiţi cu ochii pe ei, căci sunt digurile care îi vor atrage cu siguranţă şi mai ales datorită valurilor ce uneori se sparg şi le udă, pot deveni alunecoase. Sau pot pur şi simplu să fie neatenţi şi să cadă de pe ele, iar în jur sunt stânci de care se pot lovi. La fel, dacă sunt lăsaţi singuri, pot fi antrenaţi de valurile mai mari şi se pot lovi de pietrele de lângă dig. Dacă veţi sta mai departe de diguri, va fi în regulă.

Trebuie de asemenea să fiţi extrem de atenţi la zonele unde platoul de piatră ajunge până la mal. În special cea care este în stânga lui Ammon, aproape de Delfinia, este foarte periculoasă. Evitaţi să călcaţi pe ea, căci este poate fi mai alunecoasă decât gheaţa, mai ales dacă sunteţi fără încălţări de plajă, cu piciorul gol. Eu, deşi ştiam de asta, am vrut să ma uit la un crab ce se plimba pe acolo şi cu toate că mergeam pâş-pâş şi cu foarte mare atenţie să nu alunec, am dat un fund de pietre de nu mi-a mai trebuit nicun crab.

Exceptând această zonă, nu veţi întâlni pietre pe mal sau în apă.

Pe plajă se găsesc duşuri, dar nu am văzut vreun grup sanitar, aşa că trebuie să vă adaptaţi situaţiei. Nu, nu în apă, măi, ci la tavernele de pe plajă :)

Toată plaja are umbreluţe şi şezlonguri. Nu mai reţin dacă la Amon erau rezervate pentru hotel, însă în rest fie se închiriază (preţul era mai mare ca în celelalte staţiuni, între 8-10 euro pe setul de 2+1), fie sunt gratuite, dar trebuie să consumi ceva de la terasa care le are în grijă şi apărare. Noi am ales această a doua variantă. De fiecare dată, ne-am plăjuit lângă Delfinia. Era avantajul şi că pe lângă ea se află unul dintre punctele de acces pe plajă. CIne doreşte, găseşte şi locuri unde poate aşeza salteluţa de plajă, dacă nu agrează varianta cu şezlongul.

Plaja, deşi este destul de lungă, se poate dovedi neîncăpătoare în plin sezon. Staţiunea este în general foarte aglomerată. S-a întâmplat de vreo 2 ori să nu găsim şezlonguri libere pe toată plaja şi a trebuit să ne aşezăm pe prosoape. Aşa că sculatul devreme e o cerinţă importantă pentru a prinde loc în zonele amenajate. Lucru pe care noi îl ignoram cu desăvârşire, ora de ajungere pe plajă fiind pe undeva pe la 11. Când eram matinali :) Atenţie când vă bălăciţi pe lângă pietrele de la dig, să nu faceţi cunoştinţă cu vreun arici de mare. Fiul meu a dat mâna cu unul şi a primit în dar un mănunchi de spini şi un pâlc de senzaţii tari, ariceşti.

Templul lui Zeus... citisem că ar fi aici. L-am căutat în sus şi în jos. Am văzut nişte indicatoare prin centru, dar filmul se rupea. Îmi luasem orice speranţă de a-l localiza, când, din întâmplare, l-am găsit. De fapt, aproape tot concediul, îmi parcasem maşina lângă gardul împrejmuitor :) Accesul este interzis în complex, este o zonă de şantier arheologic, aflată în apropierea hotelului Delfinia, înspre Zeus. Cum bani nu au mai fost, lucrările au fost sistate. Nu e nimic de văzut, sunt doar niste ruine la nivelul solului.

Orăşelul în sine nu arată rău. Clădirile sunt întreţinute bine sau sunt noi. Văzut în plan, pare un mic New York: vreo 10 străduţe paralele ce se întretaie perpendicular cu alte vreo 10 străduţe paralele. Ziua, în plin august, ele sunt aproape pustii. Seara, nu ai loc să arunci un ac. Magazine şi magazinaşe ce vând aceiaşi magneţi de frigider şi mănuşi pentru cuptor pe care îi găseşti peste tot în Grecia turistică, ilustrate ce par desuete în epoca Instagramului, scrumiere, ceşcuţe şi miniamfore cu motive mai mult sau mai puţin tradiţionale, suveniruri şi trăznai, kitchoase sau nu. Lângă ele, ici un supermarket, colo o tavernă, alături un fast-food, mai încolo farmacia (plasată chiar bine, vizibil, în centru), locuri de unde să îţi cumperi bomboanele alea în staniol cu cremă de alune, de joffre, etc, ce mă fac să le caut mereu, de aproape 20 de ani de când merg în Grecia, îngheţata la cornet fără de care nu se poate seara, ba chiar şi nelipsitul porumb fiert sau copt, atât de tânăr, proaspăt şi zemos.

Locurile cu maşinuţe sau căluşeii ce se balansează de dragul ţâncilor, sub comanda fiselor ce zboară din buzunarele părinţilor, sau cele cu prostioarele cu macaralele pescuitoare de ceasuri şi maimuţoi, acum modernizate şi electronizate, toate crează adevărate ambuteiaje pedestre demne de Lipscaniul nostru vechi în ziua de duminică ce urma chenzinei. În oraşul acesta, plimbarea de seară e dificilă şi nu e menită să te relaxeze. Străzile acestea arhipline şi foarte gălăgioase sunt menite doar deplasării de colo colo, funcţie de nevoi.

Ca să ai parte de o preumblare “în scop de relache”, fie te duci pe cele lăturalnice, mai puţin circulate, cu magazine rare, de prin zona bisericii, fie o iei pe trotuarul ce însoţeşte şoseaua principală către ieşirea spre nord sau cea spre sud, însă aici vei avea parte de maşinile ce o strădat, cu zgomotul şi gazele de eşapament aferente. Dacă eşti mai îndrăzneţ, poţi încerca drumurile în pantă către mare şi mica promenadă (deja e cam mult să-i spun aşa) ce face legătura între cele câteva taverne ce au încăput la marginea plajei.

Aglomeraţia excesivă m-a făcut să nu mă pot apropia sufleteşte de această staţiune. Are o groază de atuuri, dar în ceea ce mă priveşte, ele au pălit în faţa atmosferei de seară. Îmi place mult atmosfera de vacanţă. La câţiva kilometri de Kallithea, este un mic loc, Afithos, cu străzi înguste şi întortocheate, cu clădiri mai prost întreţinute, şi cel puţin la fel de aglomerat. Însă atmosfera este total diferită. Acolo simţi vacanţa, e minunat. La fel în Kerkyra (Corfu Town), unde după lăsarea serii te strecori la fel de greu prin valurile de turişti. Dar şi acolo, nu e o aglomeraţie “grea”, obositoare, ci una antrenantă, tonică. Mi-e foarte greu să mă fac bine înţeles şi evident vorbim de percepţia şi subiectivitatea inerentă oricui, dar, mai ales când vedeam magazinele cu blăneturi, atemporale parcă, ce îşi expuneau în stradă marfa (mirosind de multe ori neplăcut), şi încercam să mă strecor prin şuvoaiele de oameni, parcă mă simţeam la bâlci, nu ştiam cum să fac să ajungem mai repede mai spre părculeţ, mai spre margini sau într-o tavernă. Parcă, printr-o magie, făcusem un pas şi ţuşti, ajunsesem în Paralia Katerini.

Noroc că ne-a fost dezvăluită locaţia tavernei Dias, şi astfel transformam drumul până şi de la el în plimbarea nocturnă. Am resimţit din plin lipsa unei promenade, distanţa la care eşti ţinut seara de mare. De aceea, pot spune că parcă aş fi preferat Hanioti cu străduţele sale mai unduitoare sau Pefkohori ori Polichrono, cu promenadele lor nesfărşite, atât de bune să fie luate la pas seara, unde să te scălzi în muzica valurilor mării, aflată la câţiva paşi. Sigur, plaja este mai îngustă, nisipul mai grosier, însă pentru mine cred că ar fi fost mai aproape de inimă.

De aceea am şi dat acel titlu articolui meu. Kallithea este ca o femeie frumoasă, căreia în descoperi tresăturile de invidiat şi care e cea mai frumoasă din încăpere (în cazul nostru din Kassandra), dar de care nu te poţi apropia, căci nu găseşti puntea care să vă unească sufletul. Ştiu că sunt mulţi, începând cu Sandu, care vor argumenta împotriva celor spuse de mine în final, dar... asta e, în ceea ce mă priveşte, Kallithea şi în general Kassandra este un capitol închis. Pot spune “am fost acolo” (: P), dar atât.

Nu regret că am petrecut o vacanţă în acel loc, dar nici nu am fost entuziasmat. Noroc cu orele din zi petrecute pe plajă, cu serile relaxante de la Dias şi mai ales cu “ieşirile” din Kallithea, cu menţiunile speciale pentru ireala limbă de nisip de la Posidi şi în primul rând, cu minunatul Afitos, un orăşel unde mi-ar plăcea să mai ajung, pentru atmosfera adevărată de vacanţă de seara şi peisajul frumos ce se deschide către Sithonia. Dar despre astea, în alt articol...

---

VIZUALIZĂRI: 9287 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI