Agonia calugarilor pentru extazul turistilor

TIPĂREȘTE

Atunci cand am facut rezervarile pentru a imi petrece vacanta in insula Lefkada m-a speriat un pic lungimea drumului si mi-am spus ca oricum nu mai pot amana la infinit o vizita la Meteora. Asa ca am gasit varianta ideala de a face drumul cu masina pina in Lefkada alegand sa ne oprim pentru o noapte in Kastraki – Meteora. Dupa ce ne-am cazat in poate cel mai frumos sau unul dintre cele mai frumoase hoteluri din zona (vezi impresii) , am facut o plimbare prin Kastraki si am privit Meteora, cu ale sale manastiri, de la distanta. Kastraki este un loc linistit si tot ce se aude este cantatul cocosilor dimineata, clopotele bisericilor ziua si un latrat indepartat al unui caine noaptea. Satul are putin peste 1000 de locuitori (la ultimul recensamant -1261) si ofera o panorama fantastica spre Meteora. Se gasesc mai multe taverne si sa nu fiti surprinsi daca o sa intalniti si ospatari romani. Am gasit si un camping in zona, Camping Vrachos ce oferea o piscina ce parea foarte curata, dar coliviile papagalilor de la bar eram cam...murdare. Totusi locatia este una de tinut minte. De la unul dintre magazinele din sat am cumparat cartea “Meteora – Istoria Manastirilor si Monahismului” scrisa de catre Theoharis M. Provatakis, carte tradusa in limba romana, iar seara am citit cate ceva despre ceea ce aveam sa vad a doua zi.

Specialistii au avut mai multe ipoteze despre formarea acestor formatiuni mai mult sau mai putin documentate. Fiind vorba despre o periada peste care au trecut mai mult de 60 milioane de ani probabil ca nimeni nu va putea spune cu exactitate ce s-a intamplat de fapt.

Viata monahala in aceasta zona se pierde si ea in negura timpului stabilindu-se totusi ca inca din sec. al II-lea pe aceste meleaguri existau schituri si calugari. Au fost descoperite mozaicuri si sarcofage din perioada romana, iar din perioada bizantina se stie ca aici exista deja un puternic centru monahal. La sfarsitul sec. al XI-lea si inceputul sec. al XII-lea monahii ce locuiau in pesterile din zona sau in micute chili coborau pentru slujbe la schitul Doupiani, care la acea vreme se numea Kiriako, singurul din zona. Apoi a aparut schitul Stagon, construit pentru a putea adaposti mai multi calugari.

Dupa ce in anul 1334 a parasit Muntele Athos din cauza invaziei turcilor, calugarul Atanasie ajunge la Meteora impreuna cu alti 14 calugari si aleg o stanca ce se numea Platilithos pentru a ridica prima manastire pe stinca din zona. Dupa ce manastirea a fost ridicata stanca a fost numita “Meteor” – ca o metafora a situarii intre cer si pamant -, iar biserica se numeste astazi “Megalo Meteora” ("Marele Meteor"). Calugarul Varlam a avut ideea de a construi o alta manastire pe o stanca invecinata ce a fost continuata peste ani de catre fratii Nectarie si Teofanie. Incet, incet apar si alte manastiri construite pe stancile din imprejurimi, iar in anul 1490 s-a decis ca toate schiturile si manastirile din zona Meteora sa se supuna manastirii dominante, Marea Meteora. Daca in sec. al XV-lea pe stancile de la Meteora existau peste 20 de manastiri (se pare ca 24), dupa declinul din sec. al XVII-lea si distrugerile provocate de razboaie, in prezent doar sase manastiri mai sunt locuite. Am mai cautat si alte informatii despre accesul catre manastiri si am gasit cateva povestiri amuzante. Calugarii ajungeau la manastire fie cu ajutorul scarilor din lemn si sfoara, fie erau trasi de sus in niste plase sau cosuri. Unul dintre calugari ar fi fost intrebat cat de des se inlocuiau funiile respective si acesta a raspuns: ”Doar atunci cand se rupeau…”. Poate datorita minimelor cunostinte de inginerie, poate din alte motive, in anul 1925 s-a decis construirea scarilor sapate in piatra.

Dimineata, deja cat de cat informat despre ce aveam sa vad, am pornit catre manastirile de la Meteora, dar nu inainte de a mai privi inca odata catre stinca aceea micuta si subtire ce este strajuita de alte 2 stanci mari si care mai este numita si “Degetul lui Dumnezeu” ce ne arata ca El este sus si vegheaza. Drumul este cel mai frumos sa il parcurgi pe jos dar tinand cont ca trebuia sa ne grabim pentru a ajunge in Lefkada, dar si de puturosi, am ales drumul cu masina. Aceasta sosea a fost construita in anul 1960 pentru a face locatia mai accesibila turistilor. Pornind din Kastraki se poate ajunge pe rand la Manastirea Sfantul Nicolae Anapafsas, la Manastirea Rousanou, la Manastirea Varlaam si la Manastirea Schimbarea la Fata (Marele Meteor). Apoi se face cale intoarsa o mica bucata de drum pentru a apuca pe drumul catre Manastirea Sfanta Treime si Manastirea Sfantul Stefan. Va puteti intoarce din nou in drumul principal pentru a ajunge in Kalambaka sau la magazinul de icoane acolo unde turistele se imping sa cumpere icoane pentru cele singure si fara de perechea mai rau ca in fata Sfintei Facatoare de Minuni.

Dupa o oprire intr-o zona panoramica, sub Manastirea Rousanou, pentru cateva fotografii ne-am continuat drumul pina sus, la Manastrirea Schimbarea la Fata – Marele Meteor. A fost dealtfel si singura manastire la care am urcat pentru a o vizita grabiti fiind pentru a ajunge la destinatia noastra de vacanta finala – Lefkada. Acum evident ca regret ca nu am mai petrecut cateva ore in preajma celorlalte manastiri, am regretat si atunci, dar nu eu ci amicii mei au fost cei care au decis astfel.

Manastirea Marele Meteor a fost inchinata initial Fecioarei Maria insa astazi poarta hramul Schimbarea la Fata a Mantuitorului si a fost construita, asa cum am mai spus, intre anii 1387-1388 de catre Sfantul Atanasie. Stanca pe care se afla manastirea are o inaltime de 415m fata de albia raului Pinios. Dupa ce am facut fotografii in toate directiile posibile si m-am uitat pe la magazinele de suveniruri unde vanzatorii “rup” ceva romaneste, am pornit catre manastire. Manastirea este deschisa zilnic, cu exceptia zilei de marti, intre orele 9-17. Nu a mai fost cazul sa urcam pe scari facute din sfoara sau sa ne traga cineva de sus in plase. Totusi, am inteles ca sistemul cu scripete mai este folosit si astazi pentru aprovizionare sau pentru a urca pe credinciosii batrini si neputinciosi sa urce cele 115 trepte. Urcand am observant chilia Sfantului Atanasie ale carui moaste, impreuna cu cele ale Sfantului Ioasaf, se afla inca in Manastirea Marele Meteor. Sfantul Ioasaf, fiul lui Simeon Uros Paleologul - Tar al grecilor, al sarbilor si al albanezilor, i s-a alatural lui Atanasie si impreuna au reusit sa picteze manastirea, sa consttruiasca o infirmerie, bazine pentru apa si mai multe chili. Dupa moartea Sfantului Atanasie, Ioasaf devine staret si continua lucrarile de marire si infrumusetare a manastirii.

Am ajuns destul de usor la intrarea in manastire si poate este inutil sa va spun ca tinuta decent este obligatorie. Daca nu ati venit imbracati cu pantaloni sau fuste lungi puteti imprumuta asemenea accesorii chiar de la intrare. Femeile care vin in pantaloni trebuie sa ia o fusta si sa isi acopere si umerii daca acestia sunt dezgoliti. Cu toate astea am vazut destul de multi barbati in panataloni scurti. Am intrat catre pivnite si osuar, un loc in care se pastreaza osemintele (inclusive craniile), frumos stivuite, ale calugarilor ce au trait aici. Este locul la care se inchesuie cei mai multi turisti, adica toti. Recunosc ca m-am numarat si eu printre ei dar daca tot alesesem sa vizitez manastirea am vrut sa vad in afara de cranii si minunata belvedere si micutele muzee la care lumea nu prea se bulucea. Am mai vazut si bucataria ce pastreaza inca vase vechi din lemn, lut sau cupru. Dupa ce ne-am plimbat putin prin curtea interioara si ne-am bucurat de belvederea minunata oferita de inaltimi, am intrat in muzeul amenajat in fosta Trapeza a manastirii. Aici am admirat diverse icoane, costume si alte obiecte religioase. Mai exista si un mic muzeu al manuscriselor gazduit intr-o alta camera. Recunosc ca iti trebuie ceva timp sa citesti despre fiecare in parte si mai recunosc ca eu am fost mai fermecat de exterioare decat de interiare. Asa ca nu va pot spune prea multe despre exponatele acestor micute muzee.

Nici despre biserica manastirii nu va pot spune multe insa rar mi s-a intamplat sa fiu atat de impresionat de interiorul unei biserici. Aceasta biserica centrala se numeste Katholikon (naos) si a fost construita de catre Atanasie in anul 1382. Iosaf a fost cel care s-a ocupat de picturi si fresce. Aici de fapt sunt expuse si moastele celor doi ctitori. Oricum, biserica reprezinta un bun lacas pentru un moment de reculegere si pentru a inalta inca odata rugile voastre catre Dumnezeu.

Dupa cateva minute in care, asezati pe o banca, am incercat sa facem abstractive de cat de multi turisti se foiau in stanga si in dreapta si sa ne bucuram de una dintre cele mai frumoase manastiri din aleste locuri, am pornit catre iesire, catre parcare.

Restul manastirilor le-am admirat din diverse puncte de belvedere sau din masina. In afara de faptul ca va pot asigura ca ele sunt cel putin la fel de frumoase ca si Marele Meteor, nu pot vorbi prea mult despre ele. Stiu doar ca doar manastirea Roussanou este locuita de maici, celelalte fiind locuite de catre calugari.

Cu siguranta nu stiu cati calugari sau maici au mai ramas sa isi gaseasca linistea in aceste locuri deoarece linistea a disparut cu desavarsire de multi ani. Fiind lacasuri de cult deschise publicului, turistii dau navala, evident, sa viziteze si imping cu putere chiar si in usile pe care scrie ca apartin unor camera private. Dar si cei care au ramas sa slujeasca aici sunt oameni si poate ca le este mai bine si mai usor sa adune banii taind bilete la intrare. Cu toate ca nici atunci cand acest lucru nu se intampla manastirile nu erau sarace, darurile primite de la diverse persoane private sau publice fiind considerabile.

Faptul ca am avut ocazia sa vizitez Marele Meteor nu m-a facut sa ma simt in nici un fel. Mi-am spus ca asta s-a intimplat poate si pentru ca nu-s eu prea credincios din fire dar mi-am dat seama ca sentimentul mi-a fost dat de faptul ca aici nu se mai pastreaza acea atmosfera pe care te astepti sa o gasesti intr-un lacas de acest fel. Preferam sa fac o plimbare printre aceste manastiri, pe sosea, sa le admir de jos, sa ramana curiozitatea: “ Oare ce se intampla acolo sus? ” si siguranta ca acesta a ramas un puternic centru al credintei, al celor care aleg sa isi petreaca viata in rugaciune si nu un parc de distractii al tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 4534 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI