Incredibil. Imposibil. Impresionant.

TIPĂREȘTE

După cele două zile petrecute în Ksamil, Albania, ne-am continuat călătoria spre întâlnirea cu ultima mare pe care am întâlnit-o vara aceasta, Marea Egee. Pentru a ne scălda în această mare caldă am ales să ne oprim pentru 2 zile în Grecia, în stațiunea Leptokaria.

Planul cam ăsta era, dar aveam o mare restanță, nu am ajuns încă la complexul de mănăstiri de la Meteora și am hotărât că acum e cea mai bună ocazie de a vedea acest loc unic în lume.

Am plecat din Ksamil, dimineața, spre frontiera cu Grecia. E bine să știți că din Ksamil se ajunge foarte repede la frontieră, care se află la câțiva km după localitatea Shkalle.

Sunt două variante pentru a ajunge aici din Ksamil și noi am ales-o pe cea pe care nu o prea agrează multă lume, deoarece la Butrint trebuie să treceți peste râu cu ajutorul unui „bac din scânduri” cam improvizat. Trecerea costă 4 euro sau 500 leke. Nu am avut nici un disconfort la trecerea râului și chiar atunci când am ajuns noi trecea din sens opus un autobuz local.

Cealaltă variantă este să vă întoarceți până aproape de Sarande și să vă îndreptați de acolo spre graniță. Oricum la un moment dat aceste două drumuri se întâlnesc.

Vama dintre Albania și Grecia am trecut-o în cel mai inedit mod de până acum. Am observat că lumea coboară din mașină merge cu actele în față la ghișeu apoi vin la mașină se urcă și pleacă pe lângă celelalte mașini. Așa am făcut și noi. Nu ne-a verificat nimeni nici măcar câte persoane suntem în mașină sau ce avem la noi. Cea mai ciudată vamă pe care am întâlnit-o până acum. Bine, nu a fost mult diferit nici la intrarea în Albania dinspre Muntenegru. Aici se făcuse o coadă mare și au mai deschis o ”poartă” pe lângă ghișee și stătea un vameș acolo care ne-a notat numărul de la mașină, a vorbit ceva cu cel de la ghișeu și ne-a făcut semn să mergem, fără să prezentăm nici un act.

După ce am intrat în Grecia am continuat drumul până la Igoumenitsa, unde am intrat pe autostrada 2 și am mers ceva pe ea până în apropierea localității Panagia, unde am ieșit de pe autostradă și ne-am continuat călătoria pe drumul nr. 6, până în apropiere de Kalabaka, unde am cotit-o spre stânga și am început să urcăm spre mănăstiri.

Cuvintele din titlul articolului au început să iese chiar și fără voie, din gurile noastre. Știam că locul ăsta e unic dar nu ne așteptam la forma și structura acestor formațiuni. Cu găurile acelea care se observă din loc în loc și cu forme care de care mai bizare pe care au putut să le ia aceste stânci, îți dă impresia că ai ajuns într-un loc de pe o altă planetă. Ca aceia care nu au ajuns deja acolo să nu creadă că am luat-o razna am să atașez un mic articol de pe internet în care se explică modul de formare al acestor stânci:

”Ca fenomen fizic este unic în toată lumea. Această formațiune de stânci a luat naștere datorită unui con în formă de deltă, constituit din pietre de râu și nămol, care se vărsau în vechiul lac tessalic. După separația geologică a masivilor muntoși ai Olimpului și ai Ossei, apele lacului au găsit ieșire la Marea Egee prin valea Tembi. Atunci, acest masiv în formă de deltă s-a scindat în pietre și stânci uriașe compacte cu înălțimi de până la 400 metri”.

Sunt mai multe mănăstiri aici dar am aflat că doar șase dintre ele sunt intacte și funcționale. Deasemenea am aflat că de abia în jurul anului 1920 au fost construite în stâncă scările actuale care permit un acces ușor.

Cele șase mănăstiri care se pot vizita sunt: Agios Nikolaos (Sfântul Nicolae), Agios Stefanos (Sfântul Ștefan), Aghia Triada (Sfânta Treime), Marele Meteor, sau Mănăstirea Schimbării la față. Aceasta este prima ca mărime și vechime, fiind ocupată în permanență de la începuturile sale, Mănăstirea Roussanou și Mănăstirea Varlaam.

Noi am avut ghinion și nu am reușit să le vizităm decât pe ultimele două și s-a pornit o ploaie de vară care ne-a făcut pe toți să plecăm.

Pentru a intra în mânăstiri se plătește o taxă. Nu știu cât este aceasta la Mănăstirea Roussanou, deoarece nu am mai intrat înăuntru în ea pentru a câștiga timp, iar la Mănăstirea Varlaam am plătit 3 euro de persoană pentru a vizita interiorul acesteia. Tot aici era afișat și un program din care reieșea că vinerea este închis.

Nu ne-am supărat pentru că ne-a făcut să avem un motiv serios să revenim aici.

Nu ai cum să nu exclami toate cuvintele de admirație pe care le cunoști când vezi aceste construcții unice zidite pe niște stânci unice.

Am urcat cu mașina la ambele mănăstiri și după ce am găsit cu greu un loc de parcare am început să urcăm către acestea. Accesul nu e greu, cel puțin la acestea la care am ajuns noi. Priveliștea spre valea unde se află localitățile de la poalele dealurilor e superbă.

Chiar dacă am petrecut un timp scurt aici am apucat să ne bucurăm de aceste minunății și nu reușeam să ne oprim din exprimarea admirației pentru cei ce s-au chinuit să ridice aici aceste fabuloase construcții.

Din păcate ploaia nu ne-a dat voie să ne bucurăm de toate frumusețile de aici și a trebuit să ne continuăm drumul spre cazarea rezervată pentru acea seară.

Călătorii frumoase vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 2394 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI