Cu mașina spre și prin Halkidiki (și o scurtă analiză comparativă)

TIPĂREȘTE

Anul acesta am reușit să-mi fac o fereastră în program, pentru a da o fugă în iunie, pentru 6 zile în Halkidiki.

Așadar, iată-ne în dimineața zilei de 2 iunie, îmbarcați în mașina personală, pornind spre Halkidiki, zonă pe care nu o mai vizitasem până acum. Era cea de-a șasea noastră călătorie în Grecia. Am decis să mergem prin Bulgaria, ca să vedem cum au avansat lucrările la autostrada A3, față de ultima noastră trecere pe acolo. Ca punct de trecere a Dunării, am ales Calafat-Vidin, pe unde mai trecusem o dată, imediat după inaugurarea podului.

Pentru piteșteni, varianta asta e mai scurtă cu vreo 60 km față de varianta prin Giurgiu-Ruse, dacă traseul ales este cel prin Sofia. Am ajuns la pod pe la opt fără zece minute. Trecerea în sine s-a făcut rapid, nu erau decât trei mașini în fața noastră, doar că a trebuit să așteptăm vreo 20 de minute, pentru că am nimerit la schimbul de tură. În această perioadă, trecerea a fost blocată, deși schimbul s-ar fi putut face din mers. Dar acest lucru nu m-a mirat, cunoscută fiind lenea polițiștilor și vameșilor de pe ambele maluri ale Dunării.

Am plătit 27 de lei taxa de pod (cu cardul), după care am pus cap-compas Sofia. A trebuit însă să facem un mic ocol, pentru a intra la marginea Vidinului, la o stație de benzină Gazprom, de unde am achiziționat vinetka, la prețul oficial de 15 leva, pentru o săptămână. Am continuat apoi spre Montana, unde am decis să „scurtez” drumul pe traseul muntos, direct spre Sofia (drumul național 81). Indicatoarele te îndeamnă pe varianta mai lungă, prin Vrața și Botevgrad (drumul european E79), cu intrare pe A2, drum mai lung cu peste 50 km, dar care nu e de munte, fiind recomandat mai ales pentru camioane.

Mie îmi plac însă drumurile de munte, mai sinuoase, mai dificile, dar mai spectaculoase. În plus, am vrut să văd cu ochii mei, pentru că toate părerile citite de mine erau negative pentru acest traseu direct. Concluzia mea este că drumul 81 este mai scurt, atât ca lungime, cât și ca timp (cu 30 de minute), dar, pentru șoferii „mai puțin pricepuți”, cei începători și cei mai comozi este recomandat să urmeze indicatoarele spre Sofia pe drumul european E79. Mai ales că, între Ghintsi și Kostinbrod sunt porțiuni de asfalt peticit și cu denivelări (fără gropi, totuși). În ce mă privește, consider că doar iarna nu merită să alegi varianta drumului 81, în rest, îl voi prefera.

Față de ultima dată când am mers pe acest traseu, acum centura Sofiei pe partea de nord și vest este terminată și drumul 81 intră direct pe aceasta (printr-un sens giratoriu). Centura este tip autostradă, doar că regimul de viteză este de maxim 80 km/h, așa cum se întâmplă și pe centurile altor mari orașe (e drept, la altele limita de viteză poate fi mai mare).

Din centură se intră direct pe autostrada A3, care duce spre Kulata. Această autostradă este realizată în proporție de aproximativ trei sferturi, doar porțiunea cea mai grea, în munți, pe valea râului Struma, fiind încă în construcție. E drept, nici bulgarii nu dau în brânci la construcția autostrăzilor, așa că estimarea mea este că această porțiune nu va fi gata mai repede de 10 ani.

Autostrada A3 se întrerupe la Blagoevgrad și se reia imediat după Sandanski, de unde continuă vreo 20 km, până la Kulata.

Trebuie să spun că, de la intrarea în Bulgaria până la Sandanski, prețul benzinei de 95 era peste tot 2,11 leva/litru. Excepție făceau doar câteva stații „no name”, de la care nu aș lua benzină decât dacă nu aș avea altă alegere. Chiar și la OMV-ul din Sandanski, unde oprește toată lumea pentru alimentare înainte de intrarea în Grecia, prețul era același. Abia în Kulata erau câteva stații (printre care și un Lukoil) la care prețul era de 2,04 leva/litru.

Am ajuns în vama bulgară la ora 14:14, iar peste zece minute trecusem deja și de punctul de taxare de la Promachonas, unde taxa este fixă, 2,40 €. De aici, autostrada A25 merge până la Serres, apoi continuă spre Salonic și de acolo spre sud, până la Nea Mudania. Pe parcurs, regimul diferă, de la o autostradă adevărată, la drum rapid, cu diferite limite de viteză. Undeva, pe lângă Serres, este și o porțiune de vreo 10 km mai veche, cu regim de 90 km/h (și asfaltul e mai prost), în rest e chiar autostradă, cu limita de viteză 120 km/h, sau drum rapid, cu limita de viteză 110 km/h. Diferența este că drumul rapid nu are bandă de urgență, în rest e la fel, două benzi pe sens și separarea sensurilor. Deși limita de viteză admisă este destul de scăzută, se circulă ca pe la noi, adică mai repede. Totuși pe drumurile normale, grecii conduc mai corect decât noi, nu se aventurează în depășiri hazardate, ba chiar aș putea spune că sunt excesiv de precauți.

De la Nea Mudania, drumul continuă tot ca drum rapid, prin Nea Potidea, peste canalul ce desparte peninsula Kassandra de zona continentală Halkidiki, apoi tot spre sud, pe malul estic al peninsulei, până într-un punct la jumătatea drumului dintre localitățile Kassandria și Kallithea, unde se termină brusc, la un giratoriu. De aici, toate drumurile în Kassandra sunt drumuri normale, cu o singură bandă pe sens și fără separatoare de sensuri.

De la giratoriu, GPS-ul nostru ne-a îndreptat spre Kallithea, pe coasta de est, cu traversarea peninsulei spre Loutra de la Pefkochori, dar la fel de bine am fi putut să mergem prin Kassandreia și apoi pe coasta de vest, pentru că drumul este cu doar 3 km mai lung.

De la Hanioti, am traversat peninsula și am ajuns lângă Nea Skioni, de unde ne-am îndreptat spre Loutra. În mod surprinzător, coordonatele GPS ale cazării noastre, așa cum erau furnizate pe booking.com, au fost exacte, drept pentru care am ajuns fără să trebuiască să mai căutăm.

De acasă până la cazarea de la Studios Rosa, în Loutra, am făcut 914 km, cu un consum mediu de benzină de 6,2 litri/100 km, în aproximativ 11 ore, timp ce cuprinde și opririle necesare, prin vămi, dar și cele voluntare (cum a fost și cea la Kauflandul din Sandanski).

În Halkidiki, prețul benzinei este cel cunoscut: cel mai mic preț pe care l-am văzut pentru benzina de 95 a fost de 1,45 €, dar majoritatea stațiilor de benzină afișau un preț în jurul a 1,55 €, unele chiar mai mult.

Întoarcerea a fost pe același drum, până la Sofia, de unde ne-am decis să o luăm pe la Ruse-Giurgiu și, în final, prin Ghimpați, spre casă, ocolind Bucureștiul și centura sa sudică mizerabilă. De la Sofia până la Iablanița, pe porțiunea de autostradă A2, care este veche, dinainte de 1989, erau lucrări pe numeroase porțiuni, mai ales la poduri și tuneluri, dar oricum autostrada nu era aglomerată.

Trecerea pe la Kulata a fost rapidă, ceea ce nu pot spune despre cea de la Ruse-Giurgiu. Aici, era o coadă mare, pentru că nu se lucra decât la un singur ghișeu, restul erau închise. La un moment dat, s-a deschis și ghișeul alăturat, dar concomitent s-a închis cel care lucrase până în acel moment. Cred că vameșii noștri erau în grevă, pentru că nu trecea nici un camion, acestea formând și la Ruse și la Giurgiu cozi interminabile, în așteptare. Oricum însă, noi nu aveam treabă cu vameșii, doar cu polițiștii de frontieră, dar probabil și aceștia se solidarizaseră cu ei, din moment ce am petrecut la punctul de trecere aproape o oră. Pe pod nu era nicio mașină și nici nu ne-am intersectat cu vreuna.

Concluzii

Dacă e să fac o analiză a variantelor de drum spre Grecia, lucrurile stau cam așa:

- varianta prin Sofia-Kulata a devenit foarte convenabilă, ca urmare a faptului că autostrada A3 este gata în mare măsură:

- ca urmare, varianta prin Serbia-Macedonia devine din ce în ce mai puțin convenabilă, pentru că e mai lungă și pentru că are mai multe frontiere de trecut, toate non-UE; traseul rămâne totuși o opțiune demnă de luat în considerare, în special pentru bănățeni, arădeni și orădeni și pentru toți cei care merg spre vest (Corfu, Lefkada), cu traseu prin Bitola-Kastoria (foarte frumos, de altfel);

- până la Sofia, din România se ajunge, evident, trecând Dunărea, lucru ce se poate face prin cinci puncte, începând cu Ruse spre vest; două sunt rutiere, pe podul de la Giurgiu-Ruse, respectiv pe cel de la Calafat-Vidin; cu toate problemele ce au apărut, varianta prin Ruse mi se pare totuși cea mai bună, în special pentru bucureșteni și cei din jumătatea estică a țării, mai ales că pe acest pod trecerea costă, dus-întors, 5 €, pe când pe podul de la Calafat costă 12 €; trecerea prin celelalte trei puncte se face cu bacul: pe la Bechet-Oriahovo (Rahova), Turnu Măgurele-Nikopol, sau Zimnicea-Sviștov; cel mai scump este pe la Bechet (12 €) (untrr.ro/ferry-lines/ferr ... et-tarrifs.html), apoi ceva mai ieftin (11 € de autoturism plus 1,5 € de persoană) pe la Turnu Măgurele (feribot-eurobac.ro) și cel mai convenabil, 4 €, pe la Zimnicea (ferry.bg/ferry_ro.php); oricum, eu nu aș recomanda nicidecum trecerea cu bacul (poate doar pe la Zimnicea), pentru că, deși (în funcție de traseu), drumul poate fi mai scurt, se pierde mult timp așteptând la îmbarcare, apoi la coborârea de pe bac; nu mai vorbesc că e și mai scump;

- rămâne ca variantă alternativă comparabilă cu cea prin Sofia (dar doar dacă trecerea Dunării se face pe la Ruse, sau prin puncte la est de Ruse), traseul Ruse-Veliko Tîrnovo-Stara Zagora-Dimitrovgrad-Makaza-Komotini-Kavala-Salonic; avantajul acestui traseu este că pe el partea prin Bulgaria nu este decât vreo 400 km, dar drumul este mai greu, mai ales la traversarea munților, între Veliko Tîrnovo și Gurkovo;

Trebuie să subliniez că aceste trasee sunt valabile, până în Salonic, indiferent de destinația finală în Grecia. Bineînțeles, alegerea uneia sau a alteia dintre variante depinde de mai mulți factori: punctul de plecare, preferințele privind tipul de drum ale șoferului, tipul mașinii etc. De asemenea, poate fi necesară și o pauză de o noapte, pe traseu, poate chiar două, în funcție de punctul de plecare și cel de destinație și de capacitățile de conducere ale șoferului (sau de numărul lor, dacă sunt mai mulți).

Eu am condus, cum spuneam, fără oprire intermediară, ba chiar la întoarcere am făcut 14 ore, dar asta pentru că șofatul este pentru mine ceva plăcut și relaxant; știu însă că nu toți pot face astfel.

Cu aceste precizări, mă opresc aici, dar dacă aveți nelămuriri, nu ezitați să mă întrebați. În măsura în care cunosc răspunsul, îl veți primi. :)

Călătorii frumoase spre Halkidiki, Grecia în general sau oriunde vă vor purta pașii, avionul, trenul, vaporul sau mașina!

---

VIZUALIZĂRI: 11190 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI