ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.09.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 11.08.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 8 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Plaje in Sithonia

TIPĂREȘTE

Avand cazarea in Sarti, nu am parcurs decat distante de maxim 20-25 km, pentru a vizita si alte plaje

Dar, sa le luam pe rand:

1. Plaja din Sarti

Nu am fost decat pe bucata de plaja din dreptul vilei unde eram cazati, adica in dreptul Desire Beach Bar; aici nu plateai sezlongurile, dar trebuia sa faci consumatie. Circa 6-7 euro pentru 2 bauturi (bere+limonada sau bere+frappe). Personal foarte amabil (la rugamintea mea de a-mi aduce o apa plata, mi-au spus ca mai bine comand o cafea sau un frappe, ca oricum vine insotita de o apa gratis).

Plaja este formata din nisip mai grunjos, la circa 2 metri de mal este un prag foarte adanc (cca 2 metri estimez), dupa care apa iti vine iar pana la brau, apoi iarasi incepe sa se adanceasca. Precautie la copiii mici!

Situata langa toate tavernele principale din Sarti

A fost votata una din plajele favorite ale grupului, in special datorita faptului ca era in fata casei :)

Nota: 9/10

2. Rodia Beach

Situata la aprox 10-12 km sud de Vourvourou, a fost de departe cea mai frumoasa plaja vazuta de noi in Sithonia. Deschisa in 2014, frumos amenajata cu sezlonguri, umbrele, cu o padure umbroasa, cu iarba pe jos, unde gaseai masute, saltele si perne mari si unde puteai sa te retragi la orele pranzului, cand soarele ardea prea tare.

Sezlongurile nu se platesc, faci doar consumatie, preturi modice, 6-8 euro pentru 2 bauturi. Ca mancare au ceva fast food: salate, sandwich-uri, pizza etc. Muzica ambientala grozava! Inghetata foarte buna home-made! (nu ratati inghetata de pepene rosu!)

Nota: 10/10

3. Platanitsi Beach

Este situata la cca 3 km de Sarti; aici exista un camping prin care trebuie sa treci, ca sa ajungi pe plaja. Primele 2 ore de acces sunt gratuite, apoi trebuie sa platesti o taxa de intrare de 1.5 euro/ora/persoana si sa lasi un act la bariera. Pentru ca noi nu am avut nici un act la noi, ne-a lasat sa intram, nu ne-a mai luat nici taxa, dar la iesire ne-a pus sa aratam bonurile care sa ateste ca am facut consumatie pe plaja.

Am facut plaja chiar in dreptul Africafe, un beach bar misto, care e foarte bine semnalizat pe soseaua principala.

Ne-a placut mult plaja; avea portiuni cu copaci care asigurau umbra naturala si un teren de volei cu fileu unde am incins un meci cu copiii, intr-un apus de soare de neuitat!

A, si era sa uit! Muzica! Ah, muzica ambientala! Exceptionala, nu ne mai dadeam dusi de acolo! Ori aveau un DJ meserias, ori pur si simplu aveau un playlist absolut genial; muzica din anii ’50-’70, multe cover-uri, muzica italiana, frantuzeasca, piese celebre de jazz reinterpretate, a fost minunat! Muzica a completat de minune un final de zi plina!

Nota: 9/10

4. Armenistis Beach – situata la cca 12 km de Sarti

La fel ca la Platanitsi, aici este un camping; foarte mare si bine organizat. Aici preturile mi s-au parut cele mai neprietenoase dintre toate plajele: 5 euro/persoana intrarea pe plaja, in care aveai inclus o bautura. Insa aveai de ales dintr-o lista restransa de bauturi; de ex, nu era inclus fresh-ul de portocale. In plus fata de cei 5 euro/persoana, mai trebuia sa platesti si sezlongul, 1 euro/persoana/ora.

Plaja si lumea ok, doar ca ne-am iritat putin din cauza preturilor mari

Nota: 8/10

5. Orange (Portokali) Beach

Situata la cativa kilometri de Sarti, aceasta plaja mi s-a parut usor supraevaluata in recomandari si pareri. Am comparat-o cu Aliki beach din Thassos, unde, la fel ca si aici, am fost dezamagita. Chiar daca am ajuns dimineata devreme si circa 80% dintre sezlonguri erau libere, ni s-a comunicat de catre baietii de la beach bar ca sunt toate rezervate si nu ni s-au oferit decat 6 sezlonguri, chiar la intrarea pe plaja, unde ne luau toti in picioare cand treceau.

Umbrelele din stuf aratau jalnic, cu paiele cazute, soarele patrundea prin ele si nu asigurau nici un fel de protectie, Cu chiu cu vai, ne-a mai adus 2 umbrele de panza; cam greu sa stai 6 oameni+copii la umbra sub doar 2 umbrele! Norocul a fost ca micul bar de pe plaja era situat sub copaci, avand din plina umbra naturala.

O aglomeratie de nedescris, abia ajungeam la apa, cu grija sa nu calc pe cineva! Aglomeratia teribila i-a rapit din farmec, desi plaja era frumusica, amplasata intr-un golfulet, marginita de niste stanci, cu apa de o culoare incredibila turcoaz

Deosebite, intr-adevar, sculpturile in stanca si de interes stancile din apa, care erau pline de oameni care se urcau pe ele si apoi sareau in apa.

As putea spune chiar ca este singura plaja care NU mi-a placut! Din cauza algomeratiei si a sezlongurilor foarte, foarte inghesuite.

Nota: 7/10

6. Manassu Beach - aktioneirou.gr/en/manassu-beach-bar

Alaturi de Rodia, ocupa locul fruntas in topul preferintelor noastre; exceptand drumul cam neplacut pana acolo (in panta, 2 km pe drum prafuit), in rest totul este la superlativ.

Plaja este impecabila: sezlonguri, masute si umbrele noi, podete din lemn, canapele si fotolii la umbra, totul amenajat, curat, vopsit in alb. Chiar daca nu e plaja salbatica, cum poate ar placea unora, mie mi-a placut.

Aici exista si un camping, care arata foarte bine. Au grupuri sanitare cu dusuri (pentru camping), un magazin cu articole de plaja si un restaurant. Nu am mancat la restaurant, dar preturile erau putin mai mari decat in oras; insa si meniul era mai deosebit.

In dreptul campingului exista si o bucata de plaja neamenajata, fara sezlonguri si umbrele.

Nu a fost aglomerat.

Nota: 10/10

7. Toroni Beach – 20 km de Sarti

Toroni are o plaja lunga, de cca 2 km, ne-a fost destul de greu sa alegem un loc unde sa ne stabilim. Ca de obicei, insa, a avut castig de cauza umbra naturala si ne-am asezat in dreptul unui beach bar care avea ceva copacei si chiar cativa palmieri mari, frumosi, decorativi.

Toroni este o asezare destul de micuta, dar cu o plaja lunga si frumoasa si o faleza asemenea.

Alegerea s-a dovedit a fi inspirata, pentru ca la beach bar-ul in dreptul caruia ne-am asezat am nimerit o ospatarita de treaba, care nu stia insa decat 2-3 cuvinte in engleza, dar care ne-a adus tot felul de tratatii free din partea casei: 2-3 platouri cu cascaval, mezeluri si legume, vreo 4 farfurii cu fructe proaspete taiate, diverse crantanele. E drept ca am si consumat cu totii acolo bauturi si cafele de vreo 60 de euro, dar chiar si asa… :) Partea buna a fost ca, dupa atatea gustari, nu ne-a mai trebuit mancare la pranz :)

Nota: 9/10

8. Pygadaki beach (Sykia) – Taverna “5 steps in the sand”

Nu am certitudinea ca asa se numeste plaja, dar puteti urma indicatoarele cu “5 steps in the sand”, care sunt numeroase si vizibile pe sosea.

Este o plaja mica, cu nisip fin, intr-un mic golf, absolut adorabila. Aici sunt 2 taverne, fiecare cu portiunea ei de plaja: “5 steps in the sand” si inca una, nu i-am retinut numele. Sezlongurile din dreptul tavernei mentionate sunt free, daca comanzi ceva de la ei. Noi am luat si de baut si am mancat si de pranz la ei.

Proprietarul tavernei pare un tip uns cu toate alifiile, usor insistent, imbia pe toata lumea sa se aseze pe sezlongurile lui, sa nu se duca la concurenta! Pe de alta parte, serviciile au fost foarte bune, avea o armata de ospatari care alergau cand pe plaja, cand in taverna. In plus, puse gratuit la dispozitia celor de pe plaja lui: scaune cu mese si jocuri de sah si un morman de gonflabile pentru copii (colace, saltele, etc). Desi este o plaja mica, nu a fost deloc aglomerat, ne-am simtit tare bine acolo.

Ultimul rand de sezlonguri beneficia si de umbra unor copaci; deci, ce sa-ti doresti mai mult?!

In plus, la dorinta noastra, ne-a pus in legatura cu un barcagiu local care ne-a dus intr-o croaziera scurta pe mare, de circa 2 ore, la un pret rezonabil (175 euro toata barca, cu tot cu barcagiu, pentru 10 adulti si 7 copii, rezultand un cost de 35 euro/familie)

Nota: 10/10

9. Porto Koufo beach – situata la 20-25 km de Sarti

Plaja pe care am fost noi este o fasie ingusta, cu o latime de vreo 3-4 metri, chiar langa sosea. Nu stiu daca toate plajele din Porto Koufo sunt asa. Am fost intr-o seara, mai mult cu gandul de servi cina intr-o taverna de acolo, care era cotata ca fiind una din cele mai bune din Halkidiki. Desi plaja nu are nimic impresionant, am intalnit acolo 2 chestii deosebite. Una ar fi faptul ca fix in fata aveai niste… munti sa zicem, care la un moment dat formau un fel de stramtoare, prin care vapoarele/barcile treceau cu mare grija. Cam complicat sa va explic, mai bine vedeti pozele :). Oricum, spectaculos ca peisaj.

A doua chestie deosebita a fost faptul ca in apa, la circa 3 metri de mal, era un hau. Un hau, asa ca in filmul “Abisul”; nu aveai vizibilitate prea buna, apa era in mai multe nuante de albastru. Infricosator as spune, pentru ca nu stiai ce poate sa-ti apara in fata din haul ala. De-abia dupa ce am sesizat haul cu pricina, am inteles si de ce erau asa multi pescari pe mal: pescuiau la mare adancime! :). Oricum, dupa ce i-am dat tarcoale, in egala masuri adulti si copii, am decretat ca e prea periculos sa ne mai invartim pe acolo si ne-am potolit. Am aruncat si noi o lanseta, insa nu am prins nimic.

In final, ne-am multumim cu balaceala, apusul de soare si cina la celebra taverna

Concluzii:

- Avand termen de comparatie doar cu plajele din Thassos, nu pot spune care mi-au placut mai mult; pur si simplu pun semnul de egal intre Thassos si Sithonia. Poate sa inclin totusi un pic balanta catre Thassos, datorita intrarii line in apa pe unele plaje; Din pacate, pe toate plajele din Sithonia pe care am fost, apa se adanceste la doar cativa metri de mal. Precautie deci la copiii mici sau cei care nu stiu sa inoate!

- pe mai toate plajele nisipul este grunjos sau chiar cu pietricele mici;

- Notele date de mine au la baza mai multe criterii pe care eu le consider importante: acces plaja, amenajari/curatenie plaja, existenta/curatenie grupuri sanitare sau toalete mobile, preturi inchiriere sezlonguri sau beach-bar, aglomeratie sau nu, existenta umbra naturala etc

Va indemn sa vizitati cat mai multe plaje, nu va petreceti timpul doar pe plaja care va e cel mai indemana. In asta rezida de fapt tot farmecului litoralului grecesc: nicio plaja nu semana cu alta! E pacat sa va privati ochii si sufletul de bucuria descoperirii a noi plaje si locuri speciale.

Spre deosebire de Thassos, unde amatorii de snorkelling au ce vedea, fauna marina din Sithonia mi s-a parut considerabil mai slab reprezentata; sau poate n-am avut noi noroc!

In perioada in care am fost noi (26 august – 3 sept) am avut partea de o vreme exceptionala (maxim 30 de grade in aer si cca 25 de grade in apa). Nu a plouat niciodata, doar in 2 zile am avut dimineata soare cu ceva nor, numai bine sa ne mai racorim!

Imi pare rau ca nu am apucat sa vedem mai multe plaje; Am vazut doar cateva din cele peste 70 de plaje ale Sithoniei. Dar poate ca e mai bine asa! Avem astfel un motiv bun sa revenim anul viitor!

In general, accesul la plaje nu e greoi; mai neplacut a fost doar drumul pana la Manassu Beach; drum de cca 2 km, in panta, prin praf. Insa nimic care sa intampine probleme, chiar si pentru masini cu garda joasa.


[fb]
---
Trimis de Chloe in 11.09.16 06:52:44
Validat / Publicat: 11.09.16 09:40:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 9760 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Chloe); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Orange beach
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster
[11.09.16 09:52:52]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

ChloeAUTOR REVIEW
[11.09.16 11:28:30]
»

@webmaster: multumesc!

Dan&Ema
[11.09.16 17:52:51]
»

Excelenta analiza! O trecere in revista cu detaliile necesare a diferitelor plaje este pentru mine un veritabil ghid. De nota 10. Noi am fost o singura data in Grecia. Anul trecut in Thassos, la Skala Potamias. Si familia cere un bis pentru Grecia. Asa ca acest articol vine ca o manusa.

Felicitari! Mai urmaresc articolele tale.

calatorul
[12.09.16 22:46:16]
»

@Chloe: Multumim pentru informatiile oferite si pozele lamuritoare, plajele astea inca nu le/am vazut dupa doar 2 vacante pe Sithonia, nu prea ajung doar 10 zile la mare. Iar vara trecuta am nimerit o caldura ingrozitoare, am retatat povestea, sa nu o mai repet. Dar plajele Sithoniei merita toata atentia, sunt la fel de frumoase, placute si comode ca unele din cele mai grozave insule, nici eu nu am vazut prea multe inca, doar 4 deocamdata, dar progresez. Vacante frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ChloeAUTOR REVIEW
[14.09.16 12:35:28]
»

multumesc pentru aprecieri si voturi!

calatorul
[14.09.16 20:39:50]
»

@Chloe: Cu placere, ma bucur sa regasesc simpatii comune si destinatii turistice pe care si eu le/am laudat pe AFA.

webmaster95
[17.07.17 06:26:22]
»

Mutat în rubrica "Plaje în Sithonia, #EXCURSII și CĂLĂTORII" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Chloe, Dan&Ema
Alte impresii din această RUBRICĂPlaje în Sithonia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08269214630127 sec
    ecranul dvs: 1 x 1