ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.03.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 17.09.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2007
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

EVIA - my love for ever

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

In sfarsit, iarna a trecut, soarele straluceste din ce in ce mai tare, iar gandul ne zboara tot mai des spre diferite posibile destinatii de vacanta. In cele ce urmeaza va voi povesti si eu despre o asfel de destinatie, un loc la care ma gandesc tot timpul cu nostalgie si pe care

l-as revedea de fiecare data cu acceas emotie si placere

Daca as fi avut sansa sa ma nasc sau macar sa locuiesc in Evia sigur as fi avut sentimentul ca voi trai vesnic. E atat de liniste si atata tihna incat ai senzatia ca timpul sta in loc si oamenii aia de acolo nu stiu ce-s alea necazuri sau suparari. Traiesc simplu si frumos intr-o armonie perfecta cu muntele si marea. Asa simt eu si asa am simtit de prima data cand am pasit pe aceasta insula

Evia este putin promovata de agentiile de la noi (si poate ca este mai bine asa). Este o destinatie care nu place oricui. Trebuie sa fi prea indragostit de natura incat sa-ti pese prea putin de celelalte “ingrediente” ale unui concediu. (numarul de stele al hotelului, piscine, mese copioase in regim ALL, etc.) In general turistii acestei insule sunt familiile de greci veniti din partea continentala. Asa ca spiritul traditional grecesc este la el acasa. Noi am vizitat partea de nord, deci informatiile mele sunt limitate la acesta zona. Nu veti gasi statiuni in adevaratul sens al cuvantului (singura "statiune" din partea de nord este Pefki) ci mai degraba mici orasele sau sate pescaresti. Am uitat sa va spun ca nu ai ce cauta in Evia fara masina personala pt. ca ai multe de vazut si ar fi pacat sa nu poti face asta.

Am descoperit acesta insula in 2007 (revenind apoi in 2008 si 2009) facand o croaziera in Skiathos. Cand am ajuns in dreptul carierei de marmura (cei care au fost in acesta croaziera stiu despre ce vorbesc) iar ghidul ne-a aratat undeva in zare un tarm care deabia se zarea spunandu-ne ca “aceea este Evia, cea de-a doua insula ca marime a Greciei”, am ramas cu privirea lipita de petecul acela de pamant minute in sir. cu toate ca nu se distimgea mare lucru. Asta se intampla undeva in luna mai. Am venit acasa, dar gandul imi era tot la acea insula misterioasa despre care nu auzisem nimic pana atunci insa. spre surprinderea mea am gasit oferte la agentiile romanesti in statiunea Pefki. Nu prea am avut de unde sa-mi iau informatii-inca nu descoperisem forumurile si blogurile de turism-asa ca am riscat si in iulie am plecat din nou spre Grecia cu destinatia Evia-Pefki-Vila Sousana. Am plecat cu masina personala, iar drumul l-am facut dintr-o bucata Rm Valcea-Giurgiu-Sofia-Salonic-Glifa (ferry) -Agiokampos-Pefki (aproximativ 1200 km). Emotiile care ne-au napadit atunci cand am coborat de pe ferry-neavand nici cea mai mica idée despre locul unde trebuia sa-mi petrec urmatoarele 7 zile-s-au risipit in monmentul cand am intrat in statiune. A fost dragoste la prima vedere.

Pefki e o localitate mica, cu doar 2-3 "hoteluri "mai maricute, in rest numai pensiuni, multe taverne de-a lungul plajei, multa verdeata si vreo 3 supermarketuri. Aici totul se rezuma la- ziua- plaja si seara-taverne (iar pt. amatori poate o partida de pescuit). Plaja este lunga si lata, in mare parte pietroasa, iar in centrul statiunii este amenajata cu sejlonguri si umbrelute. Nu este o statiune din acelea care-ti taie respiratia, nu are plajele sau peisajele din alte insule, dar este un loc cu un farmec aparte unde oamenii si felul lor de a-si duce viata te fac sa-ti doresti sa revii sau sa nu mai pleci. E atita liniste si pace, atita armonie intre mare si munte, intre padurea de pin si livezile de maslini, atita simplitate si atit de multa amabilitate incit m-au facut sa ma indragostesc pe veci de acest loc.

Am stat la o vila cu self catering asa ca a trebuit din cand in cand sa mai pregatesc cate ceva in bucataria din dotare. Astfel am descoperit piata de fructe si legume care functiona in fiecare zi pana la ora 9-9.30 in fata portului, cumparam peste proaspat din port de la pescari, iar restul cumparaturilor le faceam in cele dou magazine-LIDL si ALDIS- aflate la cca 10 km de Pefki, la intrare in Istia. Chiar daca pentru cei mai multi dintre voi notiunea de concediu nu este compatibila cu cea de a sta prin bucatarie, pe mine nu ma deranjeaja sa fac lucrul asta uneori, pentru preparate usoare si rapide. Si chiar incepuse sa-mi placa sa ma duc dimineata in piata, sa ma salut cu vecinii si sa cumpar pepeni de la aceeasi tanti cu care ma intelegeam nunai prin semene, dar ne intelegeam…...

Am petrecut in acel an cel mai frumos si cel mai activ concediu de pana atunci. Am vizitat toata costa de nord si cate 70-80 km pe partea estica si vestica a insulei. Plecam dimineata si ne mai intorceam seara, rupti de oboseala dar cu sufletul incarcat de atata frumusete. Pe partea vestica am vizitat orasul Edipsos-un fel de statiune balneara-si apoi am mers pana la Rovies trecand prin Ilia. Drumul este bun, destul de usor iar peisajul superb. La intoarcere am oprit la Orei, Neos Pirgos si IstiaPlaja din Orei mi-a ramas in sulflet datorita palmierilor care ii dadeau o nota exotica si smochinului imens din care se infruptau toti cei ce treceau pe acoloPe partea estica am fost pana la Kotsikia-o plaja micuta cu nisip caramiziu, apoi la Vasilica-o plaja mare, cu pietre, dar apa limpede ca un rau de munte, apoi la Elinika-plaja” emblema” a accestei parti de insula. Drumul strabate in mare parte o padure de pini printre crengile carora zaresti din cand in cand marea. Privelistea este mareata, ca peste tot in insule, iar de multe ori ne prindea seara pe drum nesatui de atata frumusete. Din drumul principal am incercat sa nu ratam niciun indicator cu “to beach” si astfel am descoperit plaje mai mari si mai amenajate sau din contra, plaje micute ascunse intre stanci unde nu incapea mai mult de o umbrela si o rogojina de plaja. In Evia a fost pentru prima data cand am avut plaja mea si numai a mea.

Tihna, linistea si oamenii acestor locuri ne-au facut sa ne indragostim iremediabil de Evia. In anii ce au urmat am descoperit si alte locuri mult mai frumoase prin insulele grecesti, peisaje de-ti taie respiratia, plaje faimoase pe care le gasesti prin pliantele de publicitate, dar…... pentru mine Evia a fost si va ramane unica. In niciuna din vacantele petrecute acolo nu m-am sintit “turist”, ci mai degraba reintoarsa acasa dupa mult timp.

V-am spus la inceput ca aici ai impresia ca totul pare vesnic, iar acum am sa va povestesc ceva ce imi intareste aceasta convingere.

Noi faceam plaja undeva la capatul statiunii intr-un loc neamenajat, dar unde veneau la plaja de regula localnicii. In cei trei ani petrecuti pe plaja din Pefki am avut surpriza sa reintilnim oameni (in general virstnici) langa care am stat la plaje si cu un an sau doi in urma si am inteles din privirea si din zimbetul lor ca ne-au recunoscut. In primul an, ne -am luat ca reper o umbrela verde de care era legat un scaunel de plaja si o sticala cu apa. Aceasi umbrela, in acelas loc am regasit-o si anul urmator si peste doi ani infipta acolo parca pt. eternitate. Era a unei familii de greci (localnici) foarte. invirsta si m-am bucurat s-o vad din nou pe plaja, asta insemnind ca inca mai traiesc. Imaginea acelei umbrele regasita an de an in acelas loc imi da senzatia ca acolo timpul sta in loc, ca nimic nu s-a schimbat si mai ales ca nu imbatrinim...

Urmatorul an am venit in Pefki pe cont propriu, fara rezervare prealabila si toul

s-a rezolvat la fata locului. De data asta am cutreierat mai putin, rezumandu-ne la locurile care ne-au placut cel mai mult in anul trecut adica: plaja din Orei, plaja de la Elinika, inca o vizita pt. cumparaturi si amintiri in Edipsos. Ca noutati, am dat ocol limbei de pamant aflata deasupra orasului Edipsos-o zona mai putin spectaculoasa, dar nu regret ca am sacrificat o zi pt a o vizita. Din Pefki se fac croaziere la Skiathos, Skopelos si Alonisos, dar spre ghinionul nostrum, in acea perioada nu s-a facut decat croaziera in Skiathos, pe care l-am vizitat si noi pentru a treia oara.

Ultima data, am fost in Evia in 2009. A fost mai mult “o fuga” de patru zile. Ne era dor de sentimental acela de tihna si baterii incarcate la maxim, chiar daca in acelas an avusesem un concediu minunat in Sithonia. In Pefki, totul era la fel cum lasasem cu un an in urma, aceiasi vecini de plaja, aceeasi fata care vindea bilete pt. croaziere si aceeas tanti care ne indemna in fiecare seara sa cumparam maslinele, dulceturile si gemurile facute de ea. Singura diferenta a fost ca de data aceasta am reusita sa ajungem pana in Skopelos unde am petrecut o zi la plaja si ne-am simtit minunat.

Nu stiu ce sa va mai povestesc despre aceasta statiune. Daca ati avut rabdarea sa cititi tot si credeti ca va incadrati in tiparul “turistului de Pefki”, adica fara fite, fara pretentii de ALL si piscine, daca va place natura, linistea si agitatie cat mai putina nu ezitati sa –mi cereti pareri.

Nu-mi ramane decat sa va arat cateva poze (din pacate cele din primul an-atunci cand am vizitat cel mai mult-sunt pe hartie fotografica). din care sa trageti voi concluziile.

In ultimii doi ani, vacantele noastre au avut alte destinatii: Thassos, Parga, Lefkada, Kefalonia-destinatii de vis, locuri de neuitat-dar parca ceva ma cheama din nou acolo. Pana atunci visez si ma intreb: oare voi mai gasi umbrela verde in acelas loc?


[fb]
---
Trimis de dana2104 in 27.03.12 21:49:46
Validat / Publicat: 27.03.12 23:46:43
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 18536 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dana2104); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P25 croaziera in Skiathos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27650 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

23 ecouri scrise, până acum

werty
[28.03.12 09:20:42]
»

Minunat!

Citind aceste randuri am calatorit in timp, tot in anul 2007, cand am fost prima data in Grecia, in insula Evia. De atunci am vazut mai multe insule, si partea continentala, toate mi-au placut. Dar probabil ca prima dragoste conteaza, asa ca inima mea a ramas in Evia...

Am stat tot in Pefki, intr-o vila cu self-catering si mi-am amintit cu placere de piata de fructe si legume din port, de cele doua batranele care pescuiau seara pe dig, de plaja larga...

As adauga ca in Edipsos sunt niste izvoare termale, care incalzesc apa marii in zona stancilor de pe plaja - acolo abia poti sta, apa e fierbinte! am inteles ca e o statiune foarte frecventata de pensionarii greci tot anul, care se bucura de mari reduceri.

De asemenea, mai este manastirea ortodoxa Sf. Ioan Rusu din Prokopi, loc de pelerinaj, dar si localitatea Prokopi si drumul pana acolo au farmec.

Insula Evia este pastrata mai mult pentru greci, mai ales ca in partea ei de sud exista un pod prin care se leaga de continent si se poate ajunge usor la Atena.

Poate ca e bine sa mai fie locuri mai putin cunoscute, care sa-si pastreze culoarea locala cat mai mult si sa ne dea noua senzatia de descoperitori!

webmaster13
[28.03.12 09:29:27]
»

Melodia postata se poate sterge/schimba!

zapada*
[28.03.12 10:32:04]
»

Am mai citit pe un alt site o parte din aceste randuri. Esti cumva @danavl?

dana2104AUTOR REVIEW
[28.03.12 11:15:40]
»

@werty: Ai stat cumva la vila Souzana? Poate am fost vecini... Sau la cealalta vila din Asmini?

In alta ordine de idei, sper din tot sufletul ca acesta zona a Greciei sa-si pastreze culoarea locala cat mai mult timp.

dana2104AUTOR REVIEW
[28.03.12 11:18:45]
»

@webmaster13: Multumesc frumos pt. melodie!

dana2104AUTOR REVIEW
[28.03.12 11:21:50]
»

@zapada: Da, sunt "danavl62" si ai dreptate, o parte din aceste randuri le-ai citit si pe alt forum. Cred ca nu este vreo problema.

sunflower
[28.03.12 13:40:47]
»

Locuri uluitor de frumoase, fotografii pe masura, frumos scris, felicitari! Mi-e dor de vara si de mare, iar dupa cum ati prezentat acest loc, l-am pus imediat pe lista din care vom alege ceva pentru toamna acestui an.

dana2104AUTOR REVIEW
[28.03.12 17:24:03]
»

@sunflower: Multumesc pt. aprecieri.

Inca o data imi pare rau ca nu puteti vedea pozele din prima mea vacanta in Evia (sunt pe hartie fotografica). Atunci am vizitat cele mai multe plaje si localitati din nordul Eviei si am facut o multime de poze dar...

werty
[29.03.12 12:59:07]
»

@dana2104: Nu, am stat intr-o vila noua, la etaj. Erau doar vreo 4 camere, parterul inca nu era gata. Vila era intr-o gradina de maslini, mai sus putin de strada principala si vedeam marea de pe balcon...

M-am gandit mai bine, de fapt am fost in septembrie 2006.

Cristina67
[29.03.12 16:50:17]
»

Minunat review, scris din suflet si cu mare pasiune. Si eu cu sotul meu suntem iubitori fideli ai Greciei, astfel ca am sorbit fiecare cuvant si m-am transpus in gand la fata locului. Felicitari!

Silvana5
[23.04.12 16:52:41]
»

Draga Dana,

De cateva luni sunt cu ochii pe aceasta zona -Sporadele-

Intentionam sa plecam in iulie in Skopelos doua familii cu vreo 5 copii in total. Cu masina. Aici isi avea loc un semn de exclamare, pentru ca stim ca drumul este lung, dar si dragostea de Grecia... mare!!

Am vazut ca ai postat si niste poze din Skopelos. Te rog sa-mi spui cum ai gasit aceasta insula?

Si noi suntem in cautarea unor locuri neinvadate de turismul de masa... cum bine ai punctat si tu... cautam Grecia aceea autentica (in care m-as muta "de tot", daca as avea ocazia vreodata...)

In acelasi timp, nu stii daca sunt excursii organizate din Skopelos spre Evia? ... cum probabil a fost excursia ta din Evia in Skopelos. Poate stii niste preturi...

In fine, ma intereseaza tot ce stii despre zona asta in care speram sa ajungem cu bine in aceasta vara. Am alocat 2 saptamani vacantei noastre si am vrea sa profitam la maximum... sa vedem tot ce se poate!!

Numai bine iti doresc si te felicit pentru review... este plin de caldura si suflet!

dana2104AUTOR REVIEW
[23.04.12 20:08:38]
»

Buna Silvana,

Din pacate nu pot sa-ti dau prea multe detalii despre Skopelos, dar pot sa te felicit pt. alegerea facuta.

Eu nu am stat in insula decat 2 ore, si asta pe o singura plaja-Elios di Neo Klima-si in afara de aceasta a trebuit sa ma multumesc doar cu ce am vazut de pe vapor.

Cand m-am intors acasa am "sapat" temeinic pe net si ceea ce am vazut si am citit m-au convins ca acesta insula ar corespunde perfect pretentilor mele pentru o vacanta perfecta.

In primul rand e f. verde, cu paduri ce coboara pana pe plaja, aproape de apa marii. In al doilea rand, apa este de o calitate desavarsita, limpede si azurie, iar plajele vazute de mine-atat cat am putut sa vad de pe vapor-in majoritatea lor neamenajate, salbatice si foarte putin aglomerate.

Noi am mers de-a lungul coastei de vest a insulei si cea mai mare localitate intalnita a fost Glosa, in rest doar palcuri de cateva vilute ce se zareau ici si colo printre padurile de pini.

Referitor la excursiile Skopelos-Evia, iarasi nu stiu sa-ti dau un raspuns. Noi am plecat in sens invers, din Pefki (Evia), si asta deabia in al treilea sejur petrecut in Evia deoarece aceasta croaziera spre Skopelos nu se facea in mod regulat. La vremea respectiva, croaziera Evia-Skopelos-Skiathos a costat 25 e/pers.

Imi pare rau ca nu te pot ajuta cu mai multe informatii. dar mergi cu inima deschisa pt. ca sigur vei avea parte de o vacanta minunata.

webmaster
[23.04.12 20:58:46]
»

Accesul cu vasele care transporta si masini pentru sporade se face astfel:

din- Volos se ajunge in Skiathos, Skopelos si Alonnisos

- din Kymi (Evia) se ajunge in Skyros (ar trebui @Silvana5 sa arunci o privire si pe aceasta insula exista impresii chiar pe acest cont "Webmaster"

Mai exista un port Agios Constantinos functional vara care leaga aceasta localitate cu Skiathos, Skopelos si Alonnisos, este amplasat pe continent in dreptul nordului insulei Evia.

Toate sporadele inclusiv Skyros sunt legate intre ele prin acele vase de calatori ultrarapide numite Flying Dolphins!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Silvana5
[24.04.12 15:48:27]
»

Iti multumesc din suflet pentru incurajari, ramane sa asteptam trecerea timpului pana la momentul in care vom fi cu picioarele in apa marii si prosopul pe nisip... Voi reveni cu poze si multe impresii (chiar la Neo Klima avem cazarea noi...)

Multa sanatate si vacante cum iti doresti!

Silvana5
[24.04.12 15:55:25]
»

Multumesc webmasterului pentru informatii si sugestii... Studiem in continuare si vom vedea la fata locului.

Ne vom plati datoria "morala" cu review-uri multe si cat mai complete. Sa mai mearga si altii...

Grecia inseamna mult mai mult decat Halkidiki, Nei Pori, Corfu, Thassos, Creta, Zakynthos, Rodos si... cam atat!

Are mii de insule si insulite. Bine ar fi ca agentiile noastre sa promoveze TOATE minunile naturii si ale lui Dumnezeu intalnite acolo!

Numai bine va doresc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tigrulina
[14.01.13 08:45:28]
»

Super postarea , Grecia e minunata, Evia de asemeni minunata, Eu am vizitat partea sudica, am ramas pe veci indragostita si vreau sa ma reintorc, sa stau mai multe zile. merita vizitata zona Chalkida si satele din imprejurimi. Minunat


editat - wm26

webmaster26
[14.01.13 08:54:59]
»

@tigrulina: @dana2104: te rog să eviţi pe viitor folosirea exclusivă a literelor MAJUSCULE (LITERE MARI), această practică este nerecomandată (îngreunează citirea) şi în general considerată lipsită de politeţe pe internet.

În limbaj internaut, a scrie cu LITERE MARI înseamnă că strigi la noi!!!

Vezi, de exemplu, aici

corneliar
[16.07.13 15:11:23]
»

@dana2104: Multumesc!

stroecristian83
[08.08.13 17:11:00]
»

Buna, imi poate spune si mie cineva, va rog, cat dureaza drumul Bucuresti - Glyfa (feribot) ? Eu plec in 2 saptamani spre Evia: -)

dana2104AUTOR REVIEW
[08.08.13 19:52:57]
»

@stroecristian83: Sunt apox. 950 km pe care-i poti face in cca. 12 ore, conducand cat de cat regulamentar (fara opriri). Depinde de sofer si de trafic.

Monica2009
[03.02.18 13:13:11]
»

@dana2104: Multumesc ptr articol. Noi acum ne pregatim sa intalnim Grecia pentru prima data. Cred ca acest articol ne-a "prins" cel mai tare, si dorim sa ajungem pe Evia.

Doar ca avem posibilitate sa mergem doar in iunie-iulie. Pe celelalte parti/insule din partea vestica, am inteles tot de aici, de pe forum, ca apa ptr scaldat este inca rece. Oare aici cum este? Multumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dana2104AUTOR REVIEW
[03.02.18 19:20:15]
»

@Monica2009: Cred ca ai sesizat ca articolul de mai sus face referire la Pefki, asa cum l-am gasit noi acum 10 ani, in vacantele din 2007,2008 si 2009, dar sa sti ca nimic nu s-a schimbat.

In vara anului trecut, pentru ca imi era atat de dor de Evia si aveam nevoie de liniste si cat mai putina agitatie am ales din nou Pefki, pentru a patra oara si l-am regasit aproape neschimbat.

Referitor la intrebarea ta despre temperatura apei nu pot sa-ti spun decat ca e relativa.

Sejurul nostru de anul trecut a fost intre 8-15 iulie, iar apa a fost la inceput pe la 23 de grade, iar cu fiecare zi ce trecea s-a mai incalzit pana pe la 25 de grade, cu toate ca in aer am prins si 37 grade. Din punctul meu de vedere mi-ar fi placut un pic mai calda dar... Pana sa ajungem noi avusese chiar si 26 de grade, dar se racise din cauza curentilor.

Temperatura din aer influenteaza mai putin gradele din apa. Acestea depind foarte mult de curenti, asa ca poti avea surpriza sa ai apa mai calda la sfarsit de iunie decat la inceput de iulie. Dar nu este o regula, depinde cum iti este norocul. In mod normal, in periada aleasa de tine, nu ar trebui sa fie mai jos de 24 de grade.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Monica2009
[04.02.18 02:40:03]
»

@dana2104: multumesc din suflet! "Legendele Olimpului" m-au fascinat de fiecare dată când le-am citit și răscitit în copilărie, și acum, în sfârșit, am ocazia să ajung prin Grecia! Sunt mai entuziasmată decât fetița mea de 8 ani, și aș vrea într-un tur să văd cât mai multe, să "savurez" cât mai mult din tradițiile lor, dar să am și liniște și bineînțeles să fac baie in mare!!! Am tot citit pe blog scrierile și cred că pentru început aici va fi bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
corneliar, Cristina67, dana2104, Monica2009, Silvana5, stroecristian83, sunflower, tigrulina, werty, zapada*
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin insula Evia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081963062286377 sec
    ecranul dvs: 1 x 1