Laguna Albastra - Corfu

TIPĂREȘTE

După 3 zile de hoinăreală cu maşina pe drumurile din Corfu (vezi impresii), ne-am gândit să mergem şi într-o croazieră, pentru a ne face o imagine mai bună asupra insulei şi împrejurimilor acesteia. De la o agenţie de turism din Moraitka am achiziţionat o excursie de o zi la Laguna Albastră la preţul de 25 de euro/persoană, cu o gustare de prânz inclusă în preţ.

Domnul de la agenţie a fost foarte amabil, ne-a răspuns cu răbdare la toate întrebările şi ne-a spus chiar şi câteva cuvinte în româneşte. Pe lângă chitanţă am primit şi schiţă cu principalele obiective turistice din Moraitika, inclusiv vila Fire-Fly unde eram cazaţi precum şi traseul pe care trebuia să-l urmăm pentru a ajunge în portul din Messonghi (rută pe care noi o cunoşteam deja, trebuia să mergem doar de-a lungul plajei).

Plecarea urma să aibă loc lunea dimineaţa la 9:00 dar noi ne-am prezentat, aşa cum ni s-a recomandat, cam cu un sfert de oră mai devreme, pentru a avea suficient timp pentru îmbarcare. În port am fost luaţi imediat în primire de un grec care ne-a îndrumat spre vasul Pegasus unde am fost întâmpinaţi chiar de căpitan. Ne-a întrebat ce limbă vorbim şi de unde suntem şi s-a bucurat auzind că suntem români după care ne-a întrebat ce e cu noi românii de venim atât de mulţi în Grecia, doar avem şi noi marea noastră... M-a surprins remarca lui dar a adăugat apoi că în iarnă navigase de la Salonic la Constanţa, un drum lung şi obositor dar care i-a plăcut foarte mult. Nu ştiu dacă era chiar grec, îl chema Michael şi era destul de rezervat dar plăcut şi foarte politicos. Eram singurii români de pe vas, în rest am fost însoţiţi de sârbi, câţiva ruşi şi nemţi. Căpitanii vaselor ancorate lângă noi erau mai gălăgioşi, îi întâmpinau pe pasageri cu tot felul de glume dar atitudinea calmă a lui Michael mi-a plăcut mai mult şi mi-a inspirat siguranţă şi în lupta cu valurile ce aveau să se işte mai târziu.

Vasul cu care am călătorit era foarte curat, mochetat, era dotat cu un mic grup sanitar, colaci de salvare şi, bineînţeles, avea ancorat steagul Greciei. Băncuţele erau destul de comode, capitonate dintr-un material rezistent la umezeală. Vasul nu a fost aglomerat, am avut loc suficient, puteam sta atât pe băncuţele dispuse de-a lungul bărcii dar şi în mijloc, sub copertină. Punctul de maxim interes a fost partea superioară a vasului unde au avut loc mai multe şedinţe foto. Aici nu erau băncuţe, turiştii se perindau doar pentru a admira marea de la înălţime, ispită căreia nu i-am rezistat nici eu deşi scara îngustă pe care se făcea accesul mi-a dat ceva emoţii. Sentimentul pe care îl ai însă când te găseşti deasupra mării, este unic şi nu se compară cu o călătorie cu ferryboatul, ai senzaţia că te contopeşti cu marea şi cerul la un loc.

Primul obiectiv spre care ne-am îndreptat a fost Sivota, un sat pescăresc situat pe coasta vestică a Greciei. La un moment dat, în timp ce admiram în stânga noastră munţii Albaniei, legănaţi lin de valurile mării, căpitanul vine în mijlocul nostru pe vas şi ne arată ceva în depărtare. Eu nu reuşesc să desluşesc nimic, dar încerc să îmi închipui delfinii ce făceau tumbe în apă. Degeaba i-am mai căutat noi apoi cu privirea, nu şi-au mai făcut apariţia, am înţeles că au şi ei locurile lor preferate de joacă... Pentru a ne mai risipi dezamăgirea, căpitanul ne recomandă să nu ne abandonăm aparatele de fotografiat pentru că ne apropiem de peştera Mourtos, locul unde s-a ascuns flota grecească în timpul celui de-al doilea război mondial. La gura peşterii marea era incredibil de clară, în nuanţe de turcoaz, aveam impresia că putem atinge fundul apei deşi am fost asiguraţi că este foarte adâncă. Peştera se aseamănă cu grotele din Paleokastritsa, corali mov decorau şi aici baza peretului stâncos. Îngăduitor, Michael ne-a lăsat să fotografiem peştera în voie după care ne-am continuat drumul spre Sivota.

Plaja din Sivota era destul de mică şi aglomerată dar asta pentru că turiştii de pe celelalte vaporaşe care plecaseră în acelaşi timp cu noi din Moraitika aveau cam acelaşi traseu cu noi. Aveam la dispoziţie aproximativ 45 de minute, timp în care puteam face plajă/baie în mare sau în piscina din complexul panoramic din apropiere şi unde se găseau şi nişte tobogane. O parte din grup a rămas la un cocktail aici dar după ce am admirat priveliştea noi am coborât pe plajă. Contrar aşteptărilor mele, apa mării mi s-a părut destul de rece dar cum era ora prânzului arşiţa soarelui a mai compensat. Se puteau închiria şi bărcuţe sau hidrobiciclete dar, timpul fiind destul de scurt, ne-am mărginit să facem doar o baie.

La ora stabilită ne-am regrupat pe vas, nerăbdători să ajungem la „Laguna albastră”, golful unde s-a turnat celebrul film. La un moment dat am observat că ne-am schimbat direcţia de mers şi, spre marea noastră surprindere, căpitanul ne-a anunţat că aproape am ajuns. Ne uitam unii la alţi miraţi, credeam că este o glumă pentru că nimic nu prevestea apropierea de frumoasa lagună. Nu îndrăzneam să îl contrazicem pe căpitan, dar, până să apucăm să spunem ceva, am observat că, într-adevăr, înaintea noastră marea îşi schimbase brusc culoarea şi, de la albastru închis, devenise turcoaz. Câteva vaporaşe acostate la ţărm confirmau faptul că ne apropiam tot mai mult de locul mult visat. Acum, aveam alte temeri, ne întrebam dacă nu cumva va trebui să ajungem înot la ţărm. Calm, Michael ne-a liniştit şi în această privinţă, asigurându-ne că vasul va opri suficient de aproape de plajă şi, chiar dacă vom coborî în apă, aceasta nu ne va trece de genunchi. Totuşi, cât timp noi făceam plajă şi baie, vasul urma să ancoreze mai în larg iar căpitanul se va ocupa de pregătirea gustării de prânz. Aceste aspecte „tehnice” lămurite, ne-am pregătit de debarcare. Am coborât cu grijă pe scară direct în apă, pietre uriaşe ne îngreunau puţin mersul dar, mai mult sau mai puţin uzi, am ajuns toţi cu bine pe plaja îngustă.

Plaja era mică şi aglomerată pentru că şi aici ne-am intersectat cu alte grupuri de turişti. Cu greu găseai un loc mai ferit de soarele ce dogorea cu putere aşa că prima grijă a fost să ne refacem stratul de cremă protectoare. Peisajul era într-adevăr de vis, culoarea apei m-a fascinat. Deşi mai văzusem aceste nuanţe albastru-verzui în golfurile din Paleokastritsa, senzaţia pe care o ai când eşti înconjurat de apa transparentă este unică. Plaja era formată din pietricele dar pe mine nu m-au incomodat, dimpotrivă, mi s-a părut că au farmecul lor. Timpul a trecut pe nesimţite şi, cum orice este frumos durează puţin, cam după o oră de şedere a trebuit să ne pregătim de plecare. Am oftat noi când am urcat pe vas dar trebuia să ne grăbim pentru că eram de-abia pe la jumătatea traseului. Michael a încercat să mai înveselească atmosfera invitându-ne la masa de prânz. Am primit fiecare câte două frigărui cu salată, tzatziki, pâine dar după ce am fost serviţi toţi, cei care au mai dorit au putut să mai ia o porţie. Vinul şi sucul (ambele vrac) au fost la discreţie. Am mâncat cu poftă cu toţii, de-abia atunci ne-am dat seama ce foame ne era.

Între timp, marea se înăsprise şi valuri înalte se loveau cu putere de vaporaşul nostru, stropindu-ne din cap până-n picioare şi obligându-ne să ne refugiem sub copertină. Ştiam încă de la plecare că la întoarcere este posibil să avem parte de vânt, caz în care traseul urma să fie modificat. Mi-a părut totuşi rău că nu ne mai opream în Boukari, un sat pescăresc situat la aproximativ 4 k de Messonghi, unde ştiam că se găseşte o tavernă cu preparate foarte bune din peşte. Ultimul popas urma aşadar să aibă loc în Petriti, un alt sat pescăresc de pe coasta de est a insulei Corfu, aproape de Lefkimmi. Plaja de aici nu era amenajată dar, pentru prima oară, eram doar noi. Apa era caldă, chiar mai caldă decât în Moraitika, nisipul fin, a fost o plăcere să facem baie aici, chiar dacă peisajul nu este spectaculos, dimpotrivă.

Din Petriti am ajuns doar în câteva minute în portul de unde ne îmbarcaserăm de dimineaţă, în jurul orei 5 după-amiaza, conform graficului. Căpitanul şi-a luat rămas bun de la fiecare turist în parte, ne-a urat vacanţe plăcute în continuare, a fost un moment puţin trist pentru că trecuse ultima mea zi de vacanţă.

A fost o excursie frumoasă, relaxantă, singura pe care am făcut-o în Corfu. Îmi dorisem o croazieră liniştită, nu foarte obositoare, pentru că a doua zi urma drumul lung spre casă. Din fericire totul a fost la superlativ, vântul care şi-a făcut puţin de cap la întoarcere nu ne-a stricat buna-dispoziţie şi am savurat pe deplin fiecare clipă frumoasă de care am avut parte.

--

Rog să se ataşeze următorul fond muzical: http://www.trilulilu.ro/danbic/ae7b42930a67a3

Mulţumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 18934 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI