GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În cadrul circuitului de 10 zile făcut prin Europa cu autocarul - vezi impresii - am poposit preţ de 3 nopţi la hotelul B&B PARIS BONDY. Ajungeam prima dată în Paris și am zis că, orice ar fi, este un hotel, ce poate fi rău?
Sosirea la hotel a fost seara, târziu, veneam de la Munchen, iar primul lucru pe care l-am sesizat a fost poziţia, relativ departe de centru. Am mers cam 20 km din centrul Parisului până la locaţie, mergând pe ceea ce parizienii numesc periferique, un fel de şosea de centură. Am realizat cât de mare este Parisul și cât de multe suburbii, cartiere, are. În fine, am ajuns la hotel, erau 2 negri, a căror prezență nu mi-a inspirat încredere. Atmosfera era încărcată şi n-am sesizat din partea lor nicio intenţie de relaxare a atmosferei, de bună intenţie. A fost doar o percepţie.
Camera, în sine, pare OK. Suntem la etajul 4 şi primim un fel de cod de acces pe care să-l tastăm ca să intrăm în cameră… Ne amuzăm. Priveliştea ne place, iar primul lucru pe care îl verificăm este patul. Ne declarăm mulţumiţi de acesta, gândindu-ne că urmează să ne odihnim oasele după atâtea ore de mers cu autocarul! Cercetând camera, avem două mari dileme: nu găsim pahare şi în baie nu avem săpun la lavoar. După căutări mai atente, găsim… 2 pahare din plastic, pahare de unică folosinţă, ambalate într-un plastic care să sugereze că sunt curate… Frate! Chiar n-au putut pune pahare normale, din sticlă?? Suntem la Paris! În baie, descoperim că, deşi nu avem săpun la lavoar, avem la cabina duş. Ca atare, dacă voiai doar să te speli pe mâini, trebuia să te sui la cabina duş, să îţi iei săpun lichid cu porţia, că’ şi aşa curgea ca la calici, apoi să te întorci la lavoar… În rest, camera OK, chiar îmi plăcea, curat peste tot, TV cu o grămadă de programe, chiar dacă nu era frigider, iar noi, veniţi de pe drum, am fi băgat o idee la rece măcar nişte apă. Restaurant la parter? Nu.
A doua zi, avertizaţi fiind de ghid că la Paris se mănâncă subţire dimineaţa, ne-am luat în plasă pateu de ficat şi brânză topită. Ce credeţi că serveau nişte negrese la micul dejun? Pâine, croissante, unt, dulceţuri, lapte, cereale, şi alte chestii care nu puteau ţine de foame pentru ziua ce urma. Noi am fost pregătiţi, aşa că nu a fost o problemă, cei din autocar au scos din camere după aceea rezervele şi au mâncat. Amuzantă a fost o doamnă din grupul nostru care, văzând ce se serveşte la micul dejun a mers la ghid şi i-a spus: Domnu' Emil, spuneți că vedem că au adus desertul, dar mâncarea când o aduc? Noi veneam de la unguri şi de la nemţi, unde la micul dejun am văzut omletă, mezeluri… Singurul punct forte la francezi, pe care îl notez: cafeaua - absolut fenomenală, o aromă şi o tărie pe care nu le-am mai întâlnit. Ce-i al lor, e al lor.
A doua zi scenariul s-a repetat, şi au fost din ce în ce mai mulţi nemulţumiţi la micul dejun. Pe mine, cel mai mult m-a deranjat că mă rugam de negresele alea să ne dea pâine, sau să-mi dea un cuţit (uitasem cum se spune în franceză la cuţit), iar ele nu aveau nicio apăsare. Păreau că ne privesc pe toţi de sus. La camere a fost în regulă, şi am observat… ce credeţi: îmi schimbaseră paharele de unică folosinţă! . Îi spusesem ghidului de lipsa săpunului în camere, la lavoare, iar el mi-a spus mai târziu că mai sesizase cineva asta, iar ca răspuns, hotelul îi puseseră la baie, la lavoar, săpun lichid. Doar celui ce sesizase!
Ultima zi de mic dejun a fost apogeul. Între timp, terminasem și pateul de ficat dar luasem de la supermarket o caserolă de şuncă. Mergem la micul dejun: la recepţie jumătate de grup strâns: nu au nimic la micul dejun. Era o mini-manifestaţie... Poftim? Doar plătisem! Mergem înăuntru, măcar pâine să ne dea, mâncăm cu şunca noastră, mi-am zis, apoi bem o cafea bună, şi asta e. NU AVEAU PÂINE! Nu mi-a venit să cred. Un simplu telefon la manager, sau o simplă traversare vis a vis la magazin şi se putea lua măcar pâine. Mi s-a părut de neiertat nesimţirea lor… Avuseseră un grup de polonezi, parcă aşa ceva spunea ghidul, dar nu cred că aflaseră de el cu o seară înainte. O lipsă de organizare cum rar mi-a fost dat să văd! Am încercat să comunic cu ei, să mă rog de ei să ne dea măcar pâine, iar ceea ce m-a intrigat nu a fost că nu erau pregătiţi. În fond, mi-am spus, se poate întâmpla, te blochezi şi nu mai ai. Dar nu-şi asumau, asta mă deranja cel mai mult, şi aveau un aer de superioritate super enervant, în loc să-şi ceară scuze. La un moment dat au vorbit între ele spunând despre noi (noroc că mai ştiu franceză) că suntem… rasişti! A fost incredibilă experienţa. Ghidul s-a străduit să le explice că nu suntem rasişti, doar suntem francofoni...
Ca o concluzie: dacă mergeţi la Paris, cazaţi-vă fără mic dejun. Şi oricum, nu la B&B.
Trimis de Tudor-Cristian in 18.09.15 17:18:01
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Tudor-Cristian); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.90555180 N, 2.47895370 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "B&B Hotel Paris Est [Bondy], PARIS" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie...
Dacă ai - le poţi încărca folosind linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=19361
@webmasterX - Poziţionarea e perfectă. Din păcate, poze cu hotelul nu am făcut, am fost, probabil, prea nervoşi să ne mai ocupăm de asta...
@Tudor-Cristian - Foarte interesant. Pe unde am fost în Franţa am fost întrebată la micul dejun dacă să fie englez sau francez. Dar de prost organizaţi şi de nesimţiţi îi ştiu din 1981, atunci a fost un şoc (plăcut la mine: "ia uite cine face pe grozavul"). Şi de atunci m-am lămurit să nu mai aştept multe de la occidentalii civilizaţi.
@Jimmy1 - De acord, dar să nu generalizăm, totuși, la toți occidentalii chestia asta, poate e o chestie specifică în Franța, cu micul dejun, care ține de cultura lor. Ce nu a fost în regulă a fost că, deși au fost depășiți de situație, rămânând şi fără pâine, când au realizat situația în care ne-ai pus, nu şi-au cerut măcar scuze, așa, de complezență. Păstrau aerul acela superior, trufaș. Pentru asta ar trebui taxați, nu pentru altceva.
Sigur că nu generalizăm la toţi occidentalii. Numai la cei cu care intrăm în contact. Iar la preţul pe care ni-l permitem, cam ăsta-i contactul.
@Jimmy1 - Totuşi, felul cum te-ai exprimat sugerează o generalizare, nu numai la cei cu care intrăm în contact. Ai scris "m-am lămurit să nu mai aştept multe de la occidentalii civilizaţi".
Legat de preț, cât de ieftin ar fi (şi nu e!) un serviciu (indiferent care), asta nu poate justifica tipul ăsta de comportament turistic.
Între paranteze fie spus, 58 euro/cameră nu este un preț mic care să permită nesimţirea.
Deci, nu.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)