Chateau Chenonceau - razboiul rece al femeilor

TIPĂREȘTE

Continuare de: aici

Ultimul din cele trei castele vizitate de mine pe Valea Loirei a fost Chenonceau.

Trebuie sa va spun mai intai povestea acestui castel, caci este ceva de genul „ viata mai tare ca romanul „.

Este un exemplu viu despre ce poate face ambitia si averea, dintr-un lucru banal. La origine, in sec. XII, a existat o moara fortificata, pe raul Cher, care aducea venituri mari propriatarului. Din acele vremuri s-a pastrat doar donjon-ul (turnul de observatie). In paranteza fie spus, ma intreb cum de reuseau sa faca lucruri atat de trainice, avand in vedere ca scopul lor nu era sa il vizitam noi dupa 800 de ani.

Cum moara era o adevarata mina de aur, cinava a pus ochiii pe ea si pana nu a confiscat-o, nu s-a lasat. Acesta a fost perceptorul taxelor regale si dupa ce a devenit proprietarul fortificatiei si al terenului; a daramat tot (cu exceptia donjonului) si a construit un castel. Dar cum „ munca de teren” ii rapea mult timp, sotia sa s-a ocupat cel mai mult de alegera planurilor, de buna desfasurare a lucrarilor si mai ales de decorarea noii resedinte. Proprietarii s-au bucurat putin timp de noul castel, iar dupa moartea lor, fiul mostenitor a fost nevoit sa il cedeze Regelui Francis I. Cand fiul acestuia Henric al II-lea a preluat tronul... ” a inceput distractia la castel „.

Desi era casatorit cu Caterina de Medici... ca tot regele care se respecta Henric al II-lea... avea o amanta; in persoana celebrei Diane de Poitiers... de ocupatie vaduva bogata si profesoara particulara pentru vlastarii familiei regale la momentul cand regele a remarcat-o. Sau mai bine zis, cand ea „ a intrat in sufletul lui”. Caci varsta si experienta de viata au fost atuurile ei; desi era mai mare cu 20 de ani decat el, era renumita pentru frumusete, pentru curatenie (se spune ca facea zilnic baie – lucru de neimaginat la acea epoca), pentru gusturile rafinate si pentru pretentiile pe masura. Dar se pare ca adevaratul motiv pentru care regele, o coplesea cu cele mai scumpe daruri nu era frumusetea, ci inteligenta sa. A devenit in scurt timp confidenta si omul lui de incredere; ne uitand si alte „ favoruri” cu care il rasplatea pe rege. Pentru toate aceste merite, a fost învestită cu rangul de ducesă de Valentinois si i-a fost daruit acest castel.

Asa a ajuns sa fie proprietara castelului Chenonceau, in care s-a instalat si la care a adugat arca peste pod si pe care l-a imbogatit cu multe lucruri de valoare. Viata Diane de Poitiers la castel, era un sir nesfarsit de baluri si intalniri cu nume influente ale vremii, ocazie cu care tesea intrigi, facea cele mai convenabile aranjamente pentru ea si probabil se simtea stapana lumii.

Caterina de Medici, in tot acest timp, clocotea de manie, caci isi pierduse si sotul si influenta politica. Roata vietii s-a intors, si dupa ce regele a murit din pricina unui accident la „ antrenamentul pentru turnir „, puterea reginei a crescut.

Primul lucru pe care l-a facut, a fost sa o alunge pe rivala sa, din castelul de la Chenonceau. Dar cum rafuiala intre femei este mai rafinata decat razboaiele pe care le duc barbatii, nu si-a lasat rivala pe drumuri. A mutat-o la un alt castel, mult mai mic, fara sa ii dea nimic din toate averile agonisite. Apoi, dupa ce s-a instalat la Chenonceaux, „ i-a demonstrat „ rivalei, ce insemna bunul gust si luxul. Intr-o intrecere fara limite, a daramat arcul construit de Diane si a construit celebra galerie a castelului. A achizitionat si mai multe opere de arta, cu si mai mult fast a decorat salile si dormitoarele, si a amenajat o gardina si mai frumoasa, (dupa spusele cronicarilor, care oricum aveau toate motivele sa fie de partea ei si sa o ridice in slavi). Un lucru este sigur; doar o femeie puternica, cu un caracter deosebit, isi poate inabusii furia atatia ani, ca mai apoi sa o elibereze in acest mod. (nu tu crima... nu tu otrava... nu tu pumnal infipt in inima... admirabil). In tot acest timp, Diane privea de la distanta.

Acesta este castelul care mi-a placut cel mai mult. Nu atat datorita povestii siropoase, cat pieselor de mobiler, si decoratiunilor pe care le-am gasit in castel.

Am intrat pe domeniul castelului dupa ce am achitat biletul si am primit si aici un pliant in limba romana. Am parcurs o aleea lunga stajuita cu platani si am ajuns in fata castelului pe o platforma amenajata ca o gradina. Acolo in stanga, in una din cladirile ce au fost candva grajduri este un Muzeu al figurilor de ceara, unde daca am fi ajund inainte de inchidere, as fi facut cunostinta cu personajele despre care v-am povestit.

In treacat fie spus, istoria papusilor de ceara ce reprezinta regii (pentru inceput) si mari personalitati, se pierde undeva in antichitate in Imperiul Roman. Atunci, cand un imparat murea, imediat i se facea o statuie din ceara ce era depusa pe un pat din fildes sau marmura, la intrarea in propriul palat, si unde timp de 7 zile, era „ examinata” de un medic; nedeclarandu-se oficial inca moartea imparatului. In tot acest circ, poprul, astepta afara vestile cu privire la „ starea de sanatate”; abia dupa 7 zile era anuntat oficial decesul si imparatul era inmormantat – de fapt incinerat pe un mare rug.

Curtea Frantei au preluat si ea acest obicei, si dupa moartea regilor, timp de 40 de zile, o statuie care ii reprezenta, era imbracata si „ tratata” ca si cum regele mai era inca in viata. Se stie ca regii Frantei, nu erau treziti, spalati coafati si imbracati de catre servitori; ci de catre curteni cu rang inalt. La curtea Frantei, nobilii se calacau in picioare pentru a fi prezenti dimineata la ritualul de trezire al regelui, reginei si delfinului. Si pentru a-si arata cat mai mult influenta, au prelungit acest spectacol si dupa moartea unui rege, inca 40 de zile. Se prezentau dimineata in apartament, cu haine, cu mancare si bautura, si jucau cu toata seriozitatea o scena ridicola, doar de dragul infumurarii si sfidarii rivalilor.

De atunci, obiceiul a fost pierdut in timp, dar statui de ceara imbracate exact ca personajele pe care le reprezinta umplu multe muzee din lume si oamenii le admira.

Am am trecut peste Raul Cher, pe un pod basculant si am ajuns in fata castelului. In stanga este Gradina Dianei iar in dreapta Gradina Caterinei. Dupa ce am intrat in castel, printr-o poarta mare din lemn sculpat si vopsit (oare asa sa fi fost si in sec. XV?) din holul mare de la intrare am admirat cele patru sali.

In Camera Gărzilor am gasit cuferele in care se transporta argintaria si vesela, cand se pleca in calatorii. Capela are o statuie din marmura de Carara ce o infatiseaza pe Fecioara Maria cu Pruncul. Apoi am vizitat dormitorul Dianei de Poitiers, unde s-a pastrat un frumos semineu si Cabinetul Verde, unde Caterina de Medici isi redacta corespondenta si unde am remarcat o tapiserie cu descoperirea Americii.

Pe podul peste raul Cher, am vizitat Galeria Caterinei de Medici, care este defapt o constructie pe doua etaje fiecare avand cate 9 ferestre. La parter exista Camera lui Francisc I si Salonul Ludovic al XIV-lea, care mie personal mi-a placut cel mai mult. M-a impresionat semineul enorm In aceasta camera este si un portret al tatalui doamnei Louise Dupin (proprietara castelului la un moment dat - bunica scriitoarei George Sand).

Chiar si scara merita putina atentie; este una din primele scari drepte, care s-au pastrat in Franta. Este construita dupa modelul italian, iar bolta inalta este decorata cu chipuri umane, cu flori si fructe.

La etaj, este o colectie de tapiserii de marimi impresionante ce reprezinta scene de vanatoare, ce acopera peretii de sus pana jos si busturi în marmura de Carrara ale împăratilor romani, aduse de Caterina de Medici de la Roma.

Tot la etaj este si dormitorul Caterinei de Medici. unde am constatat datorita unui tablou pictat pe lemn si intitulat „ Educatia dragostei „ ca arta de a face curte si de a iubi „ trebuie invatata chiar si de catre aristocrati si ca nu are mare legatura cu instinctele.

O camera deosebita, mi s-a parut cea a Luizei de Lorraine, vaduva lui Henri al III-lea, care dupa moartea regelui s-a retras acolo si a trait departe de lume. Atmosfera funebra este redata de plafonul negru decorat cu picturi argintii, de scaunelul de rugaciune si de un bust al lui Isus cu coroana de spini pe cap.

Ce trebuie neaparat sa amintesc este ca in absolut fiecare incapere a castelului si chiar pe sali, exista vase mari cu buchete imense de flori (desigur naturale), culese din gradina castelului asa cum obisnuiau si Diana de Poitiers si Caterina de Medici sa aiba, cand locuiau la castel. Acest obicei face ca farmecul aristocrat al castelului sa sporeasca; parfumul florilor, invaluie fiecare camera si da un plus de rafinament locului.

In una din cladirile anexe, am vizitat bucataria cu camara si sala de mese a servitorilor.

Bastimentul, este turnul in care erau crescuti viermii de matase pe care ii adusese Caterina de Medici. In gradina Florilor, exista un magazin, de unde pot fi cumparatae superbe aranjamente florale. Gradinile sunt foarte frumos aranjate si bine intretinute si se spune ca labirintul realizat din arbusti, este exact ca cel din timpul Caterinei.

Din pacate eu nu am mai avut timp sa vizitez si oranjeria sau salonul de ceai.

Frumosul castel a scapat de furia bravilor revolutionari francezi, (care au trecut prin foc si spada tot ce tinea de aristocratie), avand norocul ca in acei ani sa fie proprietatea Dnei. Dupin (bunica scriitoarei George Sand). Vestita doamna, a reusit sa se faca iubita si de lumea buna dar si de popor; a mentinut viata culturala a castelului, primindu-i deseori in vizita pe Voltaire, Montesquieu, Buffon sau Rousseau si astfel si-a salvat castelul.

Dupa aceea, castelul a avut mai multi proprietari, in prezent fiind detinut de familia Menier (celebri ciocolatieri, actionari Nesttle).

Cu aceasta floare de piatra, peste raul Cher, s-a incheiat plimbarea mea pe Valea Loirei.

---

VIZUALIZĂRI: 5447 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI